Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Zviaghinţev despre “Elena”, “Elena” despre Zviaghinţev


Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 28 ianuarie 2012

Andrei Zviaghinţev. Foto: Alexandr Reşetilov

Pe cât de elevat şi de criptic este tânărul şi deja celebrul regizor rus pe ecrane (cel puţin în primele sale două filme), pe atât de direct, deschis şi lipsit de fiţe este în interviuri. Iar presa (rusă şi internaţională) din jurul său este substanţială şi, chiar dacă unii jurnalişti mai fac şi gafe năucitoare (cum povesteam în articolul trecut), alţii scot la lumină subtile realităţi, pe care spectactatorul avizat le putea cel mult intui.

Se poate trece aşa uşor de la limbajul simbolic, saturat de mister şi trama (explicit) mistică, la limbajul minimalist de ultimă oră, grefat pe o tramă poliţistă liniară, extrem de simplă, lipsită de complicate răsturnări de situaţii? De la un univers filmic multiplu stratificat, saturat emoţional, plastic şi spiritual, cu trimiteri erudite la o multitudine de planuri semantice, la unul plat (sub aspect semiotic şi narativ), “aseptizat” de simboluri şi cinic, “recent”? Este un simplu exerciţiu stilistic? O demonstraţie de virtuozitate? Un semn de adaptare la pragmatismul acefal al “generaţiei de plastic”? Nu este cumva un semn de involuţie, dacă nu strict artistică, cel puţin sub raportul mizei etice a produsului artistic? Este clar: filmul tinde să dezamăgească o categorie de public, să-l numim “pro-tarkovskian”, şi să arunce mingea la fileu categoriei complementare (de cinefili la fel de serioşi), s-o numim “pro-dardenniene” (iubitoare a cinema-ului Fraţilor Dardenne).

Vom înţelege mai bine subtextul şi motivaţiile ultimului film al lui Andrei Zviaghinţev, “Elena”, dacă vom baleia suita de confesiuni publice ale realizatorului.

Da, este un film despre Apocalipsă – susţine regizorul. În 2009 un producător britanic i-a propus să participe la un proiect alcătuit din patru filme semnate de regizori diferiţi, despre Apocalipsă în sensul cel mai larg al cuvântului (de la “Sacrificiul” lui Tarkovski la “Profesiune – reporter” al lui Antonioni). Filmul urma să fie turnat în Anglia şi să fie vorbit în engleză. Subiectul, propus de coscenaristul lui Zviaghinţev, Oleg Neghin, a fost agreat de producător, dar l-a şi descumpănit prin simplitatea tratării. “Acesta cerea dezvoltări şi formule tradiţionale de povestire, voia să ştie de unde provin banii lui Vladimir, care e biografia Elenei, cu ce se ocupă fiul acesteia, pretindea neîncetate explicaţii psihanalitice şi insista să numească scenariul final un simplu sinopsis, pe când eu îl consideram finalizat şi nu simţeam deloc nevoia să dau toate acele explicaţii. Ne-am despărţit amiabil” – povesteşte regizorul. Scenariul a fost preluat de producătorul rus Aleksandr Rodnianski şi a intrat imediat în producţie, practic fără nici o modificare. Rodnianski, un mare admirator al regizorului, a înţeles forţa, actualitatea şi capacitatea de convingere a scenariului “Elenei”.

“Este cu totul limpede că povestea are în vedere realităţile anului 2011” – spune regizorul. De aici, inutilitatea explicaţiilor scenaristice şi a dezvoltărilor regizoral-actoriceşti suplimentare, necesare în filmele de epocă sau în cele tributare unei culturi locale. Este, de fapt, simptomatologia întregului “minimalism posmodern”, pe care am putea să-l numim “recent” (în sensul acreditat de H.-R. Patapievici). Gestul este minimal pentru că este surprins “acum”, vorbeşte despre prezent şi este redat pe ecran tot “acum”, distanţa temporală şi culturală dintre lumea de pe peliculă şi cea din sala de cinema este cvasinulă. Evident, asta e valabil la un moment din vecinătatea anului 2011.

Desigur, la Zviaghinţev acest procedeu nu este un simptom al incapacităţii de a aborda alte epoci, culturi şi statuturi spirituale, ci dimpotrivă. Cineastul nu practică un minimalism “pavlovian”, ca subterfugiu pentru camuflarea inabilităţii de a simţi şi problematiza (ca atâţia alţii), ci îşi alege conştient opţiunea stilistică. Un film despre “Apocalipsă”, înţeleasă ca maximă epuizare a substanţei umane şi a puterii de comunicare, va fi realizat în cheia care exprimă cel mai bine acest autism sufletesc, această epuizare morală şi “barbarizare” a societăţii.

Şi totuşi, dincolo de egoismul lui Vladimir şi al fiicei sale, dincolo de opacitatea Elenei şi animalitatea progeniturilor ei, trebuie să rămână un semn de speranţă – ne şopteşte regizorul. Haosul nu este omnipotent cât timp Sensul moral nu a murit; iar când acesta le scapă oamenilor conştienţi, el este preluat (şi trăit) de universul din jurul lor: de animale, de fenomenele fizice şi, poate, de un nou-născut (vezi cadrul final)… Pentru că Sensul nu moare. Şi despre asta e filmul lui Zviaghinţev.



Un comentariu:

Vlad Placinta spunea...

Bună ziua
Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni...”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
Vă mulțumesc frumos!
Împreună putem schimba vieții!
Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro