Din viața Cuvioasei Elena din Diveevo (+28 mai/10 iunie) sau taina ascultării: ”Ia mori tu în locul lui Mihail Vasilievici!”

28 mai/10 iunie: Prăznuirea Cuvioasei Elena (Manturova) din Diveevo, ucenica părintelui Serafim de Sarov. 

 Era de origine aristocratică și locuia într-un sat de lîngă Novgorodul de Jos (Nijni Novgorod), împreună cu fratele său. La vîrsta de 17 ani a văzut în vis un balaur, care încerca s-o înghită. Pe atunci ea ducea o viață lumească, dar coșmarul acesta a făcut-o să cadă în genunchi la rugăciune, făgăduindu-i Născătoarei de Dumnezeu că își va afierosi viața Domnului. Atunci balaurul a lăsat-o. De atunci Elena și-a schimbat viața: a început să lectureze cărți duhovnicești, străduindu-se din inimă să își împlinească făgăduința. Timp de trei ani, Elena a mers la părintele Serafim de Sarov, rugîndu-l să o lase să intre în mănăstire. Dar el îi tot vorbea de un mire, care trebuia să apară în viața tinerei. Ea nu înțelegea că sfîntul vorbea despre Mirele Ceresc, Hristos. 

Abia peste trei ani avva Serafim i-a dat Elenei binecuvîntarea să intre în monahism. Și îi plăcea adesea să le spună celorlalte maici, arătându-le-o pe Elena: - Iată, aceasta este conducătoarea voastră! Astfel, Cuviosul a prevăzut cu ochii minții viitorul nevoitoarei. Elena, desigur că era intimidată de asemenea cuvinte. 

Ea nu își precupețea ostenelile, trudind cot la cot cu celelalte surori. Din firea ei era foarte bună și le ajuta în taină pe multe surori. La recomandarea Cuviosului, se străduia să petreacă mai mult timp în tăcere și în rugăciune. Cu timpul, Cuviosul Serafim a însărcinat-o responsabilă cu odăjdiile preoțești și cu rînduiala slujbelor, motiv pentru care a fost tunsă rasoforă. 

Brusc, fratele ei, Mihail, de asemeni ucenic al Cuviosului Serafim, se îmbolnăvi și căzu la pat. Atunci starețul Serafim îi spuse Elenei: - Fratele tău trebuie să se mai ostenească în ogorul Domnului, spre slava lui Dumnezeu. Așa că ia du-te tu, în locul lui, la prestolul Ceresc! Fie cum binecuvîntați, părinte - răspunse cu smerenie Elena. Atunci părintele începu să vorbească mai des cu ea. Și Elena i se destăinui că, de fapt, în era frică să se întoarcă ”acasă”. - Vai de mine, bucuria mea! Moartea nu trebuie să ne îngrozească, că doar ne așteaptă bucuria veșnică! După această discuție, Elena se prăbuși de cum ieși din chilia părintelui Serafim. Reuși să ajungă, cum-necum, pînă la casa ei, unde se întinse pe pat, din care nu se mai sculă niciodată. Înainte de moarte, Cuvioasa Elena avu o vedenie: Preasfînta Născătoare de Dumnezeu o duse de mînă în Cerescul Diveevo (mănăstirea cerească Diveevo), un palat de aur și cleștar, de o neasemuită frumusețe, unde Elena văzu, într-o odaie luminoasă, pe surorile de mănăstire - prezente, trecute și viitoare - în înveșmîntarea cerească, hărăzită de Dumnezeu, dar într-o altă odaie, mai întunecată, le văzu și pe cele nevrednice și triste, dezbrăcate de bucurie. Părintele Serafim asistă la această vedenie, chemîndu-i pe toți în sfîntul lăcaș. 

Cuvioasa Elena a trăit 27 de ani, dintre care ultimii opt ani în mănăstire. A trecut la Domnul pe 28 mai/10 iunie 1832. Imediat a doua zi după moarte era praznicul Sfintei Treimi și atunci, în timpul liturghiei pentru adormiți, exact la cîntarea Heruvicului, de față cu toți cei din biserică, prezenți la slujba parastasului, Cuvioasa Elena zîmbi bucuroasă din sicriu de trei ori, de ca și cum ar fi fost vie. Și Cuviosul Serafim spuse: Sufletul ei s-a înălțat în zbor ca o pasăre! Heruvimii și Serafimii s-au dat înapoi în fața ei și i-au deschis calea! S-a învrednicit această fecioară să șadă nu departe de Preasfînta Treime!” Cuvioasa Elena a fost înmormântată alături de mormîntul întemeietoarei mănăstirii, maica Aleksandra. De multe ori maicile doriseră să înmormînteze în acel loc liber vreun mirean, dar de fiecare dată, în chip minunat, Cuvioasa maică Alexandra săvîrșea cîte o minune spre a nu îngădui asta, de pildă groapa se inunda în urma unor ploi torențiale, Cuvioasa arătând că nu dorea acest lucru. Acum groapa rămăsese uscată și în ea fu coborît trupul dreptei rugătoare a mănăstirii Diveevo. Elena Vasilievna fusese deosebit de frumoasă la înfățișare, avea statura înaltă și fața rotundă, ochi negri cu priviri agere și păr negru. În anul 2000 i-au fost descoperite moaștele neatinse de stricăciune, așa cum profețise cîndva părintele Serafim.