"De ce eu?": un thriller despre catacombele justiției românești

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 14 martie 2015

Cel de-al treilea lung-metraj al lui Tudor Giurgiu, intitulat "De ce eu?", este un thriller politic cu acțiunea plasată după 1989. Este și cel mai reușit lung-metraj, sau măcar cel mai epurat de note în falset al tânărului regizor, producător, director al celui mai important festival de film autohton, membru al Academiei Europene de Film, fost președinte-director general al TVR, inițiator al Premiilor Gopo, pe scurt, a celui mai energic și ambițios dezvoltator al show-biz-ului cinematografic din România. 

 

Aflat încă în căutare de sine ca regizor, Tudor Giurgiu își alege subiectele nu din perspectiva autorului, adică a credinței în subiectul abordat și a aderenței intime la acesta, ci din cea a producătorului, adică a potențialului succes de audiență. De aici, slalomul printre subiecte picante greu verosimile, ca o dramă cu adolescenți de la țară, deviați între incest și lesbianism (”Legături bolnăvicioase”), la comedia ”Despre oameni și melci”, o fantezie despre prostituarea minerilor români șomeri prin vânzarea de spermă și umilirea lor de către occidentali, care din ”șovinism” le refuză ”produsul”. Grație promovării energice susținute de abilul producător atât în țară, unde stabilește recorduri de încasări, mizând activ pe distribuția în provincie, cât și a celei din festivaluri, a căror piață o cunoaște bine și o exploatează inteligent, ambele filme au câștigat o vizibilitate oarecum disproporționată față de valoarea lor intrinsecă. 

 

Totuși, o calitate - specifică celor mai coerente manifestări ale Noului nostru Val - își spune constant cuvântul în personalitatea polivalentului manager și cineast, și anume pragmatismul și interesul pentru dialogul cu publicul (mai mult decât pentru cel cu sine însuși), adică deschiderea totală față de cinema-ul cu potențial comercial, ceea ce este un atu important într-o cinematografie care abia de câțiva ani își pune în mod susținut această problemă. 

 

”De ce eu?” este primul lung-metraj al lui Tudor Giurgiu, în care acesta reușește să se apropie cu destulă fidelitate și înțelegere de problematica abordată și de adevărul uman implicat de aceasta. Preluând formule din filmele americane de gen, Giurgiu construiește un thriller cvasipolițist, în care motorul nu este ”acțiunea” în sensul spectacular al cuvântului, ci tensiunea psihologică dezvoltată în jurul luptei pentru justiție a personajului principal. 

 

Filmul este o evocare a cazului procurorului Cristian Panait, sinucis la numai 29 de ani în urma eșecului soluționării dosarului de corupție al unui coleg de breaslă mai vârstnic. Cazul stârnise la vremea respectivă (în 2002) destulă furtună mediatică, datorită bănuielilor de presiuni psihologice la care ar fi fost supus tânărul procuror de către mafia juridică românească. 

 

Tudor Giurgiu reia acest caz rămas nesoluționat, nu din dorința de a descâlci ițele complicate și, posibil, încă periculoase ale mafiei politice românești, ci din aceea de a urmări destinul descendent al unui personaj exemplar, tragedia unui luptător solitar pentru dreptate și adevăr, care cedează psihologic când își simte neputința de a lupta cu sistemul. Filmul are meritul de a reintroduce decent din punctul de vedere al realismului modelul personajului cavaleresc, luptător pentru dreptate și adevăr (un fel de replică la ”comisarul Moldovan”, fără pistol și machiaj ideologic), model compromis pe termen lung de filmele propagandei comuniste și, de aceea, practic inexistent în noul cinema românesc, care a preferat să cultive imaginea antieroului sau apolitismul. 

 

Protagonistul, Cristian Panduru în film (interpretat de actorul brăilean Emilian Oprea - un debut promițător în cinema), este urmărit pe durata a câteva luni, din momentul când acesta, proaspăt mutat la Secția de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului Curții Supreme de Justiție, primește spre rezolvare dosarul unui procuror din Oradea, bănuit de corupție, până la momentul sinuciderii lui Cristian. Cu toate că e susținut moral de un coleg mai vârstnic (alias Mihai Constantin), Cristian Panduru nu reușește să ducă la capăt un interogatoriu cu acuzatul, care se eschivează abil de la întrebări, invocând aspecte ale procedurii legislative care să-l favorizeze, și din motive similare eșuează realizarea percheziției la domiciului acuzatului, care reușește de fiecare dată să-l intimideze. Descurajat în privința competențelor sale profesionale, cât și de faptul că, în urma celor două eșecuri, șansele de rezolvare a cazului devin tot mai slabe, Cristian intră în panică, piezând până la urmă și suportul colegilor săi, care regretă că au dat un dosar atât de complicat unui începător și hotărăsc să-i ia cazul. Declinul ireversibil al lui Cristian începe odată cu intrarea acestuia în concediu forțat, moment în care colegii îi instrumentează un nedrept dosar de acuzare pentru fapte similare celor ale procurorului orădean. 

 

Scenariul, scris de regizor și de Loredana Novak, scenaristă de show-uri și seriale TV, debutantă în lung-metraj, reușește să creeze o imagine verosimilă a personajului principal și a vieții personale a acestuia, ca și, în linii vagi, a peisajului juridic cu care acesta e nevoit să interacționeze; totuși, conflictul tot mai tensionat dintre protagonist și sistem reclama creionarea mai atentă a ”părții antagoniste”, măcar a unuia dintre actanții malefici ai sistemului (personaje reale sau inventate), ceea ce ar fi dus un plus de emoție, dramatism și credibilitate peliculei. Dar asta ar fi necesitat un scenarist cu mai multă experiență.