Ierusalimul
în haina marilor speranțe
 |
| Ziua Ierusalimului |
Nu e ceea ce s-ar numi campanie agresivă, nici cult al
personalității sau propagandă instrumentată de vreun mega-trust
publicitar – neprofesionalismul realizării lor și amplasarea
stradală pripită trădează mai degrabă o manifestare
cvasi-spontană, dar cu atât mai impresionantă, a entuziasmului
popular față de „marele frate”, cu care cosmopolitul mental
israelian pare să aibă atât de mult în comun. Nu comentez dacă
un asemenea protocol susține imaginea Israelului și a Americii, sau
dimpotrivă. Dar sentimentul general că vizita președintelui,
inclusiv închinarea cuplului prezindențial american la Sfântul
Mormânt, are o mare importanță istorică, plutește în aer.
Și
Ierusalimul tinerilor
Acest
entuziasm popular
va fi continuat a doua zi, 24 mai, pe un alt plan, tot al
sentimentului național, dar de altă factură: mai caldă, mai
tinerească și degajată, dar și mai covârșitoare prin
sinceritate și amploare. Este Ziua Ierusalimului, sărbătorirea
eliberării părţii estice a orașului, a Muntelui Templului şi a
Zidului de Apus (aflate până atunci sub administrație iordaniană),
în timpul Războiului de 6 zile din iunie 1967, când armata
israeliană a ocupat fulgerător și Fâșia Gaza, Peninsula Sinai,
Platoul Golan și Cisiordania. Această victorie răsunătoare, dar
controversată, împotriva coaliției arabe formate din Egipt,
Iordania și Siria a creat o mare solidaritate națională și
a reaprins flacăra speranței în rândul evreilor din Israel și
din restul lumii. Aceștia au început să se adune anual la
Ierusalim pe 28 ale lunii lyar, dată care consemnează, după
calendarul evreiesc (cu cronologie de la Facerea Lumii) marea
victorie. Evreii și-au recăpătat astfel dreptul de a se închina
la Zidul Plângerii și la alte locuri sfinte ale lor, la care
accesul le fusese oprit în timpul ocupației iordaniene.
Mărturisesc
că nu am văzut nicăieri în lumea asta mare, atât cât am cutreierat-o, manifestare de patriotism mai sinceră,
energică și luminoasă în același timp, decât cea din timpul
Zilei Ierusalimului. Nici urmă de militarism, violență sau
vulgaritate în mulțimile formate în special din tineri, adunate în
jurul Porții Jaffa și în alte părți ale Orașului Vechi. Eram și eu atunci acolo, printre ei, la Poarta Jaffa. Tineri
și tinere în tricouri albe, unii, cu rucksaci după ei, veniți de departe, purtând
steagurile albe ale Israelului cu steaua albastră a lui David,
fluturând deasupra capetelor, radiau o stare de bucurie curată și
stenică, molipsitoare. Puteai trece lejer printre ei, chiar dacă nu
erai cu ei, fără frica de a fi strivit. Și erau cu miile.
Nu știu
câți dintre ei puteau fi numiți „fundamentaliști”, chiar dacă
unii purtau costumația tradițională, dar privirile nu trădau
nimic din rigiditatea agresivă asociate acestui adjectiv. Nicăieri
nu am văzut vioiciunea, deschiderea și patriotismul atât de
armonios îmbinate într-o reuniune de masă. Nici urmă de afectele
decadente ale tineretului occidental, nici de moliciunea blazată a
tinerilor români, ori de obștescul teribilism juvenil. Asemenea adâncime și forță a privirilor unor adolescenți, și încă a mii de adolescenți, nu am mai cunoscut! Parcă descindeai
într-o altă epocă sau, mai precis, într-o altă civilizație, în
care tineretul știe să se bucure, păstrându-și vivacitatea și
neîntinarea. Băieți și fete cu asemenea priviri curate și
joviale am mai întâlnit în Europa doar în fotografiile
interbelice ori mai vechi. De vei întreba un adolescent român, dar
chiar și un educator al tineretului din România sau din restul
Europei dacă se mai poate trăi în acest fel, îți vor spune,
invariabil, că nu: noi ne-am pierdut speranța; ei, nu.
Oamenii
se fac sclavii vremurilor atunci când nu au un ideal. Idealul este
cel care ne susține orizontul dincolo de presiunea istoriei. Citeam
în ochii lor, mai ales a celor veniți de foarte departe, bucuria de
a regăsi o țară strămoșească, pe care o crezuseră piedută de
mii de ani! O bucurie pe măsura credinței și a memoriei,
generatoare de tot atâta speranță și forță interioară. Doar
cel convins că Dumnezeu este cu el le poate avea. „De te voi uita,
Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!”
Frumusețea
lăuntrică a tinerilor evrei, pe care am observat-o și în alte
zile ale pelerinajului, este cea care m-a sunt convins că Israelul
are un viitor, și încă unul pe măsura privirilor și energiei
acestor tineri.
(Va
urma)
Vedeți și:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu