Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

duminică, 21 decembrie 2014

”Ana”: un mit în mișcare



Recenta premieră a filmului Ana al lui Alexa Visarion mi-a adus o nesperată bucurie. Îl așteptam de ceva vreme, cu emoția celui care a pus umărul într-o măsură indicibilă la proiectarea construcției unei ambarcațiuni, a cărei formă finală și destinație i-au ieșit de mult din câmpul științei. 

Acum vreo doi ani și ceva, maestrul Alexa Visarion m-a abordat în chestiunea unui proiect care îl preocupa de mult timp; m-au tulburat tenacitatea sa, dar mai ales realismul și sinceritatea punerii problemei. Aceasta era de o tranșanță de-a dreptul shakespeariană: ”A fi sau a nu fi”! Cu alte cuvinte: are sau nu rost, în contextul României de azi, al noului nostru cinema și al gustului public, realizarea unui film despre... ? Eram invitată să decid. Alți critici spuseseră ”Nu”. Eu am spus ”Da”; ”Da, dar...”

Este vorba de Legenda Meșterului Manole, o temă căreia cunoscutul regizor de teatru și film i-a dedicat multă pasiune, concretizată într-o montare teatrală și câteva scenarii, scrise înainte de 1989 (două dintre ele, publicate în 2007), care, pe vremea când Ceaușescu dărâma biserici, i-au fost, evident, refuzate. Scriitura, de o mare plasticitate, energie și poezie - a cuvântului și imaginii - dezvolta marea baladă tragică a românilor, gravitând în jurul dramei Meșterului Manole și trimițând către universul arhaic și transcendent al dramaturgiei lui Blaga. Cuvintele de forță erau setea de frumusețe pură și ideal, patosul, în sensul său cel mai autentic, fatalitatea, toate respirând într-o atmosferă de mare vitalitate a etnosului popular cu valențe cosmice. Sună splendid, dar ce au acestea de-a face cu cinema-ul de autor în concepția sa actuală? Simțeam că toate acestea pot prinde mult mai ușor viață în teatru decât în film. Filmul este, prin natura sa și prin modul cum este perceput, inseparabil legat de actualitate - inclusiv de actualitatea ideilor, evident. 

Cum să aduci arhaicul și transcendentul în cinema? Cum să le faci actuale? Acestea erau întrebările pe care mi le adresa Alexa Visarion, chestionând într-un fel teza cărții mele Tarkovski. Filmul ca rugăciune și aplicabilitatea ei în cazul proiectului său. Proiect care era prea frumos și idealist pentru a fi abandonat, dar și prea frumos și idealist - inactual de frumos, aș zice, și, poate, insuficient de convingător în idealismul său - pentru a fi păstrat așa cum era. 

I-am răspuns, la rândul meu, cu întrebarea: De ce este nevoie de legenda Meșterului Manole astăzi? Care este actualitatea ei pentru români? Răspunsul a venit imediat: marea dramă - care repetă oarecum fatalismul veșnicei năruiri din legendă - este dezinteresul public pentru mitul fondator al românilor atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și azi. Dacă în comunism scenariul fusese acuzat de misticism, astăzi tema sacrificiului întemeietor este percepută drept prea profundă și, de aceea, înfricoșează. Această indiferență care distruge, contrapunctată de tăria de a rezista spiritual în stare latentă, a devenit tema filmului. Pornind de aici, am hotărât împreună cu maestrul introducerea unui alter-ego al lui Manole, care să întrupeze în același timp alter-ego-ul (parțial) al autorului filmului, cu toată povestea sa: astfel s-a născut personajul regizorului care, datorită interdicției și prigoanei Securității, își ratează filmul despre Legenda Mănăstirii Argeșului, singurul film al vieții sale. Interpretarea reținută a lui Răzvan Vasilescu, extrem de nuanțată și de o mare bogăție a trăirii - un cadou al Proniei pentru Alexa Visarion - a dat viață acestui personaj extrem de dificil și complex, inactual și veșmic actual - asemeni unui Zorba Grecul, de care amintește actorul în câteva secvențe-reper -, făcând miracolul filmului Ana posibil. Consecvent, scenariul se scinda în două planuri temporale: prezentul și perioada tentativei de realizare a filmului, din epoca Ceaușescu. O misterioasă poveste de dragoste, de filiația vagă a ”Maestrului și Margaretei”, ale cărei detalii încă nu le deslușeam, urma să scoată din carapace un personaj taciturn care, altminteri, ar fi preferat să se îngroape în muțenie. 

Cam în asta a constat contribuția mea: reconfigurarea structurii de ansamblu a scenariului și sugerarea discretă a unei anumite iconomii poetice. Mai departe, încărcarea textului filmic cu materia concretă, emoțională și faptică a vieții, decuparea acesteia în geometrii de detaliu și transpunerea în realitate filmică - un drum nesfârșit de lung, anevoios și consumator de talent - i-au aparținut în întregime regizorului. Au trecut doi ani de atunci, în care nu am mai știut nimic despre viața filmului, iar acum am descoperit, cu uimire și emoție, rezultatul. 

Mergeți și vedeți Ana lui Alexa Visarion! Este un mit în mișcare, exact ca o biserică neterminată, dar niciodată uitată, scufundată în amintire, de unde ne urmărește destinele și ne înnobilează iubirile, oricât ar fi acestea de spulberate. Nu credeam că așa ceva e posibil de spus pe peliculă; cel puțin, nu într-un film românesc al mileniului trei. Alexa Visarion a mărturisit că s-a rugat la Sfântul Munte pentru acest film; și iată că Dumnezeu împlinește, dincolo de puterile noastre de a spera, un vis (personal) care părea de multă vreme abandonat, materializare a unui alt vis (național), pe care îl credem, deasemeni, de și mai multă vreme abandonat, dar care... 

Mergeți și vedeți Ana... cea a lui Dumnezeu și a lui Alexa Visarion! 
 ____________________________
O cronică pătrunzătoare a filmului, excelent scrisă, ne oferă Magda Mihăilescu pe portalul Aarc.ro al Uniunii Cineaștilor din România.

Niciun comentariu: