Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

vineri, 22 august 2014

”Urmele în veșnicie” ale lui Daniel Turcea



Arareori au avut parte scriitorii români de biografii care să urmărească simpatetic geneza și devenirea filoanelor subterane ale operei și personalității creatoare. Dar este oare posibil acest lucru?! - ajunge să se întrebe cititorul, obișnuit cu o literatură biografică distantă și neintuitivă, operată de pe piciorul de superioritate al ”grilei critice” de istoricii noștri literari, pentru care a simpatiza cu ”obiectul” cercetării este o abatere de neiertat de la canoanele istoriografiei literare ”științifice și obiective”. 

Biografiile bune se bazează pe memorii bune, care (excluzând cazurile de narcisism juvenil postmodern) se scriu, de obicei, la bătrânețe. Cel mai adesea, consorții, copii sau ucenicii fideli definitivează arhivele memorialistice și literare ale autorilor cu care timpul nu a avut răbdare. În schimb, în cazul scriitorilor care mor tineri, legenda sau uitarea se aștern în fața urmașilor, impunându-și propriul canon ”subiectiv”, care biruie ”obiectivitatea” poveștilor rămase (din neglijență sau din discreție) nescrise. 

Marele poet Daniel Turcea a murit la 33 de ani, în 1979, când abia își publicase cele două volume-reper, care vor face ecouri de zeci de ani în lumea scriitoricească: Entropia și Epifania. Povestea tânărului sensibil și cultivat, inteligent și introvertit, îndrăgostit de metafizică și lumină, iar apoi chiar de Dumnezeu, a culminat cu tulburătoarea sa ”întoarcere” la creștinismul ortodox autentic. Ea ar fi rămas pierdută pentru totdeauna, în pofida recunoașterii literare evidente, a notițelor disparate ale câtorva scriitori congeneri și a cuvintelor laudative ale unor teologi de excepție, dacă nu s-ar fi găsit o inimă mare, cu o voință pe măsură, care să le cunoască îndeajuns de bine și să le pună cu grijă pe hârtie. Aceasta a fost sora după trup și marele dar ”pământesc” (antum și postum) al poetului Daniel, Lucia Turcea, pe care cei mai mulți o numesc ”sora Lucia”, cea care i-a fost și îi rămâne poetului, întru toate, și ”soră întru suflet”. 
  
Trăind toată viața în admirația fratelui său, cu care împărtășea dragostea de Dumnezeu și Biserică, dar și pe cea pentru marea cultură și artă, în special de inspirație duhovnicească, ”sora Lucia” a fost tot timpul și ființa sufletește cea mai apropiată de Daniel. O aceeași vibrație, luminoasă și elevată, strălucind de bucuria împărtășirii dumnezeiești, răzbătută din Epifaniile lui Daniel și ascunsă de Entropii, emană și din personalitatea fragilă, extrem de discretă și aparent temătoare a Luciei.

Lucia Turcea și-a asumat mărturisirea despre ”fratele Daniel” ca pe o sfântă datorie de viață, împlinită inițial doar pentru cercurile de prieteni și cunoscuți și devenită treptat cruce personală, dar și - inerent - cale de îmbunătățire și împlinire a propriei vieți. Pictor iconar, consecvent om de biserică și ascet în toată deplinătatea de azi a cuvântului, Lucia Turcea, în pofida talentului literar nativ, inclusiv a celui de povestitor, și-a asumat cu mare greutate condiția de scriitor (pe care, din modestie, nici nu și-o recunoaște ca atare), iar dimensiunea mundană și mondenă a acesteia îi repugnă în totalitate. De aici, extrem de rarele apariții publice ale delicatei memorialiste. În pofida harismei personale, cu care cucerește și cele mai șovăielnice suflete, și în pofida faptului că în particular, printre prieteni și cunoscuți, vorbește numai despre ”fratele Daniel”, pe care ni-l descoperă, iar și iar, ca pe un univers spiritual inepuizabil, Lucia Turcea trebuie îndelung convinsă pentru a vorbi public despre personalitatea fratelui său. 

De aceea, apariția în 2013 la Editura Doxologia din Iași, a volumului biografic ”Urme în veșnicie. Ilie-Daniel Turcea”, tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, care urmează a fi lansat abia în toamna acestui an, este o mare sărbătoare a poeziei mistice românești. Din aceeași extremă discreție a iconarului care, însemnând chipul sfânt pe hârtie, nu se semnează, Lucia Turcea nu își pune semnătura pe coperțile generosului volum de 445 de pagini, bogat ilustrat cu desenele poetului și cu la fel de inedite fotografii și manuscrise, pe care, practic, l-a scris și îngrijit în totalitate (în afara prefeței, semnate de pr. ierom. Arsenie Papacioc și a pregătirii editoriale, realizate de pr. Sever Negrescu). Auctorialitatea ei e dovedită abia în cuprinsul cărții, în dreptul primului capitol, intitulat ”Viața fratelui meu”, singurul loc unde îi apare semnătura. 

Mântuitorul - desen de Daniel Turcea
Dar dacă ”sora Lucia” este atât de discretă în afișarea propriei imagini, personalitatea fratelui său este zugrăvită cu însuflețire, ceea ce nu exclude obiectivitatea, autoarea surprinzând toate nuanțele suișurilor și coborâșurilor lui spirituale, pe care le proiectează pe anvergura transfigurării creștine a poetului. Empatică observatoare și fin psiholog, Lucia Turcea surprinde cu delicatețe de bijutier filigranele sufletești ale fratelui său, profilate pe tabloul familiei, surprinse pe mai multe generații, și pe acela al epocii, zugrăvite cu o bogăție de detalii și întâmplări rar întâlnite în literatura memorialistică românească. 

Daruri din daruri... Dacă pentru Lucia Turcea, marile taine ale spiritului (cum mărturisește) i-au fost descoperite de ”fratele Daniel”, iată că, peste alți 33 de ani, sora își întoarce darul, atât față de Daniel, care își dobânește astfel o biografie binemeritată și recuperatoare în literatura română, cât și pentru iubitorii de poezie creștină, avizi a înțelege substraturile vieții unuia din cei mai iubiți poeți mistici ai României.

2 comentarii:

stefan s. spunea...

V-am citit o parte din articolele pe care le-ați publicat în Ziarul Lumina. Felicitări!
Hristosul lui Daniel Turcea e bine desenat, îmi place. L-aș putea posta și pe blogul meu?
Spor la scris și în toate!

ELENA DULGHERU spunea...

Va multumesc. Daniel Turcea e un foarte bun desenator, din pacate mult prea putin cunoscut in aceasta ipostaza. Eu am preluat desenul de pe internet, fara drepturi de autor. Acestea ii apartin, din cate stiu, surorii poetului, Lucia Turcea. Daca folositi imaginea in mod nonprofit si cu bune intentii, cred ca domnia sa nu va avea nimic impotriva preluarii ei.