Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 25 iunie 2016

CEREMONIA TUNELULUI ELVEȚIAN - PROLOGUL UNUI NOU FASCISM?


Publicat in Ziarul Lumina din 25 iunie 2016 și preluat de platforma Cultura vieții din 28 iunie 2016. De acolo, preluat de newsnetcrestin.blogspot.ro / 28.06.2016, de agnus dei – english + romanian blog / 27.06.2016,  Octavpelin's Weblog /28 iunie 2016. Pe 10 iulie, textul a aterizat, cu titlu modificat (”Ceremonia tunelului Gotthard, expresia ”artistică” a unei noi nebunii/”) și fără menționarea numelui meu, pe platformă Anonimus, care a considerat de cuviință să înnădească la finele analizei și câteva fraze ale lui Adrian Papahagi...  

Spectacolul desfășurat cu ocazia inaugurării pe 1 iunie a tunelului elvețian Gotthard, cel mai lung și adânc din lume, a stârnit multă vâlvă. Rapid mediatizat de presa main-stream, care s-a limitat la comentarii tehnice și oficial-mondene, dar a excelat în prezentarea materialelor foto-video, incitantul ceremonial a fost preluat și disecat de mai toate tipurile de presă. Filmările profesioniste, cu mai multe camere și montate în mai multe filmulețe, au fost realizate, probabil, de înșiși organizatorii evenimentului. Producerea și mediatizarea lor imediată confirmă dorința realizatorilor de popularizare a spectacolului-fabulă și de exportare a acestuia dinspre elită spre mase. 
 
Elemente de satanism și mitologie alpină, elogii aduse filmului mut, dar mai ales culturii trupului sănătos și muncii robotizante (oare unde am mai văzut asta?...), cerebrări ale libertății transgenderilor (pe care le tot vedem), prosternări colective în fața unor altare obscure și jubilări ale țapilor cu peruci colorate. Ireproșabil realizat din punct de vedere artistic de regizorul de teatru german Volker Hesse, mega-spectacolul cu un buget de 8 milioane de Euro, prezentat în fața a înalți funcționari și comisari europeni și care a antrenat peste 600 de dansatori, acrobați și actori, are de ce să ne tulbure. 
 
Comentariile tabloidelor subliniau cerebrarea mitologiei Alpilor și a muncii, părând mai degrabă praf în ochi sau ”primul nivel de lectură a fabulei”. Le-au urmat analizele mai substanțiale, dar cam mecaniciste, ale unor publicații de nișă, specializate în vânătoarea de ocultisme. Ele au fost preluate ca pâinea caldă și fără prea mult discernământ de presa de masă, astfel încât toată lumea știe acum că ”ceva putred” s-a petrecut în burțile Alpilor. 
 
Toți comentatorii, însă, par să ignore mesajul esențial al spectacolului. Că ceremonii sataniste și, mai nou, cerebrări ale transsexualismului, tot apar în ultima vreme (la concertele Lady Gaga, heavy-metall ș.a., la concursul Eurovision din 2015...).  Publicații specializate în ”hermeneutici conspiraționiste”, dar fără o competență teoretică în domeniu, se întrec în a decripta, adesea abuziv, simboluri oculte în ceremoniile olimpiadelor, în arhitectura marilor aeroporturi și a templelor moderne, pe bancnote, în superproducții hollywoodiene, în animații pentru copii, în muzică, jocuri video, modă etc. Prezența, oricât de îngrijorătoare, a elementelor acestor culte în cadrul mega-ceremoniei alpine nu ar trebui, așadar, să ne mai mire. Și totuși, conjuncția acestor elemente alcătuiește o configurație semantică mai îngrijorătoare decât în cazurile citate.

Căci mesajul profund al spectacolului e dat de combinarea pachetelor de semne și simboluri vehiculate: mistice (sataniste), (homo)erotice și sociale (ale muncii și guvernării). Acestea din urmă, cele mai consistente, sugerează segregarea societății în două clase: ”pietonii”, întruchipați de muncitorii minieri, energici, inexpresivi și robotizați - gloata majoritară. Cea de a doua este clasa ”aristocratică” nenumeroasă, relaxată și excelând de sportivitate, a dansatorilor în lenjerie albă din ”trenul progresului”, care, împins de muncitorii pedeștri, traversează glorios scena. (La vechii egipteni nuditatea în public - aici, lenjeria albă sugerând nuditatea - era o prerogativă exclusiv a regalității. De altfel, trei scarabei suspendați, într-o scenă alegorică destul de obscură, vizibili doar într-unul din montajele video, vor continua motivul egiptean). ”Aristocrații”, tot timpul la înălțime și grupați în perechi, nu interferă cu ”gloata”, numai ei au drept la răsfățul iubirii, sau mai degrabă al desfrâului (hetero sau homo) și sunt în relație apropiată cu ”geniul răului” (piticul mascat seminud cu aripi albe), cu care călătoresc în același tren. Grotesc și spectral, acesta planează deasupra lor, protejându-i și înfricoșând, parcă, gloata, din care doboară câțiva muncitori. 
 
Separarea netă a celor două clase - sugerează spectacolul - nu se face după avere și specificul muncii, conform normelor capitalismului clasic, ci prin ”natura” lor diferită. ”Firea” dansatorilor în alb nu e amestecabilă cu cea a ”gloatei majoritare”. ”Natura” lor (biologică, tehnologică, etică) e intrinsec diferită! Dar cum pot interfera biologicul cu tehnologicul și eticul, pentru a produce o nouă ”specie”? Răspunsul, cândva de domeniul SF, îl sugerează noile tehnologii cyborg și transgender, cu ideologiile aferente, care transpar repetat în fundalul spectacolului. E vorba de apariția unei noi ”rase” dominatoare, a unui nou ”supraom”? Căci încă de la apariția lor pe mesele scenariștilor, ulterior ca personaje în filme și jocuri (așadar în fantasmele tinerei generații), iar azi în laboratoarele de biotehnologie, aceste două ”specii” sunt văzute ca superioare normalității. Profețiile Übermensch-ului lui Nietzsche, premergătoare nazismului, întrupate în Metropolis-ul lui Fritz Lang și în toate speciile de Frankensteini, renasc din catacombele unui tunel, mai actuale ca niciodată. Sunt rizibile oare? Nu știu. Dar Ivan Turbincă m-a învățat că râsul este un bun tonic. 
 
Un singur lucru mă miră. Cum de producătorii spectacolului, vizibil atât de siguri pe pârghiile prezentului, ignoră că ”nu mor caii când vor câinii” și că viața oricărei dictaturi este cu atât mai scurtă cu cât nedreptățile comise pentru instaurarea și menținerea ei sunt mai grave?
________________________
Surse:

4 comentarii:

Anonim spunea...

Ce e trist e că la jurnalul ”Lumina” s-a atacat ceremonia cu trimitere la subiecte în afara religiei. VECHEA CHESTIE, ”IA UITAȚI-VĂ LA DESFRÂNAȚII ĂȘTIA, DAR PRINTRE DEGETE!” Dacă tot era nevoie să se bage de vină, trebuia să se arate că nu a fost nici un preot orthodox la ”SFEȘTANIE”, în schimb musulmani, evrei, creștini heterodocși.

http://stirileprotv.ro/stiri/international/elvetia-a-inaugurat-cel-mai-lung-tunel-feroviar-din-lume-constructia-a-fost-sfintita-de-preoti.html

ELENA DULGHERU spunea...

Dragă domnule Cristian George,
1. Nu pricep de ce tratarea la ZL a subiectelor așa-zis în afara religiei trebuie să vă întristeze, cred că aveți o părere rigidă în privința ziarului și nu îl cunoașteți, cu rubricile sale permanente culturale, de sănătate, sociale etc.
2. Vă înșelați că subiectele tratate în acest articol sunt în afara religiei. Sunt și înăuntru, și înafară. Nu stau să demonstrez chestia asta, că mi-aș plictisi cea mai mare parte a cititorilor.
3. Nu știu care-i ”vechea chestie”, dar, într-așa o confuzie de idei, nu vă mai întreb ce și cum.
4. Știu momentul așa-zisei sfeștanii, e prins și el într-un video, dar nu despre asta era vorba în articolul meu. Vă mulțumesc, totuși, că l-ați citit și m-aș fi bucurat să aflu din reacția dvs ce anume nu ați înțeles, dar din păcate, în revolta dvs, sunteți prea confuz.

Cristian George spunea...

Stimată doamnă Elena Dulgheru,
Îmi pare rău că am produs confuzie, să încerc acum să o risipesc, lăsând stilul eliptic-ironic de o parte:
1.- Atât la ZL, cât și în alte cercuri creștine (mai ales ortodoxe; căci Papa tocmai a dat un contra-exemplu în spiritul patristic cerând EL PRIMUL iertare de la homosexuali!) se exacerbează subiectele cu conotație scandaloasă dându-se amănunte și poze. Așa cred eu: cu contra-manifestații și cu poze color cu cât mai multe monstruozități din lumea Gay se întărâtă și mai mult exhibiționismul lor. ”Vechea chestie” e tentația morbidă de a se oripila, dar a nu pierde spectacolul care îi atrage morbid și îi fascinează. Aceasta e diferența între aversiunea veritabilă și pudibonderie. Contramanifestație ar fi prezența pe trotuare a Noii Drepte (și nu numai) care să stea tot timpul cu spatele la parade Gay, SI NICI UNUL SĂ NU ÎNCERCE SĂ TRAGĂ CU OCHIUL! Pentru așa ceva nici nu trebuie autorizație de la primărie!
2.- În lumina de la punctul 1 de mai sus, aș fi pus accental (dacă, de ex., aș fi fost reporter la ZL) pe la fel de monstruosul syncretism al binecuvântării tunelului. E musai corect politic să facem o slujbă Misch-masch cu ce se poate prinde prin preajmă ca oficiant de cult religios. De fapt, mă bucur de norocul că nu a fost găsit la îndemână și un preot ortodox. Departe de mine ecumeno-clasmul acerb din anumite cercuri ortodoxe, dar NU PRIN SLUJBE AD-HOC SINCRETICE se poate atinge unirea credinței pentru care ne rugăm... și în care oricum nu i-a trecut nici celui mai deschis la inimă orthodox prin minte să sincludă pe evrei și pe musulmani.
3.- Îmi permit să ocup un paragraf și pe ton ironic: vedeți bine că romano-catolicii, în materie de depășire a tabu-urilor, sunt cu niște pași înaintea ortodocșilor la slujba sincretică susmenționată. Iar despre ignorarea noțiunii de ”sfeștanie”, eu mă refeream la ceilalți ”popi” (în sens larg), care nu aveau ceva ca un mătăuz și apă sfințită cu ei la CONSACRARE (cf. M. Eliade, "Le Sacré et le Profane" sfințire vs. profanare)
4.- Ferească Dumnezeu ca să nu se fi ajuns și la ZL să se caute creșterea tirajului prin poze cu doză de scandal! Așa ceva ar explica ilustrarea cu accent pe partea colorată a curcubeului, din reportaje cu subiecte care sunt, cum spuneți dumneavoastră și în interiorul, și în exteriorul religiei. Numai să nu se uite prea mult, printre degete, ”drepții” din interior la ce fac păcătoșii din exterior!

ELENA DULGHERU spunea...

Dragă domnule C.G.,

Dacă veți urmări cât de cât ZL, veți vedea că ziarul nu numai că NU ”exacerbează subiectele cu conotație scandaloasă”, dar cel mai adesea le evită, ceea ce e firesc pt un ziar oficial, care trebuie să fie, în primul rând, echilibrat. Ceea ce îi atrage destule critici de ”neimplicare” din partea unor ortodocși mai înveterați, inclusiv din partea unei anumite prese ortodoxe criticiste și puse pe demascări. Am încercat să mențin și eu tonul echilibrat în analiza acelui spectacol, pe care l-am abordat pentru că mi s-a părut socialmente important. Dar de vreme ce spațiul rubricii nu mi-a permis nici spectacolul să-l analizez sub toate aspectele importante (ci doar nucleul acestuia), cu atât mai puțin puteam să-mi permit să mă risipesc în pelteaua - scuzați-mă! - comentariilor mondene, cu circul lor aferent: nu e nici specialitatea mea și sunt convinsă că are cine să le facă, chiar mai bine decât mine! Eu prefer să mă rezum la competențele mele și cred că sunt mai utilă cititorilor mei în acest fel.