Filmul lui
Radu Potcoavă, Vara s-a sfârșit are toate șansele să-l propulseze pe
tânărul cineast dincolo de perimetrul fanilor generației sale. Preocupat de
lumea copilăriei, care revine aproape constant, Radu Potcoavă are exercițiul
lucrului cu actorii-copii, pe care îi coordonează cu naturalețe și empatie.
Scurt-metrajele sale Aceeași gară pentru doi, Tatăl meu e cel mai
tare și Mesagerul, în care protagoniștii sunt copii sau puberi,
precum și cele două lung-metraje – thrillerul Happy End și comedia Cuscrii
– i-au conferit experiența necesară realizării unui film care să îmbine tema
copilăriei cu analiza psihologică și suspansul, cum nu prea vezi într-un film
românesc.
Filmul
debutează ca un crochiu de atmosferă, în care la început nu prea se întâmplă
nimic – în tonul canonului (deja învechit al) Noului (dar deja învechitului)
nostru Val: acest „nimic” nostalgic constă în reconstituirea modului de viață
al copiilor dintr-un oraș dunărean ca Cernavodă în anii ‘90. Un casetofon,
muzică B.U.G. Mafia ascultată la walk-man și așteptarea înfrigurată a
eclipsei de soare din august 1999, singurul eveniment care preocupă mica urbe.
Când tocmai crezi că filmul și-a epuizat substanța, și riturile vacanței de
vară ale celor doi copii protagoniști, bucureșteanul Alex și localnicul Mircea,
devin tot mai redundante, un element polițist schimbă tonul. Alex, copil
abandonat de părinți, crescut de o mătușă mai mult absentă și o bunică senilă,
are ideea năstrușnică de a-și înscena o răpire cu ajutorul prietenului său mai
mic, Mircea (care are vreo 10 ani). Motivul declarat este obținerea de bani
prin șantaj de la propriul tată al lui Alex, care muncește în Italia, bani pe care
cei doi puști vor să-i folosească pentru o ieșire la mare. De fapt, pe Alex nu
prea îl interesează nici marea, nici banii – căci e finanțat de mătușa bucureșteană
care ar trebui să aibă grijă de el; motivul ascuns, pe care Alex nici nu
îndrăznește să îl rostească, este nevoia sa disperată de a-și vedea tatăl. E
grăitoare în acest sens depresia în care cade băiatul, care până atunci își
etalase talentele de „șmecheraș de București” în fața lui Mircea, la aflarea veștii
că tatăl său iar nu se întoarce acasă.
Premisa
polițistă funcționează ca o provocare. Inscenând răpirea lui Alex, cei doi
intră într-o aventură cu potențial tragic. La propunerea nesăbuitului Alex,
prudentul, dar credulul Mircea îl leagă pe acesta de un stâlp într-un beci
izolat de la o moară părăsită, pentru a produce o fotografie de efect, anexă la
scrisoarea de șantaj. Ieșind din beci pentru o clipă, Mircea își luxează grav
piciorul și e luat pe sus de tatăl său, tocmai venit să-și caute fiul în zona
cunoscută ca loc de joacă al celor doi. Introvertit și timorat de părinți,
Mircea nu are curajul să le spună că în groapă a rămas prietenul său, de a
cărui soartă se simte, totuși, responsabil și pe care nu poate să-l
abandoneze...
Din acest
moment pelicula câștigă tot mai mult în gravitate și adevăr psihologic,
eliberându-se de apanajul clișeistic al Noului Val în varianta cu sau pentru
minori (vezi Comoara al lui Porumboiu sau Domestic al lui Sitaru,
în care copiii au – greu verosimil! - placiditatea și superficialitatea adulților).
Refuzând să
vorbească și să participe la serbările de familie, Mircea se însingurează tot
mai mult, copleșit de gravitatea faptei sale. Tentativele de a evada din casă a
doua și a treia zi spre a-și recupera prietenul sunt ratate, din cauza gleznei
luxate. Când în sfârșit se reface și ajunge la locul faptei, constată îngrozit
că beciul e astupat cu pietriș... Mircea își caută prietenul dispărut în tot
orașul, sfidând găștile de cartier, de care nu se mai teme, dar nu îl găsește.
Infruntă singur, pe înserat, adâncimile periculoase ale Dunării, într-o
claustrare autopunitivă. Și abia acum, când tensiunea a depășit apogeul, are
curajul să mărturisească. Este, ori nu, prea târziu?...
Într-un
final tragi-comic sec, în buna tradiție a aceluiași Porumboiu, Mircea străbate
orășelul pustiu, întunecat la amiază, în care toată lumea e hinotizată de
urmărirea eclipsei, și intră hotărât în sediul Poliției; dar și acesta este
pustiu, căci polițiștii sunt adunați cu toții afară și urmăresc „vigilenți”, cu
ochelari ca de cal, întunericul zilei.
Radu
Potcoavă are curajul să-și încarce eroii minori cu o problematică morală de o
greutate nemaiîntâlnită la copii în filmul românesc. Copiii filmelor sale ies
din zona personajelor de umplutură, tipică filmelor cu copii, câștigând în
sinceritate și adevăr. Iar interpretarea actorilor-copii – Nicholas Bohor
(Mircea) și Dan Hurduc (Alex), aflați într-o complementaritate perfectă, lipsiți
de îngroșări și patetisme - contribuie decisiv la aceasta.
Radu
Potcoavă realizează joncțiunea dintre filmul de atmosferă al Noului Val și
filmul polițist, dintre relaxare descriptivă și suspans. Un excelent studiu de
caractere, tulburător, ca amintirile cele mai dramatice ale copilăriei, cum nu
am mai văzut de mult în filmul românesc, cu un final genial.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu