La ”Colectiv”, Halloween-ul și-a secerat roadele

UPDATE
 
Text preluat de bucovinaprofunda.wordpress.com din 1 noiembrie 2015, de Cultura Vieții  din 2 noiembrie 2015 și (fără voia sau înștiințarea mea) de mai multe publicații de mare tiraj (a căror calitate jurnalistică și morală, submediocră, nu o comentez). Acestea, fără măcar să mă înștiințeze, au răstălmăcit cu ignorantă superioritate și crasă maliție mesajul, aruncând cu noroi și asupra persoanei mele și atribuind textului umorile toxice care pluteau în atmosfera tulbure a acelor zile (ura și căutarea oarbă a unui vinovat...). Totul, potrivit formulei psihanalitice freudiene de translatare a culpei, în care este văzut vinovat cel care îți arată greșeala. Astfel că un text dur, dar lucid, care nu ataca oameni, ci obiceiuri și mentalități, a căror nocivitate o sesizam (dar nu o puteam demonstra într-un articol de jumătate de pagină), un text a cărui intenție era tocmai să limpezească ceva din confuzia acelor zile de durere și coșmar, a devenit pentru unii întărire și ajutor, iar pentru alții, piatră de poticnire. 
Nu am condamnat nici un fel de muzică și de artă, câtă vreme aceasta nu atacă nucleul intim al ființei. Dimpotrivă, încerc să îi găsesc fiecăreia, chiar și celor mai profane sau frivole, doza de frumusețe și participare la Adevăr. Cei care îmi cunosc textele (le aveți din belșug pe acest blog și în cărțile mele) știu că am îndemnat tot timpul la moderație și luciditate, chiar și atunci când cei mai mulți alegeau extremele. Moderație și luciditate obținute prin cunoaștere și analiză, iar nu prin mediocritate și lenea de a gândi. Pe acestea din urmă le-am găsit din plin, în schimb, la comentatorii tabloidelor care mi-au preluat această postare și în comentariile veninoase care mi-au împroșcat ecranul. 
Soluția extremă este valabilă într-un singur caz: când deja arde! Atunci nu mai ai timp de analitici, ci trebuie să reacționezi rapid și în forță, ca să te salvezi. Pe tine și pe câți mai mulți dintre cei din jur. Chiar dacă știi dinainte că te vor lovi pentru asta. Este ceea ce am făcut eu în textul de mai jos. Dar se salvează cine poate și cine vrea... 

 15 aprilie 2016

 ___________________________________________________
”Să ne păzim pe noi înșine, dar și pe cel de lângă tine să-l păzești, să-l ajuți să meargă pe calea lui Dumnezeu, care este calea vieții. Cealaltă este calea morții, a întunericului, a nimicniciei” (ierom. Sofian Boghiu)

Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună. Asta face Halloweenul, în mod organizat, cu stipendii de la Ministerul Educației (și alte foruri guvernamentale), neamendat de ong-urile pentru drepturile omului, de peste 20 de ani, promovând cu mână liberă satanismul, în timp ce orele de religie sunt acuzate de ”îndoctrinare”. 

Asta repetă și muzica heavy metall românească, o clonă lipsită de inspirație după originalul occidental. Satanism second-hand, dar la fel de nociv ca originalul. Ascultați hârșâitul visceral de vibrații de joasă frecvență (deloc original) al  formației „Goodbye to Gravity”, care își lansa noul album în clubul „Colectiv” în seara declanșării incendiului din 30 octombrie: The Day We Die. Contemplați-i și posterul kitchos cu dragoni ieșiti dintr-un costum de extraterestru în flăcări. Priviți-i și logo-ul banal, cu craniul flancat lateral de două ”fulgere” (preluate din sigla celebrei formații ACDC), sugerând (printr-o parafrază iconică, pe care designerul logotipului mai mult ca sigur că o ignoră) și sursa de inspirație a formației, care nu e defel cea cerească.

Uneori, lucrurile pe care le spunem se împlinesc. Dacă invoci în mod prea repetat o stafie, s-ar putea ca aceasta să vină... măcar așa, de plictiseală sau din politețe, că nu-i frumos să te lași așteptat. De câtă vreme invocă, de fapt, tinerii halloween-iști, heavy-metall-iști și alți frecventatori ai horror-ului de franciză (artistică sau comercială din muzică, cinema, poezie, de pe bascheți, tricouri, eșarfe, ghiozdane școlare etc), o noapte ca cea de la „Colectiv”, prin cultul morții viscerale profanizate și profanate?! Sau credeau c-or s-o vadă doar la cinema, din puful fotoliului? Au uitat promisiunea micuței zâne: ”The dreams come true”? 

Martorii oculari supraviețuitori ai coșmarului de la „Colectiv” vorbesc de scene de film horror, cu oameni în flăcări, desfășurate pe viu în fața lor, iar jurnaliștilor li se zbârlește pielea la constatarea împlinirii ”profețiilor” din versurile trupei metalliste, din chat-urile membrilor acesteia, ori, mai mult, din cronica multiseculară a funestei sărbători, care anul acesta se zice că s-ar împlini un număr antihristic de aniversări.

Țara este în doliu: moartea și dezastrul și-au arătat fața mai aproape de noi ca niciodată. Aprindem lumânări, plângem, ne rugăm pentru sufletele viilor și ale morților, păstrăm secunde de reculegere. Dar câți dintre noi au curajul să se întrebe: ”Ce învățăm din toate acestea?” Căci moartea este nu numai trecere, ci și element de limbaj. Ce ne învață această întâmplare a morții și a suferinței, petrecută într-un club cu aspect de cavou (nimic original nici în asta), la lansarea unui disc despre moarte, într-o noapte cu semnificație morbidă? Să securizăm mai bine cluburile împotriva incendiilor?!... Cred că dovlecii cu lumânări aprinse în ei vor râde în hohote... Ori se cade să ”securizăm” sufletele tinerilor cu știința autocunoașterii protectoare și cu știința cunoașterii lui Dumnezeu (uzurpată prin satanism, de pseudoștiința Îngerului căderii) și să amendăm odată loazele din învățământ și din alte instituții care permit și promovează orgiile morții, ambalate cochet în pudră și zahăr vanilat?

Actualizare 1: Tot despre ”Colectiv”

Actualizare 2 (fără metafizică): ”Colectiv”: de la tragedie la revoluție?... o analiză pragmatică 

Actualizare 3, vineri 18 decembrie: O tânără atee, supraviețuită ca prin minune după accident, a ajuns să creadă în Dumnezeu: O tânără salvată miraculos de la Colectiv, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dumnezeu: Sunt atee. Atunci a fost prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnezeu și i-am cerut ceva: să mă salveze. Și m-a salvat!"

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze. Era în club cu prietena ei, când a izbucnit incendiul. A fost arsă și a leșinat printre cadavre, dar s-a trezit în brațele unui erou necunoscut. A fost salvată și, după săptămâni de luptă într-un spital din Anglia, s-a întors acasă. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Observator, cum, în fața morții, l-a descoperit pe Dumnezeu. "Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri. Mădălina Strugaru, care a murit, m-a invitat la concertul iubitului ei. Erau acolo oameni de toate vârstele: de la puști, la oameni de 40 de ani", a povestit tânăra jurnaliștilor de la Observator. Cât despre momentul izbucnirii focului și al întâlnirii cu divinitatea, Corina își amintește: "Abia când am văzut cât de repede înaintează am realizat pericolul. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și i-am cerut ceva: i-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!", spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. "De atunci, îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine. Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!", mărturisește Corina."M-am trezit în brațele unui bărbat care respira destul de greu", a continuat tânăra, care nu a văzut chipul salvatorului ei. Speră însă că acesta este in viață