Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de sâmbătă 7 ianuarie 2017

„Batalionul”
este produs de Feodor Bondarciuk și Igor Ugolnikov, cineaști și
industriași ai ecranului de prim calibru ai Rusiei, care au știut
să imprime standarde artistice ridicate filmului comercial, inclusiv
celui istoric și patriotic.
Ca și la noi, dar mai mult ca
la noi, Marele Război a fost în U.R.S.S. o temă ocultată,
inclusiv în cinematografie, datorită poziției compromițătoare a
bolșevicilor de atunci, care pactizaseră cu dușmanul și aduseseră
mari prejudicii țării. Cu atât mai important este demersul
producătorilor peliculei de a aduce în prim-plan file uitate ale
istoriei Rusiei și Europei, pe care nu avem dreptul să le uităm.
Filmul a văzut lumina ecranului în 2014, la comemorarea a 100 de
ani de la începutul Marelui Război.
Dmitri Meshiev - regizor și
producător prolific și de succes al cinematografiei ruse de azi -
împreună cu scenariștii Ilya Avramenko, Igor Ugolnikov și Evgheni
Aizikovici, își centrează filmul în jurul unui personaj de
excepție, dar practic uitat al Marelui Război: Maria Bocikareva,
una din primele femei-ofițer ale Rusiei, distinsă printr-un curaj
extraordinar și decorată cu Crucea Sf. Gheorghe, organizatoarea
primului batalion de femei din istoria Rusiei. (Viața spectaculoasă
a femeii înrolate de bunăvoie în Marele Război, ajunsă apoi în
S.U.A. pentru a cere ajutor președintelui Americii, Woodrow Wilson,
împotriva bolșevicilor, ulterior revenită în patrie, arestată și
împușcată de bolșevici, a fost consemnată într-un roman, scris
de un jurnalist american după relatările acesteia: Yashka,
my life as peasant, exile and soldier,
apărut la Londra în 1919 și tradus în mai multe limbi).

Reunind cele mai diverse
categorii sociale (femei din armata imperială, aristocrate, fiice de
generali, studente, învățătoare, țărănci), batalionul refăcea
unitatea societății ruse, în sfârșit solidarizate în fața
inamicului. Disciplina era de fier, antrenamentele, dure, iar
ofițerul Bocikareva, deși respectată de toți și iubită, era
atentă să dezamorseze micile sforării și nu se sfia să aplice
pedepse corporale. Nu toate fetele rezistau.
Filmul urmărește în plan
secund câteva astfel de eroine de tipologii diferite,
concentrându-se pe personajul colectiv al batalionului și pe
personalitatea Bocikarevei, colosală și umană în același timp,
când frate de arme, când comandant înflăcărat și autoritar,
căreia interpreta Maria Aronova, într-un rol de zile mari, îi
conferă o extraordinară demnitate, vibrație și căldură.

Este emoționantă secvența
când neînduplecata eroină, care-și punea la pământ cu o
lovitură subalternele certărețe, este bătută măr în văzul
tuturor de fostul soț, un mujic bețiv, de la care fugise demult,
reîntâlnit întâmplător în „armata bărbaților”. Ori
secvența când întregul batalion petrece o zi și o noapte în
picioare în ploaie, în fața comandamentului militar unde
Bocikareva este încarcerată în urma unei turnătorii ordinare,
spre a cere eliberarea comandantei.

Dramatismul atinge pragul
durerii la confruntarea cu inamicul real, în secvența atacurilor cu
gaze toxice ale armatei germane, prietenoasă cu rușii
colaboraționiști, dar necruțătoare în fața ofensivei
„Batalionului morții”. Fetele, deși bine antrenate, suportă
pierderi majore și sunt păcălite ușor de mult mai versații
soldați germani. Se simte acut nevoia ajutorului bărbaților, care
întârzie să apară (tema feministă este prezentă, dar fără
stridențe). O scenă de noapte în tranșee cu lumânări aprinse,
în așteptarea atacului inamic, când fetele rămase în viață
recită cu disperare rugăciuni, adâncește sentimentul jertfei
colective.
Batalionul suportă noi pierderi
dar, cu ajutorul corpurilor de întărire ale „bărbaților”, în
sfârșit sosite, reușește să recupereze teritoriile ocupate și
să redea armatei demnitatea și spiritul de luptă.
Filmul impresionează nu numai
prin prestația de excepție a eroinei principale și prin
grandilocvența punerii în
scenă, asemeni superproducțiilor istorice hollywoodiene, cât și
prin autenticitatea portretului colectiv feminin, sincer, viu și
variat (amintind de cel al femeilor-geniste din Valsul
scorușelor (2010),
de pildă), și prin inteligenta raportare a acestuia la istorie.
![]() |
Maria Aronova și Maria Bochkareva reală |
Situl oficial al filmului (rusă/engleză): http://www.batalion-film.ru
4 comentarii:
Fiind vorba de eroismul femeilor ruse, semnalez filmul "V nebe nocinâe vedmî" (1981), https://www.youtube.com/watch?v=GnZvbBYS9gQ, o dramatizare a istoriei celebrului regiment 588 de bombardament de noapte, alcătuit din în întregime din femei voluntare. Dotate cu avioane biplane de lemn Policarpov Po-2, considerate de toată lumea ca fiind complet depășite, vrăjitoarele de noapte (Nachthexen, cum le spuneau nemții îngroziți) au dezvoltat o tactică prin care performanțele neînchipuit de slabe ale avioanelor din dotare au fost transformate în avantaje decisive și au executat peste 20000 de misiuni de luptă de bombardament de precizie asupra pozițiilor inamice.
Mulțumesc, Alexandru! Nu știu dacă aspectul etnic e important, cred că eroismul (în speță, cel feminin) are cam aceleași aspecte indiferent de etnie, cel puțin în lumea contemporana și in civilizatia europeana. Si nici aspectul ideologic (stânga sau dreapta). E o temă, in fond, extrem de delicată (și în cinema, și în viață), amenințată de stridențe și deviații de orice fel la tot pasul. Eu asta am apreciat în film (dincolo de scenariu, regie, imagine), autenticitatea jocului, ceea ce vine din asumarea cu seriozitate a situației, ceea ce vine din existența unei triste experiențe istorice colective, pe care actrițele se puteau baza și din care își trăgeau modelele (fără un model pe care să te bazezi, un rol actoricesc nu poate fi interpretat: mereu trebuie să îți iei ca reper experiențe de viață care sa-ti fie apropiate, pe care sa poți să le asumi). (Referitor la eroism, feministele de azi - mult diferite de fondatoarele mișcării - se hrănesc din astfel de episoade, dar mai degrabă le parazitează, vrând să impună acest tip de comportament drept normă, chiar când împrejurările nu o cer...: și atunci acesta devine o monstruozitate...) Sunt lucruri foarte subtile, de fapt... Si lor le-a iesit!...
Aspectul etnic este evident irelevant în principiu. În practică, Rusia este una dintre puținele națiuni care a utilizat pe scară largă femei în luptă. O fi fost de nevoie, o fi fost o dovadă de încredere, nu pot spune.
In Rusia imperială, femeile în armată erau foarte puține (de fapt, abia acum am aflat că existaseră, documentându-mă asupra acestui film). In războaiele WW1-WW2 au recurs la ele din cauza crizei în care intraseră, dar totuși nu aș spune că erau "pe scară largă". Nu stiu deloc cum se prezintă lucrurile în privința Extremului Orient, unde tradiția ninja exista și printre femei...
Trimiteți un comentariu