Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

miercuri, 24 februarie 2021

Ce colcăie sub ”rinocerul biped” al Clotildei

Partea a doua a investigației asupra expoziției „Dincolo de canon. Noua sculptură azi”, apărută în Activenews.ro din 23 februarie 2021



Continuînd descifrarea mecanismelor din spatele expoziției „Dincolo de canon. Noua sculptură azi”, organizată de Primăria sectorului 1, 19 februarie-21 martie 2021, în cinstea Zilei Naționale Constantin Brâncuși, aflăm următoarele:

Curatorii, inexistenți (cum spuneam în articolul din 21 februarie 2021) prin viziune și capacitatea de acordare a conținutului la locul de amplasare și la evenimentul căruia îi este dedicată expoziția - funcție inerent curatorială -, totuși există. Se numesc Călin Stegerean (el) și Reka Csapo Dup (ea) și sînt actanți cu certificate în regulă ai vieții artistice românești. Conform comunicatelor publicate pe paginile primăriei organizatoare și ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, el este cadru didactic la UNARTE, fost vicepreşedinte al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, fost director general al Muzeului de Artă din Cluj şi fost director general al MNAR, iar ea este sculptoriţă, membră în Consiliul director al Filialei Sculptură Bucureşti a UAP, doctor în Arte Vizuale, lector universitar la UNARTE, cu numeroase premii pentru sculptură, naționale și internaționale.


Deci doi profesori la UNARTE, membri ai UAP, sînt solicitați de Primăria sectorului 1 să organizeze o expoziție dedicată Zilei Naționale Brâncuși, o expoziție tematică, cu anvergură națională. În loc să adune cele mai reprezentative nume ale sculpturii românești, relevante pentru spiritul brâncușian - ceea ce nu e ușor deloc, din varii motive, necesitînd multă bătaie de cap organizatorică, dar ăsta-i specificul curatoriatului -, și să elaboreze un proiect expozițional clar, adecvat evenimentului, cei doi profită de condiția lor didactică și apasă pe buton, strigînd ”Adunarea!” propriilor lor studenți: Ce să expunem, domn profesor? Nu contează! Lucrarea de an sau ce aveți la îndemînă! E și mai simplu, e și mai ieftin și fără nici o bătaie de cap. Cam așa pare să se fi derulat toată pregătirea expoziției: fără nici o unitate tematică și stilistică. Altminteri nu s-ar fi explicat alăturarea pieselor monumentale cu iz de horror domestic, ca cele ce au scandalizat gura tîrgului și despre care am vorbit (femeia-rinocer, hoitul cu ochelari 3D și limbă spiralată carbonizată, sirena cheală liliachie cu pahar de șampanie în mînă), cu ludice statuete anodine cu aspect de bibelou cu forme rotunjite și șlefuite, produse din compozituri de marmură colorată, inspirate din măștile populare românești, respectiv de căpușorul personajului lui Gopo. Inadecvarea materialului prețios și atent lucrat la futilitatea lucrărilor de mici dimensiuni și cu ideatică sărăcăcioasă, dacă nu absentă, este o altă disfuncție, pe care curatorii ar trebui să o argumenteze.

Elucubrațiile prezentate de organul de presă aktual24.ro din 19 februarie 2021, semnate de Ioana Hurdea, privind pretinsa simbolistică de manifest ecologic a ”rinocerului cu țîțe”, sînt stupide pînă la cer și hilare de-a binelea. Aceasta citează pe un oarecare Hari Bucur Marcu, neexplicînd ce hram poartă, pescuit aleator de pe facebook (!!), care dă ”o posibilă interpretare a masejului pe care doreste sa il transmita tanarul care s sculptat „dracoaica goala”” (grafia aparține jurnalului și Ioanei Hurdea). Citiți și vă cruciți de stupizenia ridicată la pătrat a acestor enormități:

Unul dintre acesti artisti este Radu Tudor Panait (Panait Radu Tudor), nascut in 1985. Domnia sa a ales sa contribuie cu o sculptura intitulata ‘Cheap thrills’, care ne ofera imaginea unui rinocer cu corp de zeita, care are ambele cornuri de pe nas taiate, pe unul dintre ele tinandu-l in mana stanga. Este evident vorba despre o zeita decazuta din cer, imbelciugata de om si plina de gauri de mitraliera.

‘Cheap thrills’ este o expresie idiomatica in limba engleza si inseamna o emotie modesta, produsa de ceva sau de cineva insignifiant. Fiind tanar si in viata, sculptorul Panait are posibilitatea sa marturiseasca de ce a ales tocmai acest titlu, dar eu nu sunt curios. Prefer sa speculez ca omul este un pasionat de muzica zilelor noastre, unde o piesa des difuzata la noi este cea a australiancei Sia, cu acelasi titlu, interpretata impreuna cu rapper-ul Sean Paul, luata de pe albumul This Is Acting, din 2016.

In tot cazul, ideea de a da un titlu evocator de muzica unei lucrari de arta vizuala este o idee clasica, conventionala si profunda, in acelasi timp. Nici nu conteaza ca pentru un privitor titlul evoca o melodie, iar pentru altul alta melodie. Sau alte melodii”. 


Ei, și, pe românește, ce are toată deversarea asta de prețiozități oligofren-nevertebrate cu prefectura, pardon, cu primăria Almandei Clotildei și cu Brâncuși? Evident, nimic. Facem expoziții ca să ne aflăm în treabă, pe criterii clientelare, că oricum n-avem a da seamă la nimeni, și oricum, ”poporul e prost și medieval”! Cam asta e numitorul comun al atitudinii care îi leagă pe Clotilde-Baconschi-Stegerean și a presei de cacialma din jurul lor.

Mai interesant ar fi de investigat viziunea artistic-managerială a curatorilor, în speță a curatorului cu o mai marcată experiență de conducere. Presa menționează anumite litigii manageriale și de viziune în care Călin Stegerean a fost implicat în cadrul directoratului de la MNAR, nota mică primită la evaluarea anuală din 2017, urmată de contestația acestuia și de justificările MNAR, urmate de un proces intentat Ministerului Culturii și cîștigat, pînă la urmă, de numitul - scandal oglindit copios în presa generală și de specialitate a vremii. Din toate acestea nu ne interesează să sesizăm decît cîteva aspecte de fond, care să elucideze viziunea lui Stegerean față de modernismul românesc în genere și de Brâncuși în special, precum și față de exploatarea patrimoniului muzeistic în interesul propriu al muzeului. Tot în general. Criticul de artă Pavel Șușară ne va ajuta mult la aceasta.

În articolul din 5 august 2017, Războiul pentru șefia Muzeului Național de Artă, condus o vreme de un clujean, continuă: nota 6.10 a fost una „generoasă”, Stegerean amenință cu proces, din ziarul actualdecluj, autorul Mihai Prodan expune detaliat explicația criticului de artă Pavel Șușară, membru al comisiei care a evaluat activitatea managerială a lui Stegerean la Muzeul Național de Artă al României, dîndu-i un calificativ nesatisfăcător, soldat cu demiterea directorului din funcție (https://actualdecluj.ro/razboiul-pentru-sefia-muzeului-national-de-arta-condus-o-vreme-de-un-clujean-continua-nota-6-10-a-fost-una-generoasa-stegerean-ameninta-cu-proces/):

„Prezentarea generală a domnului Stegerean a fost una extrem de superficială, dovedind faptul că nu cunoaște patrimoniul Muzeului, că nu își prețuiește colectivul, că reduce totul la sine cu o superbie care poate crea suspiciuni. „Iată faptele”, ”, explică Pavel Șușară: „în calitate de membru al comisiei de reevaluare, am avut la dispoziție atât proiectul de management cât și raportul de activitate ale domnului Stegerean și, evident, după expunerea orală a domniei sale, lungă, prolixă si vag egolatră, i-am pus două categorii de întrebări, una cu caracter general, care privește viziunea, filosofia abordării patrimoniului MNAR, dacă îi putem spune așa, și una aplicată la promisiuni/realizări. În ceea ce priveste prima, am pornit de la observația ca 90% din proiectele muzeului, si 100% din ceea ce s-a întâmplat în cele șase luni, sunt proiecte de artă contemporană care suprapun programul și obiectul legitim de activitate al MNAC, devenind, cumva, o galerie pasivă de expoziții temporare, unele luate de-a gata, si nu un actor care joacă dinamic cu propriul sau patrimoniu”. În plus, adaugă Pavel Șușară, ”în condițiile în care lipsește o componentă muzeală indispensabilă a fenomenului muzeal românesc, anume un Muzeu de Artă Modernă, în care să se regăsească cea mai bogată secvență din istoria artei noastre, de la avangardele istorice si până astăzi, care cuprinde nume precum Brâncuși, Paciurea (...), Tuculescu (...) etc., pana la contemporanii care se înscriu în paradigma modernismului, MNAR, singurul muzeu din București care detine un asemenea patrimoniu, în loc sa facă vizibil modernismul, intră pe acelasi culoar cu MNAC-ul. Evident că domnul Stegerean nu a răspuns nimic articulat, a oferit exemplul expozițiilor din 2016, Arta pentru popor, Peisajul francez și cea privind restaurarea, iar când i-am amintit că acele expoziții sunt moștenite, nu fac parte din proiectul propriu, mi-a replicat că el, Călin Stegerean, este autorul lor de facto, iar fără el aceste expoziții nu ar fi arătat așa.

Când i-am adus aminte că Artă pentru popor are un curator extrem de competent, care lucrează la proiectul acesta de ani de zile, pe Monica Enache, el și-a asumat întreagă ,,arhitectură” (sic!) a expoziției, precizând că în variantă Monica Enache expoziția era nesemnificativă. Prima concluzie desprinsă de aici este o supraevaluare de sine și o depreciere, la limită disprețului, pentru colectivul de specialiști ai Muzeului.

(...) L-am mai întrebat, apoi, având în vedere că în 2016 s-au împlinit 150 de ani de la inscăunarea lui Carol I, dacă nu a luat în calcul organizarea unei expoziții cu nucleul colecției regale, pe care lumea nu o știe în datele ei concrete, măcar și pentru faptul că ea este fundamentul MNAR însuși. Răspunsul a fost că nu s-a gândit.

Acum, întrebările concrete: s-au refăcut depozitele? Nu!

S-a deschis librăria MNAR? Nu!

S-a deschis cafeneaua muzeului? Nu!

Este vizitabilă Cumințenia pămantului, fiindcă s-a creat o întreagă isterie publică în ceea ce privește spațiul ei de expunere? Nu!

Este deschisă sală Brâncuși, se pot vizita lucrările care se găsesc incă în patrimoniul Muzeului? Nu!

Pentru posturile care au rămas vacante prin demisia, suspectă, a unor specialiști ai muzeului s-au organizat concursuri pentru noi angajări? Nu!

Există explicații aprofundate în fiecare sală din expoziția permanență pentru familiarizarea publicului cu conținutul sălii, dincolo de etichetele cu autorii și titlurile lucrărilor? Nu!

Există câte un monitor în fiecare sală pe care să deruleze imagini sau secvențe de film documentare, pentru completarea informației directe? Nu!

Având în vedere că MNAR a pierdut peste o mie de lucrări, după aprecierea mea, prin retrocedări de colecții confiscate, s-a făcut vreo achiziție? Nu!

Și-a exercitat Muzeul, în vreun caz, dreptul de preempțiune în legătură cu vreo lucrare de pe piață de artă? Nu!

Și lista discuției ar putea continuă… În aceste condiții, nota 6,10, pe care m-am străduit să i-o acord, a fost un gest de generozitate. Prezentarea generală a domnului Stegerean a fost una extrem de superficială, dovedind faptul că nu cunoaște patrimoniul Muzeului, că nu își prețuiește colectivul, că reduce totul la sine cu o superbie care poate crea suspiciuni. Cam astea ar fi faptele, dacă cineva are curiozități suplimentare, să solicite înregistrarea discuțiilor”.

Și o explicație suplimentară foarte binevenită, de pe pagina facebook a criticului Pavel Șușară:

Poate va întrebati de ce au sărit în sus mai toti actorii pietei de arta, in special cei din zona artei contemporane? Simplu, se încearcă transformarea muzeului (MNAR-n.n.) intr-o institutie de acreditare, orice expozitie găzduită de MNAR creeaza artistilor contemporani vizibilitate maxima, atât pe piata interna cat si pe cea internationala. Cum MNAC este extrem de selectiv si, din aceasta pricina mai greu accesibil, transformarea MNAR in galerie de artă contemporană este proiectul optim pentru constructia unor cv-uri de varf. Iar colectionarii sunt extrem de sensibili la acest tip de acreditare”. 

Cam atît pe acest subiect. Concluziile le trageți dumneavoastră. Din acest raport al lui Pavel Șușară reiese (vezi sublinierile) o inapetență clară a lui Călin Stegerean pentru opera lui Constantin Brâncuși și pentru modernismul românesc, în genere. Cum, în aceste condiții, tocmai el este delegat de diriguitoarea Primăriei sectorului 1 pentru organizarea expoziției deschise cu ocazia Zilei Naționale Brâncuși? Din revista presei pro și contra putem afla multe. Sper ca investigația să continue.


marți, 23 februarie 2021

Teodor Baconschi și ”apofatismul” rinocerilor cu țîțe

 Articol publicat în ActiveNews / 21 februarie 2021


Este deplorabilă aplaudarea docilă a unor intelectuali români a expoziției de artă punk pop (citește: populist-decadentă), deschisă la Primăria sectorului 1 din București, vernisată provocator, chiar de ziua lui Constantin Brâncuși. Mai ales cînd acești intelectuali nu sînt doar oameni de litere, ci și prezenți sau foști funcționari publici de rang înalt, creditați de statul român ca să apere și să promoveze imaginea României în lume. 

Expoziția cu titlul pretențios, incert și abuziv „Dincolo de canon. Noua sculptură azi” (19 februarie-21 martie 2021), cu lucrări ale absolvenților secției Sculptură de la UNARTE, organizată la invitația Clotildei Armand, în cinstea Zilei Naționale Constantin Brâncuși, este unul din cele mai recente scandaluri din tîrgul nostru dîmbovițean. Cu curator necunoscut, probabil inexistent. Și cu o temă nedeclarată, căci ”dincolo de canon” este o formulă prea vagă pentru a descrie și diagnostica adunătura de artefacte din holul primăriei. Expoziția adună, pe lîngă cîteva nereușite piese ludic-abstracte, mulaje humanoid-decadente sau zoomorfe grotești, mînjite agresiv cu vopsea și asezonate cu gadgeturi (ca o trusă deteriorată de ochelari 3D), avînd aspectul unor hoituri postmoderne în descompunere. Din acest simulacru de gheenă veselă, sau ghenă de rebuturi Unarte, care nici măcar o cronică de specialitate nu merită, cel mai mult a atras atenția presei o sculptură de femeie masivă cu cap de rinocer și belciug, cu bust proeminent, extrasă mimetic dintr-un bestiariu infernal medieval de tipul lui Bosch. Ieronimus. Bășcălii juvenile, lipsite de inventivitate și univers interior, ale unor studenți, cărora profii nu s-au priceput să le sugereze o perspectivă de abordare a unui eveniment a cărui anvergură îi depășește și complexează. Cum îi depășea și complexa, acum peste o jumătate de veac, pe prolectultiștii de serviciu ai momentului, care refuzau repatrierea operei geniului de la Hobița. Istoria se repetă. 

Artefactele comandate de Clotilde - gazdă pretins generoasă față de tinerii artiști - puteau să-și facă veacul în locul care li se potrivește mai bine, dar nu într-o instituție publică. Există galerii de artă experimentală pentru așa ceva, iar UNARTE își are galeria sa proprie, tolerantă și incluzivă pentru asemenea fapte. Că ”românul intră în hol, își face cruce și pleacă”, cum titrează presa, este evident. Ce altceva să facă? Presa noastră, formată, în general, din jurnaliști agramatați plastic și cultural, nu știe să catalogheze așa ceva, preferînd să laude ceea ce nu înțelege, ca să nu fie acuzată de retardare. Puține publicații au curajul să își exprime indignarea. Cele mai multe gafează în elementarele exprimări (”expoziție de nuduri” - un trup zoomorf este un nud?; ”draci dezbrăcați”; expoziție de ”statuete”), spre deliciul intelectualilor subțiri și perverși, gata să susțină orice frondă neomarxistă la adresa identității și culturii naționale, și așa pe cale de dispariție. 

Gafează cras și pervers și Clotilde Armand, care nu înțelege arta vizuală (ceea ce nu e o vină), dar nici nu își ia un consilier competent pentru asta, cum i se cade unui primar, ci folosește ea însăși arta ca ”armă de atac politic” (neomarxist), făcînd exact jocul de care-i acuză pe adversarii săi politici. (Vezi Clotilde armand despre statuetele din primarie sunt operele de arta ale absolventilor de la universitatea de arta din Bucuresti, 18.02.2021). Nu trebuie să fii pesedist ca să te dezguști de asemenea făcături, expuse într-un spațiu public de interes general. 

Dar nu am pretenții de la Armand. M-a dezamăgit, trebuie să recunosc, domnul Teodor Baconschi. Și nu pentru întîia dată. Este deplorabilă superficialitatea amuzată cu care comentează pe pagina sa de socializare penibilul eveniment. In loc să își bată capul cum să promoveze mai bine Ziua Națională Constantin Brâncuși, dacă nu oficial, măcar ca om de cultură și diplomat prin menire (cum ține să se prezinte public), căci nu e ușor să impui în conștiința colectivă o nouă sărbătoare națională, și încă una de asemenea calibru, spre a repara trădarea intelectualității noastre proletcultiste și invidioase de acum trei sferturi de veac, domnul Baconschi calcă pe urmele acesteia, promovînd subculturalul eveniment ca pe o glumă bună, negustată de contemporanii înguști, paseiști și obtuzi. Pe un ton superior și ironic, diplomatul atacă numeroasele voci consternate, pe bună dreptate, de expoziția de la Primărie, acuzîndu-i de ”pășunism, pudibonderie ultragiată, strămoșească, curat anti-occidentală și de-a pururi dedicată idealului estetic de a o reprezenta pe Tovarășa Academician Doctor Inginer Elena Ceaușescu cu coc...”. Mai degrabă, demersul excelenței sale calcă pe urmele aplaudacilor ”Ceaușeștilor” prezentului moment al istoriei, ”cu coc sau fără coc”, cu ”privirile îndreptate ager spre Viitorul de Aur” (citez din formulările sale). Și de cînd decadența cu iz sacrileg este echivalentă, în artă, cu ”occidentalismul curat”? Există multe curente foarte interesante, vii și deloc decadente în arta ”occidentală”, domnule ambasador! Au nu ați mai vizitat de mult simezele pariziene?

O Zi a Culturii Naționale ar trebui să onoreze arta cu majuscule, cea care a impus România pe plan mondial și cea care a modelat profilul național, și cu atît mai mult, o sărbătoare dedicată lui Constantin Brâncuși ar trebui să promoveze duhul luminos, eterat și prin excelență spiritual al acestuia, iar nu artefactele discutabile ale unor studenți la UNARTE, încă neformați ca artiști. 

Mai ales că o primărie este o instituție de tip popular, care, în caz că își propune proiecte artistice, ar trebui să găzduiască o artă adresată tuturor, iar nu o artă experimentală cu iz fetid, destinată cel mult profesioniștilor și studenților de specialitate, care au galerii specializate pentru aceasta. E bine că primăriile se implică în proiecte de artă, dar rareori ele devin centre de iradiere artistică (o excepție e cea a sectorului 2, curatoriată ani mulți și buni de regretata Ruxandra Garofeanu). 

Păcat că domnul Baconschi, o voce respectabilă a culturii române actuale, intelectual considerat cîndva afiliat zonei conservatoare și autodeclarat creștin (cu toate că mulți au ajuns să-i conteste opțiunea politic-doctrinară pentru conservatorism), se raliază la gargara jalnică a tabloidelor lătrătoare la cerere, pentru a lăuda ceea ce nu înțeleg ori a denigra ceea ce nu pricep. Doar pentru că e cool și cerut de un anumit sistem. Doar că domnul Baconschi pricepe și înțelege! 

Nu are sens să polemizez cu primărița sectorială, care execută ordine de partid, cu un sarcasm impardonabil pentru poziția sa publică, dar de la domnul Baconschi aveam mai multe pretenții. Și multă lume are. Și dînsul știe aceasta. Și asta ar trebui să îl oblige. Dacă nu ca diplomat, măcar ca om de cultură. Măcar ca om. Păcat de inflația de ironii și maliții nelalocul lor, deversată, cu pretenții de cunoscător, pe pagina sa de Facebook, în apărarea unei atitudini care nu merită apărată. De fapt, domnul Baconschi nici nu își propune să înțeleagă arta pe care o laudă, ci pretinde că face ”puțină pedagogie anti-național-comunistă”, așadar citind expoziția tot exclusiv printr-o grilă politică. Dar o grilă inversată: nu așa-zis național-comunistă, căreia crede că detractorii expoziției îi sînt tributari, ci o grilă globalist-liberală, capitalistă și progresistă, de apărarea a așa-zisei ”libertății de expresie”. De expresie a ce?... Ce li s-a cerut absolvenților la Unarte să exprime? Nimeni nu știe... Probabil, nici ei, că nici nu contează. Cum de nu s-a revoltat niciodată domnul Baconschi de atîtea ori cînd libertatea de expresie a creștinilor și celor ce iubesc tradiția acestei țări a fost sfidată și călcată în picioare? 

Arta nu are mesaj decît dacă e propagandă”, domnule Baconschi, cum spuneți într-o replică de la postarea cu pricina? Asta e chiar tare! Aruncați la gunoi o întreagă cultură a teoriei artei și a hermeneuticii în general! Totul are sens, și chiar cînd o gînditoare atee ca Susan Sontag decretează falimentul interpretării, ea nu face decît să instituie un alt canon interpretativ! Pentru că omul este o ființă interpretativă sau metaforizantă, vorba lui Blaga, o ”trestie gînditoare”! Dacă dumneavoastră nu știți sau nu vreți să știți ce se ascunde în spatele artei pop punk, alții, oameni mai mult sau mai puțin citiți ca dumneavoastră, dar inteligenți și cu o inimă mai puțin maculată speculativ, știu sau cel puțin intuiesc. Aceștia au curajul să vă pună și întrebările incomode, cărora evitați să le răspundeți: ”Ne puteți spune care dintre opere estimați ca va ajunge sa fie vîndută la Sotheby’s ? Sau măcar pe care ați cumpăra-o pentru a o avea în casa d-voastră? Astfel ați susține faptic un tînăr artist !” - vă replică un comentator. Este deplorabilă bășcălia cu care tratați aceste întrebări tranșante, dar de bun simț, în loc să le răspundeți: ”Depistez un inefabil subton ironic în întrebările dvs. aparent urbane.

De la oameni ca dumneavoastră și din postura publică pe care o dețineți, oamenii așteaptă susținerea unei arte care poate promova România în lume, precum cea a marelui și în continuare nedreptățitului Brâncuși, ori care poate consolida imaginea de țară a României, atît de mătrășită dinăuntru și dinafară, iar nu încurajarea unei maculaturi a bolgiilor de ipsos și a sirenelor de plastic, colorate cu mătura. Statutul diplomatic și poziția publică (formală sau informală) vă obligă moralmente la așa ceva, chiar dincolo de opțiunile strict personale, pe care ar trebui să le puneți în paranteză, ca funcționar de grad înalt, în loc să aplaudați răsuflate manelisme punk-pop, comandate de profesori fără har și cu nimic reprezentative artistic. 

Are dreptate criticul de artă Ruxandra Balaci, care vă replică: ”Adevarata problemă este că expoziția e foarte slabă. Punct (...) La nivelul meu să "fac cronica argumentată" [cum îi propuneți - n.n.] la o asemenea inepție ca expoziția cu pricina ar fi descalificant”. 

Cu adevărat, asemenea expoziții nu merită decît cel mult cîteva rînduri într-o coloană de știri culturale, în cazul cel mai binevoitor. Dar mai degrabă, o investigație de cheltuire a banului public, precum și una a calității actului de învățămînt artistic universitar și preuniversitar. Acum vreo doi ani mi-a ajuns la urechi, din multiple surse directe, că părinții elevilor de la Tonitza se plîngeau că profesorii le cereau copiilor să reprezinte la atelierul de creație... draci, drăcoaice și altă imagerie satanistă. Da, chiar așa. Sau... bipezii cu coarne și copite din artele plastice se numesc altfel? Asta era... ”tendința”! Elevii care se opuneau, din motive religioase sau din alte motive, indicației, aveau de suportat presiuni psihologice și marginalizare. Iată că, ascunsă între zidurile tăcute ale școlilor de arte (odinioară ”frumoase”), tendința aceasta a făcut pui, care colcăie acum pe simeze, mai visceral ca în anii '90 sau în 2000. O investigație în domeniul învățămîntului artistic nu socotiți că ar fi necesară? Alături de o critică nuanțată, bazată pe sociologia artei, a ideologiei sacrileg-decadente, care este, pînă la urmă, sinucigașă artistic (cum remarca marele pictor român Camilian Demetrescu) din spatele expoziției și a curentului care promovează așa ceva. 

Bănuiesc că, om credincios, creștin ortodox, cum vă știu, și chiar autor de cărți cu subiect teologic, nu ați ajuns încă un agnostic, deci arta ar trebui să aibă și pentru excelența voastră un sens, oricît de inefabil, chiar dacă (asemeni oricărui om, cu oricîtă școală și gust) nu întotdeauna sau nu imediat îl descifrați. Ăsta e și unul din scopurile ei, să nu se lase imediat devoalată. Dar pînă la urmă se va lăsa! Eu cînd nu îl descifrez, mai privesc odată. Si încă odată. Si mă așez cu acea operă de artă în față, pînă cînd îmi vorbește. Asta, pe lîngă albumele de artă pe care le răsfoiesc periodic, vechi sau recente, pe un mediu sau altul. Incercati sa faceți asta cu artefactele cu iz de hazna second hand, pe care le lăudați! Dacă chiar credeți că nu au mesaj, faceți-le o poză mare și atîrnați-o în dormitor sau în fața biroului de scris, pînă vă va vorbi. Și vedeți ce vă spune! 

Apropo, cică una din pedepsele, pe lumea cealaltă, a celor care produc sau laudă ”drăcovenii” este confruntarea cu materialitatea lor. Ei, poftim ”drăcovenie strămoșească”! Curat ”anti-occidentală”! Dar pedepsele pentru vanitate și ipocrizie n-o să vi le spun. Pe-alea le aflați de la sirena mov, fără coc, cu urechi ascuțite. Din cada de baie. E anti-occidentală și ea, chiar dacă se preface bine. Și foarte vanitoasă. A dat șpagă ca să fie băgată în expoziție. Pentru asta și-a umflat coada cu silicon, că era flască rău. Avea ambiții mari, măcar de un rol de subretă în ”Maestrul și Margareta”. Dar a fost respinsă la casting. O să vă răspundă. În coadă de pește.

_________________________

Continuare: 

Ce colcăie sub ”rinocerul biped” al Clotildei


marți, 2 februarie 2021

LINGVISTICĂ COGNITIVĂ DESPRE PERICOLULUI EDUCAȚIEI DIGITALE

Lingvistica cognitivă demontează calul troian al învățământului digital. 


Răsfoind o serie de video-uri pe teme de educație, am găsit această genială explicație a pericolelor educației digitale. Înregistrarea am aflat-o pe o pagina de fb a unui rusofon din Caucaz (sau din Asia Centrală), cu numele Temirkan Andemîrkan, și pare a fi un fragment dintr-o emisiune TV. Nu știu dacă specialistul (probabil, lingvistul sau psihologul) care vorbește în emisiune este același cu cel care a postat-o. 

https://www.facebook.com/100010863484632/videos/1291016327937138

 ”Funcția principală a statului este asigurarea viitorului poporului. Toate celelalte funcții ale statului sunt auxiliare. De ce avem nevoie de medicină? De învătământ de calitate etc etc? 

Astăzi noi suportăm consecințele reformei învătământului. Viața de azi este o consecință a degradării sistemului de invățământ, si in special a simplificării limbajului, inclusiv a vocabularului. 

Există o limită a sărăcirii vocabularului care ne face să devenim pasivi în fața vieții, privându-ne de capacitatea de a o ințelege. Există un bagaj de cuvinte pasive, cele pe care le cunoaștem, dar nu stim sa le folosim, si unul de cuvinte active, cele pe care le folosim. Dar funcția critică a conștiinței este definită și apărată de bagajul de cuvinte active

Astfel că, dacă diferența dintre cele două  bagaje lingvistice - pasiv și activ - este mare, atunci individul nu este in stare să isi exprime integral reprezentarea sa despre lume și viață. Există metode de inhibare a bagajului activ de cuvinte, adică de inhibare a sinelui individual, a personalității si de transformare a omului intr-un element al gloatei. Aceasta se face prin blocarea dezvoltării sale intelectuale la nivelul vârstei de 12 ani. Și asta se face tocmai prin inhibarea vocabularului activ

Dar vocabularul activ poate fi dezvoltat doar prin acțiuni concrete ale activității verbale. De ce înainte, în școală, li se cerea elevilor să repete ce spune profesorul? Deci ascultăm -activitate pasivă - și pronunțăm - activitate activă. Și transcrierea școlară: citesti - activitate pasivă, apoi scrii ceea ce ai citit - acțiune activă. Apoi dictarea: auzi și scrii. Apoi compunerea. Acestea erau dpdv metodologic f bine distribuite in procesul de invatare.

Astăzi nu mai trebuie să scriem - avem teste-grilă; nu trebuie să gândim - ni se sugerează răspunsurile; și nu trebuie să luăm stiloul în mână - avem device-urile. Educația e digitală! Nu faci decât să apeși cu degetul!  

Peste câtiva ani vor ieși de pe băncile școlii niște indivizi cu o personalitate total inhibată sau suprimată. Este mai rău decât ”generația Pepsi-Cola”! Va fi generația consumatorilor ideali, nu a constructorilor sau a creatorilor, ci o generație care va depinde de tot ce îi va propune o platformă digitală sau alta, care o vor și controla. Aceste platforme le vor propune ceea ceea ce le place mai mult, dar în primul rând le vor controla veniturile si cheltuielile. Individul se va trezi în acest lagăr concentraționar digital, în acest Dachau digital, și vei putea face cu el ce vei dori. 

Sistemul (educațional) va crea o masă de astfel de ”consumatori calificați”, cum deja s-a exprimat fostul nostru ministru al învățământului, Fursenko, enunțând astfel scopul învătământului, care (după spusele sale) ar trebui să producă niște ”consumatori calificați”, nu niște indivizi creatori! 

Dar un consumator nu are statut de persoană, nu are personalitate! El mănâncă, consumă și se simte confortabil. O nație cu astfel de indivizi nu are viitor! O astfel de națiune nu are capacitatea să gândească abstract, nu are nevoie de un model al viitorului. Iar un stat care se bazează pe asemenea indivizi nu are viitor. Pentru că orice constructie viitoare, lipsită de sens existențial, se va dărâma sub propria-i greutate. Ea va tinde spre simplificare, adică spre anulare. Ca o clădire înaltă care nu isi justifică funcția si peste 50 de ani este dărâmată. Iar statul este o construcție cu mult mai complicată și se va dărâma și mai repede”.