Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

miercuri, 23 decembrie 2020

”Oglinzi și fum”, un documentar despre Revoluție, de trei ori curajos

 

Pe 22 decembrie 2020, TVR a lansat în premieră națională un film documentar despre Revoluția din Decembrie 1989, realizat de Alex Stănescu. Filmul a putut fi vizionat toată ziua, gratuit, pe canalul youtube al televiziunii.


Este încurajator să întâlnești tineri cineaști capabili să-și consacre ani buni de viață realizării unei idei de suflet, unui vis personal, unui film. Un astfel de om este Alexandru Stănescu, cineast independent, publicist, timp de mai mulți ani editor de imagine și sunet la importante televiziuni, autor a câteva scurt-metraje pe teme istorice și de artă, actualmente doctorand la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii al Universității din București.

”Oglinzi și fum” este documentarul său de debut în lungmetraj și, în același timp, o producție independentă, în care autorul realizează, practic, totul: scenariu, regie, imagine, sonorizare, montaj și producție. Temerară întreprindere, mai ales pentru un debutant, care are în față rafturi întregi de filmografie documentară și de reportaj, cuprinzând titluri de referință pe această temă! Dar toate acestea nu-l mulțumesc pe jurnalistul investigator din Alex Stănescu, din simplul motiv că nu oferă un tablou limpede și coerent al actului istoric din Decembrie 1989. Dar există, oare, acesta?

Preocupat de peste doisprezece ani de Revoluția Română din 1989, Alex Stănescu demarează un curajos demers de investigație proprie, concretizat într-o serie de interviuri, precum și într-o laborioasă cercetare de arhivă vizuală, demers pe care îl structurează într-un incitant documentar, construit cu nerv, pasiune și multă muncă.

O suită de interviuri cu personaje-cheie ale Revoluției, mai toate, căzute astăzi în dizgrație ori în uitare, cu actori de culise din tabere politice diferite, precum și cu istorici și jurnaliști, alături de sondaje de opinie stradale, încearcă să contureze răspuns unor întrebări neliniștitoare, rămase neelucidate până astăzi:

Ce a fost spontan și ce a fost premeditat în actul istoric violent din 21-22 Decembrie 1989? Cât de onești sunt ”monștii lui sacri”, când pretind că spun adevărul? Cum de aceste ”adevăruri” se bat mereu cap în cap? A fost Ceaușescu un tiran, un erou național, sau un lider care a scăpat, la un moment dat, frâiele puterii? Care a fost rolul jucat de Securitate și de celelalte forțe de protecție în îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere? Cine au fost teroriștii? Și, în fine, ce relevanță au toate acestea pentru tinerii mileniului III, care au învățat despre Revoluția din 1989 doar câteva pagini, și acelea, confuze, din manualele de istorie?

Cu temeritate și tact, Alex Stănescu își conduce interviurile spre elucidarea, atât cât se poate, a acestor întrebări. Rezultatul: un evantai de răsfrângeri ale adevărului istoric, oglindite în martori, frânturi de filmări și fotografii de epocă (multe, inedite), dar încețoșate de ”fumul” încă persistent din jurul lui, al Adevărului.

Ca demers investigatoriu al unei problematici extrem de complexe și în continuare controversate, prin abordarea unor ”dinozauri” greu accesibili și tot mai retractili față de tânăra generație, și prin caracterul independent al peliculei, ”Oglinzi și fum” este un debut de trei ori curajos și are șansa de a-l impune pe Alex Stănescu în pleiada tinerei generații de cineaști români.


Trailerul filmului poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=Y7jv-Vq-uO4


Pentru detalii legate de posibilitățile de revizionare a filmului și despre eventualele sale reprogramări, vă rog să îl contactați direct pe autor: https://www.facebook.com/alexandru.stanescu

Niciun comentariu: