Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 12 mai 2012

Camilian Demetrescu: Viaţa, ca operă de artă

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 12 mai 2012

Lucrând la piatra funerară
Duminică 6 mai, în casa sa din Gallese (Italia) pictorul român Camilian Demetrescu a plecat către cer.
Făcea parte din acea categorie de oameni memorabili, pe care nu-ţi este dat să-i întâlneşti des. Artistul şi eruditul, contestatarul temerar, cu antenele ciulite la problemele vremii şi cărturarul luminat, hrănit din ideile pure se reuneau în persoana sa. Accesibil şi olimpian, angajat în actualitate şi în acelaşi timp detaşat, tonic şi rafinat, compasiv şi ironic, deschis către nou, dar neînrobit de spiritul înnoirii, Camilian Demetrescu iradia o charismă de sorginte interbelică, care-i conferea acea prospeţime contagioasă, pe care nu o găseşti la generaţiile mai tinere.

Nu un om al timpului său, ci un om care transgresează istoria. Nu s-a lăsat înrobit de epoca sa, ci a modelat-o, a provocat-o după raţiunile unei conlucrări între om, destin şi Dumnezeu, arareori puse atât de vizibil în lucrare… Fără să fie un progresist, era un om mereu deschis către viitor. A trecut peste vremuri asumându-şi-le cu discernământ, dar nelăsându-se îngenunchiat de ele, refuzând seducţia avantajelor circumstanţiale, pentru a-şi păstra privilegiul de a rămâne el însuşi. A simţit întotdeauna pericolul compromisului şi a ştiut să se ferească de el, fără să cadă în vreo extremă ideologică.

Era “un om alături de care este o fericire să trăieşti” - nu o dată mi-a mărturisit soţia sa, doamna Mihaela Demetrescu, aşa simţeau şi prietenii săi. Orele petrecute în preajma lui cu ocazia unor interviuri, continuate ca simple taifasuri mult după oprirea microfonului, au fost momente de adevărată sărbătoare a comunicării şi comuniunii. Artă modernă şi medievală, simbologie creştină, politică şi cultură europeană ori fenomenologia metehnelor dâmboviţene – toate căpătau, în rostirea sa elocventă şi lipsită de emfază amprenta propriei trăiri şi personalităţi. Era un interlocutor cu care nu te plictiseai niciodată: inteligenţa sa vie şi spontaneitatea descopereau întotdeauna noul, chiar şi sub platitudinea locurilor comune şi a temelor celor mai banale.


În atelierul său de la Galleze

A fost unul din profesorii pe care mi i-aş fi dorit; şi pe care România (cea de dinainte de ‘89 şi cea de după) i-a ratat. Pe cea de dinainte a refuzat-o el (refuzând ordinul “Meritul cultural” şi implicit statutul privilegiat oferit de regimul comunist), cea de după l-a refuzat ea. Din meschinărie.

A părăsit România în 1969, după ce a înţeles că şansele unei democraţii reale în sistemul de dominaţie bolşevică sunt nule şi a realizat că viitorul său ca plastician şi ca artist-cetăţean (aceste două dimensiuni erau nedespărţite pentru el) era dinainte pus la zid. A părăsit România pentru a putea practica în libertate arta abstractă, căreia i s-a dedicat în prima sa perioadă de creaţie, şi pentru a se putea exprima liber împotriva abuzurilor regimului ceauşist. De două ori, pentru libertate. Libertate şi adevăr – mobiluri pe care le-a urmărit în întreaga sa viaţă. Care l-au şi adus la descoperirea lui Dumnezeu şi la aducerea Lui, tot mai palpabilă, în arta şi în existenţa sa.

"Învierea". Lucrare de Camilian Demetrescu
Metanoia petrecută cu ocazia restaurării catedralei romanice din Gallese este punctul nodal al vieţii sale. Este Drumul Damascului, pe care şerpii şi scorpionii se îmblânzesc sub lumina Duhului Sfânt, iar energiile lucrătoare ale omului sunt sporite de aceeaşi putere. Este piatra de temelie a restaurării sale ca om religios şi artist, care îşi pune talantul în slujba lui Dumnezeu. Într-o perioadă de dominaţie absolută a abstracţionismului în elita artistică europeană şi americană, când orice ieşire din curent era tiranic catalogată ca o dezertare, Camilian Demetrescu are curajul să se rupă din cercul abstracţionist, pentru a fonda o nouă estetică: aceea a reîntoarcerii la simbol. Fără maeştri, fără modele în jur. Singurul său mentor spiritual în această direcţie a fost Mircea Eliade. A urmat un drum anevoios de pionierat, de redescoperire şi descifrare a simbolisticii creştine medievale. Frescele vechilor biserici din Spania şi Italia i-au ghidat paşii întru regăsirea şi revalorificarea unei spiritualităţi pierdute. Monumentalitatea austeră a vechilor catedrale se regăseşte în noua sa artă simbolică, iar ciclurile de întâlniri de la Rimini, ca şi numeroasele expoziţii o aduc în faţa unui public format în special din tineri. Cuvântul întrupat în forme şi culori îşi arată, ca în vechime, puterea mărturisitoare, transfigurând întreaga osatură a artei contemporane.

Anul trecut Camilian Demetrescu mi-a arătat piatra sa funerară, un alb basorelief de marmură, la care lucra. Şi-a pregătit cu mâinile sale, ca ţăranii noştri de odinioară, locul de obştească odihnire. A trăit frumos, a murit minunat! “Viaţa, transformată în operă de artă” este un exerciţiu rezervat nu doar călugărilor - ne arată, biruitor peste timp, maestrul de la Gallese.

Niciun comentariu: