Recitind dramele comunismului: ”Roxanne”

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 19 octombrie 2013

Rareori tânărul cinema românesc dă dovadă de apetit pentru cultivarea memoriei pe termen mediu și lung. Chiar și pentru atât, un film care evocă problematici din istoria României de dinainte de 1989 merită interesul. Și cu atât mai mult, când o face nuanțat, fără aplatizări și fără maniheisme, ca ”Roxanne”, filmul de debut în lung-metraj al tânărului regizor Valentin Hotea, cunoscut până acum ca realizator de documentare și seriale pentru TVR. Un debut ambițios – având în vedere complexitatea scenariului (comparativ cu linearitatea cvasiabsolută a celor mai multe filme românești actuale) - și promițător, ca rezolvare regizorală. 

 

Ca mod de abordare a trecutului comunist – empatică, matură și fără tezisme -, povestea, scrisă de scenarista Ileana Muntean în colaborare cu regizorul, amintește cumva de ”Examen”-ul lui Titus Muntean (asocierea de nume e întâmplătoare), chiar dacă subiectul propriu-zis și structura narațiunii sunt diferite. Tot o investigație asupra unor afaceri tulburi cu implicarea Securității, ale căror consecințe planează asupra prezentului. Doar că destinele din ”Examen” fuseseră frânte mult mai dramatic și iremediabil (eroul principal petrecând mulți ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o), pe când în ”Roxanne” lucrurile sunt mult mai benigne și remediabile, dar la fel de credibile, chiar dacă epoca de dinainte de 1989 este evocată doar prin dialoguri. 

Titlul filmului este inspirat de melodia trupei The Police, ”Roxanne”, pe care cândva, înainte de 1989, chiar Vali Hotea o dedicase, prin intermediul postului de radio Europa Liberă, unei colege de liceu – motiv suficient pentru declașarea unei anchete a Securității asupra întregii clase. Acest fapt autobiografic – susține regizorul - constituie pretextul filmului. 

După 20 de ani de la Revoluție, consultându-și dosarul de la CNSAS pentru a descoperi cine l-a turnat la Securitate, pe vremea liceului, pentru o dedicație muzicală, personajul principal (Tavi, magistral interpretat de Șerban Pavlu) descoperă că, în urma unei relații ocazionale cu o prietenă, este posibil să aibă un fiu adult. Fosta prietenă (alias Diana Dumbravă, nuanțată și convingătoare în rolul de soție arivistă), măritată cu cel mai bun prieten al său (interpretat de Mihai Călin, căruia rolul i se potrivește mănușă), neagă inițial acest lucru. Demarând o anchetă pe cont propriu printre foștii colegi, Tavi află adevăruri dureroase, care îi pun la încercare sentimentul prieteniei, delicatețea psihologică (în relația pe care o construiește cu posibilul fiu, interpretat de studentul la actorie Anghel Damian – debut promițător în lung-metraj) și puterea de a ierta. 

Excelent alesa echipă a actorilor de prim-plan conferă intrigii destulă consistență și motivație, pentru a o feri de telenovelism. Filmul câștigă în gravitate grație unei linii narative secundare, susținute de Valeria Seciu (dramatică și expresivă, ca întotdeauna) - personajul mamei lui Tavi, bolnave de Alzheimer, de care concubina acestuia refuză să se ocupe și căreia, în consecință, fiul trebuie să îi caute un loc la un cămin de bătrâni. 

Chiar dacă nu va capta, probabil, atenția mediatică la fel de mult ca filmele foarte promovate ale regizorilor impuși, ”Roxanne” merită din plin atenția publicului, atât datorită substanței dramatice, cât și pentru că suplinește o lipsă importantă (și, oarecum, inerentă) a ofertei regizorilor foarte tineri: atenția acordată trecutului recent.