[Poem publicat în numărul pe ianuarie 2011 al Revistei Ramuri]
Trandafirul
Floarea înmiresmată de trei ori
Pocalul de foc
 |
| Desen de Elena Dulgheru |
Bucură-te!
Floare înmiresmată şi iubită
Floare înmiresmată în aureole
In aureolele toamnei, întinse
Pe trei zări de jăratec, înfăşurând cerul în eşarfe,
Ca o verighetă de foc.
Floarea.
Bucură-te, Fecioară, cea plină de har!
Bucură-te, Marie!
Bucură-te, toamnă, întru această seară
A pogorârii hlamidelor de purpură pe pământ
Bucură-te, pământule!
Bucură-te!
II) Fecioara păşeşte cu paşii tăcuţi, sărutaţi de îngeri
Peste umbra eşarfei de foc, pogorâtă din cer –
- verigheta pământului.
Fecioara păşeşte cu paşi de petală
Peste rugăciunile Sfântului
Fecioara se roagă.
O chilie dreptunghiulară într-un desiş.
O chilie şi-o piatră.
Şopotul de frunze se transformă în tămâie
Fecioara se roagă. E seară.
III) Şi suntem la capătul lumii, da, la capătul lumii
În bătaia aripii Serafimului, care veghează
Al rasei de lumină, strălucind ca lumina
În aerul fîlfăitor al aripii.
Pace.
Pace de cer, peste lut
Pace de cer, peste lutul de humă,
Peste pămînt, peste raze.
“Pacea mea o dau vouă!” “Priveghiaţi!”
IV) “O, da, pacea Ta mi-o dai mie, Doamne,
Pacea Ta ca un bulgăre de foc şi lumină
Pacea Ta, ce mă topeşte în lumină”.
- Serafimul se roagă pe bulgărele din pădure
Fiinţa zdrobită pe bulgărele de granit.
“O, bucuria mea!”
“Bucură-te, Fecioară,
cea de o fiinţă cu îngerii”,
spuse Serafimul,
topindu-şi palmele în aurora Învierii,
“Bucură-te, Fecioară, cea plină de har,
Domnul este cu tine!”,
îngînă corul de vrăbii şi femei-nevăstuici înşirate pe eşarfa de foc.
“Bucură-te, Fecioară, cea plină de har,
Domnul este cu tine,
Binecuvîntată eşti tu între femei
Şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău
Bucură-te!”
V) Picioarele frămîntă pămîntul
Picioarele frămîntă pămîntul rugăciunii
- Eşarfa de foc pe pămînt –
Picioarele îngenuncheate încrustează pămîntul cu lacrimi
Picioarele îngenuncheate sărută pămîntul
Scăldat în cer
“Bucură-te, Fecioară, maica lui Dumnezeu întrupat!
Bucură-te, Mireasă!
Bucură-te, Maică!”
Rugătoarele păşesc pe crestele zidului, domol, cu tălpile goale.
- Suntem la capătul lumii, ţi-am spus!
La capătul lumii.
VI) Avva se roagă în pădure
Motovilov se apropie şi îngenunchează:
“Ţi-am spus, bucuria mea!”
E capătul lumii.
“Îmbrăţişează-mă!”
VII) Şi, iată, ninge
Doar ştii foarte bine.
Şi nu mă vezi, pentru că suntem
extrem de aproape
Zăpada nu se stinge în cuptor
Şi clopotul nu doare
Cenuşa mea, redevenită lumină
Incandescentă
“Este atît de bine!”
“Ştiu, bucuria mea!”
Tăcere.
IX) Cenuşa de foc s-a presărat pe pămînt
- E brîul Fecioarei!
Încinge-te, pămîntule!
Încinge-te, corabie de lumină!
Încinge-te, mireasă-mănăstire
Încinge-te, caisă aerobă
Cu brîul Fecioarei - acoperămînt!
X) Fiinţele cernite se înlănţuie
“Rugaţi-vă neîncetat!”
Împletiţi brîul Fecioarei
Cu lacrimi, cuante de rugăciuni
Sacre silabe
de duh – cărămizi
Spre zidirea Cetăţii.
XI) Femeia străină trece
Femeia străină măsoară valul de pămînt
Cu adidaşii, cu respiraţia
- A fost prealungă aşteptarea
Şi suntem la capătul lumii!
Un cărucior grăbit sfidează ritmul rugăciunii
- E cer de noapte cu lună
Şiragul de mătănii se numără uşor, ducînd spirala spre cer
În timp ce copilul aleargă împingînd căruciorul cu noul-născut
Pe drumul unde nimeni nu aleargă
Luna se prelinge veghetoare
Pe cărarea-meterează de lumină
Pe streaşina lumii!
XII) Paşii pelerinilor de-o zi se aştern ca o zale liniştită
Peste palmele sîngerate ale rugătoarelor
Paşii de-o zi
peste sudoarea rugătoarelor obosite, a “orfanelor Domnului”
Autocarul se întoarce
de la capătul lumii
Vezi, bucuria mea?
Ascultă tăcerea de lumină
Care nu se va sfîrşi!
La capătul lumii.
[fragment din volumul "Pentru trecerea zării și alte poeme"]
[fragment din volumul "Pentru trecerea zării și alte poeme"]
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu