Orbul din naștere și tainele vindecării dumnezeiești

Episodul vindecării orbului din naștere de către Mântuitorul (Ioan 9, 1-38) se bucură de o dublă unicitate în cadrul Evangheliei. 

 

Este (dacă nu mă înșel) singura vindecare făcută de Hristos, în care Evanghelia consemnează că subiectul tămăduirii nu suferea pentru păcatele sale, ci ”pentru ca să se arate prin aceasta slava lui Dumnezeu”. Și este, în același timp, singurul moment consemnat în Evanghelii, în care Fiul lui Dumnezeu folosește spre tămăduire pământ, mai precis lut umed, adică pământ amestecat cu saliva Sa.

Materia pământului, ca și saliva dumnezeiască, ne trimit cu gândul la Facerea omului. De ca și cum Fiul lui Dumnezeu ar continua, în acest fiu nedesăvârșit al lui Adam, orb din naștere, plămădirea omului din pământ și din Duh (saliva fiind purtătoare a duhului lui Hristos), de la începutul lumii. Pentru ca astfel, lipsa ochiului fizic, vindecată de Dumnezeu, să provoace trezirea duhovnicească a leviților și a altor orbi spiritual, martori la această minune (ceea ce pe moment nu s-a întâmplat).

Dar ce nevoie mai era atunci de scăldătoarea Siloamului, la care orbul este trimis de Cel ce l-a vindecat? Nu era completă vindecarea prin gestul lui Hristos? Ba da, dar Dumnezeu vrea ca și omul, cu voința sa, alături de apele lumii, să participe la actul vindecării. Căci scăldătoarea cu apa vindecătoare, un vechi bazin de abluțiune rituală folosit de evreii sosiți spre închinare la Ierusalim (cf. Biblical Pool of Siloam uncovered in Jerusalem, August 09, 2005, Los Angeles Times), conține în însuși numele său o aluzie la Mesia (cum observă Sf. Teofilact al Bulgariei*), Siloam însemnând ”Trimisul”. Nu întâmplător, în multe icoane acest bazin este figurat în formă de cruce. Apa în care orbul va să își plece capul este apa lui Hristos. Și chiar dacă acesta este orb ”din naștere”, adică într-o primă instanță ”nevinovat” de beteșugul său (cum se spune în Evanghelia lui Ioan), păcatul strămoșesc, alături de propria sa zestre genetică, reclamă scăldarea în apa curățitoare a Siloamului! 

 

Această conlucrare dintre om, Dumnezeu și materie este grăitoare în pilda vindecării orbului. Este adevărat că au existat minuni făcute de Hristos numai prin cuvânt, ori prin simplul contact cu sfântul Său trup, ori prin intermediul ucenicilor Săi, ori prin contact cu umbra sau cu veșmintele ucenicilor ș.a.m.d. Dar pilda vindecării orbului din naștere conține tabloul generic complet al vindecării omului. Hristos ne amintește astfel că procesul mântuirii este sinergic: el e declanșat de cererea omului (”vindecă-mă, Fiul lui David!”), cerere care, prin insistență, probează un prim nivel al credinței, primește răspuns vindecător de la Dumnezeu (”fie ție după credința ta!”); această vindecare, ca să fie durabilă, trebuie să antreneze și puterile lăuntrice ale omului, manifestate în ascultare și acțiune (”du-te și te spală!”, ”ia-ți patul tău și umblă!”, cum se spune în altă parte), dar manifestate ulterior și în mărturisirea vindecării (cum se întâmplă și în această pildă). Dar vindecarea poate reclama și conlucrarea purificatoare a creației materiale (apele și pământul), cu care viața terestră a omului se află în indisolubilă legătură. E adevărat că acest ultim aspect mai rar apare în minunile Domnului, fapt pentru care unii comentatori îl neglijează, ignorându-i valoarea etică. Totuși, tocmai această sinergie deplină dintre Hristos, om și creație (univers), arată lucrarea restauratoare a lui Dumnezeu asupra omului căzut și a întregii făpturi.

Orbul din naștere se adaugă, astfel, cetei nevinovaților pătimitori, a drepților mărturisitori de Dumnezeu, iar minunea vindecării sale trupești, menită să redea vederea duhovnicească necredincioșilor, arată puterea vindecătoare a suferinței purtate ”spre slava lui Dumnezeu”, repetând modelul soteriologic din tulburătoarea rugăciune a Sf. Isaac Sirul: ”Capul Tău, pe care L-ai aplecat pe cruce, sa înalțe capul meu pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite pe cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării..., fața Ta, batjocorită cu pălmuiri și scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi...” 

 

Cred că puterea de iradiere a pildei vindecării orbului din naștere provine din reiterarea acestui moment primordial din actului facerii lui Adam - facerea ochiului omenesc, spre re-facerea vederii duhovnicești -, moment în care Dumnezeu, preaiubitor, invită spre conlucrare toate puterile firii și supra-firii. 

______

*http://www.ierusalim.ru/siloam.php