„Mamă va zice Sionului omul...”
Când ajungi, în sfârșit, pe Sion, constați că toate celelalte
drumuri și închinări fundamentale, pe care le-ai parcurs ca pe o
adâncă metanie, gravitau, de fapt, în jurul Sionului și că toate
duc spre Sion. Sionul e inima. E inima inimii. Îți trebuie mai
multe metanii fundamentale ca să ajungi la inima inimii. Și, dacă
nu ești deja teolog, îți trebuie să trăiești mai mult de câteva
zile la Ierusalim ca să înțelegi asta.
Căci
Sionul este vatra. Vatra vetrelor lui Dumnezeu pe pământ. Nimeni
dintre muritori nu cred că a înțeles mai bine Sionul ca David. Și
nimeni nu l-a cântat atât de desăvârșit.
„Că
a ales Domnul Sionul, Şi l-a ales ca locuinţă Luiși… Acesta
este locul Meu de odihnă, voi locui în el, căci l-am dorit”
(Ps. 131,13-14). De aceea aici, pe vârf de deal, înghesuită între
sfinte sanctuare creștine, ne și întâmpină statuia de bronz a
lui David cu harfa în mâini. Înțeleg această densitate a vetrei
pelerinii ce agită stegulețe colorate în mâini ca să nu se
piardă de grup? Înțelegem acest lucru noi, „limbile”, venite
cu autocare sau haihui din toate colțurile lumii?
 |
| Foișorul Cinei de Taină |
Marele
magnetism al toposurilor sacrosante fundamentale concentrează și
marile tensiuni interreligioase, pe care „progresul umanității”
nu s-ar putea lăuda că le-a estompat... Și totuși, puterea de
atracție a vetrei de întemeiere este mai mare decât gâlceava
crezurilor. Căci fiecare „crez”, fiecare „credință” se
străduiește să asculte aici „glasul pietrei de temelie”. Și
acest glas vorbește, pentru cine are urechi să audă, dincolo de
opreliștile lumești și, pentru cine are ochi să și vadă, poate
chiar dincolo de zidurile confesionale.
„Mamă
va zice Sionului omul şi om s-a născut în el şi Însuşi Cel
Preaînalt l-a întemeiat pe el
(...) Că
în Tine este locaşul tuturor celor ce se veselesc”
(Ps. 86:4, 6).
Munte
al bucuriei, munte al plenitudinii dumnezeiești pe pământ este
Sionul. Brațele lui, întinse de la Muntele Templului lui Solomon
(unde e și Stânca Moria), coboară spre sud, în afara Vechii
Cetăți, pe coama dealului cu ruinele Cetății lui David și urcă
din nou spre sud-vest, la mormântul regelui David și la locul Cinei
de Taină. De fapt, în accepțiunea modernă acesta din urmă este
considerat Muntele Sion. Aici ajungem și noi, împreună cu grupul
de români din Franța, condus de părintele Bogdan.
Acum
înțelegi de ce „Sionul e mama” și de ce „Bucuria
întregului pământ este muntele Sionului, muntele cel sfânt al
Domnului”
(Ps. 47:2).
(Va
urma)
[Fotografiile aparțin autoarei]
[Fotografiile aparțin autoarei]
Vedeți și:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu