Fecioara şi lupii

 Fecioara şi lupii

− Frescă arhaică − 
 

Fecioara gravidă cu soarele − frigul nopţii nu o poate atinge.

Doi lupi argintii îi ţin pavăză

şi amprenta mîinii Tale pe pîntecele alb, deşteptat.

Deşteaptă e luna şi albă în priveghiul de noapte al soarelui

ce-aşteaptă să vie pe lume.

Deştept e argintul din coama zbîrlită a lupilor lunii,

ce doru-şi doinesc spre departe.

Deşteaptă e pana ce scrie, muiată-n bogate hambare.

Bogată Ţi-e mîna, o, Doamne, cînd trupuri lăsat-ai gravide

în hambarul pustiului orb

cu mierlele zilei de mîine.

Deşteaptă-i poteca pădurii, schiţată de raza lunară;

pe ea se preumblă fecioara, umil privegheată de fiară.

Deştept este cerul ce-aşteaptă ca iar să Te naşti printre noi.

În ger, pe poteca cea dreaptă, fecioara paşii săi goi

pe zăpadă-i aşterne. Ninsoarea se-aşterne domoală

pe urmele ei, ce dispar. Şi umbre cu urme de smoală

se scurg pe sub codrul neclar.

(Tăcerea e-atîta de goală, cum goală e sticla-n pahar).

Pe umerii lucii străluce o blană de lup argintiu

Şi luna în formă de cruce străluce în codrul pustiu,

Sporind aşteptarea...

Şi nu poate-opri vijelia pe fata, ce pleacă în soare

Doar blana de lup şi-o aruncă dihaniei reci la picioare.

Şi urma-i dispare. Şi nu-i de găsit

în codrul lunatec, de-acum istovit.

Doar paşii, ce-arar îi petreci

pe tulbure, a lunii părere

Ţi-arată din timp şi din vrere

Profilul pustiu de lup argintiu

Şi coada ovală de vulpe polară

De vulpe-surată cu coada-argintată

Ce-odată, plimbată pe-un fir luneca.

Şi-o pată de ceară-n zăpada lunară

De ceară albită sub luna boltită

Refuză să moară, refuză să crească

Şi Soare-Răsare nu vrea s-o topească. 

[Fragment din volumul ”Erotico-Apocaliptica. Poeme din Templul Tatălui”, în curs de apariție la Editura OPT]