„Este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim...”
Ne
bucurăm și noi că Dumnezeu ne-a dăruit a cunoaște și acest
modus
vivendi
atât de tineresc și dinamic
al
patriarhalei cetăți, pe care, ca pelerini preocupați în special
de istorie veche, nu l-am fi bănuit. Multe citadele antice își
epuizează puterea de viață, implodând în propriul gol
existențial ori devenind, cel mult, muzee în aer liber. Nu este
acesta cazul Ierusalimului, pe care numai de epuizare nu îl poți
acuza! Tinerețea și vitalitatea sa fremătătoare lasă în umbră
metropole mult mai tinere și mai prospere, ca New-York-ul, Tokyo,
Frankfurt, Londra sau Moscova, în care localnicii se plâng mereu de
stress și depresii. Poate că moartea e mai aproape pe străzile
Ierusalimului decât în metrolopele nordului, dar și dragostea de
viață și patriotismul localnicilor sunt mai mari.
Dictonul rabinului cordobez
Densitatea
simbolică excepțională a orașului o receptează fiecare turist și
pelerin; artiștii ajunși aici încearcă s-o exprime; nu tuturor le
reușește. „Este
deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim. Nu există poezie, nu
există cântec, fapt şi lucru care să poată exprima ce simte
cineva când pronunţă cuvântul Ierusalim. Acest cuvânt cuprinde
totul”,
spunea rabinul Iosef Wasserman, argumentând cu un citat din rabinul
medieval cordobez Şmuel Ha-Naghid, care spunea acum o mie de ani:
„Dacă
cineva a scris chiar cinci mii de poezii, dar nu a scris nici o
poezie despre Ierusalim, este ca şi cum n-ar fi scris nimic. Dar
dacă el va scrie o singură poezie despre Ierusalim, în această
poezie el va exprima totul, pentru că este deosebit de greu a vorbi
despre Ierusalim”.
Una
din aceste noi „întâmplări și poeme” este întâlnirea cu
artistul fotograf Dmitri Brickman, cel mai inspirat poet vizual al
Ierusalimului, din câți am cunoscut. Despre genialele sale
video-eseuri și interpretări fotografice ale cărților și
toposurilor sacre ale omenirii am scris nu demult. Dmitri Brickman a
acceptat să vină special de la Tel Aviv să se întâlnească cu
noi, pentru a ne arăta câte ceva din misterele bătrânei cetăți.
Ca autor a câteva fotoalbume și filme de artă despre Ierusalim,
cunoaște ca nimeni altul orașul. Dar pentru că este foarte ocupat,
și pentru că și noi, pelerinii, avem agenda încărcată, nu am
găsit moment mai potrivit a ne întâlni decât aglomerata Zi a
Ierusalimului. Și tocmai la Poarta Jaffa, care este literalmente
sufocată de hoardele de tineri cu steaguri, aflați în permanentă
mișcare. Mulțimile împing din toate părțile. Cum ne vom găsi în
acest furnicar? Zgomotul e atât de mare, încât vorbitul la telefon
e inutil. Dar Dmitri e un om cu prezență de spirit și, la cei 1
metru 90 ai săi, se urcă pe o piatră masivă din fața porții,
așa că devine ușor de observat în marea de oameni. Ne întâlnim.
Înotăm
în marea de oameni; la fiece pas spunem „excuse me!” și
mulțimea compactă ne face loc, astfel că înaintăm fără să
împingem și să fim împinși; într-o aglomerație bucureșteană
nu s-ar fi întâmplat asta. Nici urmă de agresivitate la acești
tineri înfășurați în steaguri alb-albastre cu steaua lui David,
care realmente știu să-și sărbătorească identitatea! După
câteva zeci de metri de înot prin zumzetul neostoit al mulțimii,
deodată se face liniște: o liniște mare, din alt tărâm! Parcă
și lumina s-a schimbat! Am intrat în Cartierul Armenesc.
Fotografii de pe situl oficial al lui Dmitri Brickman
(Va
urma)
Vedeți și:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu