Pace, război, speranţă – “Înainte de ploaie” de Milcho Manchevski

Apărut* în Ziarul Lumina de marţi 18 ianuarie 2011

Cadru din film

De mulţi ani circulă printre cinefilii creştini din România filmul “Before the Rain” (în original “Pre Kise” sau “Pred doždot”, 1994) al fotografului, jurnalistului şi cineastului macedonean stabilit în America, Milcho Manchevski. Apărut în perioada de maximă exacerbare a conflictului armat iugoslav şi expunând cu o rară percutanţă artistică tema violenţei şi a intoleranţei din Balcani şi de pretutindeni, debutul în lung-metraj al regizorului originar din Skopje a ţinut multă vreme prima pagină a tabloidelor, fiind distribuit în 50 de ţări (mai puţin, România), întrunind peste 3000 de cronici din lumea întreagă încă în era pre-internetului, cucerind peste 30 de premii în festivaluri, în frunte cu Leul de Aur veneţian şi conferind regizorului mai multe distincţii umanitare.

S-au turnat relativ multe (totuşi, insuficiente) filme în epocă, dar mai ales post factum, pe tema tragediei războaielor din destrămata Iugoslavie – “No Man’s Land” al lui Danis Tanovic (2001) şi “Grbavica” / “Sarajevo, dragostea mea” de Jasmila Zbanic (2006) fiind dintre cele mai reuşite şi mai mediatizate internaţional. Dar, indiferent de perspectiva politică, parcă nici unul nu a reuşit să cuprindă atât de osmotic în aceeaşi viziune concretul şi generalul, spiritul documentarist şi atenta elaborare dramaturgică, lirismul şi violenţa, ca “Înainte de ploaie” al lui Manchevski. De aici, puterea de convingere şi sinceritatea mesajului umanitar-pacifist al acestuia, capacitatea sa de a cuceri zone de public extrem de diferite, de aici şi perenitatea sa. Există chiar voci printre exegeţi, care susţin că neproliferarea conflictului armat în Macedonia, în momentul când acesta cuprinsese tot mai multe state ex-iugoslave, s-ar fi datorat pledoariei pacifiste a peliculei regizorului-scenarist, laureat ulterior (în 2002) cu premiul “Maica Tereza” pentru activitate umanitară. Absenţa filmului de pe listele distribuitorilor din România este încă un semn al inabilităţii comerţului nostru de cinema.

Fără a fi un film de război, “Înainte de ploaie” vorbeşte despre arme, intoleranţă şi violenţă şi despre cercul vicios, înscris într-un timp ciclic, generat de acestea: un cerc al setei de răzbunare şi al urii comunitare (interetnice, interreligioase), iraţional, atemporal şi a-topic în generalitatea sa, identic în hipermoderna Londră sau într-un cătun arhaic din Munţii Dinarici.


Katrin Cartlidge şi Rade Serbedzija în "Pre kise"

 În limbajele prozei şi poeziei ecranului, egal răspândite în ţesătura imagistică, verbală şi muzicală, ca şi în întreaga structură compoziţională, primul film de circuit internaţional vorbit în macedoneană repetă acelaşi leitmotiv filozofic al timpului circular, al damnării, specific comunităţilor (moderne sau tradiţionale) clădite pe instinct, hazard şi pe legea Talionului.

Regizorul laureat pentru videoclip muzical şi film experimental are geniul surprinderii gesturilor şi ştiinţa dozării tonurilor şi evenimentelor, pentru a păstra o distanţă detaşat-filozofică şi uman-compasivă totodată, extrem de greu de obţinut în filmele despre conflicte sociale şi etnice.

Dar primul atu al filmului, cel care îngenunchează din start privitorul, este frumuseţea nelumească a cadrelor semnate de directorul de imagine Manuel Teran. Turnat în Macedonia şi la Londra, cele două locaţii de desfăşurare a acţiunii, filmul îşi proiectează povestea pe armonia supramundană a unei geografii alpin-insulare mediteraneene, însemnate iniţial de simboluri creştine, amintind de austera solaritate marină a Athosului. Către spaţiul Sfântului Munte ne conduc şi primele cadre, ale călugărilor proiectaţi pe mare şi cer şi ale asprei mănăstiri de granit, suspendate între bolta cerească şi valuri. Mai târziu am aflat că geografia, în care mitralierele sunt mai întrebuinţate decât pâinea, iar broscuţe ţestoase sunt ucise pentru distracţie de copii preşcolari, este una virtuală, compusă cu virtuozitate şi fără ostentaţia efectelor digitale în cabina de montaj (Macedonia actuală nu are ieşire la mare!). Nici o nostalgie naţionalistă, ci pura necesitate a contrapunctului dramaturgic dintre frumuseţea ireală a peisajului şi dizarmonia cavernoasă a relaţiilor interumane, este cea care a motivat o astfel de soluţie scenografică, rară în cinematograful realist actual.

Cu toate că pivotează în jurul unui conflict interetnic balcanic, peste care se suprapune un episod al terorismului modern occidental, filmul nu este despre războiul din Balcani, mai mult – susţine regizorul –, nu este unul politic. În el s-au regăsit spectatori din cele mai diverse zone conflictuale ale lumii. Circularitatea structurii scenaristice ridică acţiunea la rangul de fabulă, conferindu-i un grad de generalitate pe care dramaturgia, pentru a evita capcanele grandilocvenţei, se fereşte să îl adopte. Iar echilibrul perfect al compoziţiei ternare a poveştii cu mai multe finaluri o face lizibilă atât din perspectiva fatalismului, cât şi din cea a speranţei.

___________________
* Într-o variantă uşor prescurtată.