TERRIENII, NABUCODONOSOR ȘI LICANTROPIA MEDIEVALĂ

Terrienii... ce nume savant, inventat ca să sugereze o nouă specie biologică, dar fără nici un sufix care să fixeze patologia comportamentală... 

În dreapta: Lycantropi, gravură de Charles Le Brun (1619-1690) 

E de înțeles că puberii, dacă nu prea au preocupări, se plictisesc și mulți sînt gata să facă orice ca să fie în centrul atenției publice. Cine nu s-a dorit vedetă în copilărie sau în adolescență? E ok să te joci și de-a zebra sau ornitorincul, dacă ai pînă în 6-7 ani și școala nu îți îngreunează încă mintea cu teme și nici părinții cu responsabilități casnice. Dar responsabilizările astea sînt considerate învechite si sînt nerecomandate de psihologii recenți. Iar cînd șaua responsabilităților e dată jos, mintea devine slobodă și fără motor și-și caută de lucru în jocuri de rol și deghizări aparent inocente.

Bun, dar de aici pînă la o subcultură cu o așa-zisă doctrină, fabricată de sociologi și abil promovată de presa si sistemele de divertisment pentru puberi, e cale lungă. Și aici intervine manipularea. Căci aceste aparent inocente mofturi degenerative urbane sînt promovate de presă și luate în serios de comunicatorii sociali pt. copii si adolescenți, cu aerul de surpriză în fața unei noutăți bulversante, de ca și cum ar transmite Animal Planet că a descoperit cimpanzei în Alaska sau limbrici pe Marte... Deci că ar trebui să ne oprim prin parcuri si să-i observăm cu atenție, să nu protestăm dacă sîntem agresați cu lătrături emise de oameni, adică să cădem pe spate din respectul față de alteritate, în timp ce o mulțime de alterități nedegenerescente, sănătoase și utile social sînt puse la zid de aceiași comunicatori și de aceeași mass media.

Minciuna din titlul știrilor care promovează anomalia e următoarea: Nu, terienii nu ”se cred animale”, ci pretind că se cred animale, adică își asumă un rol perfect conștient, ca la teatru, dar coboară teatrul ăsta în spațiul public, altminteri nu ar avea nevoie de haine, hrană și igienă umană, și s-ar comporta fiziologic ca animalele. Dar se poate ajunge și la asta! Există boli psihice grave, ca schizofrenia, neurosifilisul și psihoza reactivă, care aruncă pacientul în delir real de transformare corporală.

Amintiți-vă de experiența tragică a biblicului Nabucodonosor al II-lea, pedepsit de Dumnezeu să își piardă mințile și să pască iarbă timp de șapte ani, pentru că se crezuse zeu suprem al regatului său și respinsese avertismentele profetice pe care i le-a dat Yahweth prin Daniel! Și nu este unicul caz de acest fel din istorie.

În Europa Occidentală din secolele XVI-XVII, zeci de oameni au susținut cu tărie că s-au transformat în lupi. În realitate, mulți sufereau de psihoze clinice severe, trăiau izolați în păduri, umblau în patru labe și atacau animale sau oameni. Boala psihică s-a numit licantropie. Unii ar identifica-o cu consecința unei vrăjitorii sau a unui blestem.

Terrienii de azi nu au licantropie și probabil nici grijulii lor părinți n-au auzit de cîns sînt ei de aceasta, dar comportamentul pe care și-l fabrică cu obstinație și juvenil narcisism, aparent inocent; pare să invoce tocmai această psihoză și factorii care o declanșează, pe care unii i-ar putea asocia cu posesia demonică.

Cînd un pacient sub hipnoză profundă își roade unghiile, aleargă în cerc în patru labe și se caută de purici, asta înseamnă cu adevărat ”să te crezi animal”! S-au făcut experimente de acest fel.

Aceste două tipuri de cazuri - delirul psihotic și alterarea de conștiință temporară hipnotica - există și sînt bine documentate istoric.

Cadru din ”Cum să-ți dresezi dragonul”, versus terrian-șarpe

Dar invocarea forțată a patologicului, pe care o face, inconștient, așa-numitul terrianism, poate stimula patologicul, precum și factorii declanșatori ai acestuia, de care cel demonic nu e străin.

În esență, în spatele fenomenului pueril-adolescentin al terrianismului se ascunde neopăgînismul, bazat pe adorarea Mamei Gea și a creaturilor ei, pînă la identificarea cu ele - stadiul maxim al adorării.

De caracterul demonic al cultului nu mai vorbesc, el se vede cu ochiul liber, uneori chiar puștimea respectivă îl savurează, cînd adoră să imite gesturi de fiare sălbatice și să își sperie prin parcuri noaptea astfel colegii. Nu inventez, o fetiță de vreo 10 ani din București, bine educată și isteață, mi-a povestit cu mîndrie de pasiunea ei, bine alimentată de cărțulii, vestimentație și recuzită aferentă. Desigur că hăinuțele curate ale puberilor-terrieni, bine spălați și igienizați, ascund caracterul macabru al cultului, căruia i se oferă ca victime inconștient.

Revăd acum desenul animat pentru copii ”Cum să-ți dresezi dragonul” (How to Train Your Dragon, 2025), un lung-metraj DreamWorks haios, care nu mi se mai pare atît de inocent. Mai ales de când am înțeles ce mult este folosită NLP în mega-industriile media. 

Aceste înșelăciuni, care promovează acest curent histrionic degenerescent, aparent ludic și inocent, trebuie dezamorsate cu tact. Atît în fața părinților, cît și în fața copiilor.