Fotografie reîntoarsă în spirit: ”Sarea pământului”, o biografie de Wim Wenders a lui Sebastião Salgado

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 12 martie 2016

Cel mai copleșitor film pe care l-am văzut în ultima vreme este documentarul-portret despre viața lui Sebastião Salgado, un personaj de legendă al artei fotografice a secolului XX. Realizat de marele regizor german Wim Wenders și de Juliano Ribeiro Salgado, fiul fotografului brazilian, Sarea pământului îmbină firul unei biografii spectaculoase prin aventură cu filonul unei opere la fel de spectaculoase prin dimensiunile aventurii geografice și a sondării empatice a umanului. 

 

Coproducție franco-italo-braziliană din 2014, filmul a fost nominalizat la Oscar pentru documentar de lung-metraj, a primit Premiul Special la secțiunea Un Certain Regard la Cannes în 2014, César-ul pentru documentar, Premiul ”Independent Spirit”, Premiul Publicului la San Sebastian și numeroase alte distincții. A putut fi văzut de curând și în România. 

Povestea vieții unui fotograf înseamnă, în primul rând, o incursiune în imaginalul produs de acesta. Când povestea este spusă de un cineast și fotograf de excepție, cum este Wim Wenders, și de un bun cunoscător al subiectului - fiul artistului, el însuși artist fotograf, filmul are toate șansele să fie un miracol. Un miracol este acest film, care îmbină fidelitatea biografistă cu noblețea universului vizual surprins de Sebastião Salgado, noblețe de care se lasă contaminat și pe care i-o transmite, cu aceeași putere molipsitoare, și spectatorului. 

Filmul beneficiază, în plus, de marele avantaj de a-l avea protagonist pe însuși subiectul său, aflat la 70 de ani încă în plină activitate. Fascinant prin modestie și umanitate, moștenind vâna de virilitate de fermier muntean a tatălui său, Sebastião Salgado își povestește cu simplitate viața, surprins de camera lui J.R. Salgado și Hugo Barbier pe fundalul propriilor sale clișee, proiectate de Wenders pe un ecran semitransparent în spatele vorbitorului. Astfel, în același cadru Salgado se adresează spectatorului, dar dialoghează și cu propria operă, pe care, grație abordării regizorale, o vedem evoluând organic în jurul său, ca un adevărat biotop. Demers care nu este gratuit, căci într-adevăr, Sebastião Salgado nu este dintre acei fotografi care își exploatează subiectele comercialist, cu voluptate infantilă sau superioritate artistică, ci se confundă cu ele, în cel mai intim mariaj existențial. Această comuniune dintre subiectul fotografiei și fotograf, rar întâlnită într-o artă în aparență facil de asimilat și aservită doar tehnicii, o simțim la Salgado în fiecare cadru. Nu întâmplător, încă de la începutul filmului, acesta își definește concepția artistică etimologic, drept ”desenare cu lumină”, descoperind astfel, asemeni camaradului său de breaslă, rusul Yuri Holdin, dimensiunea spirituală a artei surprinderii vieții pe peliculă. O dimensiune în care ochiul artistic și cel al camerei trebuie să rezoneze atent cu coordonatele inimii, care, la rândul său, trebuie să aleagă și să capteze cât mai fidel coordonatele vieții. 

Se desfășoară în fața ochilor noștri, capitol cu capitol, marile albume fotografice realizate de artistul autodidact, economist la origine, ale cărui frecvente delegații în Africa l-au sedus să se dedice serios fotografiei și să devină, din 1973, fotoreporter și ulterior artist independent. De la primele sale albume, începând cu Outras Américas (1986), dedicat Americii Latine, Sebastião Salgado reușește să pună în valoare, în aceeași măsură, fascinația descoperirii noilor geografii cu cea, la fel de copleșitoare, a descoperirii unor profiluri umane uimitoare, cu cutumele lor, pe care le sondează în toată profunzimea.

Impresionat de exotismul continentului său de baștină, cu contrastele lui, Salgado cucerește treptat alte teritorii, urmărind de fiecare dată să descopere demnitatea ființei umane în luptă cu vitregiile vieții. Destinul și filantropia îl poartă în zonele calamitate de dezastre economice, ecologice și belicoase, în special din Lumea a III-a, de unde surprinde cadre unice, valoroase nu doar pentru calitatea artistică, dar și pentru aceea documentară; adesea clișeele sale sunt singurele probe obiective ale unor dezastre umanitare (ca războiul din Rwanda, o foamete urmată de epidemie de holeră în Nigeria), pe care autoritățile și presa au preferat să le oculteze ori să le menționeze superficial. Tema exodului produs în urma unor războaie din India, Africa sau Irak, rămase aproape necunoscute, se cristalizează într-un album apărut în Franța (ca cele mai multe publicații ale artistului, rezident la Paris) în 2000. 

 

Salgado surprinde părinți îngropându-și copiii, soți spălându-și soțiile moarte, copii sugând sâni veștejiți, dar a căror privire sfidează prin speranță câmpuri întregi de cadavre, mormane de victime ale holerei, pe care are curajul să le fotografieze de aproape. Fotografiile sale au ajutat la descoperirea a 250.000 de refugiați rwandezi, pierduți în jungla congoleză. ”De câte ori - mărturisește - nu mi-am lăsat aparatul din mână ca să plâng!” Dar artistul găsește puterea să-și ridice aparatul din nou, pentru a urmări cu obstinație cum moartea și degradarea nu pot înfrânge speranța și demnitatea umană. Chiar dacă e vorba de o biruință de o clipă, Salgado știe să surprindă această biruință într-o privire, într-un gest pe care nu îl uiți niciodată, ceea ce îl legitimează ca un mare artist. 

 

Cu aceeași pasiune s-a dedicat poeziei muncii, surprinse în cele mai neașteptate și coșmarești ambienturi (ca stingerea puțurilor de petrol incendiate de Saddam Husein în Kuweit, ori reportajul de la minele de aur din Serra Pelada), temă care vede lumina tiparului în albumul Workers: Archaeology of the Industrial Age. ”Am surzit din cauza zgomotului infernal, mi s-a rupt inima, dar nu am putut să abandonez acest spectacol”, mărturisește fotograful, care nu poate decât să fraternizeze cu universul explorat. 

 

Optimist incurabil, Salgado nu a vrut rămână în această cheie a suferinței ci, neașteptat pentru specialiști, a abordat spre finele vieții tema luminoasă a peisagisticii, privită nu polemic, ci în luminile generoase ale genezei și concretizată în albumul care a reunit suita sa de reportaje ecologice din toată lumea, intitulat Genesis.