Artă, comerţ, credinţă: Crăciunul de pe ecrane

Apărut în Ziarul Lumina de marţi 28 decembrie 2010 și preluat de revista Caiete silvane / decembrie 2011

“O poveste de Crăciun” (r. Robert Zemeckis, 2009)

De Crăciun se vinde orice, inclusiv filme, basme şi alte jucării, mai ales dacă au un ambalaj de sezon. În ajunul sărbătorilor iernii, marile case de producţie programează lansări de filme tematice; multe s-ar prăbuşi imediat în altă perioadă a anului: publicul este mai îngăduitor de sărbători, spiritul critic intră în vacanţă, iar sensibilitatea noastră e gata să primească aproape orice, dacă eticheta poartă marca lui Moş Crăciun.

Dar există şi filme “nemuritoare”, intrate în topul celor mai îndrăgite pelicule de Crăciun, iar astăzi vom vorbi despre două dintre acestea.

“O viaţă minunată” / “It's A Wonderful Life” (r. Frank Capra, 1946) şi “O poveste de Crăciun” / “A Christmas Carol” (r. Robert Zemeckis, 2009) sunt realizate la interval de o jumătate de veac şi ceva în aceeaşi cetate a Hollywood-ului. Au la bază poveşti simple, moralizatoare şi ar putea fi amendate pentru patetism şi “infantilismul credinţei în supranatural”, dacă spiritul Crăciunului nu ne-ar îndemna să căutăm tocmai asemenea pilde, în care oamenii devin mai buni (mai ales cu ajutorul îngerilor) şi totul este posibil. Ambele se folosesc de terapia confruntării cu “cea mai rea dintre lumi” (infernul) pentru a-i face pe oameni mai generoşi şi mai încrezători în “darul divin al vieţii”. Ce pedagogie elementară, ar spune unii, demnă de un predicator medieval, jonglând cu flăcările iadului pentru a supune mulţimile de rău-credincioşi!

Şi totuşi, succesul este imens şi practic garantat, atestat de Hollywood, de Sfinţii Părinţi ori de înţelepciunea iudaică, e suficient ca “regizorul” şi “participanţii la joc” să creadă în ea şi ca aceştia să aibă girul şi încrederea publicului. Pentru că mizează pe încrederea necondiţionată a spectatorilor, o “poveste de Crăciun” este bine să conţină pe afiş numele cele mai îndrăgite de marele public. Jim Carrey şi James Stewart, nume-simbol ale cinematografiei americane de azi şi de ieri, au dat naştere, sub bagheta unor regizori la fel de cunoscuţi şi de populari (Zemeckis şi Capra) la două dintre cele mai îndrăgite pelicule de sărbători.


“O viaţă minunată” (r. Frank Capra, 1946)

În perioada depresiei economice, studiourile americane au decis că e nevoie de filme care “să dea oamenilor speranţă”. Teme ca “lozul de un milion de dolari”, ascensiuni sociale fulgerătoare, reactualizări ale mitului Cenuşăresei, alături de moda eroilor justiţiari şi a orfanilor cu suflet de aur alcătuiau agenda de priorităţi a Hollywoodului, iar sicilianul Frank Capra era maestrul numărul unu al genului.

Iniţial, “O viaţă minunată”, povestea mărinimosului patron al unei bănci de provincie, ajuns la faliment şi salvat de la sinucidere de un înger, nu a fost conceput ca un film de Crăciun, ci ca o melodramă socială, un manifest împotriva corporatismului fără scrupule şi o pledoarie în tonuri pudrate pentru altruism şi solidaritate. Din punct de vedere financiar, la lansare a fost un eşec. Filmul a revenit în atenţia publicului abia în 1973, după ce a fost transmis de televiziune în perioada Crăciunului, devenind, din acel moment, unul din filmele-reper ale genului.

Peste 50 de ani, schema filmului de sezon nu s-a schimbat prea mult, dar concurenţa şi pretenţiile publicului au crescut, regizorii care cred în Moş Crăciun trebuind să-şi ambaleze povestea în efecte cât mai atrăgătoare.

Robert Zemeckis, realizatorul legendarului block-buster “Forrest Gump”, are de multă vreme atenţia focalizată pe lumea inocenţei şi a fantasticului. Cofondator al studioului ImageMovers Digital, începe să exploateze animaţia de sinteză cu personaje coordonate în mişcări de actori reali, tehnică în care realizează în 2004 “Expresul Polar”, povestea călătoriei spre Polul Nord a unui băiat care nu crede în Moş Crăciun. Având un concept grafic cam sumbru pentru inocenţa subiectului, filmul este continuat cu “A Christmas Carol”, ecranizarea unui roman al lui Dickens, transpus pentru întâia oară pe ecrane în zorii filmului mut, în 1901.

Mult mai pitoresc ca “Expresul Polar”, savuros ca imagerie vizuală, “O poveste de Crăciun” urmăreşte drumul spre pocăinţă al bătrânului Scrooge, un om de afaceri zgârcit, vizitat de fantoma fostului său partener, care în ajunul Crăciunului iese din iad spre a-l avertiza de drumul greşit pe care se află. Trei duhuri, ale Crăciunului Trecut, Prezent şi Viitor, îl poartă în călătorii fascinante în spaţiu şi timp, spre a-i arăta greşelile vieţii sale. Cu inima frântă la vederea fiinţelor pe care le-a rănit, îngrozit de flăcările iadului, Scroonge învaţă să trăiască pentru alţii şi să preţuiască sărbătoarea Crăciunului.