Tarkovski și designul expozițional

Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 22 iulie 2017

Expo "Plonjeu în trecut. Tarkovski & Plavinski", Moscova, 2017

Un critic de artă spunea de curând că e o fatalitate ca o lucrare de artă având la bază opera lui Tarkovski să iasă prost, din cauza strălucirii ecranante a Maestrului. Știu câteva exemple crase în acest sens, dar l-am contrazis, căci văzusem nu o dată în călătoriile mele și contrariul.

Se zice că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Dar aerul din jurul lor, binecuvântat de umbra lor deasă, nu provoacă vibrații creative? În ce condiții se manifestă puterea generativă a capodoperei? Și când capodopera îndeamnă doar la pietate și la tăcere? 

 

Am întâlnit trei tipuri de opere de artă inspirate direct de creația lui Tarkovski. Mă refer nu la operele de autor cu mesaj de sine stătător, dedicate explicit cineastului (ca un film al lui Lars von Trier, compozițiile lui Francois Couturier și altele), nici la filiațiile îndepărtate, tot bine configurate artistic (ca filmele lui Sokurov, Concurs-ul lui Dan Pița, primele filme ale lui Zviaghințev și altele), ci la opere (de artă vizuală) și produse cultural-publicitare care prelucrează direct și recognoscibil materialul filmic al cineastului. 

 

Primul tip de lucrări de acest fel sunt operele-omagiu care exaltă genialitatea Maestrului: emulii săi artiști de pretutindeni, dar mai ales din Rusia, au simțit nevoia să-și exprime venerația și afecțiunea față de marele cineast încă din timpul vieții sale. Compoziții cu simboluri și alegorii extrase filmele artistului, între care tronează, regal, însuși Maestrul, într-o postură fotografic-naturalistă... Un astfel de tablou, cu accent ușor suprarealist, realizat prin anii ‘70 de graficianul A.A. Semenov, i-a fost oferit de autor cineastului, care l-a apreciat atât de mult, încât l-a achiziționat; lucrarea figurează pe coperta cărții-interviu realizat de Olga Surkova cu Tarkovski, Kniga sopostavlenij (Cartea confruntărilor, Moscova, 1991). Simbolismul descriptiv, aglomerarea de simboluri mimetice și aerul omagial par astăzi destul de naive și sentimentaliste. În epocă, însă, alegorismul era o noutate în massa realismului socialist sovietic, iar noutatea lui Tarkovski era atât de năucitoare și greu de asimilat, dar și destul de bine cenzurată, încât astfel de omagii și recunoașteri neoficiale își aveau rostul. 

 

Tarkovski între omagiere și șarjă (grafică A.A.Semenov, colaj Paradjanov, foto Paradjanov)

În aceeași perioadă apăreau, însă, și portrete-șarjă, îndrăznețe și necomplexate, ca celebrul foto-colaj al lui Tarkovski la masă cu Paradjanov, comentat plastic în cheie freudist-ironică de hâtrul și la fel de genialul cineast caucazian. În vizită la casa lui Paradjanov din Tbilisi, Tarkovski intră în jocul histrionic al cineastului dizident, pozând pentru o serie de fotoportrete autoironice. Dar, ca orice produs Paradjanov, astfel de lucrări au valoare de unicat stilistic și nu au generat tipologii. 

 

Tot primului tip îi aparține monumentul statuar dedicat absolvenților Institutului Superior de Cinematografie din Moscova (VGIK), din fața faimosului institut, reprezintându-i în mărime naturală și anatomic-corectă pe Andrei Tarkovski-Ghenadi Șpalikov-Vasili Șukșin. În pofida aerului apăsat omagial și naturalismului descriptiv, fără schepsis, monumentul a câștigat afecțiunea publică, judecând după recurența sa în cultura populară vizuală rusească și florile proaspete aflate mereu în fața sa. 

 

Un al doilea tip îl constituie grafica de carte (în special a coperților), afișele filmelor și retrospectivelor. Mult mai sintetice, prin specificul și funcția lor, acestea se supun exigențelor graficii de afiș: energie vizuală și o idee extrasă din fotografiile sau cadrele cele mai iconice ale regizorului. De peste douăzeci de ani, o mulțime aproape nenumărabilă de coperți de carte și afișe de acest fel, unele, foarte reușite și ingenioase, populează arhivele și muzeele fizice și virtuale ale cineastului. 

 

În fine, cel mai complex, dar și mai efemer tip de lucrări sunt cele de artă ambientală și instalație realizate cu ocazia unor expoziții tematice. Acestea valorizează, de obicei, relația dintre biografie și operă, ca expozițiile permanente din muzeele „Tarkovski” din Iurieveț și Zavrajie de pe Volga, locul nașterii, respectiv al casei bunicilor cineastului. Alte expoziții au tematici mai complexe, ca cea de acum vreo zece ani de la o mănăstire din Suzdal, dedicată prieteniei dintre Tarkovski și Tonino Guerra; pe lângă paralela biografistă dintre cei doi mari cineaști, ilustrată prin fotografii, o serie de desene ale lui Guerra, scrisori și documente ale colaborării lor, expoziția făcea inedite paralele istorice, confruntând macro-fotografii cu soldați epuizați din mișcarea italiană de rezistență antifascistă, cu cadre similare din cronica de istorie contemporană a Oglinzii. Așezate sub mulajul de ipsos al unui clopot imens auriu, evocator al celui din Rubliov, pe fundalul pereților văruiți ai ospitalierei incinte mănăstirești, astfel de compoziții creează efectiv un spațiu de viață și un topos spiritual unic, cu o putere de sugestie covârșitoare. Din păcate, afișele nu indică totdeauna curatorii sau autorii conceptului expozițional, care adesea rămân, pe nedrept, necunoscuți. 

 

O altă expoziție de acest fel, aflată la interferența dintre arhitectură, design, multimedia, au găzduit Galeriile Solyanka din Moscova în aprilie-mai 2012: se numea Tarkovski Space. 2012 Context și a fost prilejuită de comemorarea a 80 de ani de la nașterea artistului. Spiritul lui Tarkovski îi inspiră pe designerii și curatorii din toată lumea, dar în special din Rusia, unde am văzut nu puține compoziții expoziționale foarte reușite. 

 

Expoziție Muzeul "Tarkovski" din Iurieveț, 2007

Cea mai recentă a fost deschisă pe 20 iunie 2017 la Teatrul Națiunilor din Moscova și se numește „Proryv v proshloe (plonjeu în trecut). Tarkovski & Plavinski” și este dedicată aniversărilor a 50 de ani de la lansarea filmului Andrei Rubliov, 85 de ani de la nașterea lui Andrei Tarkovski și 80 de ani de la nașterea graficianului nonconformist Dmitri Plavinski. Curatorul expoziției, Polina Lobacevskaia, a reunit doi artiști referențiali ai secolului XX, care, deși contemporani, nu s-au cunoscut personal niciodată, dar ale căror paradigme creative au coincis în multe privințe – se spune în caietul expozițional. Ambii se inspirau din estetica icoanei creștine și din tradiția ortodoxă, pentru a crea opere de mare actualitate. Proiectul multimedia prezintă 15 tablouri de Dmitri Plaviski, documente biografice din diferite arhive, multe dintre ele, inedite. Vor fi susținute seminarii și prezentări ale capodoperelor tarkovskiene. Aerul spectacular și mizanscena fascinantă, teatrală (datorată mai ales utilizării clișeelor foarte mari, transparente, a bunei lor exploatări spațiale și a relaționării lor inteligente cu arta sacră creștină) susțin un concept creator al unui spațiu dens, foarte încărcat spiritual! Expoziția este deschisă până pe 31 august. 

 

Am văzut expoziții dedicate și altor cineaști, dar nici unul nu i-a inspirat pe designeri la fel ca Tarkovski la asemenea desfășurări de forțe, idei și dăruire! Din asemenea expoziții pur și simplu nu-ți mai vine să pleci! Te simți acasă, ca într-o biserică. Sau ca în filmele lui Tarkovski! 

Vezi și: 

Inaugurarea unui monument dedicat lui Tarkovski și filmului său "Andrei Rubliov"