Apărut pe platforma Cultura Vieții /21 mai 2016 (unde pe 30 mai 2016 are 3.797vizualizări);
preluat de Revista Buciumul, platforma Rost on-line/25 mai 2016 și platforma Cultura Vieții / 21 mai 2016
”Refuz
categoric și de orice fel”?
Am primit de curând un apel, pe care l-aș
numi disperat, intitulat: ”REFUZ CATEGORIC ORICE FEL DE EDUCAȚIE
SEXUALĂ OBLIGATORIE SAU OPȚIONALĂ (cuprinsă în disciplina
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE)”. Este inițiat de Alianța Părinților
din România,
susținut de organizații creștine și pro-familie și constituit ca
Memoriu adresat Ministerului Educației Naționale, Ministerului
Sănătății și Președenției.
Apelul
este motivat astfel: «suntem
cu "Sabia lui Damocles" deasupra capului nostru, dar mai
ales al copiilor noștri».
Cauza? Introducerea Educației
sexuale
în școli, ca modul permanent (prezent din clasa I-a) al disciplinei
Educație
pentru sănătate,
predată pe parcursul întregului ciclu de școlarizare obligatoriu
(clasele I-XII).
Justificat
în fond (vom vedea de ce), dar nerealist ca abordare, apelul pune în
gardă, dar și deconcertează prin dublul său exclusivism: și
”categoric”, și ”de orice fel” și exprimarea la limita
logicii. E ca și cum te-ai lupta cu un tsunami barându-i calea cu
bețe și suliți. Oricât ar fi de rezistente și de multe, se vor
rupe. Trebuie să cunoști meteorologie și multe altele, ca să te
lupți cu o stihie ca asta.
Disperarea
aceasta a semnatarilor memoriului ascunde, de fapt, mai multe
neputințe. Fără vindecarea acestora, autorii scrisorii și cei din
jurul lor nu vor putea avea câștig de cauză în lupta inegală,
dar principial, justă pe care au demarat-o.
Am
încercat, nu o singură dată, să discut cu opozanții radicali ai
Educației sexuale în școli, ca să le explic că exclusivismul lor
este naiv și pripit, anacronic și susceptibil de bigotism, etichetă
compromițătoare și periculoasă pentru imaginea creștinilor de
azi. Dar nu cred că am reușit să-i conving. Influențați,
probabil, de unii lideri de opinie inflexibili, aceștia vedeau doar
partea goală a paharului, refuzând să privească în față
realitatea unei probleme educaționale neeludabile.
Dar
ce anume i-a speriat pe autorii protestului atât de tare, de vreme
ce elemente de educație sexuală și de reproducere sunt predate în
școli de multe zeci de ani? Dacă citim Programa școlară aprobată
de Ministerul Educației și Cercetării, defalcată pe ani de
studiu, teme și titluri de lecții, conform căreia ar urma să fie
abordat acest modul al disciplinei Educație
pentru sănătate (aici
e varianta din 2004: www.edu.ro/download/edsan112.pdf),
vedem că panica semnatarilor memoriului este, în mare măsură,
justificată. Căci, pe lângă capitole de bază, indispensabile
oricărui copil și adolescent, materia de studiu este suprasaturată
cu multă informație inutilă, nepotrivită vârstei ori chiar
pervertitoare (ca patologia sexualității, instigarea
la viciu, detalii fiziologice mult prea amănunțite și alte lucruri
inutile pentru nespecialiști).
Ceea
ce este îngrijorător este că Programa este susținută de o
mulțime de proiecte paralele de popularizare a educației sexuale și
contracepției, accesibile on-line, concepute din aceeași
perspectivă a libertinismului și a doctrinei LGBT, care mai de care
mai vizuale și mai atractive din punct de vedere media (ca ”Sexul
versus barza”), generos finanțate și promovate energic în toată
țara de o puzderie de ong-uri cu denumiri nobile, promovând aceeași
ideologie (ca ACCEPT, Asociația Română Anti-SIDA, Asociația
Tineri pentru Tineri, Asociația Semper Musica, Societatea pentru
Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS)... și multe, multe
altele). Mai toate au o asociație-mamă și un buzunar-tată în
Occident, au denumiri la fel de onorabile și colaborează cu mai
multe ministere din România (al Educației, Sănătății,
Tineretului, al Muncii și Protecției Sociale, administrații
publice locale), precum și cu importante foruri internaționale (ca
ONU, Phare etc.)
Atunci
înțelegi că e vorba de o mișcare bine orchestrată, un asalt la
adresa valorilor omului, iar nu o simplă informare asupra sănătății
reproducerii și igienei intime (capitole prezente dintotdeauna în
manualele de Anatomie gimnaziale și liceale, și în comunism, dar
chiar și în perioada interbelică). De altfel, cărțile, tratatele
sau broșurile despre viața intimă, pentru specialiști sau
publicul larg, au fost dintotdeauna accesibile în librării,
educația sexuală nu a reprezentat niciodată un tabu în
învățământul de dinainte de 1989, iar exprimarea deschisă a
sexualității nu a lipsit din cultura (elitistă și populară) din
comunism și nici din comportamentul social acceptat, mai ales după
revoluția hippiotă.
De
la ”Generația prezervativ” la ”Sexul versus barza”
Totuși,
nu iese fum fără foc. Exista ceva ce nu era accesibil în comunism,
ba chiar a fost multă vreme prohibit (mai ales după interzicerea
avorturilor): tehnicile de contracepție și planificare familială.
Acesta a și devenit principalul cal de bătaie al campaniilor de
educație sexuală, începând cu primii ani de după Revoluție.
Căci cea de acum, s-o numim generic ”Sexul versus barza”, nu
este prima. Prima a fost demarată în licee imediat după 1989, la
inițiativa unor proaspăt înființate ong-uri, fiind entuziast
susținută de presă, în special de revistele pentru tineret, ca și
de televiziuni, prin cicluri de emisiuni ținute de formatori care
mai de care mai dezinhibați, apăruți peste noapte. Au rămas din
ea în memoria colectivă campaniile de împărțire de prezervative
elevilor, încurajarea viciului și libertinismului, a gravidității
infantile, relativizarea noțiunii de perversiune și încurajarea
devianțelor sexuale, sub lozinca ”totul este permis”. Era
începutul anilor '90, al PRO-TV și al MTV-ului, debutul activității
Fundației internaționale ”Marie Stopes” în România (care se
află oficial și în spatele campaniei de acum). Lumea își
amintește de ”generația PRO”, generație lipsită de o
identitate socială, căreia PRO-TV-ul îi dicta cum ”să gândească
liber” și care nu a știut niciodată să fie ”CONTRA”. Pentru
că nu era decât un experiment al trusturilor media, care înlocuia
generația incomodă a dizidenților și revoluționarilor, ea s-a
mai numit și ”generația prezervativ”. Aceasta e cea care a
impus drept normă acceptabilă libertisimul sexual la nivelul
liceului, propunându-l, ”de probă”, și gimnaziului. Printre
consecințe: scăderea vârstei debutului sexual și a interesului
elevilor față de studiu, abandonul școlar, traumele psihice ale
avorturilor, drogurile, devalorizarea și mai puternică a iubirii,
ca factor de coeziune socială și a familiei. Astfel intram și noi
în rândul ”lumii civilizate”. Despre toate acestea există
studii serioase, bine cunoscute de cei interesați și ușor
accesibile (în reviste ca ”Familia ortodoxă”, pe platforma
Pro-Vita etc). Studiile bioeticianului Virgiliu Gheorghe sunt, și în
această privință, repere de neignorat.
Dar
dacă am ajuns atât de ”avansați”, de ce mai era nevoie de o
nouă campanie? Simplu: pentru implementarea noilor direcții: a
agendei tot mai ofensive LGBT și a ”democrației transgender”,
alături de conceptele de bioetică, puse în serviciul acesteia
(clonare, alte tehnici de inginerie genetică, eugenie, eutanasie,
fertilizare in
vitro,
donare și transplant de organe). Toate acestea descurajează
creșterea demografică, facilitează controlul reproducerii umane,
ducând, până la urmă, la dominația genurilor sexuale
artificiale. Căci modulul-pereche al Educației
sexuale
din cadrul disciplinei Educație
pentru sănătate este
chiar bioetica (înțeleasă nu în sens creștin, ci ateu, în
sensul unei filosofii a hedonismului, egolatriei și a superiorității
rasei artificiale transsexuate).
Puțin
pragmatism
Dar
să lăsăm aceste îngrijorări prospective pe seama specialiștilor
și să vedem ce putem face acum. Care ar fi reacția cea mai
sănătoasă a societății civile creștine în fața programelor de
sexualizare precoce a copiilor, impuse din afară?
În
principiu, educația sexuală e o necesitate indiscutabilă pentru
tânăra generație. E suficient să întrebăm orice puber și orice
adolescent. Dar modul
cum aceasta este făcută nu este indiferent, ba chiar are o
importanță crucială. Problema educației sexuale constă nu atât
în ”Ce
le spunem?” (cu toate că și aici sunt lucruri importante de
discutat), cât mai ales în: ”Când?”
(la ce vârstă?), ”Unde?”
(care este instanța cea mai îndreptățită să le vorbească
tinerilor despre aceasta: școala, familia, prietenii, strada, presa,
internetul, literatura și filmul?), întrebare care o trage după
sine și pe următoarea: ”Cine
este informatorul și formatorul de gândire cel mai autorizat în
această privință?” Și care trebuie să fie calitățile lui?
Răspunsul
la aceste întrebări este direct legat de înțelegerea esenței
sexualității. Sexualitatea ține în primul rând și esențial de
spirit, abia apoi de psihic și în ultimul rând de anatomie și
fiziologie. Legătura indisolubilă dintre sexualitate, spirit și
psihic face ca instanța sau persoana care furnizează educația
asupra vieții intime să fie esențială. Ea trebuie să fie un
model de maturitate și moralitate, să fie deschisă, bine informată
și să empatizeze cu auditoriul; într-un cuvânt, să aibă
harismă.
Predarea
educației sexuale necesită, așadar, o solidă și
pluridisciplinară formație moral-spirituală a pedagogului sau
formatorului. Acest
aspect-cheie este ignorat cu
desăvârșire de toate ong-urile autohtone și internaționale care
își arogă această importantă funcție educațională. Nu poți
vorbi tinerilor despre sex povestindu-ți micile aventuri și trăiri
personale, ori ce ți-au povestit prietenii la un pahar de bere și
încurajându-i să facă la fel. Știți care este obiectivul cel
mai finanțat de SECS? ”Educație
pentru un comportament sexual fără riscuri”!
Oare ce fel de experți sunt aceia care gândesc asemeni unui playboy
în căutare de noi aventuri și care nu înțeleg că orice
comportament sexual implică riscuri și responsabilități, pentru
că relaționarea sexuală e un atribut al maturității? Orice
tratare a sexualității în răspăr cu acest adevăr, oricât ar fi
de protejată seminal și microbian, va avea consecințe nefaste
pentru personalitatea tânărului.
Dacă imberbii propagandiști de la SECS și ACCEPT nu vor și nici
nu sunt capabili să înțeleagă asta, ministeriabilii noștri ar
putea să o facă, înainte de a parafa protocoale de parteneriat cu
asemenea de ong-uri. Dacă SECS&ACCEPT&altele s-au dovedit în
mod repetat refractare interpelărilor societății civile creștine,
funcționarii ministerelor, inerent mai maturi și mai responsabili,
dar poate, insuficient avizați asupra dedesupturilor protocoalelor
semnate, s-ar putea să fie mai sensibili la aceste atenționări.
O
șansă pentru validarea eficienței dialogului dintre știință și
religie
Orice
programă de educație a vieții intime ar trebui concepută prin
colaborarea dintre specialiști ai științelor laice implicate (un
medic sau un biolog, un psiholog, un pedagog) și un teolog sau un
intelectual cu pregătire religioasă.
Este adevărat că găsirea unei platforme comune de dialog între
acești specialiști nu este ușoară. Ea necesită acceptarea de
către experții științelor laice a perspectivei creștine (sau
măcar religioase) asupra lumii și a omului. Dar asemenea oameni
există. Două decenii și ceva de dialog dintre știință și
religie, dezvoltat în țara noastră de către asociații de profil
(ca ADSTR, Centrul de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință,
de pe lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și altele asemenea),
au creat această platformă. În ultimii ani s-au publicat la noi o
mulțime de cărți ortodoxe pe tema cuplului și a vieții de
familie (traduceri după prestigioși teologi și gânditori creștini
greci, ruși și occidentali, ulterior și lucrări originale),
acestea completând literatura neoprotestantă americană, care
deține pionieratul în domeniu și nu și-a pierdut actualitatea.
Așadar, și oamenii, și baza de cunoștințe există.
Este
firesc, așadar, ca inițiativa elaborării unei curricule în
privința Educației sexuale să aparțină instituției Bisericii și
societății civile creștine (eventual cu cooptarea altor culte),
care să colaboreze cu Ministerul Educației Naționale. Un
asemenea protocol este fezabil dacă ambele părți (dar în primul
rând B.O.R.) vor înțelege importanța acestei probleme.
Totuși,
la noi lucrurile se mișcă greu; temerile și inerțiile, mai ales
în mediile tradiționale și slab informate
sunt mari, parcă invers proporționale cu exuberanța și energia
cinetică a seculariștilor. De aceea, militarea
pentru înțelegerea caracterului esențialmente spiritual al
sexualității și pentru o abordare științifică și
moral-religioasă a educației sexuale ar trebui să intre pe agenda
organizațiilor
pro-familie și a societății civile creștine.
Provocarea actuală, oricât de alarmantă, este momentul cel mai
potrivit pentru demararea unui asemenea proiect.
Tăcerea
înseamnă moarte
Dacă
nu o vom face noi, o vor face ”ceilalți”, ”seculariștii”.
Și o fac deja, dar într-un mod agresiv, hedonist și aspiritual, cu
ignorarea a tot ce înseamnă iubire autentică și valorile
umanului. Campania
de introducere a ”Standardelor OMS pentru Educația Sexuală în
Europa” nu ignoră doar spiritualitatea și religia, ci și morala
și psihologia elementară, fiind, cum remarca Alianța Părinților
din România, o strategie mascată de sexualizare forțată a
copiilor de la vârstele cele mai fragede. Chiar denumirea
englezească a campaniei, ”Comprehensive Sexual Education”,
subînțelege prin ”comprehensive (inteligibil)” caracterul
”explicit” a acestei strategii educative, adică ostentativ în
tot ce înseamnă sfidare a pudorii, fiind de fapt o
molestare psihică instituționalizată a copiilor.
În
acest context, pasivitatea
societății creștine
prin respingerea categorică
a educației sexuale ori prin negarea dreptului școlii de a se
implica în această problemă, reprezintă cea mai inoportună, lașă
și neproductivă atitudine. Acest
modul educațional oricum se va introduce, nu doar pentru că
”seculariștii vor”, ci pentru că în sine, el reprezintă o
necesitate. În sine, iar nu în modul cum e conceput acum! Este
șansa noastră să facem acum ceva pozitiv din această materie,
deturnând-o de pe pista degenerării și coruperii, pe aceea a
zidirii morale. Dacă creștinii nu sunt în stare să o facă,
atunci cine? Și dacă creștinii nu sunt în stare să o facă, cum
își mai legitimează ei statutul de oameni ai lui Dumnezeu? Dar
pentru asta e nevoie nu doar de agitație organizată, panică și
proteste, ci de o muncă susținută și competentă, o muncă de
echipă, pentru conceperea
unei programe alternative,
eventual și a unor îndrumare sau module de lecții.
Acestea
ar putea fi ulterior propuse, sub forma unui modul
de ”Educație creștină (sau moral-religioasă) a sexualității
și vieții de familie”, părinților,
diriginților, școlilor și liceelor (în măsura în care acestea
pot opta pentru manuale și discipline alternative), școlilor
confesionale etc.
Tăcerea
adulților, în această situație, înseamnă lăsarea copiilor
noștri în voia instinctelor și a străzii, căci ong-urile care
îndeamnă la viciu nu sunt decât o expresie bine cosmetizată a
străzii. Ignoranța
mediilor creștine (chiar și a creștinilor cultivați, nu rareori
și a preoților) în această privință este îngrijorătoare, dând
naștere, nu o singură dată, la momente penibile, care ar putea fi
evitate. Căci un loc gol (iar ignoranța reprezintă un gol) nu va
rămîne gol multă vreme. Cineva îl va ocupa. Ignoranța este
periculoasă pentru că lasă ființa umană neprotejată. Care
părinte, care îndrumător de suflete își poate asuma această
răspundere?
”Se
face acasă?!...”
Îi
aud pe unii creștini susținând că ”educația sexuală se face
acasă”. Cum pot garanta ei ce se face în casele altora, când văd
familiile dezorganizate din jur, dizarmonia și lipsa de comunicare
dintre generații, când lipsa de supraveghere a copiilor din multe
medii sociale, produsă de absenteismul sau neimplicarea părinților,
e un fenomen generalizat? Dar chiar și majoritatea adulților
(părinți sau profesori) care se implică în viața copiilor nu
dețin ei înșiși vocabularul și metoda de a vorbi firesc, ziditor
și nepervertitor, despre această problemă atât de delicată. Care
în nici un caz nu trebuie eludată, sau lăsată la întâmplare.
Elipsele jenate, zâmbetele ambigue, formulele aluzive ori
exhiționismul ostentativ al adulților, când au a vorbi
adolescenților pe această problemă denotă nu doar inhibiții
nerezolvate, ci și lipsuri culturale funciare, înrădăcinate de
generații. Lipsuri aparținând civilizației creștine istorice,
care au izbucnit la impactul acesteia cu modernitatea. Revoluțiile
sexuale, începând cu cea a lui Freud, simțeau că au în față un
teren ușor de cucerit, pentru că nu era protejat de un arsenal
conceptual adecvat omului modern, adică de un limbaj adecvat.
Această tăcere incomodă, considerată de unii firească, ”având
în vedere intimitatea subiectului”, este, de fapt, simptomatică
și maschează neînțelegeri și dizarmonii lăuntrice fundamentale.
Lipsa limbajului trădează neînțelegerea legăturii dintre
fenomenologia exterioară a erosului și ”metafizica” lui, cu
universul trăirilor afective și, eventual, spirituale. Căci
limbajul este o expresie a spiritului, iar absența ori neadecvarea
limbajului denotă lacune corespunzătoare ale spiritului.
Să
acceptăm provocarea!
Problema
bunei comunicări pe tema educației sexuale nu ține, așadar, de performanța erotică a educatorului, ci de înțelegerea culturală, psihologică și
spirituală a unor concepte și - moment foarte important - de empatizarea cu
auditoriul. Acest ultimul punct e atu-ul major (și singurul, din punct de vedere al substanței comunicării) al activiștilor seculariști. Dar niciodată aceștia nu le vor spune tinerilor că experiența erotică, cu riscurile și avatarurile ei, devine ziditoare doar dacă este pusă în legătură cu realizarea în Dumnezeu.
Provocarea
seculariștilor în privința educației sexuale trebuie acceptată.
Creștinii trebuie să se folosească de ea constructiv, sondând în
primul rând cu sinceritate realitatea concretă (interogând nevoile
concrete ale tinerilor), și luând ca reper de orientare, ca în
orice chestiune spirituală, înțelepciunea Sfinților Părinți. Astfel se vor putea risipi măcar câteva din vălurile de ceață,
amețeală și confuzie, de care lumea se izbește în această
problemă. Abandonul creștinilor în fața acestui examen nu denotă
decât inconsistență duhovnicească.
Actualizare
Tocmai am primit știrea despre un prim ghid-manual în limba română de Educație sexuală din perspectivă creștină. Se numește „Aspiră. Trăieşte-ţi viaţa! Fii liber!”, a apărut la Timișoara și e o traducere după un manual american de succes.
Citez de pe
situl Catholica.ro:
Ideea acestui manual, scris de autorul şi oratorul american Scott
Phelps, a pornit de la premisa – verificată deja în SUA şi alte ţări –
că este important ca elevilor să li se ofere mesaje clare despre
consecinţele negative ale relaţiilor sexuale la vârste mici şi să li se
vorbească despre beneficiile abstinenţei (castităţii). Intimitatea
sexuală nu trebuie văzută ca o gratificare personală, ci ca o exprimare a
dragostei şi angajamentului adulţilor într-o relaţie de durată, prin
căsătorie. Aşezarea relaţiilor sexuale în acest cadru îi va încuraja pe
adolescenţi să se abţină şi să reziste presiunii conformiste a
colegilor.
Manualul „Aspiră!” nu este unul religios, argumentaţia fiind
întemeiată pe argumente psihologice, de sănătate, educaţionale,
relaţionale, sociale şi de comunicare, folosind metoda
inductiv-obiectivă, adică elevii analizează ei înşişi avantajele
abstinenţei, dar şi pierderile în urma activităţii sexuale premaritale.
După cum adolescenţilor nu le plac concluziile gata confecţionate de
către educatori, vrând să le descopere ei înşişi, ei sunt invitaţi să
analizeze implicaţiile şi consecinţele stilului de viaţă „cast”,
respectiv cele implicate de viaţa sexuală pre-maritală, pe marginea unor
cazuri/situaţii concrete de viaţă. După principiul „Spune-mi, uit;
arată-mi, îmi amintesc; implică-mă, înţeleg”, adolescenţii au la
dispoziţie metode didactice diverse, precum povestirea,
brainstorming-ul, interviul, activităţile kinestezice, discuţia,
jocurile de rol, satira, căsuţa de întrebări, mima ş.a.
Capitolele au obiective specifice, precum: 1. A trăi viaţa cu un
scop. Înţelegerea importanţei de a avea un plan/un scop în viaţă. Cum îl
putem menţine, cum îl putem pierde? 2. A fi ferm. Învaţă şi practică
rezistenţa faţă de presiunile negative din jur. 3. Gândeşte mai departe.
Învaţă să gândeşti în perspectivă şi să evaluezi consecinţele unei
vieţi sexuale premature. Incidenţa bolilor venerice. 4. Protejează-ţi
mintea. Cum să te protejezi faţă de influenţele/manipulările mass media.
5. Puterea auto-controlului. Avantajele auto-controlului. Libertatea de
a decide care le sunt instrumentele ce le vor modela viaţa. 6.
Fundamente pentru căsătorie. Recunoaşterea elementelor sănătoase şi a
celor distructive pentru o căsătorie. 7. A începe din nou. Importanţa de
a ne debarasa de greşelile din trecut, pentru a ne concentra la un nou
început. 8. Imaginea de ansamblu. Legătura dintre abstinenţă,
realizările şcolare/academice şi oportunităţile de viitor. Recompensele
abstinenţei.
„Aspiră” a fost folosit cu succes în învăţământul din SUA,
contribuind la reducerea ratelor de sarcini şi avorturi adolescentine –
totul fiind documentat statistic dintr-o serie de resurse. Manualul
„Aspiră” apare la scurt timp după ce, în contextul discuţiilor despre
introducerea unor ore obligatorii de „educaţie sexuală”, peste 70 de
organizaţii non-guvernamentale creştine au trimis Ministerului Educaţiei
un memoriu în care solicită „oficializarea” programelor de educaţie
pentru viaţa intimă bazate pe principiile moral-creştine. Aceste
programe, la baza cărora stau manuale şi ghiduri precum „Aspiră”,
tratează tema sexualităţii în contextul unei concepţii integratoare
asupra persoanei umane, văzută ca un complex trup-suflet unitar, ca
garanţie a împlinirii individului şi a prosperităţii societăţii.
Prin contrast, apreciază organizaţiile petiţionare, liberalizarea
fără limite a sexualităţii este corelată negativ cu problemele sociale,
iar programele şi orele de „educaţie sexuală” comprehensivă şi
explicită, care nu aşează intimitatea într-un context moral clar şi se
concentrează în special pe oferirea de contracepţie vor duce,
inevitabil, la încurajarea relaţiilor sexuale precoce. Tinerii din ziua
de azi tânjesc după o imagine a unei relaţii autentice. „Aspiră” le
oferă informaţiile de care au cea mai mare nevoie în deciziile lor cu
privire la relaţii şi la viaţa intimă, cu viziunea că taina căsătoriei
completează imaginea iubirii, angajamentului şi sexualităţii autentice.
Pentru alte detalii despre manual şi pentru comenzi, contactaţi:
Asociaţia Darul Vieţii, Timişoara, Str. Ghe. Doja Nr.25A, tel.
0356-445040, e-mail: darulvietii@yahoo.com, www.darulvietii.ro.