Succesul AUR, ca examen de solidaritate a societății creștine

Mă bucură mult succesul AUR în alegeri, cu toate că aveam rezerve în capacitatea tânărului partid de a atrage voturi suficiente, mai ales din off-line. Chiar dacă nu toți liderii și membrii vizibili ai acestuia mă conving, partidul a cumulat un număr reprezentativ de membri de bună calitate, a căror acțiune sper că va prevala și va da, până la urmă, tonul în partid, neutralizând puseurile negative și o parte din mașinațiunile, fără de care o mașinărie politică, până la urmă, nu se poate pune astăzi în mișcare.

Nu există partide perfecte și nu este loc de puritanism în politică. Și AUR nu face excepție. Este loc, însă, pentru dreapta socotință, pentru discernămînt, pentru buna evaluare a calităților și defectelor proprii, ale partenerilor și adversarilor. Este loc imens pentru capacitate de convingere, charismă, pentru talentul de a-ți transforma dușmanii în prieteni sau măcar în aliați pe termen mediu, pentru știința de a ceda în lucruri mărunte pentru a câștiga apoi mai mult în cele de fond. Cam așa lucrează și Dumnezeu, cu știința optimizărilor.

Mă doare cât de corijentă este clasa politică românească, chiar și cea care se consideră de aceeași parte a baricadei, în capacitate de coeziune. Cât de ușor cedează compromisurilor propuse din afară, adică corupției ordinare, în scopuri evident potrivinice României, și cum nu știe să moduleze arta compromisului înțelept pentru scopuri prielnice intereselor țării.

Din păcate, nici cei ce se pretind patrioți și creștini nu încearcă acest lucru, preferând să se complacă într-o zeflemea ieftină și egocentrică sau într-o retorică puritanistă sforăitoare, a celui care crede că le știe pe toate și se consumă în isterii patologice, coafate eventual literar, când i se sfidează punctul de vedere.

În acest an de mare încercare, criza mondială, prin interdicțiile impuse, ne-a arătat că cele mai invidiate de vrăjmasul neamului omenesc sunt solidaritatea umană și comuniunea, atacul la sănătatea umană fiind doar un pretext pentru primele. Dacă nici în acest ceas de cumpănă forțele creștine și patriotice din România nu reușesc să ajungă la o formulă de uniune, atunci când? Mă doare că primele atacuri asupra Alianței pentru Unirea Românilor vin chiar din interior, și anume din sânul acestor forțe care pretind că apără interesele țării și uneori chiar o fac cu brio. Dar, vai, cel mai adesea, în solitudine! O solitudine a omului de idei,care, confruntat cu alteritatea în scopul comuniunii, clachează, descoperindu-și hiba: egocentrismul sau părerea de sine.

Mă dor atacurile lui Victor Roncea, jurnalist de investigații redutabil, energic și curajos, dar care se limitează la niște cauze mult sub nivelul idealurilor pe care cred că le are - și cele creștine, și idealul de țară. Oare noul redactor șef al ActiveNews nu își dă seama că, turnând noroi peste AUR și descoperind ”pisicile moarte” din bucătăria acestuia (care și pe mine m-au deconcertat...), cedează unui pueril impuls puritan și nu face decât să arunce mingea la fileu dușmanilor politici mari și puternici ai tânărului partid abia intrat pe arena politică, dușmani care abia așteaptă să-l facă ferfeniță? Ca om de biserică practicant, nu știe acesta că ”pacea este mai mare decât dreptatea”, și că trebuie să cântărim mult când și dacă să dăm la iveală adevărurile incomode din sânul ”familiei” (a familiei mari, care este societatea creștină, Biserica, Patria...), pentru ca acestă devoalare să fie utilă, iar nu ucigașă? Sfatul paulin și cel al Hrisostomului pentru creștini este de a-și spăla boarfele în interior, iar nu în fața dușmanului - și cei doi mari învățători ai Creștinătății se referă aici la dușmanii Bisericii.

Scurt, pragmatic și la obiect este unul dintre puținele comentarii - cele incomode fiind șterse, cum recunoaște chiar redactorul-șef - la articolul demascator al jurnalistului, cu titlul extrem de lung: ”SCHEMA UDMR aplicată la AUR. IMPOSIBILA SURPRIZĂ. La victoria din butoane au ieșit din adormire masonul Nicolae Voiculeț și miliardarul Bobby Păunescu, fiul ofițerului DIE George Constantin Păunescu, devalizator Bancorex și afacerist cu oligarhii Rusiei”, din 7 decembrie 2020. Comentatorul anonim se întreabă, cu o putere de sinteză mai mare decât a jurnalistului pierdut între demascări:

”O fi AUR mai negru ca PNL, USR, PSD? Chiar asa naiv zicand: macar astia declara obiective mai placute. Cati securisti or avea in batatura, pe bune daca mai intereseaza.”

Nu vreau să analizez acest articol care investighează o cazuistică foarte bogată, e scris cu nerv și condei și cu multă muncă de analiză, cum rar mai vezi la cronicarii de azi, ci vreau să-i reproșez numai tonul, mult prea ofensiv și lipsit de simțul fin al relativismului sau al încadrării într-un context politico-istoric mai larg, simț venit nu din perversitate morală, ci dintr-o cultură politică și istorică solidă, și pe care analiștii politici de anvergură (indiferent de coloratura lor politică) îl dețin.

Trist este și atacul lui Victor Roncea și al altor publiciști creștini asupra avocatei Diana Șoșoancă, lezați de manierele insuficient de elegante ale curajoasei juriste și inimoasei oratoare din Piața Victoriei și a Universității, o novice printre activiștii cu imagine publică și un om care încă nu știe să-și construiască această imagine, dar care a făcut în acest an mai mult pentru România decât toți ”rafinații” ei atacatori la un loc, intelectuali ”cu operă” și ”influenceri duhovnicești” răsfățați, dar care și-au băgat capul în nisip la vreme de criză.

Dacă nici sora moarte (citește: moarte spirituală, cu numele de cod: pandemie) nu ne trezește întru unire și solidaritate, atunci ce?