Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 4 aprilie 2015

”Aferim!” - hipsterizarea istoriei


Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 4 aprilie 2015 (peste 5000 de vizualizări pe acest blog / 30.06.2016); preluat de culturavietii.ro / 4 aprilie 2015, (1670 afișări /30.06.2016); ulterior preluat și de portalul (azi dispărut) gandeste.org.


Din punct de vedere strict cinematografic, caracteristica filmului lui Radu Jude nu este autenticitatea, ci clișeismul: compozițiile de masă par copiate după pânzele lui Theodor Aman, costumele par furate de la Muzeul Satului, ca în filmele istorice românești din epoca Ceaușescu. Nici urmă de spontaneitate în replici, care nu se nasc din starea actoricească, ci par citite de pe hârtie, de către actori a căror expresivitate nu o vedem, pentru că nu există - și iar ne întoarcem, fatal, la filmele istorice de mucava ale epocii de tristă amintire. Singura diferență este că la Radu Jude e mai multă mizerie - menajeră, lexicală și de moravuri: dar nu mizeria creează cota de realism a unui film istoric. Cine crede asta, mai bine să se lase de cinema! 

Însă nu vibrațiile estetice sunt piatra de poticnire a filmului scris de Radu Jude împreună cu colaboratorul său Florin Lăzărescu, nici cele care i-au adus Ursul, ci teza istorică și ideologică. Aceasta e miza polemicilor pe marginea filmului. Din acest punct de vedere, filmul este de la un cap la altul subordonat pretinsei teze a unei Valahii fatalmente înapoiate, jegoase, concupiscente, șovine, blasfemiatoare, de la vlădică până la opincă, fără ideal și fără Dumnezeu... O țară care, dacă ar fi existat în varianta lui Jude, și-ar fi pierdut de drept locul de pe harta Europei. Toate astea sunt îndesate în ochii spectatorului cu tezismul suficient al celui ce vrea să demonstreze cu orice preț, trecând peste evidențele istorice și livrești, o părere preconcepută, prin fabricarea de evenimente și conjuncturi care să o ilustreze. 
 
Parti-pris-ul auctorial sare în ochi, de la prima până la ultima rolă a filmului. Pelicula pretinde a vorbi despre ură, discriminare și ignoranță, fiind ea însăși realizată cu ură și ignoranță față de o istorie neînțeleasă, citită de pe ecranul Ipod-ului, batjocorită înainte de a fi asumată; realizată cu incriminarea discriminatoare constantă și maladivă a clerului ortodox și a credinței creștine, ca factori principali ai așa-zisei ”înapoieri valahe”, încât te întrebi dacă nu cumva defăimarea obsesivă a ortodoxiei și românismului, prezente de la primul la ultimul cadru, nu au fost cumva motivația principală a realizării peliculei. De la preotul cu aer ipocrit-șmecheresc, care aberează pe teme biblice și rasiste (s-a vorbit aici de prețioase filiații dialogale cu Pulp Fiction!), la starețul mănăstirii (interpretat de... matematicianul și eseistul Liviu Ornea), rasist și el ”din politețe”, la preotul-figurant de pe uliță, care se prăbușește amețit de băutură, până la preotul-marionetă bătut din sceneta de teatru stradal și la preotul slab de minte din povestirea petrecăreților de la cârciumă - cam mulți, nu-i așa? - cu toții sunt niște caricaturi ignobile și monotone, care nu-și merită locul sub soare. Pentru toți, ”țiganii e ciori”, ”românii e buni”, iar celelalte nații sunt cu toatele purtătoare de păcate care mai de care mai hilare, înșiruite într-un pomelnic - rabelaisian, zic apărătorii filmului; hipsteresc, aș zice eu. 
 
Căci ce altceva decât aroganță hipsterească este a pune în gura unui zapciu de început de secol XIX vocabula marxistă ”praxis” (”ești luminat, cu praxis!”, i se adresează acesta preotului pișicher și puțin credincios). Inserată între înjurăturile româno-țigănești de mamă și de cele sfinte, bășcălia cu ”praxisul” fanariot sună de-a dreptul avangardist și ar fi mers într-o producție marca Lucian Pintilie, dar filmul nu are nici pe departe nervul maestrului, nici osatură avangardistă. Nu știu dacă în asta a constat ”umorul nebun și extrem de inteligent”, care a stârnit aplauzele spectatorilor de la Berlin, ridicând filmul în fruntea eșichierului luptei pentru drepturile minorităților, implicit - nu-i așa? - pe culmile artei ecranului. 
 
Singurele personaje luminoase sunt cei doi robi țigani, Carfin, în a cărui căutare, găsire și pedepsire (pentru seducerea unei boieroaice) constă miza narativă a filmului, și puradeul aciuat pe lângă el, capturat de zapciu ca ”bonus” și vândut pe piața de robi. Replicile jalnice ale copilului înfometat, pus în târg la mezat (”Cumpărați-mă, cinstiți boieri, că sunt harnic!”) constituie singurul moment de emoție autentică și vibrație umană al filmului. Restul e caricatură grosieră și ignobilă, modelată după normalive de bună-purtare politică răsturnate, în care istoria este tratată cu un maniheism infantil, demn de o broșură de propagandă și cu o totală ignoranță în chestiuni de istoria mentalităților. 
 
Epoca lui Anton Pann, cea ilustrată în film, nu a fost roz, dar nici monocromă și duhnind iremediabil a hârdău (menajer, moral și verbal), așa cum o prezintă grobian-simplificator Jude&Lăzărescu. Epoca lui Anton Pann a fost una a simplității, rafinamentului și pudorii, a naivității sapiențiale cu iz popular bizantin, surprinse în literatura vremii (pe care autorii o enumeră abundent în genericul final, ca pe o bibliografie bifată diagonal, însă degeaba). Dar toate aceste rafinamente rămân inaccesibile autorilor, care cred că pot sintetiza, fie și în variantă caricaturală sau în realismul lui Nicolae Filimon, spiritul sfârșitului de ev fanariot într-o suită de dialoguri vulgare și întâmplări anecdotice, al căror numitor comun este mahalaua (care, apropo de mentalități, ține de altă epocă!). Într-o vreme când salutul de obște al românilor era binecuvântarea pascală, iar formulele verbale aveau iz de proverb (astea sunt fapte de antropologie rurală, nu elucubrații protocroniste), este strident de inadecvată înțesarea limbajului personajelor cu o densitate de înjurături și formule obscene scuipate la tot pasul, până și în loc de salut, ca într-un film american cu gangsteri sau un film de actualitate românesc, sau - era să zic, Doamne iartă-mă - ca la ușa cortului.

De unde atunci marele Urs de argint? Premiile țin, și ele, de vremuri și conjuncturi. Căci președintele juriului competiției principale de anul acesta de la Berlin a fost Darren Aronofsky, regizor de succes (Pi, Requiem for a dream, The Wrestler), câștigătorul unui Oscar pentru thrillerul mistery Lebăda neagră, dar ignorant în materie de Biblie și istoria mentalităților și mare iubitor de efecte speciale, ceea ce a putut dovedi cu prisosință în penibila sa superproducție Noah; iar ceilalți jurați, cineaști adunați de prin toate colțurile lumii, mai puțin Europa de Est, nu prea aveau nici ei praxis în problema Bizanțului, Fanarulului și civilizației creștin-răsăritene. Dar un film care demască robia țiganilor merită din principiu premiat, doar pentru noutatea și importanța temei propuse, indiferent de praxisul regizorului în privința temei și de strădaniile acestuia de a o înțelege, nu-i așa? 


______
Din părerile altora: http://radubaltasiu.blogspot.ro/2015/03/pasaje.html 

Update: La un an și jumătate după publicare, cronica mea continuă să circule. Am regăsit-o întâmplător pe pagina de feisbuk (a unui cititor care tocmai îmi ceruse prietenia), deja fără ghilimelele de citat și fără numele meu, asemeni proverbelor (?!) și folclorului, ceea ce ar trebui să mă facă să cred că așa gândește aproape o țară intreagă (?!!)... Mai puțin juriile...

 

15 comentarii:

Donkeypapuas spunea...

Din pretinsa "reconstituire" istorică lipsesc - pentru că producătoarea s-a lăudat exact cu latura lingvistică - două cuvinte esenţiale pentru epocă. De primul mi-am amintit: "sictir". De al doilea, şi cel mai aimportant, mi-am amintit abia după ce mi-am mi-am scris reacţiile pe blog. Nici vorbă de "CIOCOI"!
Dumneavoastră sunteţi o cunoscătoare aprofundată a culturii ruse. Mă puteţi lămuri şi pe mine ce referinţe au impus menţionarea lui Anton Pavlovici Cehov pe genericul unui film unde este vorba de valahi? Eu nu am înţeles, de aia întreb. Şi nici legătura "Învăţăturilor lui Neagoe Basarab" cu perioada introducerii Regulamentului Organic.
În perioada aceea erau asasinaţi boieri pentru că erau prea patrioţi; alţi boieri erau trimişi la puşcărie tot din pricina patriotismului lor. Oameni ai Bisericii ajunseseră să activeze prin loji masonice pentru a scăpa de supravegherea oamenilor ţarului. Nimic din toate astea dar în scimb avem de-a face cu un produs extras parcă din lada cu vechituri marxist-leniniste ale realismului socialist. Te pomeneşti că "Nepoţii gornistului" or fi descendenţii direcţi ai zpaciului din filmul de faţă!

ELENA DULGHERU spunea...

Interesante comentariile tale! Cu câteva observații: filmul este istoric, dar nu e totuși o reconstituire, ci o ficțiune, care se vrea plauzibilă, proiectată pe o frescă a istoriei, care ar trebui să fie realistă (iar nu aplatizată...).
Producătoarea este firesc să laude filmul potrivit informațiilor primite de la regizor - ea este manager, iar nu istoric și nu artist (nu am apucat să văd pe generic care au fost consultanții istorici ai filmului, că și asta e important).

Ref. latura lingvistică: nu e obligatoriu ca toate cuvintele frecvente ale epocii să apară în film, altminteri ar ieși chiar o cacialma (alt turcism, e o fatalitate!).

Cehov este foarte apreciat de scenariști, inclusiv de ai noștri de azi, cu toate că puțini recunosc asta după ce ies de pe băncile facultății: e un maestru al narațiunii și al codurilor subtile, foarte ”modern” prin stilul de observație și povestire, foarte apropiat de sensibilitatea eliptică de tip minimalist (nu te gândi neapărat la filmele românești când pronunți acest cuvânt!). Deci Cehov, chiar dacă filmul n-are nici în clin, nici în mânecă cu el, ci dimpotrivă, ”dă bine în cadru”, și eu cred că doar pt asta a fost invocat (ca și dicționarul literaturii române din mijlocul sec. XIX, listat pe genericul final, din care s-au folosit ca motiv de ispirație doar vreo 2-3 nume).
Atenție la eticheta de patriotism: când se confruntă 2 partide politice (fie și din alea feudale), cel mai adesea există oameni bine intenționați în ambele tabere. Nu vreau să dau exemple concrete, dar și într-un război civil, fiecare facțiune se crede, în general, animată de patriotism.

Donkeypapuas spunea...

Vă spun io cine-i consultant: tovarăşa Constanţa Vintilă-Ghiţulescu.
Totuşi, Jude a afirmat că produsul său este un "film istoric". Nae Caranfil în schimb - ca să dau un contra-exemplu - a preferat să spună despre "Closer to the Moon" că este o fantezie a sa.
Cât despre prezenţa ori nu a unor cuvinte, este foarte ciudată marşarea pe grecotisme într-o epocă (aceea post-fanariotă) în care franţuzismele pătrundeau cu repeziciune. Conform tipologiei Chiriţoaiei.

Valeriu_carp spunea...

Hristos a Inviat. m-am bucurat citind cronica dvs. !

ELENA DULGHERU spunea...

Adevărat a înviat! De fapt, cele mai multe cronici avizate asupra filmului sunt nefavorabile (am adăugat în lista acestora și pe aceea din Adevărul din 15 martie a prof. univ. Doru Pop, descoperită de mine mai târziu). Totuși, grupurile din societatea civilă internațională, care se ocupă de ideologizarea noastră, vor continua să îl promoveze, cum se și vede: http://www.agerpres.ro/externe/2015/04/16/filmul-aferim-promovat-in-parlamentul-european-10-37-19

Nicoleta spunea...

Excelentă cronică, aveam nevoie de așa o cronică. Din diverse referințe înțelesesem că e anticlerical. Nu cred că voi merge la cinema pt filmul acesta. Poate îl voi vedea vreodată informal.

Ciprian Morega spunea...

Sincere felicitări pentru această cronică. Vă mulţumesc din tot sufletul meu românesc!

ELENA DULGHERU spunea...

Vă mulțumesc și eu! V-am urmărit pe net un recital de fluier și... e mult mai în ton cu epoca (sau cel puțin cu background-ul epocii, ca să nu simplificăm), decât...

Liviu spunea...

Cu siguranță consultantul istoric, dra C. Vintilă-Ghitulescu, cunoaște mult mai bine epoca decât dvs. Aveți un link mai jos, care va poate lămuri cine este dumneaei. Deși daca vorbiti de istoria epocii, cu siguranță i-ati citit cărțile.
http://m.ziare.com/europa/premiera-in-romania-o-cercetatoare-a-obtinut-2-7-milioane-de-euro-de-la-ue-ce-face-cu-banii-1352655.

Liviu spunea...

Cu siguranță consultantul istoric știe mult mai bine epoca decât dvs. In plus, cred ca e o dovada de "larghete" sa scrieti un comentariu despre un film pe care il vedeți drept istoric, dar sa nu verificati numele consultantului pe chestiuni de istorie. Mai jos aveți un link despre persoana in cauza, deși, sunt ferm convins ca in documentarea despre epoca i-ati citit cărțile.
http://m.ziare.com/europa/premiera-in-romania-o-cercetatoare-a-obtinut-2-7-milioane-de-euro-de-la-ue-ce-face-cu-banii-1352655

Marius Vasilescu spunea...

Felicitari, corecta si pertinenta opinie

ELENA DULGHERU spunea...

Consultantul este un consultant. Nu el face filmul, nu el dă tonul, nu el dă cheia de lectură. El este un baromentru pt ca regizorul, scenaristul, scenografii-costumierii să nu se rătăcească. În realizarea unui film, cel puțin în industria românească (și europeană), tonul și cheia de lectură le revin practic exclusiv regizorului-și-scenaristului și, până la urmă, regizorului.

dragoş c spunea...

stimată doamnă, cum și singură spuneți, filmul este o viziune a regizorului, și nu o reconstituire. probabil că, așa cum spectatorul filmelor cu john wayne nu caută să vadă istoria - politică - a americii, ci un film cu aventuri, așa și spectatorul lui aferim vrea să vadă o aventură, chit că e una mai mult livrească.
ar fi fost interesant să fi contrat cu greșelile de regie, sau de imagine, sau de cadre, sau de prestații actoricești, și nu că viziunea dvs. despre acea epocă este alta.
până la urmă, arta presupune viziunea proprie a artistului, ci nu una împărtășită de toată lumea.
nu-i putem reproșa lui pintilie că a stricat imaginea pe care o avem noi despre piesele lui caragiale.

ELENA DULGHERU spunea...

Domnule Dragoș C.,

Lucrurile sunt ceva mai complicate. În primul rând că da, filmele cu John Wayne și westernurile în general au fost acuzate, la un moment dat, de... rasism (e vorba despre prezentarea maniheistă a indienilor), chit că autorii nu aveau defel intenții politice. Deci, filmul are mai multe straturi decât vrem noi să vedem, sau chiar decât vede și construiește regizorul. Substraturile astea sunt rezidente în peliculă, dar o anumită cheie de lectură, apărută într-o anumită epocă sau context cultural, le scoate în evidență, asemeni unei raze laser cu lungimea de undă potrivită care intră în textura unei pânze.
Apoi, viziunile regizorale trebuie să se supună anumitor reguli estetice ca să producă materiale valabile, și regulile astea sunt cu atât mai subtile cu cât genul vizat este unul complex, ca parodia, farsa etc., care implică un dialog polemic a cel puțin 2 viziuni (cea a epocii prezentate și cea a prezentului sau a autorului), iar dacă toate astea se grefează pe un film istoric (care, da, trebuie să conțină destulă reconstituire ca să fie credibil, altfel va fi S.F.), e cu atât mai complicat. Ca așa ceva să iasă bine e nevoie de cultură MULTĂ, gust MULT, maturitate artistică, adică de un simț foarte fin al acusticii, ca să zic așa. Lui Caranfil i-a ieșit, cu Closer to the Moon, dar Jude s-a avântat de data asta mai mult decât îl țin curelele, bine exersate până acum în minimalismul cel de toate zilele. E ușor să fii ironic într-un stil devenit manierist, dar mult mai greu într-un film istoric, unde gafele te pândesc la tot pasul. Nu m-am legat de ceea ce nu există (greșeli de regie-imagine etc.), căci Jude și-a luat examenele cu brio în această privință.
Și iarăși despre ”viziune”. Există lucruri subiective și obiective. ”Viziunile” mele le puteți găsi în lucrările mele de ficțiune (proză, poezie, desen), pe când comentariul pe marginea unui film poate fi umoral și neargumentat, ori poate ține de teoria filmului, care este o știință, care se mănâncă cu cele ale științelor. Nu orice comentariu de cinema e scos din burtă, chit că asta cer de obicei tabloidele și cu asta s-au învățat și cititorii. Există și critici care explică. Ei sunt teoreticienii de cinema.

Optimvs spunea...

Parerea mea este ca, dincolo de aspectele politice, filmul lui Jude esueaza lamentabil in momentul in care abandoneaza de facto problema robilor tigani si plonjeaza intr-un soios scandal sexual care, transpus in zilele noastre, ar fi facut furori la OTV-ul de trista amintire. Mai multe detalii asupra acestui punct de vedere aici https://optimvs.wordpress.com/2015/11/24/aferim-o-fresca-de-epoca-iesita-parca-din-mintile-a-doi-adolescenti-excitati/

(Comentariu postat inițial pe http://www.culturavietii.ro/2015/04/04/aferim-hipsterizarea-istoriei/#comments)