Cărţile Ortodoxiei, în Inima Europei - pelerinaj parizian

Apărut în Ziarul Lumina de vineri 9 martie 2012. Foto: Elena Dulgheru
 



Oamenii merg la Paris ca să-l vadă, ori ca să fie văzuţi. Şi auziţi. Ca să cumpere ori să vândă. Ca să picteze, ori să se lase pictaţi. Ca să se inspire, să înveţe, ori să uite... Ca să se refugieze de revoluţii, în metropola care continuă se se hrănească din gloria revoluţiilor. Ca să-l cucerească… ori să se lase cuceriţi de el. Românii, mai mult decât alţii, ca să se simtă acasă. Ca să înfrunte, cel puţin o dată în viaţă, acest mare miraj. Ca să intre în rezonanţă cu acestă inimă a Europei.

Decadenţă şi grandoare imperială, elanul uitat al căutării Graalului şi patima cuceririi Bizanţului, raţionalism renascentist, idealurile utopiilor umaniste şi nevrozele sângeroase ale revoluţiilor - de bun sau de rău augur, mai toate marile mutaţii de spirit ale bătrânului continent par să aibă ca locaţie de manifestare “Oraşul Luminilor”, care se comportă asemeni unui magnet al undelor noetice europene. Sau asemeni unei inimi care concentrează marile fluxuri pasionale ale continentului, reechilibrându-le şi redându-i-le în circuit. Să privim Parisul cu atenţia unui cardiolog! Cei adormiţi în formule osificate au a se teme de Paris! Căci Parisul nu se lasă cucerit (grecii o ştiau) decât de… frumuseţe!

Pe mine m-a purtat spre Paris zvonul unui târg internaţional de carte, “Les Journees du livre orthodoxe”, un prim forum european de profil, organizat de portalul de ştiri Orthodoxie.com în parteneriat cu Editions du Cerf şi găzduit de localurile companiei de asigurări Mutuelle Saint-Christophe. Metropolă a celor mai spectaculoase aculturaţii, Parisul îşi revendică de drept şi titlul de prim bastion al ortodoxiei moderne occidentale, devenind, în perioada ghettoului comunist răsăritean şi al triumfului ideologiei marxiste în toată Europa, centrul discret de iradiere a culturii ortodoxe, răsădite aici la începutul secolului XX de primii emigranţi ruşi. Această vocaţie a prins rădăcini. Atât Institutul de Teologie Ortodoxă Saint Serge, cât şi cele câteva edituri francofone orientate spre spiritualitatea creştin-răsăriteană (YMCA, L’Age d’Homme, Le Cerf) au dezvoltat o mişcare de redescoperire a Ortodoxiei, numită “Şcoala de la Paris”, care a depăşit cu mult frontierele Franţei şi pe cele confesionale, contribuind semnificativ la dialogurile ecumenice.



Potrivit sitului orthodoxie.com, astăzi există în Franţa mai mult de o jumătate de milion de ortodocşi, afiliaţi în jurul a aproximativ 250 de locaşe de cult şi a vreo 20 de mănăstiri, administrate de Adunarea episcopilor ortodocşi din Franţa. Câteva generaţii de ruşi şi de români, dar şi de francezi, organizaţi în parohii proprii, beneficiind de servicii religioase în limba maternă şi păstoriţi de personalităţi pastorale iradiante (precum pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard).

În acest fecund creuzet cosmopolit, un târg de carte pan-ortodoxă este cât se poate de binevenit şi de necesar şi sunt convinsă că prima sa ediţie îşi va arăta roadele. Îngrijită de părinţii Christophe Levalois şi Jivko Panev, personalităţi reprezentative ale vieţii editoriale şi universitare ortodoxe franceze, prima ediţie a Zilelor Cărţii Ortodoxe (Paris, 17-18 februarie 2012) a reprezentat, în primul rând, o punere în relaţie a celor mai importanţi actori editoriali din marile centre ortodoxe ale lumii. 





Imagine de la Târgul de Carte Ortodoxă de la Paris



Edituri anglofone şi francofone importante, ca St Vladimir’s Seminary Press (New York), L’Age d’Homme, YMCA şi Le Cerf, dar şi Sophia, Cathisma şi Arca Învierii din România, publicaţii ale Institutului Saint Serge, ale Mitropoliei Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi ale unor mănăstiri ortodoxe franceze (St. Antoine le Grand şi Transfiguration) au reprezentat oferta, neuniformă şi defel exhaustivă (lingvistic şi geografic), dar reprezentativă pentru “Ortodoxia diasporelor”, a primei ediţii a târgului. Concentrate, deocamdată, nu atât pe vânzări, cât pe stabilirea unor punţi de comunicare, Zilele Cărţii Ortodoxe de la Paris au reprezentat şi un forum de gândire şi dialog al Ortodoxiei de azi, concretizat într-o suită de conferinţe, mese rotunde, momente de muzică ortodoxă. Un cuvânt al Mitropolitului Emmanuel, preşedintele Adunării episcopilor ortodocşi din Franţa şi o conferinţă a Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Rusiei au scos în evidenţă priorităţile actuale ale relaţiilor pan-ortodoxe, iar Ierom. Macarie (Mănăst. Simonos-Petras, Sf. Munte Athos) a conferenţiat pe tema “Tradiţiei vii a Sinaxarului în Biserica Ortodoxă”. O masă rotundă, susţinută de Jean-François Colosimo, Pr. Nicolas-Jean Sed şi Nikita Struve a diagnosticat starea de fapt şi obiectivele vieţii editoriale ortodoxe de azi.



Pr Cleopa şi Teofil la Paris, evocaţi de ierom. Makarios



Desigur că asemenea manifestări nu ar fi putut avea loc fără aportul substanţial al bisericilor “diasporelor ortodoxe” din Franţa, iar cele româneşti sunt astăzi, se pare, dintre cele mai numeroase şi mai dinamice. Nu întâmplător, prezenţa românească a fost, în cadrul editurilor nefrancofone de la târg, cea mai vizibilă. Ea este legată în primul rând de Mitropolia Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cea care a asigurat participarea cărţilor româneşti, cât şi, direct sau indirect, de cele două importante parohii româneşti din Paris, Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, respectiv Sf. Parascheva şi Genoveva.





Copii la Atelierul Brâncuşi

Spiritualitatea ortodoxă română a Parisului e concentrată în jurul acestor două parohii. Două insule de românitate. Prima poartă cu sine o întreagă istorie a emigraţiei româneşti la Paris, de la Brâncuşi şi Cioran, până la Principesa Ileana a României (devenită Maica Alexandra) şi nume reprezentative ale dizidenţei anticomuniste. E suficient să asculţi un pomelnic, pentru a simţi reînviat trecutul (trist, glorios?) câtorva generaţii ale exilului – personalităţi artistice, literare şi politice, mânate de vânturile istoriei spre meleaguri de mai multă stabilitate. Tot aici, la Catedrala din strada Jean de Beauvais au slujit odinioară părintele cărturar Constantin Virgil Gheorghiu şi Sf. ierarh Ioan Maximovici, marele ocrotitor al ruşilor exilaţi. Cea de-a doua parohie, mult mai tânără, măsoară pulsul actual al vieţii culturale ortodoxe româno-franceze: cicluri de cinematecă ortodoxă, intitulate edificator “cateheză-film”, un festival anual de artă creştină, debutat în 2011 sub genericul “De dragul frumosului”, dar şi un Centru Ortodox de Studii şi Cercetări "Dumitru Stăniloae" (inaugurat tot în 2011) îşi au originea în catacomba ortodoxă a Catedralei din Saint Sulpice. Să redescoperim catacombele, pentru a reînvia inima marilor catedrale! – iată îndemnul pe care par să ni-l propună preoţii animatori ai celor două parohii româneşti din Oraşul Luminilor.

Niciodată n-am ştiut dacă emigranţii trebuie plânşi sau invidiaţi. Probabil, ei alcătuiesc un chip asemeni celui dintr-o veche icoană a lui Hristos, în care o jumătate a feţei zâmbeşte, iar cealaltă suferă. Câtă vreme această icoană este vie pe chipul lor, este bine. Căci ne pot mântui şi zâmbetul, şi suferinţa. Şi de atâtea ori “marile rătăciri” s-au tranformat în regăsiri salvatoare!