tag:blogger.com,1999:blog-1078191774178156993.post8090212340442108611..comments2023-10-29T10:07:49.172+02:00Comments on Elena Dulgheru: APOCALIPSA IN CINEMA - interviu realizat de Raluca BrodnerELENA DULGHERUhttp://www.blogger.com/profile/06073404196517983808noreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-1078191774178156993.post-72299175691493050602009-02-23T20:12:00.000+02:002009-02-23T20:12:00.000+02:00Vă mulţumesc pentru completări. Aveţi perfectă dre...Vă mulţumesc pentru completări. Aveţi perfectă dreptate. Fiind însă vorba de un interviu, am încercat să dau prioritate spontanităţii, iar nu spiritului exhaustiv şi exegetic. Pe de altă parte, în cazul cinematografului românesc având doar evocări de departe, indirecte ale temei date, în metafore sau parabole deschise, polisemnatice, m-am abţinut de la speculaţii şi extrapolări (putem nota şi unele filme ale lui Lucian Pintilie, a căror parabolă, la fel ca cea din Concurs si a filmelor citate de mine, se deschide la fel de bine spre politic, ca si spre eshatologic). Nuanţele, aici, sunt foarte fine şi sunt apăsat dependente de context (atât cel al creaţiei, cât şi cel al receptării). <BR/>Oricum, mă bucură mult sensibilitatea dumneavoastră faţă de această temă, ca şi faţă de istoria şi analiza filmică, în general.ELENA DULGHERUhttps://www.blogger.com/profile/06073404196517983808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-1078191774178156993.post-83512834039069197022009-02-22T00:46:00.000+02:002009-02-22T00:46:00.000+02:00Mi-aş permite să adaug alte două titluri din cinem...Mi-aş permite să adaug alte două titluri din cinematografia romaneasca - SUTA DE LEI (de Mircea Saucan) şi CONCURS (de Dan Pita) - care, printr-un act transformatoriu, de „metanoie” contribuie nu mai puţin la zguduirea spectatorului.<BR/>În filmul lui Săucan, un personaj sufocat de indiferenţa faţă se semeni (şi, în ultimă instanţă, faţă de sine însuşi) priveşte la televizor o succesiune de imagini-document ce surprind tot felul de calamităţi ale naturii: cutremure de pământ, furii ale apelor, incendii etc. Cu doar câteva momente în urmă, acelaşi personaj urmărea – tot prin fereastra micului ecran - câteva cadre cu doi pui de vultur (aluzie la neînţelegerea dintre fraţi) care se luptă pe o bucată de carne adusă de vulturii-părinţi. Era singurul moment de sinceritate al „fratelui mai mare” (Ion Dichiseanu), care îi dăduse celui mai mic (Dan Nuţu) o bancnotă de o sută de lei, deşi acesta avea nevoie de „un gram de suflet”. Secvenţa-cadru trimite, astfel, spre ideea din Pateric, evocată şi de Elena Dulgheru în interviul d-sale: „Când nu va mai fi cărare între casele noastre, sfârşitul lumii este aproape”.<BR/>În filmul lui Dan Piţa, orarul echipei de orientare turistică – scria Nicolae Steinhardt într-un pătrunzător comentariu la film – „e drămuit şi concursul va să fie câştigat înainte de a se ieşi din pădure (din viaţă, din temporalitate, cum ar veni). Căci în clipa în care ies din pădure se produce Marea Explozie, următor căreia nu se mai poate face nimic şi regretele-s inutile, untdelemnul s-a consumat, uşile s-au închis, mirele a intrat în sala de ospăţ. Zadarnic este şi a face cale întoarsă, aşa cum – după spinoase discuţii şi ticăite tergiversări – autobuzul se hotărăşte a proceda. Prea târziu! Tabloul acum e de apocalips atomic: numai pulbere şi ceţuri. Puştiul a plecat, a pierit, lăsând în urmă doar nişte pânze albe, nişte fanioane, foarte asemenea unor giulgiuri”... Concurs-ul lui Dan Piţa se încheie în acorduri somptuoase de orgă electronică (muzica: Adrian Enescu), ce dau bolţii vegetale sonorităţi de bazilică, pe fundal de astru la asfinţit. „Puştiul (Claudiu Bleonţ) descoperă femeia răstâgnită la orizontală, spaţiul este cutremurat de explozii convenţionale sugerând – scria despre acest film Constantin Pivniceru – treziri de conştiinţă, pădurea sumbră asistă, impasibil, la drama individuală şi la stupefacţia colectivă şi, peste întreaga natură, se aşterne o lumină orbitoare, purificatoare, care topeşte contururi şi diluează culorile. Lumina se metamorfozează cu acompaniament de orgă, în abur, un nor alb al unei binefăcătoare iluzii. Abia acum se poate pune punct şi pe generic, nefiresc de imaculat, apare cuvântul SFÂRŞIT”.Anonymousnoreply@blogger.com