Duminică 31 ianuarie, la ora 7 dimineața a
plecat dintre noi venerabila Nina Stănculescu, istoric de artă,
prozatoare, traducătoare și eseistă (n. 4 martie 1928).
Licențiată în
litere și teologie, a fost timp de mulți ani redactor de carte de artă
la Editura Meridiane, îngrijind monografii care au făcut istorie la noi
(”Gauguin” - 1969, ”Hokusai” - 1971, ”Pictura chineză clasică” - 1973,
”Utamaro”-1976, ”Stampa japoneză în secolul al XVIII-lea”-1986). A
publicat, începând din 1954, mai multe volume de povești pentru copii:
”Cuibul câneparilor” (1954), tradus în engleză şi difuzat la BBC,
romanul ”Ionică” (1961), culegerea de povestiri ”Gâze, flori şi mulţi
copii” (1963), ”Templul scufundat” (1964), ”Două balade ale vântului de
miazăzi” (1970), ”Miraculoasele întâlniri” (1973), Poveştile vântului
(1979, premiat cu Trofeul Micului Cititor).
Ca istoric de artă s-a dedicat studiului operei lui Constantin Brâncuși, publicând atât lucrări personale (”Brâncuşi” (1981), ”Izvoare şi cristalizări în opera lui Brâncuşi” (1984), ”Brâncuşi - frumos şi har” (1997), ”Brâncuşi - rugăciune pentru mileniul III” (2001)), cât şi antologii, reeditări sau traducerea ale unor lucrări despre opera marelui sculptor: ”Carte de inimă pentru Brâncuşi” (1976), Petru Comarnescu, ”Brâncuşi, mit şi metamorfoză în sculptura contemporană” (1972), Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, ”Mărturii despre Brâncuşi” (1997), D. Lewis, Brâncuşi (2001).
A fost distinsă în 1987 cu Diploma de onoare a Universităţii Cultural-Ştiinţifice din Bucureşti, iar în 2002 cu Premiul de Excelenţă „Brâncuşi", oferit de Primaria Municipiului Târgu Jiu.
Membră entuziastă a Cenaclului teologic ”Euxin” (de pe lângă biserica Pogorârii Sf. Duh din parcul Titan, condus de pr. Adrian Niculcea), pe care l-a frecventat cu fidelitate în ultimii ani ai vieții, în ciuda fragilității accentuate de vârstă, a plecat din această lume în urma unei suferințe de câțiva ani.
Am cunoscut-o personal la întâlnirile Cenaclului și ne-am împrietenit. Era în același timp o erudită, o îndrăgostită de absolut (nu întâmplător și l-a ales pe Brâncuși), o intelectuală plină de grație și o femeie-copil - trăsături pe care și le-a păstrat nealterate până la cea mai venerabilă senectute. Se ferea instinctiv, până la naivitate, de tot ce înseamnă vulgaritate, orice discuție despre deșertăciunile cotidiene nu avea nici o șansă la ea; din capcanele prozaice ale vieții, pe care i le întindeau uneori editorii sau confrații de breaslă, scriitorii - trebuiau să o salveze prietenii. Ruptă de cele materiale, ea rămânea suverană în nimbul de ingenuitate și candidă aristocrație a spiritului, pe care ca nimeni altcineva a știut să îl poarte.
Și cum nimic nu e întâmplător, și cum Dumnezeu vrea să ne transforme și moartea într-o sărbătoare, aflu acum (sau îmi amintesc) că 2016 a fost declarat An Comemorativ Constantin Brâncuși, iar doamna Nina Stănculescu trece dincolo tocmai în anul dedicat creatorului căruia i-a dăruit cea mai lungă și mai prețioasă parte a vieții sale!
Ca istoric de artă s-a dedicat studiului operei lui Constantin Brâncuși, publicând atât lucrări personale (”Brâncuşi” (1981), ”Izvoare şi cristalizări în opera lui Brâncuşi” (1984), ”Brâncuşi - frumos şi har” (1997), ”Brâncuşi - rugăciune pentru mileniul III” (2001)), cât şi antologii, reeditări sau traducerea ale unor lucrări despre opera marelui sculptor: ”Carte de inimă pentru Brâncuşi” (1976), Petru Comarnescu, ”Brâncuşi, mit şi metamorfoză în sculptura contemporană” (1972), Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, ”Mărturii despre Brâncuşi” (1997), D. Lewis, Brâncuşi (2001).
A fost distinsă în 1987 cu Diploma de onoare a Universităţii Cultural-Ştiinţifice din Bucureşti, iar în 2002 cu Premiul de Excelenţă „Brâncuşi", oferit de Primaria Municipiului Târgu Jiu.
Membră entuziastă a Cenaclului teologic ”Euxin” (de pe lângă biserica Pogorârii Sf. Duh din parcul Titan, condus de pr. Adrian Niculcea), pe care l-a frecventat cu fidelitate în ultimii ani ai vieții, în ciuda fragilității accentuate de vârstă, a plecat din această lume în urma unei suferințe de câțiva ani.
Am cunoscut-o personal la întâlnirile Cenaclului și ne-am împrietenit. Era în același timp o erudită, o îndrăgostită de absolut (nu întâmplător și l-a ales pe Brâncuși), o intelectuală plină de grație și o femeie-copil - trăsături pe care și le-a păstrat nealterate până la cea mai venerabilă senectute. Se ferea instinctiv, până la naivitate, de tot ce înseamnă vulgaritate, orice discuție despre deșertăciunile cotidiene nu avea nici o șansă la ea; din capcanele prozaice ale vieții, pe care i le întindeau uneori editorii sau confrații de breaslă, scriitorii - trebuiau să o salveze prietenii. Ruptă de cele materiale, ea rămânea suverană în nimbul de ingenuitate și candidă aristocrație a spiritului, pe care ca nimeni altcineva a știut să îl poarte.
Și cum nimic nu e întâmplător, și cum Dumnezeu vrea să ne transforme și moartea într-o sărbătoare, aflu acum (sau îmi amintesc) că 2016 a fost declarat An Comemorativ Constantin Brâncuși, iar doamna Nina Stănculescu trece dincolo tocmai în anul dedicat creatorului căruia i-a dăruit cea mai lungă și mai prețioasă parte a vieții sale!
Trupul neînsuflețit este depus la Capela Cimitirului Bellu Ortodox, unde marți, 2 februarie, la ora 13, va avea loc slujba înmormântării. Dumnezeu să o ierte, să o bucure și s-o odihnească, așa cum și poveștile ei au înseninat inimile atâtor generații de copii!
Referințe (culese în grabă):
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu