Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Părintele Galeriu, un apostol al iubirii şi ecumenicităţii lui Dumnezeu

Evocare susţinută la Simpozionul Naţional ”Părintele Galeriu - 7 ani de la plecarea la Domnul”, 18 nov 2010, organizat de Asociaţia “Părintele Galeriu” şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Apărută într-un format prescurtat în Ziarul Lumina de sâmbătă 4 decembrie 2010

La începutul anilor ’90, când a apărut în mod deschis în arena culturii şi societăţii româneşti (până atunci fiind cunoscut doar în cercurile nezgomotoase şi semiclandestine ale câtorva teologi şi credincioşi), părintele Galeriu a strălucit imediat cu puterea unei personalităţi providenţiale. Era exact omul de care avea nevoie societatea românească postcomunistă, în special intelectualitatea, pentru a se întoarce la Dumnezeu.
În amfiteatrul "Dumitru Stăniloae" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Cu toate că parcursese experienţele temniţelor comuniste, pr. Galeriu nu-şi începea niciodată cuvântările publice prin evocarea obstinată a trecutului concentraţionar românesc ori a propriului memorial de detenţie, având grija şi graţia de a nu stimula vendetismul politic, care îşi făcuse apariţia în societatea românească a epocii de tranziţie. Dimpotrivă, discursul său începea tot timpul de la iubirea, de la generozitatea şi deschiderea lui Dumnezeu către oameni. Şi de aceea discursul său a prins, a cucerit păturile cele mai variate ale societăţii româneşti şi în special studenţimea, lumea artistică şi intelectualitatea, dar şi o parte a elitei politice şi financiare, însetate de a auzi cuvântul lui Dumnezeu.

Falimentul regimului comunist suprindea o societate civilă care numai îmbisericită nu se putea numi, rânduielile Bisericii le erau aproape necunoscute oamenilor de la catedră, cercetătorilor din laboratoare, artiştilor. Şi, totuşi, pr. Galeriu nu le vorbea acestora despre canoane, epitimii, despre asprimile şi restricţiile vieţii ascetice, nici nu dezvolta polemici pedant-negativiste cu celelalte confesiuni şi religii, dimpotrivă, având harul de a descoperi şi extrage mierea chiar şi din izvoarele cele mai sărace.

“Lumea lui Dumnezeu”, pe buzele pr. Galeriu, începea întotdeauna cu “Da”, de aceea era frumoasă şi dezirabilă chiar şi pentru cel mai rebeli şi mai profani dintre auditori. Pe buzele pr. Galeriu nu încăpea niciodată jignirea, umilirea “păcătosului rătăcit”, practicată frecvent în scopuri didactice de părinţii mănăstireşti, dar uneori cu rezultate catastrofale, mai ales pentru novici. Pr. Galeriu ştia să plângă şi să ofteze cu cel rănit, oricât ar fi fost acesta de abătut de la calea cea dreaptă, ştiind că fără împreună-pătimire nu poate să-i fie de nici un folos. Nu am văzut niciodată cinism, nepăsare, nu am văzut niciodată aer de superioritate intelectuală sau duhovnicească în discursurile Avvei de la biserica Silvestru. Împărtăşirea permanentă din durerile şi grijile aproapelui îl ferea pe strălucitul teolog şi cărturar de părerea de sine. Nu era zi în care pr. Galeriu să nu se îngrijească de vreun membru mai năpăstuit al bisericii, iar agenda sa era plină de astfel de obidiţi, cărora le jertfea din timpul preţios de la masa de scris. De aceea era atât de iubit şi de căutat nu doar de intelectuali, ci şi de oamenii simpli.

Dar această aplecare spre durerile celor mici şi spre practica vieţii nu îl ducea niciodată spre mediocritate ori spre reducerea meditaţiei teologice la problematica pragmatică a familiei şi parohiei. Dimpotrivă, permanenta stare de iubire şi jerftă îi permitea îndrăgostitului de Dumnezeu să se avânte spre înălţimile cele mai elevate ale cugetării duhovniceşti, iar darul vorbirii inspirate îl ajuta să le mărturisească pe acestea unui număr impresionant de enoriaşi şi ascultători.

Alături de pr Ilie Cleopa, alt titan al rostirii libere în duh, pr. Galeriu a fost cel mai important orator al Bisericii Ortodoxe Române de după 1989, iar rolul ambilor stareţi în reîncreştinarea generaţiilor tinere, medii şi vârstnice, private de educaţie religioasă a fost covârşitor.

În această amplă mişcare de reîncreştinare a societăţii româneşti, pr. Galeriu a înţeles rolul providenţial al reclădirii punţilor de comunicare dintre ştiinţele şi artele seculare, respectiv teologie şi lumea lui Dumnezeu. Această direcţie ar trebui cu deosebire azi continuată. Din păcate, acest dialog este subminat adesea din interior, din pricina scolasticismului în abordarea unor probleme şi contexte istorice pe care canoanele Bisericii nu au avut cum să le prevadă, ca şi a unor idei preconcepute, la fel de rigide, ale culturii seculare. Doar o înaltă trăire duhovnicească de ambele părţi, dublată de erudiţie şi de deschiderea sinceră către celălalt pot conduce, treptat, la construirea unor teritorii interdisciplinare şi conceptuale comune, pentru refacerea podurilor de comunicare dintre ştiinţă, artă şi Biserică.

De aceea, este imperios necesară readucerea în actualitate a spiritului ecumenic, de generoasă deschidere interdisciplinară al marelui trăitor creştin şi teolog, care a fost pr. Galeriu.

Niciun comentariu: