Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

luni, 13 decembrie 2010

Kusturica: visuri cu termen de garanţie şi fără

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 11 decembrie 2010

"Arizona Dream". De pe situl regizorului
Această osmoză dintre lucruri şi oameni, acest firesc al mişcării într-un vacarm redat de adâncimea şi bogăţia compoziţiei cadrului din Vremea ţiganilor, vacarm pe care-l cunoşti foarte bine, deci pe care nu-l mai percepi drept vacarm, această negrabă şi neiscodire au ceva specific oriental, miros a “Porţile Orientului”, porţi deschise de cineastul sârbo-bosniac nu doar prin afecţiunea sa declarată faţă de singurul mare popor nomad al lumii moderne, ci şi printr-o stilistică cinematografică adecvată, empatică şi opusă cartezianismului.

Aspecte substanţiale din Weltanschauung-ul “feudal”, “medieval”, izgonit de mult din Europa occidentală şi-a prezervat nucleele de viaţă în Răsărit.

“Eurasiatismul” conotativ al cineastului pasionat de rock şi chitară bas va da rezultate spectaculoase când acesta va explora emisfera opusă geografic, a Americii, a cărei imagine nu pare a avea nimic în comun cu cea a etnosului ţigănesc: America deşertului arizonian. Îmbrăţişând oameni şi pustiuri în aceeaşi paradigmă a visului dezvoltată în Vremea ţiganilor, Kusturica şi scenaristul David Atkins vor radiografia colapsul sufletesc al unei societăţi care nu mai ştie să creadă în marile vise, pentru că fabrică iluzii ce ruginesc uşor şi eşuează într-un garaj, ai cărei visători sunt veşnic perdanţi.

"Tata e plecat in calatorie de afaceri"
Spre deosebire de cinematograful american acuzator şi deznădăjduit al marginalizaţilor şi victimelor societăţii, al “looserilor”, ca şi de acela al happy-end-urilor, ce camuflează, într-o interpretare freudiană, frica de eşec şi de moarte, aşadar, un teribil individualism, cinematograful kusturician, niciodată acuzator, nutreşte secretul sufletesc al unei incurabile dragoste de viaţă, în virtutea căruia, chiar dacă visătorii mor, speranţa rămâne. Eroii pot muri, dar “Visul nu poate fi oprit”, spune comentatorul din Arizona Dream: frumuseţea este indestructibilă. Sinucigaşii, nebunii şi perdanţii lui sunt sensibili la miracolul vieţii şi la bătăile propriei inimi, pe care o urmează. Ei declară (ca Grace din Arizona Dream, ca Jovan din Underground) că viaţa e frumoasă, eventuala dezertare din faţa ei nu e niciodată incriminatorie la adresa celorlalţi, ci rezultă din nepriceperea de a trăi fără a-şi pângări inocenţa.

În Arizona Dream, tot un Bildungsroman, dar şi o dramă tulburătoare despre ideal şi iubire, lungul cadru-secvenţă “al peştelui-ideal” reuneşte într-un unic univers toate simbolurile singulare ale filmului şi “udă” cu şuvoaiele visului deşertul neîmplinirilor. Similar, în lungul cadru-secvenţă din prolog, traiectoria balonului roşu (aluzie la celebrul Le Ballon rouge al lui Lamorisse) lansat de micul eschimos reuneşte poetic visul alaskian al lui Axel (protagonistul filmului, alias Johnny Depp) cu terna sa realitate new-york-eză. După ce marile visuri se vor fi împlinit ori vor fi eşuat sub ochii lui, după ce necunoscutele îşi vor fi aflat dezlegarea, balonul reapare, de data asta căzut, târându-se pe podeaua cenuşie a unui hangar şi eşuând deasupra Cadillac-ului uzat, semn că perioada de ucenicie într-ale vieţii s-a sfârşit şi a sosit momentul ca protagonistul să intre în vârsta adultă.

"Pisica albă, pisica neagră"

Dar secvenţa din deznodământ ne şopteşte că peştele-calcan şi balonul zburător, cele două imagini-simbol ale visului sunt radical diferite: ele sunt, de fapt, două vise de esenţe opuse. Balonul roşu strălucitor al copilăriei “se dezumflă” şi eşuează pe Cadillac-ul abandonat: un vis expirat întâlneşte un vis ruginit! Puştiul eschimos cu balonul purta în zbor visul copilăriei lui Axel, poate chiar copilăria în sine ca stare de graţie şi potenţialitate, atunci când şugubăţul unchi Leo (alias Jerry Lewis) era pentru Axel o imagine de bomboană fondantă a copilăriei. Leo îşi împlinea visul arivist-infantil, de a aşeza unul peste altul automobile de lux, până vor ajunge la lună. Maturizându-se, Axel luptă să se desprindă din visul carierei comerciale, în care Leo încearcă din răsputeri să-l atragă, ca să-şi găsească visul său propriu, mai înalt. Acesta, imaginat de peştele-calcan, se lasă atins, dar pleacă mai departe; se lasă ţinut în braţe şi chiar gustat, dar nu şi consumat. Peştele-calcan “nu expiră”!

[Fragment din volumul “Imaginea Paradisului în filmul est-european”, în curs de apariţie la Editura Arca Învierii]

Niciun comentariu: