Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

miercuri, 1 august 2018

„Tulburarea apelor” la Sebeș, o punere în scenă pe măsura și în spiritul lui Blaga


Interviu cu regizorul de teatru Cosmin Pleșa, autorul spectacolului, realizat cu ocazia premierei de la Festivalul Internațional "Lucian Blaga", Sebeș, 13 mai 2018.
Publicat în revista Convorbiri literare / iulie 2018

Ioana Abur, Constantin Dinulescu
Lucian Blaga este, pentru teatrul românesc, echivalent cu recursul la esență și la identitate națională în sensul transcendent al cuvântului. Este singurul dramaturg care a unit exemplar arhaicitatea etnicului cu modernitatea cea mai actuală și cu interogația religios-filosofică de profunzime. Puțini regizori de teatru de ieri și de azi fac față exigențelor unei asemenea ștachete. 
 
De aceea, e o mare bucurie să vezi „Blaga” pe o scenă românească. Dar ce rară bucurie! Am avut-o la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, pe 13 mai 2018, și mi-au dăruit-o regizorul Cosmin Pleșa și trupa sa de actori excelenți, care au adus la viață Tulburarea apelor în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Piesa, scrisă în 1923, este un poem dramatic și este a doua din ciclul mitic românesc al marelui poet și filosof, început cu Zamolxe (1921) și finalizat cu Anton Pann (1965).

Spre deosebire de alte piese ale autorului, Tulburarea apelor nu a ajuns să fie jucată în timpul vieții acestuia. O primă montare, realizată de Mihai Măniuţiu pe scena Teatrului Naţional din Cluj în 1983, a fost interzisă imediat de cenzură (fără ca măcar cenzorul să vadă spectacolul), astfel că piesa a văzut lumina rampei abia în 1992, la același teatru și sub bagheta aceluiași regizor, decorurile și costumele fiind semnate de Theodor Ciupe, rolurile principale revenind Laviniei Steer, lui Anton Tauf și Melaniei Ursu. A mai existat o adaptare la Teatrul Național Radiofonic, realizată în 1991 de Constantin Dinischiotu, cu mari nume ale scenei românești (Irina Petrescu, Maia Morgenstern, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Dan Condurache), fidelă literei textului, dar prea puțin receptivă la adâncimile arhetipale sondate de marele filosof. 
 
Iulia Lumânare, Adrian Titieni
Potrivit teatrologului Doina
Modola, specialist în dramaturgia lui Blaga, dar și neobositei Dorli Blaga, fiica filosofului, susținătoarea de suflet a lui Cosmin Pleșa întru abordarea operei blagiene, montarea acestuia este cea mai reușită și mai apropiată de spiritul marelui dramaturg. De altfel, aceasta nu este prima experiență blagiană a teologului, actorului și regizorului Cosmin Pleșa. 
 
În aprilie 2011, acesta monta la Teatrul Național din Timișoara Manole după piesa lui Blaga din 1927, o punere în scenă de anvergură europeană, ajunsă apoi la prestigiosul Teatru „Taganka” din Moscova, unde câștiga premiul „Viteazul de argint” în cadrul Festivalului de Teatru Creștin „Viteazul de Aur”. O scenografie epurată, în spiritul simplității arhaice a textului blagian (semnată de Laurenţiu Toma, care va realiza și decorurile Tulburării apelor), actori, în frunte cu Dorel Vișan, cotropiți cu toții de vibrația expresionistă a versului, personaje-simbol, accentuând dimensiunea metafizică, elemente de coregrafie (compuse de Liana Iancu) și folclor autentic, interpretat scenic de Gheorghe Zamfir (la Timișoara), respectiv de Grigore Leșe (la Moscova), au alcătuit conceptul simfonic al ambițioasei montări, pe care tare aș vrea să o văd din nou reprezentată. 
 
După o pauză de șapte ani, în care atâția tineri regizori își schimbă orientările sau se risipesc în proiecte minore, Cosmin Pleșa își continuă cu tenacitate drumul de aducere pe scenă a universului blagian. Același concept polifonic a dat viață viziunii din Tulburarea apelor, tot o incursiune în arhaicitatea românească, întemeiată pe aceleași mari componente: etnic, psihologic și mistic-religios. Piesa problematizează confruntarea istorică dintre Ortodoxie și Protestantism în Ardealul secolului al XVI-lea, confruntarea doctrinară – foarte vie în textul dramaturgic și în montarea lui Pleșa – fiind și un pretext pentru investigarea conflictelor lăuntrice ale personajelor, axate pe tema luptei dintre credință și necredință, spirit și carnalitate, creștinism și gnosticism arian, lupte materializate în tot atâtea ispite. Dipolul personajelor principale: un preot de țară ortodox, traducător de scrieri protestante, ispitit de tentațiile cărnii și ale apostaziei (interpretat de Adrian Titieni) și o tânără și rebelă apologetă a Protestantismului (alias Iulia Lumânare), pornită a zdruncina din țâțânile credinței și moralei strămoșești întreaga preoțime ortodoxă a Ardealului. Dacă tipologia preotului ispitit este clasică (cu toate că dramaturgia românească nu are personaje puternice de acest fel), cea a amazoanei cu Biblia (luterană) în mână este atipică în toată dramaturgia universală: Nona, un fel de Ioana d’Arc inversată, fără teofanii, o fecioară-teolog provocatoare senzual și doctrinar, este o apologetă a libertății pământului în detrimentul rigorilor cerului, prefiguratoare bulversantă a viitoarelor rebeliuni feministe, și încă a celor cu nobile aparențe; nici călău, nici victimă, ci tulburătoare de ape ale istoriei, ea este extrem de actuală, propunând o grea, dar fascinantă probă de compoziție actoricească. Cuplul Titieni-Lumânare redă în forță plasticitatea verbului blagian, din care toți actorii se hrănesc ca dintr-un veritabil îndrumar de mistică a scenei. Partiturile lor sunt susținute de ale celorlalți interpreți, care dau substanță întregii drame: Patrasia, soția credincioasă a preotului (Ioana Abur într-un rol emoțional, ce conferă plusvaloare chiar textului blagian, scoțând personajul din tipologia convențională a genului), Moșneagul eretic panteist, personaj de factură zamolxiană (potrivit tipologiei lui Blaga), încărcat de omenia cea mai curată în interpretarea densă a lui Constantin Dinulescu, și trinomul comic de personaje sofisticate tip Commedia de’ll arte: Alchimistul Wolf, Mahler și Doctor Universalis - profeți ai (pseudo-)științelor Renașterii, interpretați cu vervă satirică de Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu. În această multiplă întrețesere de tensiuni, brodate în semitonuri: sacru-profan, satiric și metafizic, etnic și universal, poetic și realist – constă vibrația multidimensională a geniului dramaturgic blagian. Despre modul de înțelegere și de aducere a acestora în scenă am vorbit cu Cosmin Pleșa în interviul de mai jos.

INTERVIU CU COSMIN PLEȘA

Elena Dulgheru: Ce înseamnă Lucian Blaga pentru omul de teatru și teologul ortodox Cosmin Pleșa? Care sunt idealurile sau căutările artistice și spirituale, pe care dramaturgia lui Blaga ți le împlinește?

Cosmin Pleșa: Lucian Blaga este poate Învierea sau Deșteptarea dramatică pe care o tot așteptăm și o cântăm, asemeni unui imn, cu fiece ocazie, de atâta timp. „Lumina” noastră e pregătită nu doar să vibreze, ci să lumineze din plin. E dincolo de plăcere, pasiune sau încrâncenare, e o ascultare primită ca binecuvântare, din drag teologic, de la părintele meu duhovnic, Dionisie Ignat, de la părintele Rafail Noica și de la fostul meu Mitropolit al Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu: aceea de a face regie pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu prin teatru și de a monta integrala Blaga. Mai mult decât atât, întâlnirea mea cu Ana Dorica („Dorli”) Blaga a născut în mine, încă de la Manole, un crez artistic personal, fiica dramaturgului apreciind că montarea mea este, din toate cele șase văzute de domnia sa, cel mai aproape de sufletul lui Blaga și de cel al scriiturii...

E.D.: În 2011 abordai în „Manole” unul din miturile fondatoare ale ethosului românesc și creștin: mitul jertfei pentru creație. Acum continui cu „Tulburarea apelor”. Deși piesa se petrece în Ardealul din vremea Reformei, Blaga construiește un univers la limita dintre istoric și anistoric, atemporal, mitic. În ce constă pentru tine contemporaneitatea „Tulburării apelor” și a dramaturgiei marelui nostru filosof și poet?

Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, I. Lumânare
C.P.: Dorli Blaga a insistat pentru îndreptarea destinului nemeritat al acestei piese de referință din dramaturgia românească și universală: „Tulburarea apelor”. Problematica ei pare arhaicitate românească, dar ea este o frescă autentică a unui discurs intercultural de cea mai înaltă ținută, a unei Europe de secol XVI, în care noi nu doar că nu am fost „margini de imperii”, cum cred unii, sau simpli figuranți într-un nesfârșit destin istoric nefast, cum spun alții, ci dimpotrivă: Blaga demonstrează că am fost, suntem și putem fi o mare și aleasă cultură.

E.D.: Ce te-a atras în problematica atât de densă a piesei: confruntarea dintre Ortodoxie și Protestantism? Dintre credință și erezie? Misterele unui creștinism panteist, cu accente etnic-arhaice? Criza existențială a unui preot care se îndoiește? Ori lirismul metafizic al limbajului blagian și pariul de a-l transpune în scenă?

C.P.: Toate acestea sunt și au fost seducătoare foarte. Nu poți rămâne indiferent în fața unor teme majore cum ar fi confruntarea pan-istorică dintre Ortodoxie și Protestantism, lupta dintre credință și necredință, ispita, marele mister blagian și panteismul său plin de accente etnic-arhaice, criza unui preot etc. Dar, poate, cea mai adâncă provocare rămâne lirismul metafizic, la limita cel mult a unui teatru-lectură, în măsura în care forța interioră a textului atinge culmi extatice... Așadar, la întrebarea „Cum poți pune în scenă această supra-sarcină?”, răspunsul nu poate fi decât unul pe măsură: cu actori cu o dăruire totală, atât mie, dar în special intenției blagiene, de a transpune scenic locul intim al ființei, acolo unde totul se dispută între har și înțelegerea profundă a sinelui. Cu niște personaje foarte bine conturate, ce parcă și-au cerut singure actorii, și cu o reducere la esență a scenografiei și costumului, spectacolul nu sărăcește, ci prinde viață și te invită spre acel unic Mister blagian, care aduce extazul și revelația sinelui. Adrian Titieni, Bobsy Dinulescu, Ioana Abur și Iulia Lumânare, Valeriu Andriuță, Mircea Constantinescu, Mircea Gheorghiu, Alex Beteringhe, Tiberiu Hărșan, Geo Remeș, Mihai Hurduc, Rusalina Bona și Alex Iordache, precum și invitații speciali Grigore Leșe, Marina Minoiu, Alice Minoiu și Irina Baianț, sunt cei care s-au dăruit cu har și în jertfă, făcând posibilă această pogorâre și totodată înălțare profund dramatică... Cuvântul îmi e prea sărac să le mulțumesc, de aceea-L rog pe Marele și Bunul să le dăruiască har peste har!

E.D.: Montarea ta este, în linii mari, fidelă textului blagian, ale cărui poezie și duh le regăsim în replicile actorilor. Totuși, ai estompat rebeliunea și senzualitatea Nonei; ai introdus câteva personaje-simbol („Timpul”, interpretat de maestrul Grigore Leșe, și cele două dansatoare-alter-ego ale unor personaje), și ai introdus în coloana sonoră (semnată de Doru Toduț), pe post de coperți dramaturgice, două superbe rugăciuni cântate din zestrea ritului creștin-ortodox: „Tatăl nostru” și „Iubi-Te-voi, Doamne”. Cum motivezi aceste opțiuni regizorale?

C.P.: Am ales acest mod de a re-spune Blaga, influențat de lucrarea mea de doctorat: „Metafora Nimicului în teatrul lui Lucian Blaga”. Nimicul primordial și elementele sale – aer, apă, foc, pământ – devin pentru mine, metaforic, elementele comune ale spațiului mioritic, pe care Blaga îl așează identitar în mintea sufletului nostru: timp, spațiu, sunet și lumină. De aici, Grigore Leșe este Timpul și sunetul lui, Marina Minoiu este Lumina din rugăciunea Patrasiei, iar Alice Minoiu este Duhul din Nona. Cele două superbe rugăciuni sunt o trimitere directă la replica Popii: „De un an sunt popă în acest loc, dar nici o Liturghie n-am slujit până azi”. „Tatăl Nostru” și „Iubite-voi Doamne” sunt darul meu teologic pentru toți cei care cred că mântuirea noastră zace în credință și nu numai în înțelegere...

E.D.: De ce crezi că atât de rar se pune în scenă Blaga?
C.P.: Rar? Nu cred! O dată la 7 ani, înțelegând aici distanța de la Manole din 2011 la Tulburarea apelor din 2018, cred că e bine. Cred cu tărie că Blaga scrie pentru regizori ai timpului ce va să vie, fapt pentru care eu, liturgic fiind într-un și dintr-un alt timp, îndrăznesc să cred, cu smerenie, că scrie și pentru mine.

E.D.: Unde vor putea să vadă piesa spectatorii? Va avea ea un destin internațional? Pentru că merită...!
C.P.: Primăria și Consiliul Local Sebeș au facilitat acest miracol teatral. Tragem nădejde că vor găsi resursele necesare în a reface plenar drumul diplomatic, în sens intercultural, al marelui Lucian Blaga, atât din țară, cât și din străinătate.

E.D.: Care este următorul tău proiect teatral?
C.P.: Zamolxe, Cruciada copiilor, Avram Iancu sau Înviere! Deci, Blaga. Dar, poate, nu în această ordine...
4 iunie 2018
Cosmin Pleșa, Dorli Blaga (prim-plan), Ioana Abur, Iulia Lumânare, Grigore Leșe, Valeriu Andriuță, Constantin Dinulescu, Mihai Hurduc