Articol apărut în revista Lumea credinţei, numărul pe octombrie 2008 . Fotografiile aparţin autoarei articolului.
Mai bine de-un secol, istoricii au tot vorbit de „butoiul cu pulbere al Balcanilor”. Sintagma a traversat generaţii, îmbogăţind cu noi cazuistici belicoase un complex de probleme politice ce păreau să nu aibă sfârşit. Şi chiar dacă atenţia lumii se îndreaptă mai mult, în ultimele decenii, spre „butoiul cu pulbere Caucazian”, dramele Balcanilor sunt departe de a fi vindecate.
În zorii Evului Mediu, creştinismul unifica Europa, salvând-o din lanţul devastator al luptelor intertribale şi feudale. Astăzi, când occidentul european şi-a uitat originile formatoare, răsăritul continentului, zona cea mai încercată în ultimele sute de ani, începe să-şi reamintească de marea moştenire a Bizanţului, răsărind, ca o pasăre Phoenix, din cenuşa totalitarismelor anticreştine.
Imediat după anii '90, profitând de libertatea de expresie proaspăt câştigată, un grup de tineri entuziaşti, amintindu-şi de fondul comun creştin-ortodox al Balcanilor, a hotărât să dea o replică unificatoare fatidicei sintagme geopolitice. Astfel se năştea în 1993 Asociaţia Tineretului Ortodox din Balcani (B.O.Y.A.), organizaţie pan-ortodoxă, a cărei activitate culturală, socială şi bisericească are ca scop redescoperirea rădăcinilor istorice şi a tradiţiilor comune ale popoarelor din această zonă a Europei.
Cu toate că are o vechime de 15 ani şi o activitate destul de semnificativă, nu ştiu câtă lume a auzit despre B.O.Y.A. În pofida modelor vremii, cei din staff-ul ei nu au pretenţia vizibilităţii mediatice. În cumintele stil al tradiţiei, principiul „a tace şi-a face” este considerat cel mai potrivit eticii ortodoxe.
Un Festival pan-ortodox fără televiziuni şi radiouri, aproape fără jurnalişti, în care atmosfera dominantă este colocvială, o copie „lumească” a non-formalismului monahal ortodox. Ne simţim ca acasă, ritmurile sunt balcanice, întârzierile, permise; jovialitatea şi o stenică relaxare ne amintesc de „Porţile Orientului”, care iată că sunt mult mai largi decât crede românul neaoş...
Tema festivalului, „A deveni o nouă fiinţă în Hristos”, este generoasă şi vizează în primul rând revirimentul religios al Balcanilor, urmat după căderea Cortinei de Fier şi recâştigarea libertăţii politice şi a credinţei. Manifestarea este patronată de Mitropolitului Varnei şi al Marelui Preslav, Înalt Prea Sfinţitul Kirill, care o va oblădui cu prezenţa sa activă pe toate cele cinci zile ale desfăşurării sale. Câţiva înalţi ierarhi, clerici şi mireni, majoritatea foarte tineri, reprezentanţi de edituri şi de organizaţii para-bisericeşti, interpreţi de folclor din ţările ortodoxe balcanice vor colora diagrama de evenimente duhovniceşti, care ne vor umple inima cu bogăţia lor cel puţin pentru câteva zile.
Cea mai aşteptată apariţie este cea a Episcopului Bisericii Serbiei, Atanasie Jeftici, personalitate proeminentă a ortodoxiei balcanice, a cărui căldură, francheţe şi simplitate aminteşte de apropierea faţă de popor a ierarhilor primelor veacuri creştine. Licenţiat a patru facultăţi de teologie şi fost decan al Facultăţii din Belgrad, înaltul ierarh ne aminteşte că „Balcanii sunt anteriori Europei”. Ei au fost leagănul civilizaţiei tracice, din care şi-au luat obârşia atâtea popoare; dar şi primele formaţiuni statale ale Evului Mediu şi-au avut nucleul tot în Balcani. Cuvântul de forţă al prelegerii Preasfinţitului (intitulată „Liturghie şi spiritualitate”) subliniază importanţa întâlnirii noastre: „Un creştin singur nu este un creştin. Când ne unim doi sau trei în numele lui Hristos, atunci suntem creştini. Creştinismul înseamnă comuniune, atât în monahism, cât şi în viaţa de familie. În creştinism viaţa comunitară este esenţială, iar liturghia ne face egali în faţa lui Dumnezeu, dacă venim la ea cu pocăinţă şi cu smerenie”. Preasfinţitul Atanasie este foarte iubit şi, în ciuda sănătăţii precare, are puterea să-şi dăruiască el însuşi iubirea celor din jur.
O prezenţă din afara spaţiului balcanic este aceea a arhimandritului Tihon Şevkunov, egumen al Mănăstirii Întâmpinării Domnului din Moscova, autorul răsunătorului film documentar „Căderea unui imperiu: lecţia bizantină”. Bizanţul poate fi, pentru Balcanii mileniului III, un numitor comun al tradiţiei. Iată una din lecţiile bizantine. Dar tot Bizanţul poate deveni factor de discordie, dacă e privit ca prototip al imperiului absolut pe pământ şi ca justificare a ideii imperiale, într-un discurs geo-politico-religios de secol XXI. Acesta este subtextul, destul de transparent, al filmului părintelui Tihon, o meditaţie gravă asupra relaţiei dintre istorie şi morala creştină, care, în ciuda partizanatului, merită văzut de cei interesaţi de sensul religios al istoriei. Filmul a creat controverse în rândul publicului, constituit aproape exclusiv din reprezentanţi ai unor state formate pe principii etnice.
Atmosfera s-a relaxat în momentul prezentării de carte a editurilor „Predania” din România (traducătoare, printre altele, a operelor sfinţilor sârbi Nicolae Velimirovici şi Iustin Popovici) şi „Duga Kniga” din Serbia. Cea de-a doua, specializată în carte pentru copii, şi-a propus realizarea unor desene de tip iconic, care să ilustreze texte de educaţie religioasă, ceea ce a dus la o originală, deosebit de atractivă şi... foarte ortodoxă alianţă dintre stilul iconografic şi cel disneyan, concepută de graficianul şi pictorul iconar Serjoja Popov.
Ultima şi cea mai impresionantă prezentare a fost aceea a grupului Bisericii Albaneze, renăscută din cenuşă la mijlocul anilor '90, după exterminarea totală de către regimul comunist. Peste 150 de biserici ridicate din temelii, altele 100 restaurate, peste 100 de mănăstiri renovate, o susţinută activitate socială, filantropică şi misionară într-o ţară subdezvoltată, unde Ortodoxia e minoritară, dar „mai ales topirea ghettourilor din sufletele oamenilor” – iată bilanţul celor 23 de ani de libertate religioasă, prezentat de Jorgo Papadhopuli, directorul Biroului Central al Tineretului Ortodox Albanez. Această renaştere spectaculoasă se datorează în primul rând Arhiepiscopului Anastasios al Tiranei şi întregii Albanii, personalitate providenţială, care a reuşit să readucă Biserica Albaneză în rândul bisericilor-surori ale Europei. Cartea sa, „Eseuri ortodoxe pe probleme ale globalizării”, tradusă în mai multe limbi, a completat seria de prezentări
editoriale a Festivalului.
Şi nu în ultimul rând, muzica populară – bulgară, sârbă, albaneză... (căci românii au cam preferat... „isihia”) – a creat miraculoase punţi de legătură – cele mai stabile - , cu mult deasupra cuvintelor. Dincolo de influenţele avare, hune şi pecenege, rezonau aceleaşi rădăcini tracice, amintindu-ne că Muzica s-a născut în Balcani...
În zorii Evului Mediu, creştinismul unifica Europa, salvând-o din lanţul devastator al luptelor intertribale şi feudale. Astăzi, când occidentul european şi-a uitat originile formatoare, răsăritul continentului, zona cea mai încercată în ultimele sute de ani, începe să-şi reamintească de marea moştenire a Bizanţului, răsărind, ca o pasăre Phoenix, din cenuşa totalitarismelor anticreştine.
Imediat după anii '90, profitând de libertatea de expresie proaspăt câştigată, un grup de tineri entuziaşti, amintindu-şi de fondul comun creştin-ortodox al Balcanilor, a hotărât să dea o replică unificatoare fatidicei sintagme geopolitice. Astfel se năştea în 1993 Asociaţia Tineretului Ortodox din Balcani (B.O.Y.A.), organizaţie pan-ortodoxă, a cărei activitate culturală, socială şi bisericească are ca scop redescoperirea rădăcinilor istorice şi a tradiţiilor comune ale popoarelor din această zonă a Europei.
Cu toate că are o vechime de 15 ani şi o activitate destul de semnificativă, nu ştiu câtă lume a auzit despre B.O.Y.A. În pofida modelor vremii, cei din staff-ul ei nu au pretenţia vizibilităţii mediatice. În cumintele stil al tradiţiei, principiul „a tace şi-a face” este considerat cel mai potrivit eticii ortodoxe.
Un Festival pan-ortodox fără televiziuni şi radiouri, aproape fără jurnalişti, în care atmosfera dominantă este colocvială, o copie „lumească” a non-formalismului monahal ortodox. Ne simţim ca acasă, ritmurile sunt balcanice, întârzierile, permise; jovialitatea şi o stenică relaxare ne amintesc de „Porţile Orientului”, care iată că sunt mult mai largi decât crede românul neaoş...
Tema festivalului, „A deveni o nouă fiinţă în Hristos”, este generoasă şi vizează în primul rând revirimentul religios al Balcanilor, urmat după căderea Cortinei de Fier şi recâştigarea libertăţii politice şi a credinţei. Manifestarea este patronată de Mitropolitului Varnei şi al Marelui Preslav, Înalt Prea Sfinţitul Kirill, care o va oblădui cu prezenţa sa activă pe toate cele cinci zile ale desfăşurării sale. Câţiva înalţi ierarhi, clerici şi mireni, majoritatea foarte tineri, reprezentanţi de edituri şi de organizaţii para-bisericeşti, interpreţi de folclor din ţările ortodoxe balcanice vor colora diagrama de evenimente duhovniceşti, care ne vor umple inima cu bogăţia lor cel puţin pentru câteva zile.
Cea mai aşteptată apariţie este cea a Episcopului Bisericii Serbiei, Atanasie Jeftici, personalitate proeminentă a ortodoxiei balcanice, a cărui căldură, francheţe şi simplitate aminteşte de apropierea faţă de popor a ierarhilor primelor veacuri creştine. Licenţiat a patru facultăţi de teologie şi fost decan al Facultăţii din Belgrad, înaltul ierarh ne aminteşte că „Balcanii sunt anteriori Europei”. Ei au fost leagănul civilizaţiei tracice, din care şi-au luat obârşia atâtea popoare; dar şi primele formaţiuni statale ale Evului Mediu şi-au avut nucleul tot în Balcani. Cuvântul de forţă al prelegerii Preasfinţitului (intitulată „Liturghie şi spiritualitate”) subliniază importanţa întâlnirii noastre: „Un creştin singur nu este un creştin. Când ne unim doi sau trei în numele lui Hristos, atunci suntem creştini. Creştinismul înseamnă comuniune, atât în monahism, cât şi în viaţa de familie. În creştinism viaţa comunitară este esenţială, iar liturghia ne face egali în faţa lui Dumnezeu, dacă venim la ea cu pocăinţă şi cu smerenie”. Preasfinţitul Atanasie este foarte iubit şi, în ciuda sănătăţii precare, are puterea să-şi dăruiască el însuşi iubirea celor din jur.
O prezenţă din afara spaţiului balcanic este aceea a arhimandritului Tihon Şevkunov, egumen al Mănăstirii Întâmpinării Domnului din Moscova, autorul răsunătorului film documentar „Căderea unui imperiu: lecţia bizantină”. Bizanţul poate fi, pentru Balcanii mileniului III, un numitor comun al tradiţiei. Iată una din lecţiile bizantine. Dar tot Bizanţul poate deveni factor de discordie, dacă e privit ca prototip al imperiului absolut pe pământ şi ca justificare a ideii imperiale, într-un discurs geo-politico-religios de secol XXI. Acesta este subtextul, destul de transparent, al filmului părintelui Tihon, o meditaţie gravă asupra relaţiei dintre istorie şi morala creştină, care, în ciuda partizanatului, merită văzut de cei interesaţi de sensul religios al istoriei. Filmul a creat controverse în rândul publicului, constituit aproape exclusiv din reprezentanţi ai unor state formate pe principii etnice.
Atmosfera s-a relaxat în momentul prezentării de carte a editurilor „Predania” din România (traducătoare, printre altele, a operelor sfinţilor sârbi Nicolae Velimirovici şi Iustin Popovici) şi „Duga Kniga” din Serbia. Cea de-a doua, specializată în carte pentru copii, şi-a propus realizarea unor desene de tip iconic, care să ilustreze texte de educaţie religioasă, ceea ce a dus la o originală, deosebit de atractivă şi... foarte ortodoxă alianţă dintre stilul iconografic şi cel disneyan, concepută de graficianul şi pictorul iconar Serjoja Popov.
Ultima şi cea mai impresionantă prezentare a fost aceea a grupului Bisericii Albaneze, renăscută din cenuşă la mijlocul anilor '90, după exterminarea totală de către regimul comunist. Peste 150 de biserici ridicate din temelii, altele 100 restaurate, peste 100 de mănăstiri renovate, o susţinută activitate socială, filantropică şi misionară într-o ţară subdezvoltată, unde Ortodoxia e minoritară, dar „mai ales topirea ghettourilor din sufletele oamenilor” – iată bilanţul celor 23 de ani de libertate religioasă, prezentat de Jorgo Papadhopuli, directorul Biroului Central al Tineretului Ortodox Albanez. Această renaştere spectaculoasă se datorează în primul rând Arhiepiscopului Anastasios al Tiranei şi întregii Albanii, personalitate providenţială, care a reuşit să readucă Biserica Albaneză în rândul bisericilor-surori ale Europei. Cartea sa, „Eseuri ortodoxe pe probleme ale globalizării”, tradusă în mai multe limbi, a completat seria de prezentări
editoriale a Festivalului. Şi nu în ultimul rând, muzica populară – bulgară, sârbă, albaneză... (căci românii au cam preferat... „isihia”) – a creat miraculoase punţi de legătură – cele mai stabile - , cu mult deasupra cuvintelor. Dincolo de influenţele avare, hune şi pecenege, rezonau aceleaşi rădăcini tracice, amintindu-ne că Muzica s-a născut în Balcani...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu