Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

vineri, 12 iunie 2009

“ANTIM IVIREANUL”: MARTIRIU, FILM ŞI UITARE

[Articol apărut în revista Lumea Credinţei/iulie 2009]


Intrat în legenda citadinã româneascã dupã o singurã proiectie, şi aceea extra-ordinarã, neînregimentatã nici unui festival, nici circuitului cinematografic, absent din reteaua video-discurilor, filmul produs în 2001 de Gruzia-Film, "Antim Ivireanul" / "Antim Iverleli", dedicat sfântului cãrturar sfideazã orice precept al comunicãrii mediatice institutionalizate. Pentru a ajunge la credincioşi, sfinţii n-au nevoie de advertising – iatã, se pare, explicaţia perenitãţii în memoria pleromei a proiecţiei-surprinzã oferite pe Cinemateca Românã pe 27 octombrie 2002, cu ocazia sãrbãtoririi organizate de mãnãstirea bucureşteanã care îi poartã numele, a zece ani de la canonizarea ierarhului martir.
Şi chiar dacã exceptionala frescã istoricã nu a impulsionat genul atât de firav al hagiografiei cinematografice (cineaştii de pe ambele ţãrmuri ale Mãrii Negre fiind preocupati, atunci, ca şi acum, de definirea propriei lor identitãti), ori, poate cã mai ales de aceea, adicã pentru unicitatea sa, filmul meritã readucerea aminte.
"Fiti atenti cã faceti un film despre un mucenic! Filmarea lui va fi o mucenicie!" – îi avertiza pe la începutul anilor 90, Vrednicul întru pomenire Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe entuziaştii realizatori de la Studiourile Gruzia-Film, încã înainte ca micul stat caucazian sã se prãbuşeascã în marasmele politico-economice ale tranzitiei (mult mai dramatice ca cele româneşti). Şi aşa a fost. Conceput iniţial ca o superproducţie, filmul a trebuit sã-şi restrângã treptat din buget, traversând chiar perioade de "moarte clinicã", fapt ce şi-a spus cuvântul asupra rezultatului final. A fost nevoie de zece ani de la primul tur de manivelã, de multã obstinatie şi voinţã din partea producãtorilor şi regizorului Ghiuli Ciohonelidze (la vremea lansãrii peliculei, un venerabil heptagenar, cineast consacrat al scenei georgiene), pentru ca filmul sã ajungã pe ecrane, ieşind astfel din lista marilor abandonuri din industria cinematograficã... Este un "drum al pãtimirii" comparabil cu "mucenicia" filmului "Andrei Rubliov".
Şi chiar dacã, din motive de buget, filmul suferã de o uşoarã neomogenitate, vizibilã mai ales în scenografia secventelor finale, prestatiile excelente ale actorilor, spectaculozitatea dramei şi, mai ales, vraja atmosferei sfârşit-mediaevale a "Portilor Orientului" îl înscriu printre producţiile istorice de referintã ale cinematografiilor est-europene.
Epopeea regizatã de Ghiuli Ciohonelidze dupã un scenariu de Vaja Ghigaşvili restituie, pornind de la puţinãtatea şi eterogenitatea datelor istorice existente, destinul viitorului ierarh Antim, începând cu copilãria petrecutã într-o Ivirie hãrţuitã de turci, continuând cu robia la Marea Poartã şi cu rãscumpãrarea tânãrului sculptor, pictor, caligraf, traducãtor şi tipograf, cu primirea hainei monahale, cu sosirea în Ţara Valahã, în slujba Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu şi cu urcarea treptelor ierarhice, pânã la aceea de mitropolit al Ţãrii Româneşti şi culminând cu finalul martiric cunoscut.
Eroul principal, care polarizeazã în jurul sãu întreaga dramaturgie a filmului, este întruchipat, la cele trei vârste ale vietii, de trei actori diferiti. Copilul Andrei, cel ce va fi devenit monahul Antim, are de traversat o pruncie greu lovitã de vitregia istoriei (mama este ucisã de turci), apoi primeşte harul de mire al Domnului şi botezul strãinãtãtii, urmând sã îşi asume cu dârzenie slujirea şi cãlãuzirea întru credintã a altui popor creştin. Tânãrul monah Antim e întruchipat de Laşel Okroşidze, un actor capabil sã redea simultan sensibilitatea şi fermitatea, curajul şi dãruirea, cu valente certe pentru interpretarea unor personaje de mare puritate şi încãrcãturã spiritualã. Vârsta maturitãtii şi a arhieriei poartã semnãtura interpretativã a regizorului – actor de notorietate în Georgia, cu peste şaizeci de roluri la activ, impunãtor prin sobrietate şi putere de concentrare, ce alcãtuiesc o harismã aparte.
Expresivitatea nobilã a chipului georgian, de o frumusete austerã şi viguroasã, purtãtoare a unei armonii spiritualizate, a putut fi admiratã într-o galerie de personaje, interpretate de mari actori ai ecranului georgian. Aceste valenţe şi-au dat deplina mãsura mai ales în redarea autenticã mediului monahal medieval (performantã extrem de rarã în cinema), axatã pe întelegerea şi asumarea înãltimii de credintã a înaintaşilor, iar nu pe o emfaticã etalare a gesticii şi veşmintelor. A aduce pe ecran evlavia nu poate decât cel ce o cultivã în suflet, pânã la a o înscrie în ordinul firescului.
Bogata şi diversa paletã de personaje se proiecteazã pe o atmosferã de descãlecat, îngemãnatã cu basmele, minutios modelatã regizoral şi atent surprinsã vizual de directorii de imagine A. Maisuradze şi I. Iozadze, coloratã cu detalii specifice universurilor de civilizatie investigate (de la dantelãriile de piatrã ale bisericilor gruzine, pãrând o continuare a stâncãriilor albe pe care sunt durate, la prãfuitul şi luxuriantul Stambul, pânã la eleganta Mogoşoaia şi cancelariile brâncoveneşti). Filmul impresioneazã prin plasticitatea aridã a peisajului gruzin, cu aerul sãu ancestral, prin senzualitatea misticã a grãdinilor princiare bizantine, brãzdate de pãuni şi brocarturi imperiale, ce se vor imprima pe retina tãlmãcitorului-pelerin, prin alaiul zgomotos al bâlciurilor de pe malul Bosforului, unde se vinde orice, de la papagali vorbitori, la sclavi gruzini şi valahi. Efectele crizei de productie mai sus enuntate se resimt spre final, în momentul investigãrii spatiului nord-dunãrean, când atmosfera pierde din autenticitate, scenografia se simplificã pânã spre stilizare, iar noile personaje sunt expuse mai sumar – fapte ce nu ştirbesc, însã, farmecul şi anvergura de amplã frescã istoricã a peliculei şi, mai ales pentru noi, calitatea exceptionalã de document dedicat unuia dintre marii sfinti-civilizatori ai Rãsãritului de Europã creştinã.
Existã personalitãti care, prin puterea jertfelnicã a spiritului iubitor de Adevãr, reîntorc istoria cu fata spre Dumnezeu. Aceastã turnurã, însã, nu este iertatã de cultivatorii minciunii, fapt pentru care eroul restaurator va avea de plãtit cu viata. Iatã de ce, pentru primul Liturghier în limba românã din Valahia şi pentru miile de pagini tipãrite în româneşte, Sfântul Antim, misionar al unui "iluminism creştin carpato-caucazian", nu a putut fi iertat de cei pentru care cristalizarea conştiinţei de sine a neamului românesc era o piedicã în dominarea acestuia. Odatã cu îndepãrtarea de la tron şi uciderea de cãtre turci a Sfântului Constantin Brâncoveanu (†1716), Ierarhul din Iviria cade în dizgraţie şi devine victimã a aceloraşi uneltitori, sfârşind prin acelaşi martiriu ca şi domnitorul pe care îl slujise.
La întrebarea: "Cum este posibil, din punct de vedere artistic, sã aduci pe ecran evlavia, fãrã sã cazi în desuetudine şi formalism?", rãspunsul lui Ghiuli Ciohonelidze (nepot de episcop gruzin) a fost simplu şi dezarmant: "Noi, gruzinii, suntem creştini de paisprezece secole, mergem la bisericã… Pentru noi, lucrurile acestea tin de firesc. Timp de şaptezeci de ani de comunism i-am arãtat pe preoti ca pe nişte caraghioşi. Dar poporul a rãmas credincios, chiar dacã era interzis sã mergi la bisericã…".
Neagreatã de televiziuni şi de marile festivaluri, pelicula zace în studiourile Gruzia-Film din Tbilisi, neexistând fonduri pentru transpunerea ei pe suport digital. Şi dacã ignorarea din partea distribuitorilor occidentali este, într-un fel, de înţeles, ea este cu totul de neînţeles, când vine din partea beneficiarului spiritual direct al acestui cadou de suflet şi uriaş travaliu artistic, care este România. Este deplorabil şi uimitor: din 2002 şi pânã acum, producãtorii de la Tbilisi nu au reuşit sã convingã nici un partener de la Bucureşti sã achiziţioneze pelicula, asta dupã ce cu un deceniu înainte, în vremea primei legislaturi iliesciene, Bucureştiul refuzase sã participe financiar la productie. Sper sã vinã cât mai curând vremea când vom recupera aceastã patã de pe obrazul proverbialei noastre ospitalitãţi, pe care "tranzitia de… moravuri" riscã sã o transforme în vorbe goale.
Tocmai am aflat, printr-o conjuncturã neaşteptatã, cã venerabilul regizor a plecat la Domnul pe 25 decembie 2008. Luminoasã sã-i fie trecerea, binecuvântatã sã-i fie sosirea în ceata celor dimpreunã-pãtimitori şi slãvitori cu Sfântul Ierarh Antim!

3 comentarii:

olaru ionut spunea...

As dori sa sti unde se poate gasi acest film despre Sf.Antim Ivireanu? Am cautat in toate sursele mele de informare si nu am gasit nimic.
Multumesc.

Ionut Olaru

Elena Dulgheru spunea...

Draga Ionut, din pacate nu te pot ajuta: filmul nu este distribuit in Romania, nici în alte ţări. Urmăreşte, însă, festivalurile cu secţii retropective, alte manifestări tematice (care sunt rare), stai de vorbă cu colecţionarii...

rory spunea...

Nu pot să cred că o asemenea valoare cinematografică nu se găseşte la noi în ţară.
Doamne, Dumnezeule, cât de... înguşti la creier putem fi!