Şi simbolurile se mănâncă, nu-i aşa?

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 5 februarie 2011

Prietenia cu invalizii ne poate oferi, prin participare la crucea lor, o poartă de har, o “felie de oxigen” în marasmele vieţii. Ei trebuie iubiţi: Danira cea şchioapă (din Vremea ţiganilor) e iubită de Perhan, paraplegicul Bata (Underground) e singura fiinţă iubită dezinteresat de arivista Natalija, pitica indezirabilă Afrodita (din Pisica albă, pisica negră) îşi găseşte ursitul, un lungan lăutar care o poartă în braţe ca să o poată privi în ochi. Zabit Memedovski, unul dintre ţicniţii din Vremea ţiganilor, îl salvează de la sinucidere pe Perhan şi îl consolează cu dragoste – semn că prezenţa de spirit a săracilor cu duhul se poate activa în scopuri benefice.

Nicăieri regizorul nu trădează interes pentru arheologie biblică sau pentru simbolistică religioasă. Şi totuşi, un element apare surprinzător în câmpul de intuiţii kusturiciene: pe fundalul elementelor de credinţă arhaică, care irump la tot pasul în momentele de maximă emoţie - şi acestea sunt destule - se întrevede, nu o singură dată, ideea creştină. Cel mai frapant este simbolul peştelui. Materie gastronomică şi, totodată, simbol al sufletului, el sugerează dualitatea Sfintelor Taine.

În Underground misteriosul peşte-calcan apare parcă întâmplător, mai întâi la proţap, pe post de prânz în aer liber al cuplului Črni-Jovan (şi simbolurile se mănâncă, nu-i aşa?), după care îşi degajă întreaga încărcătură poetică, lăsându-se mângâiat în mrejele lacului. “Uneori mă uit în ochii unui peşte şi îmi văd întreaga viaţă” – filozofează Axel, în timp ce cântăreşte peşti pentru Departamentul de vânătoare şi pescuit. “Există ceva ce numai peştii ne pot arăta şi îi iubesc pentru asta”, îşi explică el fascinaţia pentru tăcutele fiinţe ale adâncurilor. Ce este acel ceva specific numai peştilor şi demn de a fi iubit? liniştea? indicibilul? misterul? discreţia? nonviolenţa? apathia? luciul, risipit în solzi, reflectând tărâmul Selenei? “Nu am prins niciodată un peşte minţind sau bălăcindu-se în mizerie, ca oamenii”, răspunde moralist Axel, estompând adâncimea mistică a obiectului fascinaţiei sale. Înzestrat cu un fel de înţelepciune budistă (cunoaştere şi nonacţiune), „peştele nu are nevoie să gândească, pentru că ştie totul”: el este perfect!

În Arizona Dream, misteriosul calcan înoată în aer şi în apă, trece din reverie în lumea reală, ocrotit de “visul alaskian” al lui Axel. După ce debutează pe post de cină pentru familia de eschimoşi din Prolog, peştele-ideal migrează în registru poetic, spre a puncta marile împliniri sau dezastre sufleteşti, pătrunde lin în somnul lui Axel, vizitează visurile celor două femei îndrăgostite, străbate deşerturi şi oraşe texane, traversează graţios şi complice interiorul Cadillac-ului roz al unchiului Leo (un vis face cu ochiul altui vis!), pentru a se lăsa prins în copcă, în Epilog, de falşii eschimoşi Axel şi Leo şi “disecat” de inutile explicaţii ihtiologice şi spre a se desprinde din nou din braţele uimite ale defunctului Leo şi a-şi continua zborul unduit către zări: “Visul nu-l poţi opri!”

Vehicul între lumea pământeană şi cea onirică, peştele aduce visul în lumea reală, îl ajută să se împlinească, după care fuge din nou în celălat tărâm, păstrându-şi imacularea şi ducând cu sine în Rai dorurile lumii. “Înţelepciunea” sa e mai mult decât buddhistă! Cât timp lumea se lasă vizitată de aripa visului, cât timp se lasă primenită de har, ea nu e pierdută. Asemeni harului, sfiosul peşte vizitează sufletele curate, neiscusite, dar însetate de ideal şi fuge de cei mulţumiţi cu satisfacţiile mundane (snobul Paul Leger este vizitat doar de muşte, niciodată, însă, de peştele-calcan). Animal psihopomp şi simbol al dualismului animei, peştele reuneşte ceea ce raţiunea şi trufia omenească despart, prezervă lumescul de prăbuşirea în sterilitate, oferindu-i drept colac de salvare lumea transcendentă a visului, dar evadează, de fiecare dată, din cadrele cartezianismului. Visul nu poate fi prins, Duhul lui Dumnezeu nu poate fi zăgăzuit de voinţa omenească, harul nu adastă multă vreme în humă...

[Fragment din volumul Imaginea Paradisului în filmul est-european, în curs de apariţie]