Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

marți, 28 iunie 2011

O mistică a Florii de foc: Cei 19 trandafiri ai Tatianei Mihăilescu

Apărut în Ziarul Lumina de marţi 19 iunie
Marţi 21 iunie, la Muzeul de Geologie din Bucureşti s-a vernisat expoziţia de pictură “Corole” a artistei plastice Tamina (Tatiana Mihăilescu), eveniment care a inaugurat noua simeză a venerabilului muzeu de la Şosea. Cea de-a 24-a expoziţie personală a plasticienei, cuprinzând 19 uleiuri (flori şi peisaje) a fost prezentată de criticul şi istoricul de artă Vladimir Bulat şi rămâne deschisă până la finele lunii iunie.

Prezenţă discretă şi nedrept de rară pe simezele bucureştene, Tatiana Mihăilescu este un artist plastic pe cât de original şi de viguros, pe atât de atipic în peisajul artelor vizuale contemporane. S-a impus în 2006, în urma temerarului turneu al expoziţiei personale “Diafania”, itinerate în 18 oraşe din ţară şi de peste Prut. Magistralul tur de forţă, unic în fenomenologia plasticii româneşti, este cu atît mai impresionant, cu cât nu a fost susţinut de vreo platformă-program instituţională, ci doar de iniţiativa tinerei artiste şi a forurilor culturale locale. Succesul său incontestabil probează profesionalismul curajoasei pictoriţe, dar şi generoasa sa deschidere către public, lipsită de orice compromis faţă de calitate. Pe de altă parte, astfel se răstoarnă ideile preconcepute despre artistul vizual condamnat la neintegrare socială şi alimentat, după oportunităţi, doar din granturi, stipendii şi mega-parteneriate culturale, dându-se şi un usturător vot de blam managerilor de artă şi instituţiilor de curatoriat acreditate, incapabile să depisteze valorile autentice.

Dar să revenim la Tamina şi la exponatele sale de la Muzeul de Geologie, acest tezaur de “lumină pietrificată”, cum inspirat l-a numit pictoriţa în cuvântul de deschidere a expoziţiei, trimiţându-ne astfel la cea mai importantă cheie de lectură a operei sale: lumina.

Sensibilă, ca nimeni altul dintre congenerii săi, la frumosul pur şi conştientă de izvoarele spirituale ale acestuia, Tatiana Mihăilescu este şi un erudit alchimist al luminii, care ştie întotdeauna ce vrea şi îşi urmăreşte cu tenacitate scopul, nelăsându-se prinsă în mrejele propriilor mijloace de expresie. Evantaiul de reverberaţii luminoase din florile sale, explodate pe lungimi de undă, vibraţii şi semitonuri calculate (sau mai degrabă simţite) cu acuitate muzicală, nu cade niciodată în rece preţiozitate matematică (asemeni experimentelor coloristice ale Avangărzii şi modernismului), nici în adoraţia materialităţii şi senzualism (asemeni picturii flamande, din ale cărei sofisticate tehnici ale transparenţei artista învaţă şi se inspiră), nici nu devine obiect mistic în sine, rupt de materialitatea reprezentată (ca la romanticul William Turner, cu a cărui poetică a luminii artista are, de asemeni, multe în comun).

Floarea (sau mai precis corola), ocupând întregul tablou, pe care îl animă cu sugestii surprinzătoare ale zborului lin sau turbionar, exploziei sau suavei legănări, este pentru Tatiana Mihăilescu nu doar un obiect-simbol al frumuseţii ideale, altar de mistică nuntire a fizicului cu spiritualul, ci şi pretext obiectual de neîncetată şi mereu nouă incantare a luminii, potir prin excelenţă al Duhului Luminos. De aceea, cu toate că în registrul artistei intră şi alte motive (în special peisajele “japoneze”), domeniul său de perpetuă şi pasionată revenire este acela al florii. Şi tot de aceea, numai în flori (nu şi în peisaje – expresie a unui ciclu pnevmatic complementar-descendent), cromatica (indiferent de gama în care este rezolvată) şi dinamica liniei şi a pensulaţiei, intime şi sărbătoreşti totodată, capătă exaltarea incandescenţei.

Incandescenţa este un alt cuvânt-cheie al poeticii picturale a Tatianei Mihăilescu. Fie că iradiază din pocalurile vertical-gladiolate ale ciclurilor de lalele, al căror centru emoţional se pierde undeva, spre un zenit din afara tabloului, fie că emană din vârtejurile ameţitoare ale petalelor concentrice de trandafiri, ea trimite inconfundabil către mistica Florii de foc. Şi mai ales simetria spiralat-circulară a trandafirilor, al căror centru floral-energetic e plasat de obicei în interiorul tabloului, creează acel câmp de atracţie mistică (niciodată hipnotic-posesivă, ci aerată diafan, în registrul sublimului), specific Florii de foc şi, în continuitate directă şi legimită, imaginii Rugului aprins.

Am ascultat odată Arvo Pärt pe fundalul florilor de mătase şi plasmă ale Tatianei şi am avut revelaţia Inimii. A inimii de răcoroasă incandescenţă, pulsând constant, de la sine în ritmul rugăciunii neîncetate, pe care o cultivă isihaştii creştini. O inimă care, la fiecare bătaie, reîntrupează în sine şi apoi dăruie în afară nucleul divin al Fiinţei, pe Dumnezeu. Această inimă a rugăciunii neîncetate pulsează în trandafirii Tatianei Mihăilescu, conferindu-le acel aer cu totul unic, mistic şi lucid totodată, transcendent şi concret, diafan şi palpabil, al Rugului arzând nemistuit. Aceasta o şi distanţează de alţi mari artişti ai florilor mistic-simbolice, ca americanca Georgia O’Keeffe, cu care (aşa cum observa Vladimir Bulat) pictoriţa româncă are multe elemente comune.

Şi dacă Andrei Tarkovski mărturisea că, pentru el, a face film este o rugăciune, pentru Tatiana Mihăilescu actul pictural este, cel puţin în aceeaşi măsură, o rugăciune – profesie de credinţă şi exerciţiu expiator, nepatetic şi nedemonstrativ, ci asumat în toate coordonatele sale spirituale, etice, profesionale. Raportul organic între erudiţie şi sensibilitate, între raţiunea construcţiei picturale şi tehnicile de expresie a sentimentului, raportul de comunicare cu publicul – toate dau seama de această înaltă profesie de credinţă asumată de Tatiana Mihăilescu.

[Imaginile sunt preluate de pe blogul autoarei: http://taminart.blogspot.com/]

Un comentariu:

Alexandru Valentin Craciun spunea...

A. Part-W. Turner constituie, intr-adevar, un ambient muzical/vizual afin cu pictura acestei artiste... Aceste roze glacial-mistice dau totusi fiori. Multumesc de recomandare, astazi trec si eu pe la muzeu.