 |
| Foișorul Cinei de Taină |
Vatra
Cinei de Taină
Suntem
încă pe Muntele Sionului, nu ne vine să plecăm de aici. După cum
nu ne venea să plecăm de pe Eleon. Pe platoul cu ienuperi înalți
al mănăstirii rusești de pe Eleon te simțeai literalmente
propulsat către cer, de ca și cum verbul Înălțării lui Dumnezeu
se întrupa acolo în fiecare credincios – și cum să nu fie
astfel? Topografia muntelui retezat, cu platou larg, bogat înverzit
și coaste abrupte, te izola cu totul de orașul din vale, pe care,
nemaivăzându-l, aproape că îl uitai, lăsându-te cu totul
îmbrățișat de cer, de ca și cum un singur drum ar mai fi fost
posibil: în sus!
Aici,
în schimb, pe Sion, vatra de piatră domoală te îndeamnă să te
afunzi spre adânc, spre începătoria Cuvântului lui Dumnezeu pe
pământ, apoi să îți porți privirea pe crugul orizontului,
îmbrățisând cumva drumurile Apostolilor în răspândirea
cuvântului dumnezeiesc. De pe Eleon simți că te înalți direct
către Tatăl, odată cu Hristos; de pe Sion te pleci către David,
Solomon și Avraam, apoi către Apostoli și Maica Domnului –
părinții după trup ai credinței în Dumnezeu pe pământ. Memoria
aerului și memoria pietrelor. Tată și mamă!
Cu
câtă atenție modelează Dumnezeu reliefurile pământului, ca pe
niște enorme instrumente muzicale, spre a face să răsune în ele,
aproape pentru eternitate, melosurile și cuvintele Sale! Nu trebuie
decât să fim atenți, să ne așezăm în pace lăuntrul, spre a
intra în rezonanță cu acest cânt! Geografia spirituală nu-i o
vorbă goală! Uneori această atenție lăuntrică are de înfruntat
logosul înșelător al edificiilor omenești, care încarcă cu
multiple straturi de patosuri străine vetrele sacre. Iar la
Ierusalim aceasta se întâmplă adesea.
Și
se întâmplă și acum, la
Foișorul Cinei de Taină,
unde încă adăstăm și am tot vrea să rămânem. Coloanele
corintice și bolta cu nervuri gotice, construite de franciscani în
secolul XIV, îi dau o grație rece, de civilizație apuseană
obosită, în care degeaba încerci să descoperi simplitatea
euharistică de acum două milenii. Nu o vei găsi! Nu vei găsi în
ritmicitatea festivistă a acestor coloane și arce nimic din
înfrigurarea apostolilor și a ucenicilor adunați aici în
așteptarea pogorârii Duhului Sfânt. Nici modestia rugătoare a
Maicii Domnului, care se spune că a locuit aici după Înălțarea
Fiului ei. Ori poate vei desluși, totuși, vreun ecou din tensiunea
discuțiilor aprinse ale apostolilor din timpul Sinodului de la
Ierusalim, primul sinod al Bisericii, ținut tot aici, unde s-a
rostit pentru prima dată pecetea cuvântului mărturisitor:
„Părutu-s-a
Duhului Sfânt și nouă”?
Aici
a fost primul loc de adunare a creștinilor și s-a construit
edificiul primei biserici: a Apostolilor, cruțată ca prin minune
când în anul 70 Ierusalimul a fost ras de pe fața pământului de
romani, împlinindu-se teribila profeție referitoare la sfânta
Cetate, că „Nu
va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească”.
Golgota, dar și Templul lui Solomon au fost făcute una cu
pământul, dar vatra creștină de pe Sion a rămas. Biserica
Apostolilor a fost extinsă în secolul al IV-lea, devenind o
impozantă bazilică octogonală, numită a Sfântului Sion, apoi
distrusă în invazia persană din 614. Abia cruciații au refăcut-o
pe la 1130, după ce au recuperat teritoriul de la sultanul
Egiptului, incluzând în interiorul ei și foişorul, sub care se
afla presupusul mormânt al lui David. Au construit și o mică
abație franciscană pe locul Adormirii Maicii Domnului și au
închinat tot ansamblul Sfintei Maria „din Sion”. La scurtă
Sionul a fost cucerit de arabi, apoi recuperat de cruciați și iar
cucerit de musulmani, care au transformat bazilica în moschee,
închinată lui David,
interzicând cu desăvârșire accesul creştinilor până în 1967,
când teritoriul a fost recuperat de Israel.
 |
| Distrugerea Ierusalimului - Scoala lui Roberti |
Câteva
vitralii din sala Foișorului, în culori limpezi verde-albastru, cu
versete din Coran, amintesc lungile perioade de stăpânire
musulmană. „Piatră
peste piatră...” Câtă
credință, dar și câte patimi sângeroase s-au confruntat pe aici!
Dar vatra creștină a rămas. Nimic din incinta pătrată nu-ți
indică locul unde s-a aflat sfânta masă de unde Hristos a frânt
pâinea în fața Apostolilor Săi. Olga Greceanu povestește în
memoriile sale că, la insistențele ei, un călugăr franciscan i-a
arătat un semn cruciform scrijelit discret pe unul din ziduri. Noi
nu îl observăm, dar și înghesuiala e prea mare pentru a căuta
semne vizibile. Lumea stă și se roagă în tăcere. Și nimeni nu
vrea să plece. Cum să pleci de la ultima Cină a Domnului și de la
prima Cină a Împărăției?
(Va
urma)
Vedeți și:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu