Descinderea
Pendulând
cu gândul între cerul și pământul Ghetsemaniului, între
metafizici înalte și fizica brută, ajungi, toropit de urcuș și
de căldura amiezii, la pâlcul de ienuperi al unei mănăstiri
catolice nespectaculoase: Dominus
Flevit,
construită pe coasta muntoasă a Eleonului, unde Domnul a plâns
soarta Ierusalimului. Istovit de soarele aprig, nu mai ai suflul să
o deplângi și tu. Călugării își celebrează messa cu porțile
închise, așa că cei vreo sută de turiști asiatici, care tocmai
au invadat îngusta platformă montană, sunt obligați să admire
biserica din exterior și să facă poze. Este, e drept, unul din
cele mai bune puncte de belvedere asupra Vechii Cetăți, a Văii
Chedronului și a vechiului cimitir evreiesc de la poalele muntelui.
Autoclaustrarea catolicilor (nu e prima dată când o întâlnești
la lăcașurile lor din Ierusalim) este de înțeles, având în
vedere pericolele din zonă. Atenția obosită ți se prăbușește
pe o pisică lungită pe un gard, în mijlocul peisajului abuzat
publicitar, din fundalul căruia străluce celebra Moschee a lui
Omar. Iată un cadru absent din ghidurile turistice! Frivolitatea ți
se deșteaptă în ceas de amiază și, în ciuda akediei sau tocmai
datorită ei, declanșezi camera telefonului, convins că vei
îmbogăți cu o carte poștală inedită cultura vizuală a
internetului. Pisica nu reacționează.
Sacru,
profan, real și virtual... Îți ștergi sudoarea și parcă
regăsești inefabilul fir luminos de corespondențe ale sacrei
geografii, care te însoțește din umbră tot timpul, chiar dacă
nu-l vezi limpede și nu-l înțelegi imediat. Te afunzi cu inocență
și încredere în trupul sacrei geografii, care te îmbrățișează,
ca într-un labirint mozaicat, ca să te facă să descoperi fațete
mereu noi, răsfirate în nebănuite coordonate, ale acestui poliedru
geografic și mistic: Ierusalimul.
Cu
Muntele Măslinilor ne începem drumurile de închinare și noi, după
ce am ieșit din Cetatea Veche care ne este gazđă, și ne oprim mai
întâi la Mormântul Maicii Domnului, cu ampla biserică rupestră,
săpată și înălțată în jurul lui. În răcoarea densă, ce
copleșește orice caniculă, adânca și spațioasa biserică,
veșnic în clar-obscur, adăpostește
una din cele mai iubite și darnice în minuni icoane
ale Maicii Domnului: Ierusalimiteanca, pictată singură acum vreo
250 de ani la mănăstirea rusească Maria Magdalena de la poalele
Eleonului. Icoana a salvat de mai multe ori sfântul locaș care o
adăpostește.
Dacă
mormântul lui Hristos e învăluit tot timpul de murmur – murmurul
slujbelor, al rugăciunilor, al forfotei mulțimii și al așteptării
înfrigurate, iar liniștea la el este rară, doar noaptea, dar și
atunci aerul parcă murmură, la mormântul Maicii Domnului domină
liniștea și interiorizarea. Lumea e ceva mai puțină, mai adunată,
iar duhul locului îndeamnă cu deosebire la lucrare lăuntrică. E o
liniște vie. Multă lume vine să se roage aici și să se închine
la piatra de mormânt a Maicii Domnului. O lespede mică și șlefuită
de sărutari, la fel de caldă și la fel de șlefuită de sărutări
ca și piatra de mormânt a Mântuitorului, ca și Piatra Ungerii. O
piatră la fel de vie, înconjurată de ziduri la fel de vechi,
pătate de sânge, lacrimi, speranțe și mari bucurii, cu o istorie
la fel de zbuciumată. Și aici, ca și la Hristos, mormântul e gol.
Calde, ca un trup omenesc, ambele lespezi strigă spre cer că Viața
nu poate fi ținută sub obroc; că Învierea transcede orice
mormânt.
Și
viață ne dau mormintele goale, pline de Viață, la care ne
închinăm!
Golgota
– mormântul Maicii Domnului – Ghetsemani. Drumul de la tronul și
altarul lui Dumnezeu la Grădina Sa (care este tot una cu Cuvântul
în desfășurare), trece firesc prin mormântul Maicii lui Dumnezeu.
Cum altfel? Căci întruparea o cere pe Maica Domnului, iar lucrarea
Cuvântului reclamă moarte și jertfă. Parafrazând geografic
traseul vieții terestre a Mântuitorului, mormântul Maicii Domnului
mijlocește peste veac drumul de la Vechea Cetate a Ierusalimului la
Muntele Măslinilor și la grădina Ghetsemani. Drumul de la Cetatea
și altarul lui Dumnezeu la grădina lucrării Sale pe pământ trece
prin mormântul gol al celei ce L-a născut.
Pe
acest drum al Duhului în desfășurare purcedem și noi, pelerini
ignari, purtați de mila lui Dumnezeu și de bunăvoința oamenilor.
Ele ne conduc pașii la biserica Maria Magdalena din Ghetsemani –
un mănunchi de cupole rusești aurii, răsărind dintr-un edificiu
trainic și armonios de piatră albă, înecat între pini, chiparoși
și poteci șerpuind vioi pe coasta abruptă, care te îndeamnă să
o vizitezi. Oază de verdeață și liniște, întemeiată la
sfârșitul secolului al XIX-lea de împăratul Aleksandr al III-lea
al Rusiei (care a și împădurit coasta dealului, până atunci
complet aridă și nelocuită, cum atestă o fotografie de la
mijlocul secolului al XIX-lea), biserica adăpostește sfintele
moaște ale marii cneaghine Elisabeta Feodorovna (care din timpul
vieții își exprimase dorința să fie înmormântată aici) și
ale maicii Varvara, ambele, martirizate de bolșevici, și o parte
din moaștele Mariei Magdalena. În 1934, în jurul bisericii s-a
adunat o obște de călugărițe, care au constituit mănăstirea
Ghetsemani, azi, o comunitate multinațională, pe care o vezi și o
simți mereu în lucrare.
A
patra călăuză
Ce
important este ca, atunci când simți că „ghemul Ariadnei” s-a
oprit în loc ori că i-ai pierdut firul, să se găsească cineva
care să te repună pe cale! Acesta e rolul călăuzelor.
La
biserica Mariei Magdalena – prima la care poposim după închinarea
la mormântul Maicii Domnului – avem surpriza să întâlnim un
vechi prieten, popular preot și excelent ghid, rezident de multă
vreme în Occident. Ne privim față în față și parcă ne știm,
parcă nu ne știm... ne vorbim în toate limbile, mai puțin
românește; până la urmă, își declamă prompt numele și
prenumele, iar eu îi răspund așijderea, ca într-un tutorial de
dezvoltarea vorbirii pentru pelerinii buimaci. Abia atunci ne dăm
seama că ne știm de un amar de vreme, chiar dacă, după atâția
ani, abia ne mai recunoaștem. Părintele Iulian tocmai a încheiat
pelerinajul și pleacă mâine, altminteri ne-ar fi luat cu el în
autocar – ghinion! Dar iată că se apropie de el un alt părinte
român, cu care – surpriză și bucurie! - de asemeni ne cunoaștem
de un car de ani. Cei doi au strâns în jurul lor grupuri de români
din Apus, cu care au venit la Locurile Sfinte. Al doilea mai are două
zile de traseu și un autocar cu câteva locuri goale. De ca și cum
fuseseră păstrate special pentru noi, exact când „firul
Ariadnei” părea să ni se încâlcească!
(Va
urma)
Vedeți și:
Ierusalimul sau Zona - note de pelerinaj (1)
Ierusalimul sau Zona - note de pelerinaj (2)
Ierusalimul sau Zona - note de pelerinaj (1)
Ierusalimul sau Zona - note de pelerinaj (2)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu