Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

joi, 29 martie 2012

Când sfinţii pun la cale conferinţe


Apărut (sub titlul ”Sfinţii mijlocesc dialogurile teologice”) în Ziarul Lumina din 29 martie 2012

Sesiune a Conferinţei "Sf Grigorie Palama..." la Veroia (Grecia)

Marile imperii se cuceresc prin învăluire. Şi, evident, prin iubire. Întâi provinciile – porţi mai permisive pentru străini, care facilitează drumul spre Centru. Centrul, însă, trebuie adulmecat de la început, trebuie visat şi gândit, căci el va trasa căile, drepte sau ocolite, după cum le va deschide Dumnezeu, către Poarta Inimii imperiului. Dacă le va deschide. Un imperiu nu trebuie forţat, dacă nu vrei să fii resorbit în vintrele lui.

Nu e uşor să iubeşti un imperiu. De fapt, e o artă destul de complicată, mai ales dacă altora le-a inspirat cândva teamă. Iubeşte Dumnezeu imperiile lumii?… Îl iubesc imperiile pe Dumnezeu?

Bizanţul mă fascinează de ani buni. Poartă a Cerului, centru al lumii, spaţiu de întâlnire a lumii vechi cu cea nouă, creştină, Bizanţul continuă să radieze şi să atragă. În pofida oricărei căderi, ba poate cu atât mai mult. Din Anatolia până-n Caucaz, de la Roma la Dunăre, din Dinarici până-n stepele Spaniei, vestigiile sale vorbesc de o lume care a fost şi, pe alocuri, încă mai va să fie. Bizanţul continuă să profeţească. El poartă, încă de la căderea sa, semnele apusului Europei. Dar şi pe acelea ale resurecţiei Zilelor din urmă. Biserică aerobă, Bizanţul a fost cu totul adoptat de Dumnezeu.

Bizanţul de ieri, Bizanţul de azi...
Biserica Sf. Grigorie Palama (Salonic)
Un bătrân saltimbanc caucazian m-a vindecat definitiv de complexele în faţa Bizanţului. Şi am înţeles că marele imperiu nu este azi un imens muzeu în aer liber, răspândit peste mai multe frontiere ci, în primul rând, un izvor nesecat de inspiraţie şi creativitate. Aşa că Dumnezeu m-a adus, în sfârşit, în inima lui. În inima Greciei.

Întâlnirea unui critic de film cu Sfântul Grigorie Palama ţine de rânduiala minunii. Mai ales în cadrul doct al unei conferinţe teologice internaţionale, când am avut senzaţia că sfântul ni se oferă în întregime. Chiar şi unor intruşi ca mine, sosiţi pe calea (iar, ocolită!) a istoriei artei. A artei creştine, evident, purtată de duhul isihast al unor icoane venite de departe. Pe calea, pe care am evocat-o deja, a descoperirii iconarului Dionisie şi a unui fotograf credincios, deprins să surprindă lumina pictată între silabele rugăciunii.

Dionisie, Yuri Holdin, Grigorie Palama şi Paisie Aghioritul, Marele Mucenic Dimitrie, soborurile de sfinţi ocrotitori ai pământului grec şi în special ai Salonicului, Siluan Athonitul – iată o suită de nume luminoase, aduse împreună de acelaşi duh şi care ne-au aşezat şi pe noi împreună.

Sfântul Grigorie Palama: Semnificaţia teologică şi filosofică a lucrării sale” – acesta a fost titlul conferinţei organizate între 7 şi 15 martie la Salonic de Universitatea Academiei Ecleziastice din localitate, în colaborare cu Institutul de Studii Creştin-Ortodoxe din Cambridge (IOCS), sub oblăduirea Înalt Prea Sfinţiţilor Kallistos Ware (Anglia), Hierotheos de Nafpaktos (Grecia) şi a altor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Grece.

IPS Kallistos Ware la Mitropolia de Lagkada
Persoana umană în viziunea Sf. Grigorie Palama”, “Sf. Grigorie Palama şi falsele dileme din metafizica, etica şi epistemologia contemporană”, “Efectul isihasmului asupra icoanei Schimbării la Faţă”, “Influenţele isihaste din filosofia religioasă rusă”, “Sf. Grigorie Palama şi renaşterea religioasă din Africa”, “Sfinţii Grigorie Palama şi Siluan Athonitul” – iată, luate aproape la întâmplare, câteva dintre titlurile reprezentative ale conferinţei. Exigenţa selecţiei lucrărilor a asigurat un înalt nivel academic întregii manifestări, fără ca aceasta să-i confere răceala “academică” specifică evenimentelor de profil. Încă un semn al mâinii Sfântului Palama. Şi nu în ultimul rând, cum aveam să-mi dau seama, al rugăciunilor entuziastului organizator al conferinţei, Costas, adică Dr. Constantinos Athanasopoulos, profesor de filosofie la IOCS.

Spontan, prietenos şi energic, punctual până la tiranie şi omniprezent, Costas (aşa îi spunea toată lumea) a fost, într-adevăr, sufletul conferinţei. Dictor elocvent şi convingător, moderator, operator video şi maestru de ceremonii, lider şi executant, Costas era peste tot. De dimineaţa până seara, fără să-şi piardă vreodată capul, fără să scape o clipă lucrurile din mână, fără să intre în panică şi fără să-şi piardă simţul umorului. Prea multe paradoxuri pentru un balcanic, fie şi unul ajuns la Cambridge! Obişnuită cu un “PR” aproape industrializat, format din echipe consistente, am fost uimită să descopăr că toată această amplă manifestare (43 de vorbitori din Europa şi America, alocuţiuni ample de 30-40 de minute, desfăşurate timp de 6 zile în 5 locaţii diferite, fiecare cu o semnificaţie eclezială deosebită, un bogat program cultural şi de pelerinaj) este ţinută în spate de un singur om! Şi nu m-am abţinut să nu-i iau un interviu.

E.D. – Domnule Constantinos Athanasopoulos, vă rog să vă prezentaţi.

C.A. – Sunt licenţiat în filosofie. Am predat filosofie în Grecia, Italia şi Scoţia şi sunt director al Departamentului de Învăţământ la Distanţă al IOCS şi lector de filosofie asociat la Open University, Scoţia.

E.D. – Sunteţi, de fapt, iniţiatorul acestei conferinţe. Cum v-a venit această idee?

C.A. – Nu este meritul meu, este Sf. Grigorie Palama cel care a făcut totul. Am o mare evlavie faţă de Sf. Grigorie Palama, îl consider unul dintre sfinţii mei protectori. El m-a salvat dintr-o mare dilemă filosofică pe care am avut-o în timpul facultăţii, legată de gândirea lui Toma d’Aquino. La Sf. Grigorie Palama am găsit răspunsurile. După asta i-am studiat opera în profunzime, asta se întâmpla pe la începutul anilor ’90. Iar povestea conferinţei este aşa. Studenţii mei de la Cambridge voiau să viziteze Muntele Athos. Am un prieten la Academia Ecleziastică din Salonic şi, ştiind că ziua Sfântului Grigorie Palama este pe 11 martie, iar moaştele sale se află într-o biserică din oraş, ne-am gândit să îl prăznuim prin organizarea unei conferinţe internaţionale în perioada hramului său. Aşa a început totul.

E.D. – Cum de aţi avut curajul să puneţi în practică acest proiect, de o asemenea anvergură, de unul singur?


Participantii la Conferinta la Institutul de Studii Patristice din Salonic

C.A. – Nu este meritul meu, este al Sfântului. Ceea ce ne-a unit în această conferinţă este evlavia faţă de Sfântul. Ceea ce ne-a dat putere să ajungem aici din toate colţurile lumii este evlavia faţă de Sfântul. Ceea ce mi-a dat mie putere este evlavia faţă de Sfântul. Sfântul a făcut această conferinţă, nu eu. Desigur, oamenii de la Academia Ecleziastică au fost minunaţi, dar Sfântul e cel ce a făcut totul. Eu nu consider că am făcut ceva important. Tot ce am făcut este să-mi plătesc o parte din datoriile faţă de Sfântul. Atât.

E.D. – Ne-am bucurat de prezenţa luminoasă a Înalt Prea Sfinţitului Kallistos Ware, a cărui binecuvântare s-a simţit pe toată perioada desfăşurării conferinţei.

C.A. – Da, îi sunt recunoscător Înalt Prea Sfinţitului Kallistos, el a fost sufletul conferinţei şi el m-a încurajat să o fac.

E.D. – Având în vedere actualitatea Sfântului Grigorie Palama, credeţi că această conferinţă ar putea deveni o tradiţie?

C.A. – Asta nu depinde de mine, eu sunt o singură persoană. Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am reuşit să fac, dar fără o echipă este foarte greu. Dacă Dumnezeu va voi, se va face.


Fotografii de Elena Dulgheru

Înregistrarea video a expunerii mele: http://pemptousia.com/video/st-gregory-palamas-taboric-light-in-russian-visual-culture/

Un comentariu:

ELENA DULGHERU spunea...

După multe peripeții editorial-academice, a apărut în octombrie 2015 mult așteptatul volumul al analelor conferinței, intitulat: ”Triune God: Incomprehensible but Knowable - The Philosophical and Theological Significance of St Gregory Palamas for Contemporary Philosophy and Theology” (Cambridge Scholars Publishing, 2015), în îngrijirea dr. Constantinos Athanasopoulos. Contribuția mea se numește ”Taboric Light in Russian Visual Culture: From the Frescoes of Dionisy to the Photographies of Yuri Holdin”.