Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

duminică, 1 noiembrie 2015

La ”Colectiv”, Halloween-ul și-a secerat roadele


UPDATE
 
Text preluat de bucovinaprofunda.wordpress.com din 1 noiembrie 2015, de Cultura Vieții  din 2 noiembrie 2015 și (fără voia sau înștiințarea mea) de mai multe publicații de mare tiraj (a căror calitate jurnalistică și morală, submediocră, nu o comentez). Acestea, fără măcar să mă înștiințeze, au răstălmăcit cu ignorantă superioritate și crasă maliție mesajul, aruncând cu noroi și asupra persoanei mele și atribuind textului umorile toxice care pluteau în atmosfera tulbure a acelor zile (ura și căutarea oarbă a unui vinovat...). Totul, potrivit formulei psihanalitice freudiene de translatare a culpei, în care este văzut vinovat cel care îți arată greșeala. Astfel că un text dur, dar lucid, care nu ataca oameni, ci obiceiuri și mentalități, a căror nocivitate o sesizam (dar nu o puteam demonstra într-un articol de jumătate de pagină), un text a cărui intenție era tocmai să limpezească ceva din confuzia acelor zile de durere și coșmar, a devenit pentru unii întărire și ajutor, iar pentru alții, piatră de poticnire. 
Nu am condamnat nici un fel de muzică și de artă, câtă vreme aceasta nu atacă nucleul intim al ființei. Dimpotrivă, încerc să îi găsesc fiecăreia, chiar și celor mai profane sau frivole, doza de frumusețe și participare la Adevăr. Cei care îmi cunosc textele (le aveți din belșug pe acest blog și în cărțile mele) știu că am îndemnat tot timpul la moderație și luciditate, chiar și atunci când cei mai mulți alegeau extremele. Moderație și luciditate obținute prin cunoaștere și analiză, iar nu prin mediocritate și lenea de a gândi. Pe acestea din urmă le-am găsit din plin, în schimb, la comentatorii tabloidelor care mi-au preluat această postare și în comentariile veninoase care mi-au împroșcat ecranul. 
Soluția extremă este valabilă într-un singur caz: când deja arde! Atunci nu mai ai timp de analitici, ci trebuie să reacționezi rapid și în forță, ca să te salvezi. Pe tine și pe câți mai mulți dintre cei din jur. Chiar dacă știi dinainte că te vor lovi pentru asta. Este ceea ce am făcut eu în textul de mai jos. Dar se salvează cine poate și cine vrea... 

 15 aprilie 2016
 ___________________________________________________
Să ne păzim pe noi înșine, dar și pe cel de lângă tine să-l păzești, să-l ajuți să meargă pe calea lui Dumnezeu, care este calea vieții. Cealaltă este calea morții, a întunericului, a nimicniciei” (ierom. Sofian Boghiu)


Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună. Asta face Halloweenul, în mod organizat, cu stipendii de la Ministerul Educației (și alte foruri guvernamentale), neamendat de ong-urile pentru drepturile omului, de peste 20 de ani, promovând cu mână liberă satanismul, în timp ce orele de religie sunt acuzate de ”îndoctrinare”. 
Asta repetă și muzica heavy metall românească, o clonă lipsită de inspirație după originalul occidental. Satanism second-hand, dar la fel de nociv ca originalul. Ascultați hârșâitul visceral de vibrații de joasă frecvență (deloc original) al  formației „Goodbye to Gravity”, care își lansa noul album în clubul „Colectiv” în seara declanșării incendiului din 30 octombrie: The Day We Die. Contemplați-i și posterul kitchos cu dragoni ieșiti dintr-un costum de extraterestru în flăcări. Priviți-i și logo-ul banal, cu craniul flancat lateral de două ”fulgere” (preluate din sigla celebrei formații ACDC), sugerând (printr-o parafrază iconică, pe care designerul logotipului mai mult ca sigur că o ignoră) și sursa de inspirație a formației, care nu e defel cea cerească.

Uneori, lucrurile pe care le spunem se împlinesc. Dacă invoci în mod prea repetat o stafie, s-ar putea ca aceasta să vină... măcar așa, de plictiseală sau din politețe, că nu-i frumos să te lași așteptat. De câtă vreme invocă, de fapt, tinerii halloween-iști, heavy-metall-iști și alți frecventatori ai horror-ului de franciză (artistică sau comercială din muzică, cinema, poezie, de pe bascheți, tricouri, eșarfe, ghiozdane școlare etc), o noapte ca cea de la „Colectiv”, prin cultul morții viscerale profanizate și profanate?! Sau credeau c-or s-o vadă doar la cinema, din puful fotoliului? Au uitat promisiunea micuței zâne: ”The dreams come true”? 

Martorii oculari supraviețuitori ai coșmarului de la „Colectiv” vorbesc de scene de film horror, cu oameni în flăcări, desfășurate pe viu în fața lor, iar jurnaliștilor li se zbârlește pielea la constatarea împlinirii ”profețiilor” din versurile trupei metalliste, din chat-urile membrilor acesteia, ori, mai mult, din cronica multiseculară a funestei sărbători, care anul acesta se zice că s-ar împlini un număr antihristic de aniversări.

Țara este în doliu: moartea și dezastrul și-au arătat fața mai aproape de noi ca niciodată. Aprindem lumânări, plângem, ne rugăm pentru sufletele viilor și ale morților, păstrăm secunde de reculegere. Dar câți dintre noi au curajul să se întrebe: ”Ce învățăm din toate acestea?” Căci moartea este nu numai trecere, ci și element de limbaj. Ce ne învață această întâmplare a morții și a suferinței, petrecută într-un club cu aspect de cavou (nimic original nici în asta), la lansarea unui disc despre moarte, într-o noapte cu semnificație morbidă? Să securizăm mai bine cluburile împotriva incendiilor?!... Cred că dovlecii cu lumânări aprinse în ei vor râde în hohote... Ori se cade să ”securizăm” sufletele tinerilor cu știința autocunoașterii protectoare și cu știința cunoașterii lui Dumnezeu (uzurpată prin satanism, de pseudoștiința Îngerului căderii) și să amendăm odată loazele din învățământ și din alte instituții care permit și promovează orgiile morții, ambalate cochet în pudră și zahăr vanilat?

Actualizare 1: Tot despre ”Colectiv”

Actualizare 2 (fără metafizică): ”Colectiv”: de la tragedie la revoluție?... o analiză pragmatică 

Actualizare 3, vineri 18 decembrie: O tânără atee, supraviețuită ca prin minune după accident, a ajuns să creadă în Dumnezeu: O tânără salvată miraculos de la Colectiv, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dumnezeu: Sunt atee. Atunci a fost prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnezeu și i-am cerut ceva: să mă salveze. Și m-a salvat!"

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze. Era în club cu prietena ei, când a izbucnit incendiul. A fost arsă și a leșinat printre cadavre, dar s-a trezit în brațele unui erou necunoscut. A fost salvată și, după săptămâni de luptă într-un spital din Anglia, s-a întors acasă. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Observator, cum, în fața morții, l-a descoperit pe Dumnezeu. "Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri. Mădălina Strugaru, care a murit, m-a invitat la concertul iubitului ei. Erau acolo oameni de toate vârstele: de la puști, la oameni de 40 de ani", a povestit tânăra jurnaliștilor de la Observator. Cât despre momentul izbucnirii focului și al întâlnirii cu divinitatea, Corina își amintește: "Abia când am văzut cât de repede înaintează am realizat pericolul. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și i-am cerut ceva: i-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!", spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. "De atunci, îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine. Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!", mărturisește Corina."M-am trezit în brațele unui bărbat care respira destul de greu", a continuat tânăra, care nu a văzut chipul salvatorului ei. Speră însă că acesta este in viață

 


   
 

105 comentarii:

Anonim spunea...

Doamna Dulgheru, nu sunt deloc de acord cu ce spuneti. Ridic o serie de intrebari.
Sunt unii care sugereaza ideea "pedepsei" divine. Dupa acestia Dumnezeu ar fi un fel de despot sau tiran nemilos care ucide copii fiindca au participat la un concert rock. Dar cu ce s-ar deosebi un asemenea Dumnezeu de teroristii ISIS care ucid copii fiindca se uita la meciuri de fotbal ? Aceasta idee despre Dumnezeu e pur si simplu o blasfemie.
Nici cealalta varianta nu sta mai bine din acest punct de vedere, si anume ideea ca diavolul ar fi autorul tragediei. Dar ce, diavolul face ce vrea el in creatia lui Dumnezeu ? Diavolul are creatia lui Dumnezeu la discretia lui ? Printre cei care au murit acolo se afla un tanar care dupa ce si-a salvat prietena din flacari s-a intors in infern, a mai salvat o persoana, apoi s-a intors din nou si nu a mai iesit. Un gest de un rar sacrificiu, de care nu ar fi in stare multi din cei care tipa isteric pe bloguri "crestine" si se dau drept "crestini". O alta persoana care a murit era o biata femeie de serviciu care avea 5 copii acasa iar sotul ii murise, copiii ei ramanand acum singuri pe lume. Femeia nu venise la concert, ci era angajata la curatenie. Sunt un om credincios, il caut pe Dumnezeu. Dar haideti sa lasam apologetica de duzina care se vantura pe blogurile zise crestine. Nu intrati in tagma lor, ca riscati sa va pierdeti bunul simt care va caracterizeaza. Lasati-i pe ei sa urle. Noi sa tacem si sa ne rugam pentru cei care au plecat.

Anonim spunea...

Felicitari pentru comentariul dvs !
Putini sunt cei care inteleg si au curajul sa spuna adevarul.
Vinovati de tragedie sunt in primul rand parintii care nu se intereseaza de sufletelor copiilor lor.
Slava Domnului ca nu au ars cu totii de vii.
Important este sa tragem invataminte folositoare din aceasta intamplare nefericita.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
HerrKant spunea...

Aha, cand Dumnezeu termina de dat foc cluburilor, sunt sigur ca ajunge si la mine si-mi da foc la aragaz.

ELENA DULGHERU spunea...

Vă mulțumesc pentru comentariu și pentru seriozitatea tonului. Așteptam să apară asemenea comentarii, pentru că am lăsat textul deschis. Ele disecă înțelegerea noastră despre Dumnezeu. Vă voi răspunde:
1-Ideea Dumnezeului nemilos și punitiv e veche și e vehiculată în primul rând de cititorii pripiți ai Vechilui Testament, apoi de unii creștini începători, care încă nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu (ignorând că iubirea trebuie precedată de pocăință și purificare a minții și, în această stare de nepocăință, Îl acuză pe Dumnezeu, fără să înțeleagă lucrarea Proniei Sale, care numai în experierea Duhului se poate înțelege: aceste lucruri se cuceresc treptat, pe calea ascezei lăuntrice (nu neapărat a celei trupești, ci a celei mentale)); a treia categorie de oameni care gândesc așa sunt cei care nici nu încearcă să se apropie de Dumnezeu și care nu au nici o experiență mistică și unii agnostici. Ei nu trăiesc raportat la Dumnezeu, nu încearcă să-și ordoneze viața după poruncile divine, în schimb în momentul unei catastrofe sau eveniment neplăcut pun totul pe seama lui Dumnezeu, nevăzând că acel eveniment e consecința firească a faptelor lor sau a faptelor altora, cumulate, adică ceea ce se cheamă în Orient ”karma”. Ei uită sau ignoră că Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea, cu care ei fac ce vor, cu consecințele de rigoare, iar apoi Îi pun Lui în spinare aceste consecințe. Și a patra categorie sunt ateii și sataniștii, dușmanii fățiși ai lui Dumnezeu; dar dacă anterioarele categorii fac asemenea reproșuri din ignoranță și lipsă de experiență duhovnicească, dar sincer, aceștia din urmă o fac cu ipocrizie și rea-voință și de aceea nu află nici un răspuns. Despre toate acestea vorbește limpede, argumentat și pe îndelete Sf. Teofan Zăvorâtul, în cărți precum ”Ce este viața duhovnicească”, dar poți găsi răspunsuri bune și la alți părinți, ca Sf. Paisie Aghiritul și mulți alții.

2-Despre activitatea diavolului te vei lămuri dacă studiezi pe larg punctul 1. Citește pilda lui Iov din Vechiul Testament ca să vezi câtă libertate îi dă uneori Dumnezeu diavolului, iar Sfinții Părinți îți vor explica de ce: diavolul (”ispititorul”) este, până la urmă, cel mai sever examinator al omului, iar încercările propuse de el îl ajută pe om (când acesta conlucrează cu Dumnezeu și Îi cere ajutorul) să se mântuiască. În condițiile de după Cădere, spun Sfinții Părinți, fără cursele puse de diavol omului i-ar fi foarte greu să se mîntuiască, pentru că ”nefârtatul” e cel care-i pune omului oglinda păcatelor în față, provocându-l să lupte împotriva lor ori să se lase doborât de ele. Când are putere diavolul? Când omul i-o dă, prin faptele sale. Și cu cine colaborează el cel mai ușor? Cu cel care i-a dat această putere, cu cel care a colaborat până atunci de bunăvoie cu el.

3-Aveți dreptate, solidaritatea umană este cel mai frumos lucru care a ieșit în evidență în acele momente, unii se trezesc ca oameni exact în astfel de clipe extreme, când dau din ei mult mai mult decât ar fi dat în mod obișnuit, și pentru astfel de gesturi nu ne pierde Dumnezeu. Slavă Domnului că solidaritatea la greu a existat și continuă să se arate din plin.

4- Că au suferit oameni nevinovați este de la sine înțeles. În orice accident există și victime colaterale. E greu de înțeles pentru individualismul secular că oamenii și lumea în genere sunt legați unii de alții cu fire subtile și că un păcat are consecințe asupra unei întregi comunități, deci și asupra celor nevinovați. Asta o știau vechii evrei și alte popoare ale antichității, când încercau să îi elimine pe păcătoși din comunitate, ca pe niște ciumați, intuind puterea de contaminare a păcatului. Astăzi, în spiritul liberalismului, se consideră un adevărat delict să gândești astfel, dar faptele bune și păcatele, ca și gândurile bune și cele rele, rugăciunile și blestemele continuă să circule în lume prin capilare nevăzute.

5- Una e rock-ul, alta rock&roll-ul, alta heavy-metal-ul. Una cânta Elvis Presley și alta A.C.D.C. Ascultați muzica (descifrați eventual și versurile) și înțelegeți!

ELENA DULGHERU spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ELENA DULGHERU spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Daca tot este sa intram in amanunte atunci iata ce mai am de completat la cele spuse anterior si totodata ca raspuns la raspunsul dvs.
Intai de toate, articolul dvs. este inexact si daca tot vorbiti de rea intentie, atunci imi sunteti suspecta. Iata de ce: acolo in primul rand NU se desfasura nici o sarbatorire a haloween-ului, ci era un eveniment de lansare a unui album care doar in mod intamplator a coincis cu haloween. Deci nu avea nici o treaba cu haloween, asa cum sugereaza articolul dvs.
Al doilea, o fi existand karma in orientul pagan si panteist, dar la noi la crestini nu e nici o karma. Suferinta NU e in mod necesar legata de pacat.
Al treilea, diavolul, precum am spus, NU face ce vrea el in creatia lui Dumnezeu. Dumnezeu a ingaduit ca satana sa-l ispiteasca pe Iov dar i-a spus in acelasi timp : Dar de viata lui sa nu te atingi.
Al patrulea, conceptia ca pacatosii trebuie eliminati din societate ca niste ciumati nu doar ca nu e crestina, dar e chiar demonica si anti-hristica. Fiindca fiecare trebuie sa inceapa cu el insusi. Si fiindca Mantuitorul a vorbit cu vamesi, talhari, prostituate si nu i-a eliminat, cum spuneti dvs. Mai mult, a iertat-o pe femeia adultera pe care iudeii voiau sa o omoare cu pietre, aratand astfel ca Dumnezeu e de partea victimei, si nu a agresorului.
Predicati despre iubire dar numiti satanisti la intamplare si fara discernamant niste tineri care au fost la un concert rock, fie el si heavy-metal. Am vazut si pe facebook reactii de genul : "ce daca au murit niste satanisti? "
Or genul asta de comportament este satanizarea suprema, daca putem spune asa. Fiindca, cum spunea Peguy, daca NU iubesti pe nimeni, NU inseamna ca il iubesti pe Dumnezeu.

ELENA DULGHERU spunea...

@Anonim:
1- Halloweenul se serbează nu o singură zi la noi de cei care se serbează, ci mult mai îndelung. Deci nu era întâmplător.
2- Păcatul aduce în mod necesar suferință, nu și invers: pot suferi și nevinovații. Cum e cu karma, poți vedea în religiile Orientului.
3 - Citește te rog cu atenție ce am scris! Ce spui tu nu contrazice ceea ce spun eu.
4. Idem. Era vorba de trecut, de istoria precreștină, pe care o poți înțelege într-un fel sau în altul, dar este de preferat cu cărțile în mână. De istoria culturii.
5- Nu am predicat (din păcate) despre iubire în acest articol, ci am diagnozat pe scurt un caz și am tras un semnal de avertisment. Un semnal neplăcut pentru unii și riscant pt mine. Puțini ar numi asta iubire.
6 - rock, fie el si heavy-metal?? Eu sunt foarte îngăduitoare cu tot felul de muzici și arte, dar hai să le vedem și conținutul! Nu are sens să mă repet.
Crede-mă că nu sunt rău intenționată.

ELENA DULGHERU spunea...

Pr. Savatie Baștovoi despre același eveniment:
”De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.

Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.
Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.

Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.
Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.”

http://www.activenews.ro/stiri-social/Parintele-Savatie-Bastovoi-despre-drama-de-la-Colectiv-si-Halloween-Jocul-de-a-bostanii-este-un-joc-de-a-moartea.-Uneori-moartea-capata-indrazneala-ca-la-Bucuresti.-Nu-mimati-nimic-din-ce-este-al-mortii.-Fiti-lumina.-Pentru-a-trai-126245

GRO spunea...

Stilul muzical este Sludge metal nu Heavy metal si este cu mult mai dur si mai agresiv.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ELENA DULGHERU spunea...

Primesc, cum era și de așteptat, și comentarii injurioase, bazate pe calomnii instigatoare la ură, pe care, din decență, nu le pot publica și cărora, din aceeași decență, nu le pot răspunde, pentru că ar trebui să incriminez (de rea-voință, ipocrizie, șarlatanism) alte persoane. Cum să răspunzi cu decență prostiei fără să o numești prostie? Infatuării semidocte și cu diplomă, fără să o numești ca atare? Doar scriind un roman moralist, pe care nu am timpul și nici keful să-l scriu. Dar pe care îl va scrie viața însăși.

Anonim spunea...

In momentul in care ne pierdem empatia ne pierdem umanitatea.

Anonim spunea...

Articol clar care produce isterie celor care respingandu-L pe Dumnezeu se cred bogati intelectual prin prea marirea de sine.
Atacurile celor care isi inchina ziua, mintea, corpul... duhurilor (ideilor, gandurilor) intunericului sint de ne-evitat,
Ei nu vor sa se priveasca asa cum sint, ei resping realitatii componenta nevazuta si se agta cu disperare, agresivitate si aroganta de "ce-i in mana nu-i minciuna" si de sfaturile "vocii interioare" ori "inspiratiei" care ii coplesesc din mass-media, industria cinematografica, pseudo-muzica ingrozirii si blocarii mentale...
Ce sa le ceri acestor inselati de mintea lor slaba, cazuta in plasa minciunii?
Cum sa le explici ceea ce ei resping, de frica responsabilitatii - fuga de "plata" propriilor pacate?
Ei nu vor sa creada in pacat, ei nu vor sa creada in viata vesnica, in mantuire...
Ei cred doar in MOARTE si in cel care o gestioneaza cu viclenie, "muza" manifestarilor ca cea din seara "jertfirii".
Ca nu e un accident, chiar daca nu este un autor cau grup care sa premediteze arderea de viu a amaratilor inselati...
Este "starea de SPIRIT" care ii "anima", care i-a pus in miscare si i-a unit in aceasta catacomba.
Spiritul care genereaza aceasta stare este cel demonic, fie sau nu al Satanei insasi, ori a legiunii lui ...
----
Dumnezeu sa-iierte!
... dar nu s-a terminat suferinta... plata inselarii continua, cu toata durerea si nefericirea muribunzilor, a familiilor lor, a celor care avem mila si compasiune...

HerrKant spunea...

Draga Doamna,

Aveti dreptate, nu prea cred in Dumnezeul acela care ar permite unor sute de milioane de crestini de pe alte meleaguri sa se distreze de Halloween fara probleme in timp ce are o mare problema daca romanii fac asta. Pe de alta parte, poate ca romanii sunt noul popor ales si ceilalti sunt niste eretici, de asta un pic de exigenta in plus.

In schimb, cred in existenta extremistilor religiosi, genul ala de... hai sa le spunem talibani, unii mai cu scoala, altii mai fara, oameni care au un telefon rosu cu insusi Creatorul Universului, in felul asta, gustul lor in materie de sarbatori, muzica sau chiar de afise cu dragoni nu mai este o chestiune subiectiva, e mai mult, e o sentinta cosmica. Indrazneste sa-l tulburi pe extremist si iti va garanta ca Universul intreg iti va pedepsi impietatea, cum ar veni, ca "Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună".

Si-mi obosesc pixul pentru ca extremistii, desi irecuperabili in solipsismul ideologiei lor, mai au si public. Publicul citeste o parere, mai citeste o parere, aduna doi plus doi, vede cine cine e taliban si cine nu, merge intr-o directie sau alta.

Unknown spunea...

va scriu din canada.
aveti perfecta dreptate, si anume:
atmosfera era satanica, cu cruci intoarse si cantari asisderea.
ceea ce duce in eroare, e ca astfel de manifestari muzicale sunt ceva obisnuit peste tot in lume, fara a se inregistra tragedii ca in bucuresti.
dar...asa si iuda s-a bazat ca Mantuitorul se va salva , cum o facuse de multe ori inainte, dar s-a inselat ultima data.
vreau sa mai adaug ca si cladirea unde a avut loc tragedia purta numele de trista amintire: pionierul.
Asta c-a sa fim atenti ca e doar inceputul dintr-o serie de evenimente ce vor urma.
Vine UTC-ul asa ca , DOAMNE APARA-NE!

Anonim spunea...

Doamna Dulgheru, nu va mahniti. Dumnezeu mereu a spus "Cine are urechi de auzit sa auda" si "ca, vazand, nu vad si, auzind, nu aud, nici nu inteleg". Cine poate auzi mesajul din articolul dumneavoastra, va trage invatamintele necesare. Din pacate ceilalti, au ochi acoperiti de un val nevazut care nu ii lasa sa vada Adevarul. Si sunt multi care sunt prinsi in aceasta neputinta si sigur unii dintre ei sunt oameni tare dragi noua. Singurul lucru pe care il putem face este sa le spunem o data, de doua ori, de trei ori... si sa ne rugam pentru ei de fiecare data, sa le lumineze Dumnezeu mintea.

-- Nu doresc sa fie publicat mesajul.

Cristian spunea...

Nu va cunosc doamna si, imi pare rau ca spun asta, nu am citit pana acum nimic de pe blogul dumneavoastra. Am ajuns aici printr-un link. As dori insa sa-mi exprim serioasa rezerva asupra a ceea ce scrieti in acest articol. Acesti oameni care au murit...probabil cu FOARTE putine exceptii....nu au fost nici pe departe satanisti. Au fost doar oameni care ascultau un tip de muzica mai putin comercial - heavy metal. Melodia pe care o citati aici - THE DAY WE DIE - are un mesaj nu numai NON-SATANIST ci, as putea spune mobilizator pentru multi oameni. Facand abstractie de sound-ul foarte greu - motiv pentru care nu e pe toate posturile de radio - e o piesa care vorbeste despre libertate schimbare, neacceptarea manipularii; refrenul spune un lucru de care nu numai ca nu ar trebui sa ne rusinam ci poate ar trebui scris pe toate drumurile din Romania: IN ZIUA IN CARE NE VOM DA BATUTI ATUNCI VOM MURI. Nu sunt un fan al acestei formatii - cu rusine spun ca nu am auzit de ei pana acum - dar va rog sa reflectati mai bine cand puneti etichete.

ELENA DULGHERU spunea...

@Anonimul cu empatia: Așa este, dar empatia nu este un ursuleț de pluș. Empatia se face nu numai cu inima, ci și cu mintea, cu apelul la discernământ. Cu mintea unită cu inima. Altminteri se numește sentimentalism, iar în marile tragedii acesta se transformă în isterie, care numai folositoare nu este. Este ceea ce fac televiziunile noastre astăzi.
Care este empatia chirurgului față de pacientul de pe masa de operație? Sau a psihiatrului, care trebuie să trateze un pacient periculos? Sau a părintelui, care observă că fiul său începe să fure, e cinic, nu își mai respectă mama și vrea să se instaureze stăpân în casa părintească, dându-și părinții afară? Îl tratează cu bombonele?

TERAPIEPRINLUMINA spunea...

STIMATA DOAMNA,OAMENI BUNI...
NOI SUNTEM VIBRATIE(TOTUL E).MUZICA,GANDURILE,FAPTELE SUNT EMISII DE JOASA SAU SUPERIOARA FRECVENTA..DUMNEZEU NU E RAZBUNATOR..SUNT NISTE LEGI ALE CREATIEI,OMUL E FACUT PENTRU CERESC,ACOLO UNDE E DE FAPT ACASA,SI ATUNCI DACA ASCULTI UN ANUMIT GEN DE MUZICA TE EXPUI UNEI ANUMITE ENERGII...EXPERIMENTELE CU PLANTELE-LE PUI CHOPIN CRESC FRUMOS,SE DUC SPRE SURSA MUZICII-RADIO,...LE PUI METALLICA -"FUG" DE APARAT..
UITATI-VA LA INREGISTARILE VIDEO DIN APRILIE DIN CLUBUL COLECTIV-URLETE SINISTRE,CRUCI INTOARSE,SEMNUL DIAVOLULUI FACUT DE PARTICIPANTI IN MASA ...
DOAMNA ELENA,VA PIERDETI VREMEA..VA URMARESC DE CEVA TIMP..SCRIETI IN CONTINUARE..CA SCRIETI FRUMOS SI BINE,POLEMICA E INUTILA IN ANUMITE CAZURI...

Anonim spunea...

Scuzati-ma, dar aici e vorba de morti, nu doar de pacienti. Sunt morti si sunt morti tineri.
Unii dintre ei eroi cum sunt Adi Rugina si Claudiu Petre care au salvat peste 10 oameni cu pretul vietilor lor. Pe langa ei noi nu suntem decat "chimvale rasunatoare."

Dani spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Bogdan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Uite alt exemplu de Satanisti pedepsiti de Dumnezeu:
http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

Unknown spunea...

Cert e o drama.Dar se merge prea departe.Stirea e rostogolita in fel si chip de mass-media.Mari(sau mai mici)personalitati se inghesuie sa aprinda o lumanare(desigur cu ajutorul politiei care -ti arata exact locul unde sa-ti pui lumanarea),sa fie vazuti de popor. Cei din acel(CLUB satanist?) sunt numiti azi Sfinti sau eroi.Suntem anuntati de ziaristi(imparatul e gol!) de marea descoperire-sistemul e corupt.NOI corupem SISTEMUL!De ce mereu gasim alti vinovati in afara de noi?Ce fel de eroi?Erau trimisi intr-o misiune spatiala pt.descoperirea de noi orizonturi?Reprezentau Romania intr-o competitie sportiva,erau intr-un laborator si erau pe cale sa faca o descoperire revolutionara pt. omenire? Nu!Erau intr-o spelunca de (club?-deja club suna select)birt unde s-au dus sa bea si sa asculte muzica Rock.Ei nu au vina,parintii care s-au ocupat de educatia lor nu au vina,autoritatile care lasa sa functioneze asemenea spelunci nu au vina?Noi care intram in asemenea spatii obscure nu avem vina?Nu,noi nu avem vina ,noi suntem SFINTI!

Razvan Lupescu spunea...

Sa inteleg ca si in 1930 tot diavolul Halloween si rockul satanist au fost de vina si aici? http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

fishu spunea...

In primul rand , "satanismul" sau adeptii "Bisericii lui Satan" , nu are nici o legatura cu Satan(nici macar cel Biblic). Asadar , ca tot aduceti vorba de semodocti, se pare ca e o ironie aici , nu-i asa? "Biserica lui Satan" a fost intemeiata de Anton Szandor LaVey ,si are la baza individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viața sa și că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viață. Cu alte cuvinte, libertarianism.De asemenea se opun teistilor (iudaism, crestinism,islamism etc.).In al doilea rand, issusi Halloweeen-ul este o derivatie a unei sarbatori prezenta in crestinism (All Hallow Eve-Seara tuturor sfintilor).Sa nu intram in detalii legate de alte sarbatori "furate" de crestinism(n.r Craciun). Si daca cutezati sa ma contraziceti in legatura cu asta, va amintesc, conform Evangheliei după Luca, Isus s-a născut probabil vara,în orice caz între martie și noiembrie.Ideea că Isus s-ar fi născut pe 25 decembrie a fost introdusă de biserică în secolul al IV-lea, sub domnia lui Constantin cel Mare, pentru a înlocui o sărbătoare păgână celebrată pe acea dată.In al treilea rand, asta ( https://www.youtube.com/watch?v=HF2oI_9wSqY ) carui fapt se datoreaza? Nu mai cautati scuze si nu mai invinuiti ilogic. Fiti alaturi, macar prin vorbe, alaturi de cei afectati.Ca incheiere : "Stop fighting about who created the world and start fighting against the people destroying it." - anonim.

Anonim spunea...

http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

Ei ce muzica ascultau oare?
Si sarbatoreau Haloweenul?

Unknown spunea...

Nu mai bine discursul ar trebui mutat inspre institutiile si angajatii acestor institutii? O radiografie rece a avizelor, aprobarilor cred ca vor releve adevaratele cauze, sistemice ale aparatului de stat si de reglementare romanesc.

In alta ordine de idei pentru focul de aici care ar fi cauza Dumnezeiasca? http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Incendiu+la+o+biserica+din+Oradea Asa, un exemplu, la intamplare.

Marius T spunea...

Nu a avut cine sa se roage pentru acesti tineri nefericiti. Ei au fost prinsi de spectacol, flamanzi de 'senzatii tari' pentru ca nu aveau nici un model in viata, nici un scop bine definit. Parintii lor se simt acum vinovati si poate nu-si vor ierta niciodata lipsa lor de implicare in educatia acestor copii. Daca nu s-a rugat nimeni pentru ei (imaginand un scenariu spiritual), spiritele rele invocate acolo au fost mai puternice decat ingerii protectori (care lipseau din sala), asa ca oamenii au pierit ca n-au avut nici o protectie acolo. Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, (toti suntem pacatosi in diferite feluri) ci intoarcerea lui la viata.

Unknown spunea...

Cred ca ar trebui sa va mai documentati doamna, exemplele se gasesc cu duiumul in ambele tabere si se numesc simplu accidente. Peste tot exista si inconstienti si nevinovati si buni si rai insa accidentele nu tin cont de natura umana ele se intampla si scapa cine poate.
Vedeti materialul de mai jos spre exemplificare.

http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

Aurel Florea spunea...

1. Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa.
3. Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc,
4. Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter;
5. Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?
6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ.
7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.
9. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc.
10. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
13. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată.
14. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.
15. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.
Sfanta Evanghelie dupa Ioan; bibliaortodoxa.ro

Mihai Sorohan spunea...

Sa inteleg ca Dumnezeu pedepseste niste tineri care canta la chitara pentru ca muzica lor este mai zgomotoasa, dar nu-i pedepseste pe cei care bombardeaza spitale (spitalul din Kunduz al celor de la Médecins Sans Frontières bombardat de armata SUA), fac experimente pe oameni (Tuskegee Syphilis Experiment in care au injectat sifilis in populatia de culoare, Operation Midnight Climax in care au intoxicat cu LSD oameni, fara consimtamantul lor...etc).
Interesanta versiune de crestinism promovati...

Iar comentariile la adresa muzici sunt total dezinformate. Poate, daca stiti un pic de engleza, traduceti ce inseamna:
"Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die"

Mie imi pare strigatul de revolta a unei generatii care asista la prabusirea tarii, economica, sociala si morala, in care politicianul corupt reduce la tacere milioane de oameni, minimalizandu-i si umilindu-i public (Iliescu i-a facut "golani", clasa politica actuala ii face "anarhisti platiti de Soros", iar dumneavoastra ii faceti "satanisti"), doar, doar sa se poata discredita tot ce vor sa faca (de la salvat Rosia Montana la interzicerea fracturarii hidraulice).

"Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today"

Concluzia finala, daca protestezi impotriva coruptiei printr-o muzica mai agresiva, inseamna ca esti satanist.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Mazavalt spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Unknown spunea...

au murit pentru ca sau intalnit un materialextrem de inflamabil;buretele;si o sursa de caldura ;artificiile;na fost nici un dumnezeu si nici un satan,doar neglijenta....

Anonim spunea...

Ma asteptam sa apara si o parere ca cea de pe acest blog! Pacat ca nu mi-a fost inselata asteptarea! Printre noi mai sunt si astfel de oameni, cu astfel de pareri, formate in urma unui lung sir de intamplari ce au transformat omul intr-o reflexie golita de umanitate. Nu este vina autorului ca a ajuns sa scrie cu atat cinism, despre o imensa tragedie, ci este vina luptei acestuia de a se mentine intr-o sfera sterila a gandirii si,totodata, este rezultatul spaimei de a fi om si de a simti, de a suferi. Ca sa fiu sincer, prima mea reactie a fost foarte apropiata de prima reactie a "Anonim"-ului si apoi am nteles ca postarea initiala a fost tot o prima reactie. Si ca tot veni vorba de prime reactii, cand am auzit de tragedie, primul gand a fost " ce dracu' cautau copii aia acolo?!?!", dupa care am inteles ca erau acolo doar pentru a se simtii liberi. Vorbesc aici de libertatea pe care neconventionalul o da adolescentului, adolescent lipsit de repere sociale si morale solide. Asa ca... nu erau nici satanisti, nici anarhisti, nici boschetari, nici oameni fara Dumnezeu... erau doar niste suflete ce doreau sa simta, asa, in felul lor rebel si indraznet. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei dusi dintre noi si sa le dea sanatate celor care inca sufera, sa se faca bine si sa revina pe blogul asta, sau, pote fata in fata cu autoarea, pentru a-i explica ce inseamna simtire de OM.

Anonim spunea...

Doamne, cat de bine se vede cum gandeste un om aflat in relatie reala cu Dumnezeu! Cat echilibru, bun-simt, claritate, stapanire de sine... Elena, iti multumesc, m-ai bucurat cu cuvintele tale! Desigur te-ai asteptat la reactiile negative, dar un crestin fara curaj si asumare n-ar mai fi crestin. Sunt insa sigura ca te-ai intristat si de aceea vreau sa-ti spun sa nu te intristezi, cu siguranta Domnul ii va lumina si pe acestia, daca ei Il vor lasa s-o faca. N-am a adauga nimic la ceea ce ai scris (am asteptat reactiile si raspunsurile tale la ele si m-am bucurat iarasi), cine are ceva de spus sa citeasca bine ce ai scris, fara sa-ti atribuie ce n-ai scris dar e in imaginatia lui, fara incrancenare si ideei preconcepute, cu ECHILIBRU si, totusi, in cunostinta de cauza, cu ceva lectura la activ, cu ceva traire personala... As face doar o precizare, permite-mi te rog - ca sa fie foarte clar -, anume : NU II DESCONSIDERA NIMENI PE ACESTI TINERI! DIMPOTRIVA! Dumnezeu sa-i ierte ( si noi ii vom duce pe pomelnice si ne vom ruga pentru ei) si sa-i odihneasca!
Cu drag, Ivona

Anonim spunea...

Asculta melodia asta si citeste versurile, sunt in romana. Este trupa unde "satanistul" tobar care a salvat cu pretul vietii inca 5 suflete.
https://www.youtube.com/watch?v=tJIjtFcBWeI&ab_channel=dfalexandru

Cristian Gheorghe spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Asta cu logica e treaba complicata.

Anonim spunea...

Sper sa publicati acest comentariu:
Sunt surprins sa observ in ultima vreme ca oameni carora le-ai putea pretinde putin mai mult raman cu conceptiile strabunicilor nostri
Halloween-ul nu are nicio legatura cu satanismul, este chiar acceptata ca o sarbatoare religioasa la protestanti si catolici (care sunt la fel de crestini ca si cei ortodocsi).
Daca vreti sa spuneti ca suntem prosti ca imprumutam traditii de la altii in loc sa sarbatorim noaptea Sfantului Andrei sunt de acord cu dumneavoastra. Daca vreti sa spuneti ca o parte din traditiile noastre sunt de origine pagana sunt de acord cu dumneavoastra. Dar in cazul asta hai sa nu-l mai asteptam pe Mos Craciun ca e de import, sa nu ne mai rugam la Sf. Ilie vara pentru putina ploaie ca e o treaba cam samanistica si sa nu-l mai consideram pe Dumnezeu crud si neiertator pentru ca inseamna ca n-am inteles nimic din Noul Testament(a lasa mana libera diavolului atunci cand esti Atotbinefacator e o contradictie). In cazul in care aveti dubii privind legatura dintre Halloween si noaptea Sfantului Andrei rasfoiti un manual de clasa a 8 a de istorie si vedeti ca celtii erau pe aici pe la noi inainte ca stramosii Prefericitului sa se dea cu Mertzantul prin Dacia.
In legatura cu genul muzical / trupa: Fi-ti cinstita cu dumneavoastra si spuneti daca ati ascultat cap coada macar o piesa si daca ati incercat sa intelegeti ce incercau sa spuna baietii aia acolo. Nu sunt vreun fan al genului si am ascultat si eu doua piese a doua zi dupa incidentul din Colectiv pentru a-mi forma o idee. Daca dumneavoastra ati gasit vreun vers in care invoca vreun Belzebut, eu inca mai caut.
Lasati prejudacatile si ignoranta si intelegeti ca suntem diversi: avem credinte, gusturi si traditii diferite. Oamenii aia acolo n-au fost pedepsiti de Dumnezeu sau de vreun diavol, ci de sistemul de toata cacaoa in care traim. Au fost omorati de atitudinea Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, Dumnezeu fie binecuvantat, care pentru mine e sinomim cu fie ce o fi.

Anonim spunea...

https://ioanflorin.wordpress.com/2015/11/02/oameni-si-bostani/ uite citeste, poate acolo in interiorul mintii tale se va aprinde o luminita, sunt slabe sanse, dar trebuie sa avem incredere in umanitate.Si in minte si in suflet si sa nu te mai folosesti de o tragedie pentru a posta ceva anti Halloween, anti american sau anti ce mai crezi tu.Singura care atrage energii negative de aici, esti tu.Daca aveai macar un dram de bun simt, a-i fi sters aceasta postare, dar nu ai.Imi pare sincer rau pentru tine.

Doamne Ajuta !

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Unknown spunea...

Domnuca draga ia fa mata un test de imaginatie si prin prisma "obiectiva" pe care o afisezi vizavi de acest caz, comenteaza ce vezi in link-ul urmator> http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html
Acu sa-mi spui matale ca si cei de-acolo aveau vreo aplecare spre "dark side".
Sa auzim numai de bine!

Ivanov Octavian spunea...

Elena, sa dai vina pe oamenii care sarbatoresc o sarbatoare, indiferent care, mi se pare o copilarie. Eu nu ascult genul asta de muzica, dar de la asta si pina la a spune ce spui tu, e cel putin ciudat, mai ales din partea unei persoane care pare ca are ceva scoala si experienta de viata la activ. Personal, de la oamenii cu capul pe umeri, ma astept sa fie realisti, pragmatici..., tu din pacate esti total pe langa. Majoritatea credem in ceva, Dumnezeu, soarta..., dar nimeni nu te poate obliga sa crezi in ceva anume. Si da, religia din scoli e indoctrinare. Esti obligat sa inveti asa cum faceau comunistii :(, dar asta nu are nici un fel de legatura cu drama de aici. Sincer sa fiu, nu pot sa-mi dau seama cum pot fi unii oameni atat de josnici incat sa incerce sa se afirme pe seama acestei drame, ba mai mult, sa incerce sa-i mai prosteasca si pe altii. Poate daca aveai un prieten, cunostinta, apropiat care sa-l fi cunoscut si sa fi stiut ce fel de om e, iar el sa fi pierit acolo, tu ai fi privit altfel.

P.S.1 Mai bine ai incerca sa-ti consumi energia in alte moduri, de genul voluntariat.

P.S.2 In ceea ce priveste religiile lumii, citeste aceasta carte The naturalness of religious ideas.

Unknown spunea...

dna Dulgheru, desi va dati drept o cunoscatoare a genului "rock" va simt foarte departe de "fenomen". Cred totusi ca ar trebui sa vorbiti numai in cunostinta de cauza...dar daca se intampla asta, blogosfera era mai putin infestata cu inca un articol...limitat. Imi cer scuze dar ingustimea celor citite aici m-au starnit. Mai bine ati zice o rugaciune.

Anonim spunea...

Articolul asta chiar e scris de un om al secolului XXI care foloseste un computer si e legat la internet? Pe bune? Sau e la misto?
Ca se potrivea undeva in sec 17-18.
Religia este cel mai periculos lucru, spala creiere. De la ISIS si pana la Inchizitie, si pana la Preafericit pe care l-a durut in cot ca 12000 de oameni s-au adunat acolo. El nu si-a miscat mercedesul sa vina.
Copii aia nu cred in Satana. Ei erau la un concert. Cei ca ei care ascultau Kiss in anii 70 v-au dat computerul si internetul sau computerul tomograf si serviciile SMURD. Tot nonconformisti v-au dat antibiotice sau smartphone-ul. Nu biserica pentru care sa pupi moaste e dovada de credinta. Apropo, sa pupi cadavre mumificate e mult mai aproape de Halloween decat sa cioplesti dovleci si sa asculti rock.
Ma duc sa imi pun o melodie satanica Bon Jovi - Bed Of Roses. Seara faina!

Anonim spunea...

Doamna atotstiitoare, va rog sa-mi raspundeti la o intrebare:

Pe 18 Aprilie 1930, in Costesti, Arges, au murit peste 100 de copii in urma unui incendiu care a mistuit biserica in care se adunasera... la Denie, in Vinerea Patimilor. Nu era Halloween, nu erau deghizati in aratari, nu venerau demoni, nu venisera sa deseneze pentagrame pe zidurile bisericii si sa se inchine vreunei pseudo-divinitati cu coarne. Venisera sa il laude pe Dumnezeu cu toata dragostea neintinata a sufletelor lor nevinovate. Ei de ce si-au meritat sfarsitul?

Unknown spunea...

Eu nu cred în religii. Nu cred într un Dumnezeu care sta sus în cer si care își mângâie barba și judeca așa Cum nu cred nici într un Satana care așteaptă jos în flăcări oameni rai.
Cred în schimb în energii bune și energii rele. Cred în legea atracției, în materializare si n legile Universului care spun ca pe ce te concentrezi creste.
Nu cred în satanism Cum nu cred nici în creștinism.
Dar sa nu uitam ca indienii chemau ploaia..Cum? Cu energia colectiva îndreptată în aceiași direcție.
Iar lucrurile se întâmplă fie ca suntem sau nu conștienți de ele, fie ca suntem creștini,păgâni , musulmani sau atei. Sunt niște legi care guvernează acest Univers.
Deci din punctul meu de vedere în fiecare comentariu al acestui articol se afla ceva adevărat. @anonim are dreptate din unghiul din care privește el la fel și doamna Dulgheru din unghiul ei dar acest topic poate continua la nesfârșit pentru ca suntem oameni diferiți cu opinii și credințe diferite.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Auziti, eu am o singura curiozitate. Ce anume din acea melodie va face sa ii acuzati pe baietii astia de "satanism" sau mai stiu eu ce? Dar exact, ca sa intelegem cu totii mai bine problema

Anonim spunea...

Off...Mai sunteti multi? Din astia cu linie directa la Dumnezeu? Si cu Biblia in brate? Mai bine aveati o linie directa la SMURD...erati mai folositori.
Macar daca nu intelegeti nimic, lasati mortii sa se odihneasca si pe Dumnezeu sa-si vada de treaba.
Dar deh...atata timp cat pastorul e Prea Preaul Daniel...oile pe masura!

Mihai spunea...

Intersanta opinie...putin cam transanta..pentru necunoscatori bine spus...ascultati muzica si textele..eventual traduceti..si singuri veti intelege...

Unknown spunea...

iti urez un sincer asa sa te ajute dumnezeu. cata ura semeni atata sa primesti :)

Anonim spunea...

nu stiu cu ce sa incep......in primul rand o tara crestina trebuie sa isi promoveze valorile crestine, iar aceasta promovare incepe prin Valoarea pe care nea dat-o insusi Mantuitorul Isus Cristos! indiferent de confesiune religioasa, de functie, de etnie, El (Isus) nea cerut sa Iubim!!! In cele scrise mai sus de dvs. Elena Dulgheru nu am gasit, pic de compasiune in cele citite, doar critica, judecata si ura la adresa celor ce au suferit pana la urma un iad....un infern pe cand, tu mancai mere in fata leptopului si scriai de alea tale.Nu uita si tu puteai fi acolo daca Isus Cristos nu te chema pe nume la mantuire, si tu ma intelegi perfect! Sugestia mea e sa mai mergi la biserica si sa te mai rogi cand ajungi acolo...Ca ai cam racit in dragostea si compasiunea pentru Orbul Bartimeu!

Anonim spunea...

Nu are nici legatura Dumnezeu sau diavolul cu intamplarea de la clubul Colectiv.are mai degraba legatura cu inconstienta.prostia si Zgarcenia.
La Costesti in 1930 cand au ars 144 de copii intr-o biserica.acolo ce a fost?copii aceia gresisera cu ceva?nu.Treziti-va la realitate!Dumnezeu sa ii ierte pe toti si vii si morti!

Anonim spunea...

Si asta?
http://adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

Ruxandra spunea...

Minunat articol! Sunt complet de acord cu dvs si mi-ar place sa auda\sa citeasca si mai multe persoane aceasta parere. Si chiar dc putini vor intelege, acel nr mic de indivizi este totusi important..Tot ce pot sa spun despre acest eveniment este ca nimic nu este intamplator...Si foare interesante si raspunsurile la criticile primite.Stima si respect! Dumnezeu sa ne lumineze mintile la toti!

Anonim spunea...

Un articol plin de prejudecati, stereotipuri si ilogic, nedocumentat deloc in privinta Halloween-ului, plin de ura si nedimtit. Ma uit si la cv-ul autorului si ma ia cu fiori, daca o persoana care se pretinde atat de cultivata poate sa scrie asemenea dejectii. Atat de jos s-a ajuns in Romania?

Vladimir spunea...

O parte dintr-o postare a parintelui Aldea:

" Şi, ca să pun capac la ticăloşia şi nepriceperea mea, mărturisesc public, sus şi tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia "The day we die". Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal - pe care îl înţeleg, dar care îmi este incomod - cântecul are un subiect perfect ortodox:
nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuţi şi vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri.
Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult!

Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.
Iar comentariile pe temă ale unora - privitoare la "premoniţia" din această melodie - ţin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu ştim. Bârfă, şuşana, prostie."

Unknown spunea...

Am citit de cateva ori la rand aceasta postare...de fiecare daca cand incepeam speram ca poate doar mi'am imaginat ce am citit inainte si ca acum articolul este de fapt altfel. Nici vorba. Aceleași vorbe lipsite de sens, gandite de cineva care, probabil, se crede mai presus decât amaratii aia care cautau sa se distreze. Un om care cataloghează oamenii după genul muzical preferat. Un om care are impresia ca toată lumea ar trebui sa trăiască așa cum o face el.
E adevărat ca fiecare om are dreptul sa creadă ce vrea. .. dar de multe ori, mai ales când ceea ce se crede este greșit, e bine sa fie ținut pentru sine!

As vrea sa va "împărtășesc" si părerea mea vis'a'vis de acești satanisti.
Eram oarecum de aceeași părere, așa, ca dvs., undeva pe la 14-15 ani. Ce'i drept, nu știam cu ce se mananca. Știam doar asta ( din auzite ) ca rock/rockeri = muzica de'ți crapa timpanele, droguri, vodka, țigări, iarba, oameni nespălați, satana, etc. Clar, iti imaginezi toate alea de mai sus într'un tablou. .. te apuca plansu' gândindu'te cum poate cineva sa trăiască așa. Eeeee... pana cand am crescut. .. si am cunoscut. ..

Doamna Elena Dulgheru.... permite'mi sa iti explic ceva... majoritatea acestor "satanisti" sunt cel mai probabil mult mai inteligenți decat 5 Elena Dulgheru la un loc ( spun asta fara a incerca de a aduce vreun injuriu ). Majoritatea alora pletosi si beti si cu degetele aranjate intr'o postura "satanica" care canta te miri ce melodie prin te miri ce club/pub de profil...doar se distreaza! A 2'a zi se trezesc, se imbraca.. unii in acelasi stil altii mai "nobil" si pleaca la job'uri. 80% din pletosii aia împuțiți care umplu plaja din Vama Veche au job'uri la care multi din noi visam ...cu salarii pe masura. Cum poate cineva...oricine... sa creada ca daca incendiul asta era la o sala de teatru, sau de opera sau la un concert de muzica clasica, viata acelor oameni era mai importanta decat a astora....
Nivelul de cultura nu este calculat in genul muzical preferat! Daca esti rocker nu inseamna ca esti satanist. Daca esti manelist nu inseamna esti incult! Daca mie imi plac cartofii prajiti si lu' ala de langa mine nu... inseamna ca unu din noi e mai prost? Cam asa suna.

Personal cred ca acest articol este o mare greseala. Nu era cu nimic mai grav daca se intampla la teatru sau la opera. Si stiti de ce? Pentru ca si acolo...si acolo .. tot oameni sunt. Cred ca asta este mai presus decat orice gen muzical, decat orice haina sau bautura consumata.
Nu tin partea nimanui...fiecare padure are uscaciunile ei....dar nu ii poti baga pe toti in aceeasi oala. Si aici nu vorbesc doar de rockeri. Vorbesc de absolut toti oamenii.

Oamenii aia nu erau acolo sa'l invoce pe satana... belive it or not... erau acolo sa se distreze.
Acolo a fost vorba de nepasare...de " lasa ba ca nu m'i se intampla tocmai mie". Incendiul ala se putea intampla oriunde...si puteam fi oricare din noi in locul lor. Se putea întâmpla intr'un club "de fite", intr'un restaurant, in tren, in biserica, s.a.m.d.
Atunci ce mai era? Ce cauta in club? Aaa... golan.... sau ala de ce mananca la restaurant? Acasa nu stie sa gateasca? Sau ala de ce a plecat cu trenul? Pai excursie ii trebuia?
Foarte gresit acest articol. Gresit si foarte discriminatoriu.
Ce s'a intamplat acolo a fost o mare tragedie. Nu trebuie sa comentam pe tema gusturilor oamenilor si cum sunt ei mai prejos decat altii din cauza muzicii pe care o asculta. NU! Trebuie sa fim acolo, cu sufletul si cu lacrimile si cu speranta ca macar cei care sunt in spitale sa traiasca...chiar daca viata pe care o vor avea nu v'a mai fi nici oe departe cea de di'nainte de incendiu.
Dar poate asta e problema de fapt.. eu sunt pompier de 8 ani de zile. 8 ani in care am vazut mai multe decat au vazut multi altii in filmele de groaza. Poate ca eu am invatat sa cantaresc altfel valoarea unei vieți.

Onu spunea...

Este aproape imposibil ca după astfel de incidente să nu apara tot felul de oameni, care nu au nicio legătură cu subiectul, dar care simt că este momentul să spună ceva, știind că e posibil să fie băgați în seamă de un ziar care a rămas fără știri. Din respesct pentru faptul că au murit niște oameni ( ce ascultau, ce făceau, etc, nu cred că vă privește pe dumneavoastră în vreun fel, sinceră să fiu, așa că mai bine v-ați abține ), ați putea să îi lăsați să se odihnească liniștiți, nu să vă expuneți tot felul de păreri formate pe baza articolelor le-ați mai citit probabil prin presa americană. Ceea ce nu pot înțelege, nu numai la dumneavoastră, ci și la alte persoane care cred că dacă au zis 2 rugăciuni și au pus niște articole cu sfinți pe net, sunt mari credincioși, de ce simțiți nevoia să judecați? De ce nu vă judecați pe dumneavoastră ți judecați persoane pe care nu le cunoașteți și în viața cărora nu ați contribuit?

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Eu am ascultat cateva melodii ale Goodbye to gravity dupa carnagiu. Nu este genul meu, insa nu mi s- a parut nimic demonic si satanic in toata treaba asta(am ascultat cu mare atentie versurile). Ideea e ca Biserica a pus problema total gresit. Pana la urma aici vorbim de oameni, indiferent ca sunt mai grasi, mai inalti, mai mici, mai credinciosi sau mai necredinciosi, ar fi trebuit sa faca ceva nu sa se spele pe maini cu argumente ieftine. Lumea in general crede in Dumnezeu insa nu merg la Biserica pentru ca preotii stau cu mana intinsa mereu. Daca nici acum cand incidentul era la o aruncatura de bat de patriarhie nu a venit nimeni acolo...din punctul meu de vedere era un moment important in care biserica sa fie alaturi de lumea necajita. Nu am vazut niciun preot sa doneze sange sau sa mearga la un mars al tacerii. Cred ca ar fi fost un moment oportun ca Biserica sa arate si altceva decat de obicei. Era un moment bun ca Biserica sa incerce sa ii aduca pe cei de acolo cu fata catre Dumnezeu, desi sunt convins ca majoritatea nu au o problema cu credinta ci cu Biserica in sine ca institutie a statului, o mare caracatita care inghite sute de milioane anual si cere si la amaratul de rand. Culmea, nu au facut nimic si pentru asta nu cred ca ii scuza nimeni, nici macar Dumnezeu zic eu.

Anonim spunea...

”Ultimele evenimente, oricât de tragice ca dimensiuni ar fi, nu mă pot întrista mai mult decât atitudinea unor creștini ortodocși, și nu numai. Batjocoresc fără nici un pic de rușine moartea groaznică a unor oameni. Indiferent cine ar fi acei oameni, ce au făcut, un bun creștin nu se poate bucura grotesc de moartea unor ființe, unor creații ale Domnului. Nu știu acum cine-s mai răi, cei care-și pun măști cu demoni, ori cei care se comportă ca niște demoni, tot având pe Dumnezeu în cuvinte.

Cine-s mai răi? Cei ce sărbătoresc Halloween-ul sau cei aruncă cu dispreț și batjocoră în moartea unor oameni, profitând de tragedie să-și exprime propriile idei. Indiferent pentru ce militezi, astăzi trebuie să învățăm să ne apropiem aproapele, să fim oameni, înainte de toate. Este un comportament nerușinat și josnic! Să ne rugăm pentru cei plecați dintre noi, nu să-i judecăm noi, pământenii!”, a scris părintele Vlad Andrei Cruciatu, de la Parohia „Sf. Parascheva” Bogdănești pe contul său de Facebook.

Anonim spunea...

Doamna Dulgheru daca aceasta tragedie se intampla la un concert de manele sau la oricare petrecere,mai aruncati vina pe spirite si draci? Bun romanul nu mai are credinta in biserica,dar avem zeciidemii de Biserici si cate un spital pe ici pe colo,asta e credinta? Rock-ul daca doriti si "domnia voasta" a sti era un fel de tratament in urma razboiului,nu melodiile inchinate lui Satan,tot asa s-a perceput in romania si conceptul de Emo,Emo in Romania = sinucigas. Asa si aici domne muzica e de vina de tragedie,ca de daca era opereta sau mai bine manele nu se intampla nimic.

Anonim spunea...

felicitari pentru articol. In ziua de astazi e nevoie de luptatori intru cuvant anyway mai mult ca oricand. Sa va dea Dumnezeu sanatate!

dan merlaru spunea...

Sunt sigur ca ai o explicatie si pentru cei 130 de oameni care au ars in biserica in vinerea mare. Doar ca nimeni nu mai vrea sa o auda sau sa o citeasca!

Anonim spunea...

Dragă Domnişoară Dulgheru,

De ce tinerii se strângeau cu miile în jurul lui Isus să-l asculte, iar astăzi tinerii fug de biserici ca dracul de tămâie?

Vă propun şi un răspuns.

Ce făcea Isus:
1. A transmis un mesaj plin de Dragoste şi Compasiune.
2. Îi învăţa pe tineri despre viaţă prin poveşti simple şi pe înţelesul lor.

Ce faceţi dumneavostră:
1. Judecaţi crunt şi acuzator.
2. Serviţi un discurs teologic pompos, dar pe care oamenii nu au cum să-l înţeleagă, pentru că este prea departe de ei. Nu se face aşa.

Aşa că nu vă supăraţi pentru mesajele oamenilor care vi se împotrivesc. Este o reacţie foarte normală şi sănătoasă a unor oameni care s-au săturat de vorbărie fără conţinut.

Ştiţi de ce tinerii ascultă această muzică pe care dumneavoastră o denigraţi? Este forma lor de revoltă. Se revoltă pentru că ei în mod foarte sincer şi liber caută ceva, caută un drum spre o lume mai bună, dar nu îl găsesc, pentru că biserica este departe de a se preocupa de aşa ceva.

Citiţi versurile de mai jos şi spune-ţi-mi sincer a ce vă sună:

F***k all your wicked corruption
It's been there since our inception, but we couldn't see
All the times we've felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we've been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We're not numbers, we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we die

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Anonim spunea...

@ Anonim 23:01
„Singura problema, remarca Sam Harris (aici ii dau perfecta dreptate), este ca ei se inchina la dumnezeul gresit. Dar daca ar avea dumnezeul adevarat, ceea ce ar face, in logica aceasta, ar fi bine.”

Dacă s-ar închina la Dumnezeul adevărat ar ști că Dumnezeu e iubire și n-ar mai face ceea ce fac.

C.M.

zimbet&singe spunea...

Nu inteleg cum oameni care se considera buni crestini au o oarecare satisfactie din ceea ce ei ar considera pedeapsa divina pt cei aflati in clubul Colective in seara de 30 oct 2015. Desi nu ortodoxa, sarbatoarea este recunoscuta de alti crestini ca fiind Sarbatoarea Tuturor Sfintilor... si daca acele costume invoca diavolul ma intreb daca nu ar trebui sa privim la fel mastile traditional romanesti.. si totusi crestinismul inseamna iubire chiar si iubire fata de cel necredincios.. asta lipseste la unii

Adrian spunea...

Ceea ce scrieți reflectă ”ca în oglindă, în chip întunecat” motivele pentru care eu cred că poziționarea anti-eclezială rămâne încă o datorie a zilelor noastre. Perspectiva dumneavoastră rece, totalitară, excluzivă cu care judecați lucrurile îmi (re)amintește că toate fundamentalismele, fie ele teiste (pravoslavism, islamism, brahmanism, etc.) sau atee (comunism, fascism, etc.) au același miez anti-umanist.
Nefiind așa sofisticat ca dvs., întreb retoric, când au ars biserici cu oameni în ei, cine ce roade a secerat?

Anonim spunea...

In primul rand, inainte de a scrie acest articol, ar trebui sa cititi (sau sa va reamintiti) ce scrie intr-o carte pe care sunt convins ca o pretuiti: "Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu."
Cu alte cuvinte exista o contradictie totala intre ceea ce scrieti si ceea ce pretindeti ca aparati. Nu se sustine ca Dumnezeu vrea indreptarea pacatosului si nu moartea lui? Cum ar putea spre exemplu un parinte ce isi iubeste enorm copiii sa-i pedepseasca cu moartea doar pentru ca nu se comporta cum ar dori el?
In al doilea rand, ceea ce scrieti reflecta o lipsa de compasiune fata de victime si familiile lor. Cine stabileste daca X sau Y este satanist, derbedeu sau om normal? Faptul ca unui om ii place un anumit gen de muzica, anumite specialitati de mancare, anumite filme sau ii place sa aiba plete sau sa poarte anumite haine nu il face bun sau rau. Ceea ce conteaza este cum spunea cineva candva "Nu conteaza cât de lung am parul/Important e cât de mult gândesc." Ceea ce conteaza este cum ne comportam fata de semeni, indiferent de credintele lor religioase, apartenenta politica, etnie, culoarea pielii etc. De ce o persoana care nu crede in nici o religie dar care nu a ezitat niciodata sa-si ajute semenii fara sa pretinda nimic in schimb ar fi demn de dispret? Cu ce te face mai bun credinta intr-o religie daca tu ramai nepasator la dramele altora pe motiv ca sunt satanisti? Cred ca cei care sustin ce sustin dvs. au uitat ce inseamna compasiunea, empatia, modestia si solidaritatea umana. In acel club au fost si oameni extraordinari (a se vedea cei ce s-au sacrificat sa-si salveze semenii fara sa-i intrebe de religie). Si chiar daca ar fi fost un singur inger neprihanit si restul numai pacatosi destrabalati in acel club, tot nu ati avea dreptul sa ii catalogati cum ati facut-o. Tot un citat din cartea draga dvs. "Tot asa, va spun ca va fi mai multa bucurie in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste decat pentru noua zeci si noua de oameni neprihaniti care n-au nevoie de pocainta".
Faptul ca acei tineri (care in paranteza fie spus reprezentau viitorul tarii, cine stie ce descoperiri sau beneficii puteau aduce acestei tari?) s-au dus acolo sa se distreze, ca ascultau un gen de muzica pe care unii nu il inteleg, nu ii face satanisti, diabolici sau destrabalati. Un copil sau un tanar descopera lumea, este fascinat de ceea ce vede, doreste sa experimenteze ce este nou, doreste sa se distreze. Ce om nu a fost in copilarie ca ei, nu a dorit sa le faca pe toate? Ii poti obliga sa traiasca intr-o manastire, sa citeasca doar literatura religioasa? Oamenii cu adevarat religiosi ar trebui sa dea dovada de toleranta, intelegere si respect fata de valorile si principiile altor persoane. Poate nu le intelegi, poate nu te atrag, poate nu esti de acord cu ele insa trebuie sa le respecti. Si inca o tema de gandit: daca toti ar fi fost la fel si si-ar fi petrecut vremea in manastiri si rugaciune, nu s-ar fi indoit nimeni de nimic, nu am fi stagnat ca civilizatie, ramanand in evul mediu? Si pana la urma, credinta este, asa cum spunea Ataturk, in sufletul omului.

eu.viviana spunea...

Ati pierdut esenta gandirii umane si crestine. Pacat de asa oameni...si propagarea unei credinte rau intelese si propagate..


Rog cititi articolul mai jos si spuneti unde e esenta "satanismului"

http://m.adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.htm


PS Pun pariu ca nu veti publica comentariul..

Popa Lucian spunea...

Sunt un tânăr de 34 de ani care activează in două formații de metal si care s-a saturat de "creștini" care au uitat de toleranță. In acea seară in Clubul Colectiv a fost un accident groaznic, da, dar nu are nimic de-a face cu religia, credința, Dumnezeu sau satana.
Încetați vă rog să vă dați cu părerea asupra lucrurilor pe care nu le înțelegeți, nu vreți să le înțelegeți si nu puteți sa le înțelegeți. Fenomenul rock/metal face parte din această categorie în ceea ce vă privește. Pentru noi, cei din comunitatea rock/metal înseamnă libertate de expresie, libertatea de a gândi altfel, de a face lucrurile altfel, de a nu ne conforma unei societăți care simțim că nu ne reprezintă și nu ne dorește. Satana nu înseamnă nimic pentru majoritatea dintre noi, la fel si Halloween-ul mult adus in discuție. In seara aceea niște muzicieni talentați lansau al doilea album al formației lor, in urma unor eforturi imense, totul prin munca lor si cu banii lor. Au avut neinspirația sa folosească acele artificii si ce a fost se știe...
Dar dacă noi, cei diferiți nu am fi marginalizați de societate, de "producătorii muzical" care caută profit in lipsa substanței (mesaj, complexitate muzicală, inovație etc.), poate Goodbye to Gravity ar fi lansat acest album la Sala Palatului. Dar noi, cei din subteranul societății, suntem nevoiți să acceptăm ceea ce ni se oferă, iar Clubul Colectiv oferea condiții mult mai bune decât majoritatea cluburilor care acceptă această muzică din țară, așa periculos cum era. Si culmea e că in acest subteran găsiți foarte mulți oameni inteligenți, oameni frumoși, oameni sensibili, având cele mai diverse ocupații: avocați, doctori, ingineri, programatori, fotografi, economiști, militari, muncitori etc. (toate păturile societății), deci până la urmă nu suntem jegoșii, boschetarii, drogații și mai știu eu cum suntem numiți de cei care nu me cunosc și ne desconsideră doar pentru că avem ori am avut plete și barbă, pentru ca ne îmbrăcam altfel, suntem altfel...
Închei cu traducerea refrenului melodiei mult discutate "The day we die - Ziua in care vom muri":
"Nu suntem niște numere (statistice), suntem liberi, suntem atât de plini de viață, căci ziua în care vom ceda e ziua în care vom muri..."
Vă rog nu mai judecați și nu mai emiteți păreri privind ceea ce nu cunoașteți, nu vă face cinste și nici nu cred că sunteți în măsură să o faceți într-un mod pertinent.
Popa Lucian, un rocker din România

Anonim spunea...

@ elena dulgheru
Am citit cu atentie articolul si apoi jutificarile din comentarii. Un lucru doresc sa comentez. Precizez ca sunt ateu si am un profil asemanator celor care frecventau Colectiv.

"1-Ideea Dumnezeului nemilos și punitiv e veche și e vehiculată în primul rând de cititorii pripiți ai Vechilui Testament, apoi de unii creștini începători, care încă nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu (ignorând că iubirea trebuie precedată de pocăință și purificare a minții și, în această stare de nepocăință, Îl acuză pe Dumnezeu..."

Iubirea adevarata este neconditionata. Exista si oameni care fac bine pe lumea asta si sunt decenti fara sa astepte recompensa sau sa tremure de frica unei pedepse eterne, dupa moarte. Iar unii iubesc atat de mult incat isi dau viata pentru cei de langa ei char si atunci cand stiu ca dupa moarte nu mai e nimic. Pentru un ateu nimic nu e mai "sfant" pe lumea asta decat viata pe care o are. Pe acesti oameni, Dumnezeul tau, Elena Gheorghe, nu are ce sa ii invete despre iubire. Oameni cum sunt Claudiu Petre si Adrian Rugina au avut mai multa iubire in ei decat Dumnezeul celor doua testamente combinate si cu toata suita lui de sfinti.

Nico spunea...

Si copii de la maternitatea Giulesti? ei ce sarbatoreau?!cred ca nu aveti dreptul sa ii judecati nici dvs...si nici vreun muritor de rand...eu nu ascult nici rock...dar nici usa bisericii nu o rup...dar am invatat sa nu judec faptele/trairile/placerile altora ...in loc sa cautam greselile in lucrarile oamenilor...il bagam aiurea pe Dumnezeu sau pe Diavol in ecuatie...ne trezim peste noapte comentatori..pe bune?!

Teo spunea...

D-na Dulgheru,
Felicitări pentru articol. Din pacate cei de la b1 si, in general, televiziunile propaga puncte de vedere politicianiste si de rating care nu ajuta la nimic. Dimpotriva, altereaza mai mult peisajul!

Anonim spunea...

Aici nu cred ca se pune problema ca au fost pedepsiți de Dumnezeu, ca le-a dat foc etc.
Părerea mea este ca aici Dumnezeu si-a lua mana de pe acei oameni.
Dar Dumnezeu este bun si iartă. Sa speram ca si pe ei si sa ne rugam : Dumnezeu sa-i ierte.

Anonim spunea...

Si atunci acesti copii cu ce au gresit? Era Vinerea Mare... http://m.adevarul.ro/locale/pitesti/pastele-indoliat-1930-povestea-celor-116-credinciosi-ars-vii-intr-o-biserica-arges-vinerea-mare-regina-maria-luat-parte-funeralii-1_55255b62448e03c0fd5f31d2/index.html

Tibi Manoliu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

ÎN CLUBUL "COLECTIV" AVEA LOC UN EVENIMENT CULTURAL
1. În ziua incendiului nu se serba Halloween deoarece mai era o zi până la sărbătoarea de import.
2. Niciunul dintre cei prezenţi în club nu era costumat de Haloween, deoarece evenimentul nu avea nicio legătură cu sărbătoarea de import Halloween.
3. Cei prezenţi în club nu erau la o distracţie oarecare.
4. În Club avea loc un EVENIMENT CULTURAL: Lansarea celui de-al doilea album al formaţiei rock "Goodbye to Gravity"
5. Printre victime se aflau organizatori de evenimente, fotografi, studenti, membri ai unor trupe rock, elevi, nu persoane cu aderenta la ciudatenii mistice

Unknown spunea...

Doamna Dulgheru,

Aș vrea să vă adresez câteva întrebări:

1. De ce insistați pe ideea că evenimentul respectiv avea legătură cu Halloweenul, când de fapt, era concertul de lansare a albumului trupei Goodbye to Gravity?

2. De ce insistați pe ideea că piesa The Day We Die este o piesă despre moarte? Sau că prin versurile respective se invocă stafia morții? Mi se pare dubioasă această afirmație venind din partea dvs. (vă prezentați ca fiind un om de cultură, poet și traducător pe deasupra!).

3. Cine sunteți dvs. să știți când Dumnezeu pedespește și când nu? Sau când se întâmplă o tragedie, primul lucru pe care îl faceți, ca și creștină, este să vă demonstrați dvs. și oamenilor din jur că respectivii au murit din cauza păcatelor lor? Ce explicație ați găsit pentru incediul de la maternitatea Giulești? Pruncii aceia de ce erau vinovați?

4. Văd că nu știți mai nimic despre muzică contemporană sau despre cultura pop contemporană. Puteți să îmi confirmați că ați ascultat muzica lui Elvis Presley și că dvs. știți despre ce vorbește, în mare parte, muzica lui, și de unde se trage ea?

Cu stimă,

A.

Unknown spunea...

Nu stiu sincer cum de reusesc sa imi mai pastrez calmul. In primul rand nu s-a sarbatorit nimic mai mult vineri seara decat lansarea unui album. Tot aud persoane spunand ca noi ne-am abatut de la Dumnezeu si d'asta s-a intamplat ceea ce s-a intamplat. Slava "domnului" , eu am primit o aducatie acasa , si aceea de a nu crede intr-un Dumnezeu razbunator. "Satanistii din Colectiv , au intrat sa isi salveze semenii, si-au riscat viata pentru umanitate. Da ei, niste"Satanisti drogati ", cat credinciosii? au stat si au condamnat.
Va rog din suflet sa nu mai blamati , sa nu mai aruncati cu idei preconcepute si insulte.Va rog sa va deschideti capul si sufletul, sau sa stati pe margine si sa ne ignorati.

Marius Albin Marinescu spunea...

Felicitari, stimata doamna!Intr-o lume falsa, populata de o majoritate ipocrita si dominata de o intelctualitate pervertita, ati spus adevarul.

Anonim spunea...

Nu inteleg cum pot oamenii sa spuna astfel de lucruri. Cum puteti fi atat de rea? Acesti oameni care au murit sunt plansi de toate familiile, de toti ceilalti care au putina compasiune cat de cat si s-ar fi gandit cum ar fi fost sa fie ei in locul parintilor care isi ingroapa acum copiii. Daca incidentul ar fi avut loc in circumstante diferite, va impartaseati alte ganduri fara noima, pe un blog aiurit? Cine sunteti dumneavoastra sa judecati lumea asa de aspru? Sunteti vreun trimis de Dumnezeu, ca sa aduca pacea pe pamant? Oamenii care au murit acolo erau oameni normali, ca mine, ca membrii familie dumneavoastre, ce e cu teoriile astea de doi bani? Invoci raul?! Ce e asta, doar ca a fost un concert rock?! De unde si pana unde e muzica rock considerata muzica pentru ritualuri sataniste? Raul vine si fara sa fie chemat, se napusteste asupra cuiva fara motiv, nu are nevoie de ritualuri stupide sa fie invocat. Data viitoare cand va mai deschideti gura sa spuneti astfel de lucruri, ganditi-va ce mult sufera acum sute de oameni care si-au pierdut copiii si prietenii. Sigur asta merita, sa vina un oarecare sa le spuna ca si-au cautat-o cu lumanarea.

Sper sa cititi aceste randuri cu sufletul deschis si sa va dati seama ca in momente atat de negre nu e nevoie decat de compasiune, de caldura si de solidaritate. Nu cred ca veti realiza asta. Tocmai asta ma intristeaza cel mai mult cand ma gandesc la poporul roman, nu e vorba de generatia de acum, sau de generatia de pe vremea comunismului, ci de toate. In loc sa fiti impacati si sa fiti alaturi de oamenii care sufera, veniti sa comentati aiurea ca sa va aratati inteligenta. Si e foarte trist ca nu veti baga in seama randurile aceastea asa cum ar trebui.

Anonim spunea...

Doamnă, îmi cer scuze, dar gândurile și vorbele dvs vă plasează exact în grupul de oameni pe care îi incriminați.
Acel: mulți vor veni în numele meu, se vor folosi de numele meu și vă vor minți. Vă puneți cumva și această întrebare? Sau considerați direct că e o prostie ce spun? Doar dați-vă voie să vă întrebați pentru un minut: și dacă greșesc? și dacă ar trebui să caut adevărul mai mult cu inima și mai puțin cu răutatea rațiunii, a multelor pregătiri profesionale care cred că mă fac superioară celorlalți? dacă vorbește un ego aparent înțelept?
Niciodată nu vom putea face pace cu război. Nu vom anula răutatea decât cu iubire. Sincer, vă compătimesc. Și îmi cer încă o dată scuze pentru îndrăzneală. Dar echilibrul e întotdeauna undeva la mijloc. Vă pronunțați pentru Dumnezeu și vă comportați așa cum sigur lui nu i-ar plăcea să o faceți... Păcat.
Și eu îmi dau o mulțime de răspunsuri, care mai de care mai diferite. Dar continuu să mă întreb: oare cu ce ne confruntăm în mod real?

Anna spunea...

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Halloween
Sa citiți ca poate aflați lucruri noi

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ELENA DULGHERU spunea...

Postez comentariul unei cititoare care a primit articolul forwardat de o cunoștință, care a șters numele autoarei.
___________________________________

Dureros de adevarat. Cine a scris textul, tu? Foarte bun.
Mi-e mila de ei, au plecat la Marea Intilnire dind din cap, frenetic, „traind”, interiorizand muzica distrugerii ... Saracii de ei! Unde e sfirsitul crestinesc pentru care ne rugam la Sfinta Liturghie? Dumnezeu sa-i ajute pe cei ce lupta sa supravietuiasca, sa-i ajute Maica Domnului si sfintii!
Doi dintre membrii trupei erau asistenti universitari la Arhitectura si de aceea au murit tineri arhitecti, prieteni de-ai lor, care venisera sa-i vada, mi-a spus o prietena arhitecta care ii cunostea ... Tineri intelectuali, iubitori de cultura, dar fara discernamint, fara darul deosebirii duhurilor ... Dumnezeu sa-i ierte si sa-i miluiasca ... Mare pacat de fragezimea lor ...Tinerete secerata ...

Cu drag,
Ana

ELENA DULGHERU spunea...

Pentru Alexandra, o cititoare foarte nervoasă, care mă acuză de lipsă de omenie, îngustime, intoleranță și toate relele pământului. O cititoare care crede că ”artiștii sunt mai mult decât oameni” și e supărată că eu nu îi consider apriori așa.
Doar limbajul pe care îl folosești m-a oprit să îți postez mesajul. Din considerație pentru decența blogului și pentru ceilalți cititori.
Scrii că ”muzica aceea te înalță”, ”ma face sa ma simt libera, sa vreau sa-mi iubesc semenii si sa sper la o lume mai buna”.
Dacă muzica aceea te înalță și de face să-ți iubești semenii, încearcă să păstrezi acest sentiment și această stare și când citești acest articol. De ce te pierzi cu firea așa de repede? Sau n-are muzica aia puterea să-ți dea niște stări pozitive stabile? Ori tu nu ai stabilitatea psihică să le păstrezi? Poate te vei dezbăra de nervozitate și vei înțelege, în duhul iubirii de care vorbești, ceea ce am vrut să spun. Dacă tonul pe care îmi vorbești arată ”iubirea și înălțimea” la care te-au adus ascultarea ACELEI muzici, crede-mă, Alexandra, că acea muzică (sau altceva) te face să nu vrei să asculți un mesaj care nu îți convine.
Articolul meu ceartă, e adevărat, și acuză, dar nu oameni, ci obiceiuri, gusturi, mentalități și apucături. Recitește și înțelege! O muzică cu un anumit nucleu (malefic - zic eu, și nu numai eu) poate atrage oameni diferiți, așa cum zici tu, și nu e obligatoriu ca toți să fie din asta sataniști. Recitește și vei vedea că nu i-am etichetat pe toți participanții la acel nefericit concert - Dumnezeu să-i ierte! - așa. Sunt multe de spus, dar câtă vreme te vei afla în starea asta de enervare, nu vei putea înțelege.
Enervarea ta provine din conștiința superiorității pe care ți-o dă ascultarea acelei muzici (”nu suntem la fel ca ceilalți!” - intonează acea muzică pe toate vocile, tonurile, textele și subtextele ei), superioritate pe care eu am îndrăznit să o spulber. Pentru că este iluzorie și periculoasă pentru cei care își lasă orgoliul gâdilat de ea. Ironia mea față de pretinsa ta superioritate este cea pe care nu poți să mi-o ierți! Avem respect față de morți și deplîngem această catastrofă, dar asta nu trebuie să ne facă să le admirăm obiceiurile și să le admirăm apriori și faptele!
Trezește-te, Alexandra!

Unknown spunea...

Trezeste-te Elena, a ars biserica din Moreni in Postul Pastelui. Focul nu face diferenta intre cluburi si biserici, chimia nu tine cont de fantezii.

ELENA DULGHERU spunea...

@Vasile Pop. ”Focul nu face diferenta intre cluburi si biserici”? Chiar așa? Mai citiți și documentați-vă! Câte sfinte odoare au supraviețuit marilor incendii în timp ce tot ce era în jurul lor a fost mistuit de flăcări? Vă spun eu: sunt cazuri nenumărate. Nu suntem noi să judecăm când anume harul lui Dumnezeu se manifestă în felul acesta și când nu, dar avem fapte destule ca să înțelegem, dacă vrem să deschidem ochii.

Îmi vine să vă întreb ”Dar focul cine l-a creat?”, dar poate că sunteți ateu și atunci toate astea vă sunt greu de înțeles; adică în primul rând de acceptat. Dar și ateii se schimbă în situații extreme, și ateii sunt obligați să accepte evidențele. Se zice că ”nu există atei în tranșee”. Sau la bordul de pilotaj al unui avion. Dacă-i așa, haideți să ne coborâm cât mai repede în tranșee, ca să nu ne cuprindă ea pe noi nepregătiți! Această coborâre în tranșee, de bunăvoie, pe timp de pace, ca să zic așa, este propunerea mea în acest articol-avetisment, care pe mulți i-a scandalizat. Pe mulți, care au preferat glorificarea ipocrită a victimelor, făcută de strălucitoarele noastre crainice și de presa tabloidală, dar această glorificare nimic nu aduce. Și nu trezește.

Unknown spunea...

@ELENA DULGHERU, ma bucur ca sunteti fericita ca sfintele odoare din biserica din Costesti au scapat nevatamate, ca au murit toti copiii aia e doar un amanunt. Sfintele odoare sa fie in regula, pentru ca nu-i asa, cu siguranta Dumnezeu trebuie sa fie exact ca noi, ahtiat dupa amulete. Sfintele odoare din Poiana Stampei nu au supravietuit totusi, ma gandesc ca nu mai erau spre placerea Bunului Dumnezeu.
Focul l-a creat Dumnezeu, dar ma gandesc ca nu o sa tineti mana in lumanare din cauza asta. Sau nu o sa fiti incantata cand ard oameni de vii, nu?
Se zice ca nu exista atei in transee si se mai zice ca nici in spitale. E intens faptul ca credinta in Dumnezeu se rezuma la frica simpla de moarte. Inaltator lucru. E oribil sa iti doresti un stapan uman, dar inaltator sa ai unul in eter.

ELENA DULGHERU spunea...

@V. Pop
”Nu o să țin mâna în lumânare”? Și asta o ziceți tocmai acum, în ajunul Sfintelor Paști, când oamenii își mângâie fața în flăcările blânde ale Sfântului Mormânt? Dar desigur că cinismul dvs (cel față de Dumnezeu, în primul rând, că persoana mea mai puțin contează) vă obturează fereastra către asemenea realități. Și tot el vă face să proiectați asupra altora propriile dvs afecte. Într-un dialog al surzeniei care nu duce nicăieri.

Unknown spunea...

Daca suntem nitel rationali si mai putin metaforici, UN SINGUR OM isi mangaie fata, poatem, in flacarile blande ale Sfantului Mormant. Restul ne bazam pe ce spune dansul. Ca nu vrea sa ia cu el o camera GoPro HD ca sa ne minunam cu toti de puterea credintei care genereaza foc din aer. Si e in regula, nu a ajuns omenirea inca la nivelul in care poate fi multumita cu invataturi frumoase ca ale lui Iisus daca nu sunt completate cu magie, flacari din neant care stiu ora exacta, icoane plangatoare, bucatele din Cruce, Arsenie Boca.
Nu, cinismul meu nu se indreapta spre Dumnezeu, ca nu mai sunt sigur ca exista, se indreapta spre dumneavoastra si spre ce lucruri fac oamenii in numele lui Dumnezeu si a variantelor. Si mai ales spre cei care sunt siguri ca albumele Dream Theater si Snarky Puppy vin de la Satana.

ELENA DULGHERU spunea...

Cinismul dvs se îndreaptă și spre mine, și spre Dumnezeu. Spre mine în primul rând, pt că furia din prima dvs postare mă viza pe mine (și pe cei ce gândesc sau se exprimă ca mine, cu o fermitate pe care dvs nu o înțelegeți), nu pe Dumnezeu în mod direct. Dar în scurtul și abruptul nostru dialog v-am provocat să rostiți ce se ascunde de fapt sub această furie: necredința, sau mai precis hotărârea supărată de a vă întoarce cu spatele la Dumnezeu, doar pt că nu înțelegeți cum stau lucrurile ”Acolo”, doar pentru că ”acel Ceva, pe care nu știți să îl numiți” se manifestă altfel decât v-ați aștepta dvs. Și în loc să faceți un pas înapoi și să recunoașteți cu sinceritate și umilință ”nu înțeleg azi, dar poate voi înțelege mâine”, vă blocați cu superioritate într-o negare a Necunoscutului, care nu vă oferă nici o portiță spre cunoaștere și nici spre universul dvs interior. Cu cât veți persista mai mult în acest blocaj afectiv, cu atât mai greu vă va fi să ieșiți. De la un moment încolo, chiar imposibil.

Unknown spunea...

Nu stiu despre ce furie vorbiti, eu sunt vesel. Pe Dumnezeu as fi furios daca as fi sigur sigur ca exista, pentru leucemia la copii (inteleg ca in privinta asta Dumnezeu se comporta asa cum va asteptati dumneavoastra) si inca 1001 de chestii. Inca nu sunt sigur, mai asteptam. Da, nu sunt sigur de ce oamenii isi imagineaza ca in iad exista o zona unde bebelusii nebotezati ortodocsi sunt torturati pentru eternitate. No, pe acesti medievali (si pe Sfantul Augustin, curvarul care l-a gasit in final pe Dumnezeu) sunt nitel furios. Dumneavoastra sunt sigur ca nu sunteti asa, doar nu intelegeti prog-metalul si e ok.

Anonim spunea...

Stiu, a trecut ceva timp...
Crestineste - odihneasca-se in pace!
Nu toti credeau in Dumnezeu asa ca sa Ii ierte dupa voia Sa!
...
Daca nu stii ce faci sau nu crezi cand ti se spune ca ne bine ce faci, nu inseamna ca schimbi realitatea, ca devine bun ceea ce - stiai sau nu - ca este rau.
Da' ce mai inseamna "RAU" astazi, doar ce nu imi place MIE!
Cam asta e "instructia" publica in care cad victime copiii nostri, intr-o societate platita de noi sa ne faca bine...

Uneori primesti ce ceri, ... ce zic eu eu? - acolo au invocat si moartea si focul in deznadejde!
Reiese din cuvintele englezite - ca romaneste nu dadeau bine, nu-i asa?
Sa sune mai "strainez", ca sa nu fie "naspa" ci ... cool!
Scuzati, sa fie HOT! Si a fost, chiar prea hot...

Sigur ca suferinta imprastiata peste martorii evenimentului si peste familiile lor nu poate fi masurata "din afara".
Suferinta nu vine intamplator si nici degeaba; asta stie crestinul si nu accepta "ceilalti", in special desteptii lumii moderne.
Ia sa vedem daca focul "vine" cand il chemi:
Un asiatic arata ca vine: https://www.youtube.com/watch?v=0AZU8S9F0yI
Un australian arata ca vine: https://www.youtube.com/watch?v=L_-OpN99cj8
Vine. Vine cand il cheama omul - ca e lucratura demonica sau "energetica", nu are importanta; apare si arde!
Si nici un control de la Pompieri, Sanepid, Primarie, Mediu etc. nu poate documenta - afirma ca exista ceea ce exista, ca nu "stiinta" si nici "legislatia" nu se ocupa cu asta, venirea focului la (aparent) comanda omului.

Mai multa atentie si respect pentru sfaturile batranilor sa fi avut.... cand te faci frate cu... si treci puntea, se poate rupe puntea si "in ce te gaseste, in aceea te va judeca"!
Ca nu ne place, nu ne vine a crede - asta chiar ca nu conteaza si nu schimba nimic.
Ce mai conteaza ca ne e mila [si] ACUM ? - ne-a fpst rusine sa le spunem: nu e bine, nu e frumos, nu e folositor ce faceti! Nu cumva sa suparam "printisorul" sau "zina"... ca a ajuns copilu' sa tina loc de Dumnezeu...

Cum sa fie expresia libertatii inghesuirea intr-o hruba obscura cu necunoscuti, cu proceduri si tehnici audio-vizuale care incita si excita pe cei prezenti si nervos, si sexual, .... cu consum - sa fim realisti - nu numai de bauturi alcoolice...
O combinatie care aduce a manifestarea de naduf, de suparare .... pentru ce?
Pentru "libertatea" de ase manifesta astfel, paradoxal?
Pentru - cum spunea cineva mai sus - posturile bine platite (de invidiat!?!) sau din respingerea unor cunostiinte vaste, academice (ale unora dintre ei)?
Ce impotrivire fata de ce fel de tiranie manifestau acolo, ascunsi de ochii lumii...?
Si ce rezultat ar fi asteptat?
Pe cine "luminau" incurajau, motivau sa faca CE? ... si ce fel de lume mai buna?
Aprecierile favorabile petrecerii din hruba provin din soc emotional, mila si nu poarta vreo semnificatie pozitiva reala - "se distrau si ei"... da, era dreptul lor si l-au folosit cum au vrut, suportand consecintele.
----
... sigur n-au crezut ca vor gasi ce a "iesit", cum multi nu cred ca exista suflet, ca exista diavoli, ca exista lumea de dincolo (de viata).
Cand vor afla ca au trait in ratacire DIN VOIA LOR, poate va fi prea tarziu si orice regret ar fi inutil.

Anonim spunea...

Stiu, a trecut ceva timp...
Crestineste - odihneasca-se in pace!
Nu toti credeau in Dumnezeu asa ca sa Ii ierte dupa voia Sa!
...
Daca nu stii ce faci sau nu crezi cand ti se spune ca ne bine ce faci, nu inseamna ca schimbi realitatea, ca devine bun ceea ce - stiai sau nu - ca este rau.
Da' ce mai inseamna "RAU" astazi, doar ce nu imi place MIE!
Cam asta e "instructia" publica in care cad victime copiii nostri, intr-o societate platita de noi sa ne faca bine...

Uneori primesti ce ceri, ... ce zic eu eu? - acolo au invocat si moartea si focul in deznadejde!
Reiese din cuvintele englezite - ca romaneste nu dadeau bine, nu-i asa?
Sa sune mai "strainez", ca sa nu fie "naspa" ci ... cool!
Scuzati, sa fie HOT! Si a fost, chiar prea hot...

Sigur ca suferinta imprastiata peste martorii evenimentului si peste familiile lor nu poate fi masurata "din afara".
Suferinta nu vine intamplator si nici degeaba; asta stie crestinul si nu accepta "ceilalti", in special desteptii lumii moderne.
Ia sa vedem daca focul "vine" cand il chemi:
Un asiatic arata ca vine: https://www.youtube.com/watch?v=0AZU8S9F0yI
Un australian arata ca vine: https://www.youtube.com/watch?v=L_-OpN99cj8
Vine. Vine cand il cheama omul - ca e lucratura demonica sau "energetica", nu are importanta; apare si arde!
Si nici un control de la Pompieri, Sanepid, Primarie, Mediu etc. nu poate documenta - afirma ca exista ceea ce exista, ca nu "stiinta" si nici "legislatia" nu se ocupa cu asta, venirea focului la (aparent) comanda omului.

Mai multa atentie si respect pentru sfaturile batranilor sa fi avut.... cand te faci frate cu... si treci puntea, se poate rupe puntea si "in ce te gaseste, in aceea te va judeca"!
Ca nu ne place, nu ne vine a crede - asta chiar ca nu conteaza si nu schimba nimic.
Ce mai conteaza ca ne e mila [si] ACUM ? - ne-a fpst rusine sa le spunem: nu e bine, nu e frumos, nu e folositor ce faceti! Nu cumva sa suparam "printisorul" sau "zina"... ca a ajuns copilu' sa tina loc de Dumnezeu...

Cum sa fie expresia libertatii inghesuirea intr-o hruba obscura cu necunoscuti, cu proceduri si tehnici audio-vizuale care incita si excita pe cei prezenti si nervos, si sexual, .... cu consum - sa fim realisti - nu numai de bauturi alcoolice...
O combinatie care aduce a manifestarea de naduf, de suparare .... pentru ce?
Pentru "libertatea" de ase manifesta astfel, paradoxal?
Pentru - cum spunea cineva mai sus - posturile bine platite (de invidiat!?!) sau din respingerea unor cunostiinte vaste, academice (ale unora dintre ei)?
Ce impotrivire fata de ce fel de tiranie manifestau acolo, ascunsi de ochii lumii...?
Si ce rezultat ar fi asteptat?
Pe cine "luminau" incurajau, motivau sa faca CE? ... si ce fel de lume mai buna?
Aprecierile favorabile petrecerii din hruba provin din soc emotional, mila si nu poarta vreo semnificatie pozitiva reala - "se distrau si ei"... da, era dreptul lor si l-au folosit cum au vrut, suportand consecintele.
----
... sigur n-au crezut ca vor gasi ce a "iesit", cum multi nu cred ca exista suflet, ca exista diavoli, ca exista lumea de dincolo (de viata).
Cand vor afla ca au trait in ratacire DIN VOIA LOR, poate va fi prea tarziu si orice regret ar fi inutil.