Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

luni, 2 ianuarie 2017

”Dimineața care nu se va sfârși”: când preotul și cineastul își dau mâna

Cronică apărută pe 1 ianuarie 2017 pe Activenews.ro.  

Miercuri, pe 21 decembrie, la cinematograful Victoria din Cluj-Napoca, în prezența actorului Ovidiu Crișan și a criticului de film Elena Dulgheru, a avut loc premiera națională a filmului românesc ”Dimineața care nu se va sfârși”, debutul în lung-metraj al preotului-cineast Ciprian Mega. Pelicula este una independentă, realizată fără sprijinul C.N.C., și a câștigat premiul Istess per il Giubileo della Misericordia la Festivalul Internațional de Film "Popoli e religioni" de la Terni (12-20 noiembrie 2016, Italia). Distincția a fost acordată de un juriu prezidat de marele cineast polonez Krzysztof Zanussi, și este atribuită de Institutul de Studii Teologice și Istorico-Sociale din Terni (ISTESS).


    De mult nu m-a impresionat un film românesc atât de tare, ca ”Dimineața care nu se va sfârși”, debutul în lung-metraj al preotului ortodox Ciprian Mega. Și nu datorită formației profesionale neobișnuite a realizatorului – ceea ce (ca și altora) mi-a incitat curiozitatea, dar mi-a infuzat inițial și o doză de scepticism. Ci datorită poveștii puternice, pline de adevăr, durere și speranță, cum rar mai vezi pe ecranele românești, spuse cu o măiestrie rară chiar pentru debutul unui absolvent de Regie, dar cu totul excepțională pentru un cineast fără o formație de specialitate.

    E adevărat că tânărul preot român din Cipru are câteva (puține, dar ferme) antecedente în cinema și literatură. În 2015, scurt-metrajul său ”Nunta lui Iov”, la care a semnat, ca și acum, și scenariul, a fost selecționat – ceea ce nu e puțin lucru! - la Festivalul Internațional de la Cannes. Iar în 2006, foarte tânărul teolog publica la Editura Aldine „Pântecul desfrânatei”, o incursiune fictivă în istoria subterană a Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX, roman remarcat apreciativ în epocă, chiar republicat, influențat ca scriitură de proza lui Virgil Gheorghiu.

    Talentul de povestitor al lui Ciprian Mega vine dintr-o observație atentă a vieții și a oamenilor, dublată de sensibilitate, credință bine ancorată în Dumnezeu și curaj. Personajele și situațiile din filmul lansat pe 21 decembrie la cinematograful Victoria din Cluj-Napoca sunt extrase din mediul actual de viață al regizorului, al emigranților români din Cipru. Cu o maturitate rară pentru generația sa, tânărul teolog, scriitor și cineast urmărește în destinele personajelor sale semnele proniei lui Dumnezeu, pe care o pune în valoare discret, din faptele și sentimentele oamenilor, iar nu dintr-un sertar de idei preconcepute. Calitatea de preot și duhovnic îi îmbogățește imens materialul faptic, din care scenaristul extrage povești impresionante, cu pragmatismul necesar pentru a le readuce la viață într-o formă solid structurată narativ, care îți dă fiori. Toate acestea, la un loc, configurează ceea ce se cheamă talent, chiar vocație. Un talent cinematografic și scriitoricesc, care merge mână în mână cu vocația pastorală, cele două potențându-se una pe cealaltă, într-un mod pe care doar Dumnezeu îl poate rândui. Rareori vezi la un teolog, chiar cu harisma scrisului, o asemenea propensiune pentru exprimarea prin imagine!

    Filmul este o tragedie, amintind de „Maria”, debutul lui Călin Peter Netzer, tot o tragedie centrată în jurul unei femei abuzate fragile, o mamă eșuată în lupta cu o societate brutală.

    Povestea din ”Dimineața care nu se va sfârși” izvorăște, cum mărturisește autorul, dintr-o mare durere: o durere preoțească, a duhovnicului pentru suferințele altora. La prima spovedanie pe care a asistat-o ca duhovnic, preotul-cineast a aflat o poveste similară cu a eroinei din film, o româncă fugită dintr-o familie dezorganizată, ajunsă să se prostitueze în Cipru. Au urmat la scaunul spovedaniei nu mai puțin de două sute (!) de mărturisiri de aceeași factură, povestește regizorul. O dramă socială a cărei amplitudine nu ne-o imaginăm, despre care nimeni nu vorbește, mușamalizată de ambasadă, de presă și de justiție. E vorba de tragedia româncelor sosite în Cipru prin firme de recrutare-fantomă, obligate ani de zile să se prostitueze, devenite prizoniere în mafia acestei ilegale industrii, cu complicitatea tacită a autorităților locale și a diplomației române.


    Eva, eroina filmului, este una din ele. Violată de tatăl-vitreg în România, emigrată în Cipru, unde ajunge victimă a traficului de carne vie, devine mamă în urma unei căsătorii forțate care, însă, o elibera de sclavia sexuală. Rămasă singură ca urmare a morții soțului narcoman, Eva revine la fatidica profesie ca să-și întrețină copilul. Află că are SIDA, dar nu are puterea să o rupă cu trecutul. Banii câștigați îi trimite în țară mamei sale, care îi crește fetița, singura ființă pe care Eva o iubește. Abia când se simte la capătul puterilor, ajunge la parohia românească pentru a cere sprijin moral, cu toate că nu crede în Dumnezeu. Acesta e momentul crucial al întâlnirii cu preotul, care îi va schimba destinul; nu pe cel exterior, deja pecetluit, ci pe cel interior. În urma discuțiilor cu parohul român, Eva „Îl iartă” pe Dumnezeu, pe care până atunci Îl învinovățise de nenorocirile ei, deblocându-și ea însăși drumul către iertarea divină, pe care abia acum îndrăznește să spere că o va putea primi. Pe patul de spital, eroina muribundă, abandonată de falșii săi prieteni și vegheată doar de preotul român, are în sfârșit curajul să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu, după ce mai întâi imaginează un ceai cu Cel pe care-L considerase dispărut din viața ei. Dramaturgia viguroasă și realismul acut salvează filmul de patetism, păstrându-i însă căldura, emoția și omenia, capabile să  cucerească și publicul și critica.

    Interpretarea sincerită și de mare acuratețe a actriței protagoniste, Ela Ionescu, în tandem cu Valeriu Andriuță (preotul), Ovidiu Crișan (ambasadorul, clientul favorit al Evei), Florentina Țilea (prietena și complicea ei „profesională”) și Mihai Stănescu (tânărul inocent, de care Eva se îndrăgostește), creează momentele de mare dramatism și emoție ale filmului.

    Directorul de imagine Liviu Mărghidan, atent la portrete și ambianțe, conferă adâncime psihologică și o atmosferă vibrantă poveștii – susținute și de coloana sonoră, în care recunoaștem, pe lângă fragmente de muzică populară românească și mediteraneană, acordurile sublime ale lui Arvo Part.

    Dacă pelicula propune o „Traviată” atașantă, aparținând unei specii sociale (emigrația în derivă morală), reprezentate abundent în cinematografia română recentă (vezi, de pildă, „Periferic”), imaginea monumentală și realistă a preotului, ca erou de prim-plan, este prima de acest fel din cinematografia autohtonă și una din foarte rarele din cea universală. Alături de acesta, portretul ambasadorului blazat și iresponsabil față de problemele conațioalilor săi, și cel al mitropolitului „de ieri și de azi” (figură complexă, creionată cu mare putere de sinteză de Valer Dellakeza), precum și cele ale eroilor secundari (radiofonistul de ocazie, promotor al concertelor de manele), alcătuiesc o galerie de tipologii realiste, vaste în cuprindere socială, nuanțate, atent surprinse și corelate între ele, cum de mult cinematograful autohton nu a mai produs.

______________________________________________________

Începând din ianuarie 2017, aflăm de la pr. Ciprian Mega, care este și producător al peliculei, aceasta va putea fi văzută în București, Iași, Sibiu, Timișoara și în alte mari orașe ale țării.

Niciun comentariu: