Apărut în Ziarul Lumina de marţi 16 noiembrie 2010. Fotografii de Elena Dulgheru
Fenomenul festivalurilor creştine de film din Rusia, născute la începutul anilor 90 este unic nu doar în aria ţărilor de tradiţie ortodoxă, ci şi în toată Europa, Asia şi aproape în întreaga lume.
În perioada de maximă criză a tranziţiei, când Rusia resimţea acut falimentul valorilor morale ale societăţii, iar, pe de altă parte, Biserica îşi redobândise libertatea de exprimare, mai multe grupuri de artişti, jurnalişti, alţi oameni de cultură şi reprezentanţi ai Bisericii au simţit nevoia să-şi unească eforturile pentru a contracara invazia de agresivitate şi păgânism din viaţa socială şi mai ales din industria audiovizualului. Iniţiativa s-a dovedit salutară, fiind primită cu braţele deschise de publicul din întreaga Rusie şi susţinută cu entuziasm de diverse organizaţii culturale, civile şi religioase.
Astfel, era creat simultan terenul pentru producţia şi distribuţia de film şi teatru al valorilor pozitive, pentru apologetică şi catehizarea generaţiilor de spectatori şi artişti private de educaţie religioasă, dar şi pentru promovarea unui ecumenism constructiv, foarte important pentru o ţară cu vechi tradiţii multireligioase şi oferind premisele unui bun dialog (deşi prea puţin exploatat) cu mişcările artistice ecumenice din Occident.
Refacerea punţilor dintre filmul valorilor pozitive şi public, dintre actorii, cineaştii şi jurnaliştii creştini şi spectatori, punţi dramatic sfâşiate, mai ales în ultimele două decenii, de agresivitatea şi demonismul ecranului, este încă un efect de taumaturgie socială al acestui tip de manifestări.
“Pentru idealuri morale creştine, pentru înălţarea sufletului omenesc” – lozinca lansată de Festivalul internaţional de film “Cavalerul de aur” (Zolotoy Vityaz), veteranul manifestărilor de profil, răsuna încă din 1991 pe ecranele şi în presa din Rusia. Caracterul său itinerant - o soluţie practică pentru vremuri de criză, dar şi o găselniţă ingenioasă de misionarism, aducea mesajul cinematografului pozitiv şi cuvântul lui Dumnezeu în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării şi chiar în alte ţări ortodoxe (Georgia, Serbia, Ucraina, Bulgaria…), cu care Rusia a păstrat relaţii culturale privilegiate.
Şi se vede că sămânţa aruncată de “Cavalerul de aur” a căzut pe teren fertil, căci emulaţia cu care a fost întâmpinat şi entuziasmul organizatorilor au dus la îmbogăţirea festivalului cu un număr impresionant de secţiuni (documentar, animaţie, ficţiune, film pentru copii, film TV, film istoric, film educativ, retrospective tematice) şi cu extinderea sa spre zona teatrului şi a altor arte, iar manifestările cultural-ştiinţifice aferente (conferinţe, mese rotunde, simpozioane) au lărgit şi spre zona dezbaterii teoretice acest inedit fenomen.
Acest adevărat nou curent de renaştere spirituală a Rusiei a stimulat crearea de noi studiouri de film documentar creştin (sub apanajul Bisericii ori al ONG-urilor ortodoxe) şi de alte festivaluri tematice regionale sau centrale, ca “Radonej”, “Oglinda” (Zerkalo), “Pokrov” (în Ucraina).
Festivalul Filantropic de Film “Îngerul de lumină” (Luchezarny Angel, Moscova, 1-7 noiembrie 2010), desfăşurat sub oblăduirea PF Kirill, sub patronajul primei doamne a ţării, Svetlana Medvedeva şi cu concursul mai multor organizaţii de educaţie cultural-religioasă, se află anul acesta la cea de-a VII-a ediţie. Deviza sa, “Cinematograful pozitiv se întoarce”, readuce în actualitate perioada filmului sovietic al deceniilor VII-VIII-IX, când dezgheţul hrusciovian şi ulterior “glasnost”-ul gorbaciovist permiseseră apariţia unui lung şir de capodopere ale ecranului, devenite totodată o sursă de excepţionale modele umane, adesea implicit religioase, dar şi o sursă de inspiraţie pentru “cinematograful pozitiv” din Rusia zilelor noastre.
Concept relativ nou, “filmul valorilor pozitive” încearcă să adune sub aceeaşi cupolă reperele duhovniceşti şi morale, pentru a cultiva, în spiritul toleranţei iubitoare, un cinematograf constructiv, de înaltă calitate artistică şi elevaţie spirituală. Calităţile sale benefice şi restauratoare îşi spun cuvântul atât asupra spectatorilor, cât şi asupra tuturor participanţilor la producţia filmică.
Arena “Îngerului de lumină” creează cadrul unei întâlniri rodnice şi neconvenţionale, unice în istorie, dintre Biserică şi cinema, teologie şi artă, spectacol şi evlavie, ascetism şi banchet duhovnicesc, reunind astfel două dimensiuni fundamentale ale fiinţării umane, despărţite aproape iremediabil de multe veacuri.
[Corespondenţă de la Moscova]
Citiţi şi continuarea reportajului: Spre un cinematograf al valorilor spirituale
Fenomenul festivalurilor creştine de film din Rusia, născute la începutul anilor 90 este unic nu doar în aria ţărilor de tradiţie ortodoxă, ci şi în toată Europa, Asia şi aproape în întreaga lume.
Mascota Festivalului "Ingerul de lumină" |
În perioada de maximă criză a tranziţiei, când Rusia resimţea acut falimentul valorilor morale ale societăţii, iar, pe de altă parte, Biserica îşi redobândise libertatea de exprimare, mai multe grupuri de artişti, jurnalişti, alţi oameni de cultură şi reprezentanţi ai Bisericii au simţit nevoia să-şi unească eforturile pentru a contracara invazia de agresivitate şi păgânism din viaţa socială şi mai ales din industria audiovizualului. Iniţiativa s-a dovedit salutară, fiind primită cu braţele deschise de publicul din întreaga Rusie şi susţinută cu entuziasm de diverse organizaţii culturale, civile şi religioase.
Astfel, era creat simultan terenul pentru producţia şi distribuţia de film şi teatru al valorilor pozitive, pentru apologetică şi catehizarea generaţiilor de spectatori şi artişti private de educaţie religioasă, dar şi pentru promovarea unui ecumenism constructiv, foarte important pentru o ţară cu vechi tradiţii multireligioase şi oferind premisele unui bun dialog (deşi prea puţin exploatat) cu mişcările artistice ecumenice din Occident.
Refacerea punţilor dintre filmul valorilor pozitive şi public, dintre actorii, cineaştii şi jurnaliştii creştini şi spectatori, punţi dramatic sfâşiate, mai ales în ultimele două decenii, de agresivitatea şi demonismul ecranului, este încă un efect de taumaturgie socială al acestui tip de manifestări.
“Pentru idealuri morale creştine, pentru înălţarea sufletului omenesc” – lozinca lansată de Festivalul internaţional de film “Cavalerul de aur” (Zolotoy Vityaz), veteranul manifestărilor de profil, răsuna încă din 1991 pe ecranele şi în presa din Rusia. Caracterul său itinerant - o soluţie practică pentru vremuri de criză, dar şi o găselniţă ingenioasă de misionarism, aducea mesajul cinematografului pozitiv şi cuvântul lui Dumnezeu în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării şi chiar în alte ţări ortodoxe (Georgia, Serbia, Ucraina, Bulgaria…), cu care Rusia a păstrat relaţii culturale privilegiate.
Şi se vede că sămânţa aruncată de “Cavalerul de aur” a căzut pe teren fertil, căci emulaţia cu care a fost întâmpinat şi entuziasmul organizatorilor au dus la îmbogăţirea festivalului cu un număr impresionant de secţiuni (documentar, animaţie, ficţiune, film pentru copii, film TV, film istoric, film educativ, retrospective tematice) şi cu extinderea sa spre zona teatrului şi a altor arte, iar manifestările cultural-ştiinţifice aferente (conferinţe, mese rotunde, simpozioane) au lărgit şi spre zona dezbaterii teoretice acest inedit fenomen.
Acest adevărat nou curent de renaştere spirituală a Rusiei a stimulat crearea de noi studiouri de film documentar creştin (sub apanajul Bisericii ori al ONG-urilor ortodoxe) şi de alte festivaluri tematice regionale sau centrale, ca “Radonej”, “Oglinda” (Zerkalo), “Pokrov” (în Ucraina).
Omagiindu-l pe Serghei Bondarciuk: moment din spectacolul de deschidere a Festivalului |
Concept relativ nou, “filmul valorilor pozitive” încearcă să adune sub aceeaşi cupolă reperele duhovniceşti şi morale, pentru a cultiva, în spiritul toleranţei iubitoare, un cinematograf constructiv, de înaltă calitate artistică şi elevaţie spirituală. Calităţile sale benefice şi restauratoare îşi spun cuvântul atât asupra spectatorilor, cât şi asupra tuturor participanţilor la producţia filmică.
Arena “Îngerului de lumină” creează cadrul unei întâlniri rodnice şi neconvenţionale, unice în istorie, dintre Biserică şi cinema, teologie şi artă, spectacol şi evlavie, ascetism şi banchet duhovnicesc, reunind astfel două dimensiuni fundamentale ale fiinţării umane, despărţite aproape iremediabil de multe veacuri.
[Corespondenţă de la Moscova]
Citiţi şi continuarea reportajului: Spre un cinematograf al valorilor spirituale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu