”Nori peste Sils Maria”: între Bergman și Hollywood

Apărut (prescurtat) în Lumina Literară și Artistică / aprilie 2015

Cu toate că este plină de calități rare pentru filmul contemporan, coproducția franco-germano-elvețiană ”Nori peste Sils Maria”, nominalizată la șase premii César (2015) și selectată în competiția oficială la Cannes în 2014, are șanse să treacă destul de neobservată, și pe nedrept... la fel cum, programată în ultima zi a concursului, a trecut oarecum neobservată și pe riviera franceză. 

 

Marele atu artistic al dramei psihologice semnate de regizorul, scenaristul și criticul francez de cinema Olivier Assayas este curajul de a vorbi pe teme eterne - ca îmbătrânirea, realizarea și declinul profesional, dragostea, trădarea și sinuciderea, confruntarea dintre generații, confruntarea (de sorginte bergmaniană) a două femei, tema alter-ego-ului -, fără a face apel la ingrediente picante (chiar dacă tema lesbianismului plutește în aer). Acestea vor constitui, probabil, și handicapurile promovării pe piața cinematografică (inclusiv pe piața filmului de artă) a peliculei, susținută doar de numele ”iconic” al Juliettei Binoche și al starului în devenire Kristen Stewart (Twilight) și - pentru iubitorii filmului francofon - de cel al lui Olivier Assayas, cineast cu o carieră importantă de aproape trei decenii, aflat la primul său film vorbit în engleză. 

 

Dar abstinența în privința codurilor tari în favoarea modelării arhitecturii de adâncime și a exploatării raporturilor dintre planurile dramaturgice, dă și măsura inteligenței și măiestriei scenaristice a regizorului și fostului cronicar, format în anii '80 la Cahiers du Cinéma. 

 

Filmul (în care Assayas semnează regia și scenariul) este construit ca o dramă de două personaje - o actriță la apogeul carierei, Maria Enders (Juliette Binoche într-o demonstrație de mare versatilitate scenică) și secretara sa personală, Valentine (Kristen Stewart, într-un rol ce îi descoperă capacitatea de a nuanța) - și pe pendularea dintre trecut și prezent, un trecut glorios al protagonistei, la provocarea căruia aceasta trebuie să facă față. 

 

Invitată să joace în remake-ul piesei care a lansat-o în urmă cu peste douăzeci de ani, ”Maloja Snake”, pentru a interpreta rolul adversarei sale scenice, care se sinucide în urma relației tumultuoase cu eroina mult mai tânără (pe care o interpretase odinioară), Maria Enders este obligată să se confrunte cu propria ei imagine de sine. Încă încorsetată în imaginea triumfătoare a protagonistei din ”Maloja Snake”, cu care a ajuns să se identifice, Maria refuză inițial rolul eroinei perdante, a cărei identitate nu avusese niciodată curajul să și-o asume. Rolul îi pare depresiv și i se pare că nu ar ajuta-o să depășească încercările din viața reală cărora trebuie să le facă față: un divorț în plină desfășurare și moartea subită a autorului piesei, un dramaturg de succes, cu care întreținuse o strânsă prietenie și pe care tocmai se pregătea să-l viziteze, moarte care se dovedește a fi... sinucidere. 

 

Acțiunea se petrece în localitatea Sils Maria din Alpii Elvețieni, în jurul vilei dramaturgului, pusă la dispoziție Mariei Enders de văduva acestuia pentru a învăța rolul, pe care, la insistența secretarei sale și a regizorului, îl acceptă. 

 

Unul din paradoxurile ce contribuie la valoarea adăugată a filmului este ritmul nonconflictual și neutru al axului dramatic principal, constituit din relația dialogală a Mariei Enders cu secretara sa, care scoate, însă, la iveală conflictul mai adânc al actriței cu umbrele ei din trecut, intrate în scenă în persoana partenerei mult mai tinere și de altă factură (hollywoodiană și ”agresivă”, iar nu europeană și ”rafinată”), căreia Maria urmează să-i dea replica. Conflictul cu aceasta debutează abia în ultima parte, la apariția tinerei starlete americane, sosită în Alpi spre a-și cunoaște ilustra parteneră, dar plutește în aer pe tot parcursul filmului și îi dă tonul, repercutându-se indirect și asupra relației Mariei cu secretara sa. 

 

Din geografia locului se inspiră și titlul filmului, și acela al piesei din film (repetat invocată, dar pe care practic nu o vedem): este vorba de fenomenului norilor vălătuci curgând prin Trecătoarea Maloja, asimilat de imaginația localnicilor unui șarpe fantastic, ”Maloja Snake”. Fenomenul este exploatat metaforic de Assayas, care introduce un scurt fragment din documentarul geografic german Das Wolkenphänomen in Maloja (r. Arnold Fanck, 1924) - un film din trecut privit din prezent, care pare să sugereze, din perspectiva celor două femei care îl privesc (Maria și Valerie), criza trecerii de la tinerețe la vârsta matură. 

 

Surprinzătoare este virtuozitatea cu care Assayas reușește să surprindă foarte multe fațete și adevăruri umane, reflectate în oglinzile paralele ale unui unic conflict, ce modelează însă întregul film într-o structură cristalină de planuri lăuntrice ținând aproape de inefabil.