Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 22 iulie 2017

Tarkovski și designul expozițional


Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 22 iulie 2017

Expo "Plonjeu în trecut. Tarkovski & Plavinski", Moscova, 2017
Un critic de artă spunea de curând că e o fatalitate ca o lucrare de artă având la bază opera lui Tarkovski să iasă prost, din cauza strălucirii ecranante a Maestrului. Știu câteva exemple crase în acest sens, dar l-am contrazis, căci văzusem nu o dată în călătoriile mele și contrariul.
Se zice că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Dar aerul din jurul lor, binecuvântat de umbra lor deasă, nu provoacă vibrații creative? În ce condiții se manifestă puterea generativă a capodoperei? Și când capodopera îndeamnă doar la pietate și la tăcere? 
 
Am întâlnit trei tipuri de opere de artă inspirate direct de creația lui Tarkovski. Mă refer nu la operele de autor cu mesaj de sine stătător, dedicate explicit cineastului (ca un film al lui Lars von Trier, compozițiile lui Francois Couturier și altele), nici la filiațiile îndepărtate, tot bine configurate artistic (ca filmele lui Sokurov, Concurs-ul lui Dan Pița, primele filme ale lui Zviaghințev și altele), ci la opere (de artă vizuală) și produse cultural-publicitare care prelucrează direct și recognoscibil materialul filmic al cineastului. 
 
Primul tip de lucrări de acest fel sunt operele-omagiu care exaltă genialitatea Maestrului: emulii săi artiști de pretutindeni, dar mai ales din Rusia, au simțit nevoia să-și exprime venerația și afecțiunea față de marele cineast încă din timpul vieții sale. Compoziții cu simboluri și alegorii extrase filmele artistului, între care tronează, regal, însuși Maestrul, într-o postură fotografic-naturalistă... Un astfel de tablou, cu accent ușor suprarealist, realizat prin anii ‘70 de graficianul A.A. Semenov, i-a fost oferit de autor cineastului, care l-a apreciat atât de mult, încât l-a achiziționat; lucrarea figurează pe coperta cărții-interviu realizat de Olga Surkova cu Tarkovski, Kniga sopostavlenij (Cartea confruntărilor, Moscova, 1991). Simbolismul descriptiv, aglomerarea de simboluri mimetice și aerul omagial par astăzi destul de naive și sentimentaliste. În epocă, însă, alegorismul era o noutate în massa realismului socialist sovietic, iar noutatea lui Tarkovski era atât de năucitoare și greu de asimilat, dar și destul de bine cenzurată, încât astfel de omagii și recunoașteri neoficiale își aveau rostul. 
 
Tarkovski între omagiere și șarjă (grafică A.A.Semenov, colaj Paradjanov, foto Paradjanov)
În aceeași perioadă apăreau, însă, și portrete-șarjă, îndrăznețe și necomplexate, ca celebrul foto-colaj al lui Tarkovski la masă cu Paradjanov, comentat plastic în cheie freudist-ironică de hâtrul și la fel de genialul cineast caucazian. În vizită la casa lui Paradjanov din Tbilisi, Tarkovski intră în jocul histrionic al cineastului dizident, pozând pentru o serie de fotoportrete autoironice. Dar, ca orice produs Paradjanov, astfel de lucrări au valoare de unicat stilistic și nu au generat tipologii. 
 
Tot primului tip îi aparține monumentul statuar dedicat absolvenților Institutului Superior de Cinematografie din Moscova (VGIK), din fața faimosului institut, reprezintându-i în mărime naturală și anatomic-corectă pe Andrei Tarkovski-Ghenadi Șpalikov-Vasili Șukșin. În pofida aerului apăsat omagial și naturalismului descriptiv, fără schepsis, monumentul a câștigat afecțiunea publică, judecând după recurența sa în cultura populară vizuală rusească și florile proaspete aflate mereu în fața sa. 
 
Un al doilea tip îl constituie grafica de carte (în special a coperților), afișele filmelor și retrospectivelor. Mult mai sintetice, prin specificul și funcția lor, acestea se supun exigențelor graficii de afiș: energie vizuală și o idee extrasă din fotografiile sau cadrele cele mai iconice ale regizorului. De peste douăzeci de ani, o mulțime aproape nenumărabilă de coperți de carte și afișe de acest fel, unele, foarte reușite și ingenioase, populează arhivele și muzeele fizice și virtuale ale cineastului. 
 
În fine, cel mai complex, dar și mai efemer tip de lucrări sunt cele de artă ambientală și instalație realizate cu ocazia unor expoziții tematice. Acestea valorizează, de obicei, relația dintre biografie și operă, ca expozițiile permanente din muzeele „Tarkovski” din Iurieveț și Zavrajie de pe Volga, locul nașterii, respectiv al casei bunicilor cineastului. Alte expoziții au tematici mai complexe, ca cea de acum vreo zece ani de la o mănăstire din Suzdal, dedicată prieteniei dintre Tarkovski și Tonino Guerra; pe lângă paralela biografistă dintre cei doi mari cineaști, ilustrată prin fotografii, o serie de desene ale lui Guerra, scrisori și documente ale colaborării lor, expoziția făcea inedite paralele istorice, confruntând macro-fotografii cu soldați epuizați din mișcarea italiană de rezistență antifascistă, cu cadre similare din cronica de istorie contemporană a Oglinzii. Așezate sub mulajul de ipsos al unui clopot imens auriu, evocator al celui din Rubliov, pe fundalul pereților văruiți ai ospitalierei incinte mănăstirești, astfel de compoziții creează efectiv un spațiu de viață și un topos spiritual unic, cu o putere de sugestie covârșitoare. Din păcate, afișele nu indică totdeauna curatorii sau autorii conceptului expozițional, care adesea rămân, pe nedrept, necunoscuți. 
 
O altă expoziție de acest fel, aflată la interferența dintre arhitectură, design, multimedia, au găzduit Galeriile Solyanka din Moscova în aprilie-mai 2012: se numea Tarkovski Space. 2012 Context și a fost prilejuită de comemorarea a 80 de ani de la nașterea artistului. Spiritul lui Tarkovski îi inspiră pe designerii și curatorii din toată lumea, dar în special din Rusia, unde am văzut nu puține compoziții expoziționale foarte reușite. 
 
Expoziție Muzeul "Tarkovski" din Iurieveț, 2007
Cea mai recentă a fost deschisă pe 20 iunie 2017 la Teatrul Națiunilor din Moscova și se numește „Proryv v proshloe (plonjeu în trecut). Tarkovski & Plavinski” și este dedicată aniversărilor a 50 de ani de la lansarea filmului Andrei Rubliov, 85 de ani de la nașterea lui Andrei Tarkovski și 80 de ani de la nașterea graficianului nonconformist Dmitri Plavinski. Curatorul expoziției, Polina Lobacevskaia, a reunit doi artiști referențiali ai secolului XX, care, deși contemporani, nu s-au cunoscut personal niciodată, dar ale căror paradigme creative au coincis în multe privințe – se spune în caietul expozițional. Ambii se inspirau din estetica icoanei creștine și din tradiția ortodoxă, pentru a crea opere de mare actualitate. Proiectul multimedia prezintă 15 tablouri de Dmitri Plaviski, documente biografice din diferite arhive, multe dintre ele, inedite. Vor fi susținute seminarii și prezentări ale capodoperelor tarkovskiene. Aerul spectacular și mizanscena fascinantă, teatrală (datorată mai ales utilizării clișeelor foarte mari, transparente, a bunei lor exploatări spațiale și a relaționării lor inteligente cu arta sacră creștină) susțin un concept creator al unui spațiu dens, foarte încărcat spiritual! Expoziția este deschisă până pe 31 august. 
 
Am văzut expoziții dedicate și altor cineaști, dar nici unul nu i-a inspirat pe designeri la fel ca Tarkovski la asemenea desfășurări de forțe, idei și dăruire! Din asemenea expoziții pur și simplu nu-ți mai vine să pleci! Te simți acasă, ca într-o biserică. Sau ca în filmele lui Tarkovski! 

Vezi și: 

Inaugurarea unui monument dedicat lui Tarkovski și filmului său "Andrei Rubliov"


sâmbătă, 8 iulie 2017

Călătoria Sf. arhiepisc. Ioan de Novgorod pe drac la Ierusalim


Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 8 iulie 2017

M-a fascinat întotdeauna vivacitatea hagiografiilor rusești, întrepătrunderea lor strânsă cu legenda și basmul. Legendele din jurul cuvioșilor Petru și Fevronia, Serghie de Radonej, ori recenta povestire „Ințepenirea Zoiei” oferă o bogăție de detalii, din care nu lipsesc spontaneitatea și atenta observație a vieții, astfel că nici scepticii nu pot rămâne indiferenți. 
 
Filmul lui Nikolai Dostal, Călugărulși dracul are la bază o povestire hagiografică cel puțin la fel de fabuloasă și plină de tâlc: Călătoria arhiepiscopului Ioan de Novgorod pe drac la Ierusalim. Textul este consemnat în Letopisețul Novgorodului (sec. XIV) și a avut o largă circulație în Rusia, influențând și literatura cultă.

Dar cine a fost arhiepiscopul Ioan? A fost primul arhipăstor al Novgorodului, ales independent (până atunci ierarhii cetății fiind numiți de Kiev); a păstorit timp de 21 de ani (1165-1186). Peste 150 de povestiri și legende circulă despre acest sfânt mult iubit. Este cinstit ca ocrotitor al Marelui Nogvorod, căci la rugăciunile sale, în 1170 orașul a fost salvat de sub asediul lui Mstislav, fiul cneazului Suzdalului, Sfântul Andrei Bogoliubski, care cu câțiva ani înainte trecuse Kievul prin foc și sabie. Suntem în toiul luptelor feudale, când sfinții se mai și luptau între ei! 
 
Născut la Novgorod din părinți binecredincioși, Sfântul Ioan încă de copil a dorit să-și dedice viața lui Dumnezeu. De tânăr a fost hirotonit preot, iar la moartea părinților trupești, împreună cu fratele său Gavril și-a dăruit averea construirii unei mănăstiri. Inițial au zidit o biserică de lemn, iar peste câțiva ani au început una de piatră, dar terminarea banilor i-a făcut să întrerupă lucrarea. Frații au început să se roage și într-o noapte le-a apărut Maica Domnului, care i-a încurajat să nu abandoneze și să nu-și slăbească credința. A doua zi, la poarta mănăstirii poposi un cal fără stăpân, cu harnașamentul de aur și încărcat cu doi saci cu aur și cu argint. Frații așteptară sosirea stăpânului, dar cum acesta nu apărea, au înțeles că este darul lui Dumnezeu pentru terminarea construcției. După ce descărcară sacii și îi duseră în mănăstire, calul dispăru fără urmă. Biserica fu terminată, iar frații Ioan și Gavril se călugăriră aici. 
 
Când trecu la Domnul arhiepiscopul Novgorodului, Arkadie, poporul îl propuse într-un glas pe cuviosul Ioan. Acesta refuză din smerenie, dar până la urmă fu nevoit să accepte. 
 
Episodul asedierii Novgorodului de către temutul Mstislav este unul din cele mai importante din biografia sfântului. Timp de trei zile, cât a durat asediul, vlădica s-a rugat încontinuu împreună cu novgorodenii. Atunci Dumnezeu îi descoperi să ia o icoană a Maicii Domnului dintr-o anumită biserică și s-o așeze pe zidul cetății. Acolo icoana începu să plângă. Minunea îi îmbărbătă pe novgorodeni, dar aduse groază în tabăra asediatorilor, căci peste aceștia s-a lăsat întunericul și s-au omorât între ei. Atunci novgorodenii porniră contraatacul și respinseră asediul. 
 
În anul următor vlădica a instituit praznicul „Semnului” Maicii Domnului (27 nov./10 dec.), iar în locul unde șezuse icoana care a plâns, numită ulterior „Icoana Semnului”, s-a ridicat o mănăstire. Icoana a căpătat o mare cinstire în Rusia, unde i s-au făcut multe copii. 
 
Cel mai fabulos episod din viața vlădicăi Ioan rămâne, însă, călătoria sa pe drac la Ierusalim. Într-o noapte, pe când se ruga, vlădica a auzit un clipocit în vasul cu apă pentru spălat, de ca și cum cineva s-ar fi bălăcit. Presimțind că nu-i lucru curat, dar fără să se tulbure, acesta a însemnat apa cu semnul crucii. Atunci din apă s-a auzit un vaiet: „Vai mie, mă arde focul și nu pot suferi, slobozește-mă repede de aici, omul lui Dumnezeu!”. Sfântul întrebă: „Cine ești și cum ai ajuns aici?”. Vocea răspunse: „Sunt un diavol viclean și am venit să te tulbur. Speram să te sperii, la fel ca pe alții, și să-ți întrerupi rugăciunea. Dar tu, vai mie, m-ai închis în vasul ăsta cu apă! Și mă arde ca focul, vai, nenorocitul de mine! Dă-mi drumul, robule al lui Dumnezeu, și n-o să mai vin niciodată la tine!” 
Atunci Ioan îi porunci să îl ducă la Ierusalim la biserica Sfântului Mormânt și în aceeași noapte să-l aducă înapoi la chilia sa. Dracul se transformă în cal negru, sfântul își făcu cruce și îl încălecă, ajungând în aceeași noapte la biserica Sfântului Mormânt, iar pe drac îl legă să nu plece. Vlădica îngenunche în fața ușilor bisericii, care se deschiseră de la sine, și tot de la sine se aprinseră candelabrul și lumânările. Vlădica se închină cu cutremur la Mormântul Domnului și la celelalte locuri sfinte din biserică, iar când ieși, ușile se închiseră singure, iar dracul stătea cum îl lăsase. Îl încălecă și în aceeași noapte reveni la Novgorod, eliberându-l pe drac. 

Înainte de a pleca, necuratul se plânse amarnic de osteneala peste măsură pe care i-o pricinuise sfântul, obligându-l să parcurgă atâta distanță într-o singură noapte, și îl avertiză să nu povestească nimănui cele întâmplate, altminteri va face ca acesta să fie clevetit pentru curvie, așezat pe o plută și dat afară din cetate. Ioan îi respectă rugămintea pentru o vreme, dar la un moment dat, la o discuție duhovnicească cu credincioșii, le destăinui, spre folosul lor, că știe un om care a călătorit dus-întors într-o noapte din Novgorod la Ierusalim, povestind întâmplarea. 
 
De atunci se urziră zvonuri de desfrânare despre vlădica. Oamenii vedeau adesea o curtezană ieșind din chilia lui, ori îi găseau haine femeiești în chilie. Astfel că până la urmă, hotărâră să îl izgonească. Mulțimea furioasă îl scoase din cetate și îl legă de o plută, căreia îi dădu drumul pe un râu. Dar spre mirarea orășenilor, pluta pluti contra curentului și se întoarse la mănăstirea Iuriev, reședință vlădicăi. În acest timp, acesta se ruga ca Dumnezeu să nu le socotească păcatul acesta. Văzând minunea, novgorodenii își înțeleseră greșeala și se căiră, rupându-și hainele și implorându-l pe sfânt să îi ierte. Întregul oraș, cu mic cu mare, alergă spre malul râului să-și primească înapoi arhipăstorul. Poporul, preoții și monahii strigau, plângând în genunchi: „Intoarce-te, părinte, nu îi lăsa orfani pe copiii tăi și iartă-ne păcatul acesta!”. Sfântul le primi pocăința, fiind readus cu procesiune mare în scaun. Letopisețul spune că era așa un plâns, că însuși diavolul „lăcrimă, rușinat”. În locul unde pluta a revenit la mal a fost înălțată o cruce de piatră, ca mărturie a marii minuni. 
 
Minunea aceasta a impresionat atât de mult poporul, încât a fost consemnată, alături de minunea izbăvirii Novgorodului de sub asediu, într-o icoană a sfântului arhiepiscop Ioan. Ea a cunoscut o largă circulație timp de multe secole în Rusia, stând la baza poemului lui Pușkin, Monahul (prima sa operă, scrisă în perioada liceului, la 14 ani, în 1813). Motivul călătoriei pe drac apare și în basmul lui Gogol, Noaptea dinainte de Crăciun (1832); iar cel al demonului încătușat pus în slujba eliberatorului său, îl găsim în basme, precum Lampa lui Aladin din ciclul 1001 de nopți


Surse: 


luni, 3 iulie 2017

Inaugurarea unui monument dedicat lui Tarkovski și filmului său "Andrei Rubliov"


Pe 29 iulie 2017, la Suzdal (Rusia, Inelul de Aur), în cadrul complexului turistic-hotelier "Suzdal".

Dezvelirea monumentului statuar - căruia organizatorii îi dau statutul de unicitate mondială -, este prilejuită de comemorarea a 85 de ani de la nașterea marelui regizor și a 50 de ani de la lansarea filmului "Andrei Rubliov".

Intr-adevăr, este primul monument dedicat lui Tarkovski și filmului său "Rubliov" și, probabil, unicul monument de pe planetă dedicat unui film. Dar, în privința cultului cineastului, nu e așa. Mai există, de ani buni, un binecunoscut monument urban dedicat lui Andrei Tarkovski, și anume grupul statuar de cineaști Andrei Tarkovski, Ghenadi Șpalikov, Vasili Șukșîn, din fața Institulului de Stat de Cinematografie din Moscova (VGIK).  Plus plăci comemorative, ca cea de pe fațada unui bloc din Mosfilmovskaja, unde se află una din primele locuințe moscovite ale lui Tarkovski...

Orașul Suzdal, o bijuterie a artei sacre medievale ruse, este una din locațiile principale de turnare a filmului "Andrei Rubliov" și a găzduit de-a lungul vremii platourile de filmare a peste 80 de pelicule. Printre acestea: Țarul, Frații Karamoazov, Căsătoria lui Balzamonov, Logodnica țarului, Cneazul Serebriannyi, Animalul meu tandru și delicat («Мой ласковый и нежный зверь»), Tinerețea lui Petru, Petru cel Mare, serialele TV: Romanovii, Frații Karamazov, Schisma, Părintele Matvei și altele.


Organizatorii evenimentului: Administrația regiunii Vladimir, Primăria orașului Suzdal, firma de turism Turțentr, Festivalul Internațional de Film "Viteazul de Aur", Ministerul Culturii Federației Ruse.

Sursa: Pagina oficială a Festivalului Zolotoi Vityaz