In această Săptămână a PAtimilor, mai dramatică decât vreodată în istorie, prioritară pentru creștini este, mai mult decât oricând, rugăciunea. Pentru unii, filmul de meditație spirituală este o bună ocazie de a facilita această stare lăuntrică. Pentru aceștia, precum și pentru toți cei interesați de subiect, continuăm portretul de regizor Nicolae Mărgineanu cu un film care confruntă drama instaurării comunismului în România - temă predilectă a regizorului - cu actualitatea postcomunistă, în care tragediile ”Obsedantului deceniu” răsună încă.
Realizat după un scenariu de Bogdan Adrian Toma (colaborator al maestrului Mărgineanu și la filmul ”Cardinalul”), filmul pornește de la tema controversatei ”vânătorii de securiști”, practicate de CNSAS după 1989, pentru a urmări dosarul unei presupuse colaborări cu Securitatea a unui cleric și a sinuciderii unui student, ipotetic legate de acest caz. Doi investigatori CNSAS, zelosul Toma și blazatul Radu, cercetează cazul, pentru a descoperi în final că suspectul cleric, pe care îl descoperă retras într-un vârf de munte, nu este deloc asemeni portretului pe care i l-a consemnat dosarul de la Securitate. Victimă, erou, trădător? Vor înțelege investigatorii CNSAS portretul adevărat al omului pe care îl cercetează? Ori chiar cel cercetat îi va schimba pe anchetatorii săi?
Filmul - pe nedrept neglijat de critică (din motive... ideologice) - îmbină abil intriga de tip istorico-polițist cu meditația moral-religioasă pe tema vinovăției, trădării, iertării și transfigurării lăuntrice.
Actorii, de la tineri la veterani - Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu, Maria Ploae - , realizează prestații de zile mari, credibile și emoționante, în roluri nuanțate și dificile.
Cu acordul maestrului Nicolae Margineanu, filmul poate fi vizionat on-line:
https://www.youtube.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu