”Glasul care strigă-n pustie” - un portret cinematografic care poate face istorie

 Publicat (într-o formă ușor prescurtată) în revista ”Film” nr. 3 (octombrie) 2022

Prezentat în avanpremieră pe 3 octombrie 2021 la Oradea, în prezența a aproape o mie de spectatori, și ulterior la Chișinău, cel de-al doilea lung-metraj de ficțiune al preotului și cineastului Ciprian Mega, Glasul care strigă-n pustie, a cîștigat în vara aceasta două trofee importante la cea de-a 44-a ediție Festivalului Internațional de Film de la Moscova: premiul criticii “pentru contribuția majoră adusă cinematografiei mondiale” și premiul pentru cel mai bun actor principal (Costel Cașcaval).

În contextul internațional de boicotare cvasitotală a relațiilor, inclusiv culturale, cu Rusia, alegerea Moscovei pentru premiera internațională a filmului, care este și anticomunist, părea cel puțin paradoxală. Cu atît mai neașteptat pare, din punct de vedere politic, triumful peliculei, unica din România prezentă în competiția principală, de 13 lung-metraje, arbitrată de un juriu prezidat de actorul Evgheni Mironov, și una dintre puținele producții europene de la eveniment. E deplorabil cum presa noastră, în loc să exploateze acest succes major, dar controversat, un subiect realmente fierbinte, a preferat să-l ignore. Dar indiferent de aceasta, filmul și-a creat făgașul către piața festivalieră și către public. 

  Produs de studioul independent Eirina Film (Oradea), cu o imagine semnată de Liviu Mărghidan, montajul, de Tudor Chivulescu și sunetul, de Mihai Bogos, Glasul care strigă-n pustie este o biografie artistică reconstituită a părintelui mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Pelicula abordează o temă care îl preocupă de mult pe regizorul scenarist: condiția preotului în societate, lupta sa pentru demnitate și adevăr într-o lume coruptă, în special în perioada prigoanei comuniste. Tema fusese acroșată tangențial și în lung-metrajul său de debut, Dimineața care nu se va sfîrși (2017), dar devine centrală în Glasul care strigă-n pustie. 

Filmul debutează în forță, cu un episod de ficțiune istorică, în care marele filosof Mircea Eliade, într-un interviu luat de Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă, evocă personalitatea exemplară a părintelui Calciu. Secvența ambițioasă, dar riscantă din punct de vedere actoricesc (nu le-a fost ușor interpreților Carmen Tănase și Nicolae Urs să intre în pielea celor doi monști sacri!), înscrie, dintr-o singură tușă de condei și pe înțelesul publicului internațional, figura legendară a părintelui Calciu în circuitul marilor valori europene, scoțîndu-l astfel din perimetrul mai strîmt al istoriei bisericești și naționale. 

Din traseul de viață excepțional al părintelui dizident, consemnat într-o bogată și bine documentată literatură memorialistică, cineastul se concentrează pe segmentul sfîrșitului anilor '70, al rostirii celor ”7 cuvinte către tineri” și al detenției subsecvente, reținînd cîteva repere biografice majore și epurînd, cu o pană scenaristică sigură, povestea de balast informațional. Tușe narative limpezi și ferme creionează profilul monumental al exemplarului preot martir, interpretat de Costel Cașcaval într-o partitură actoricească reținută, oarecum copleșită de anvergura de eroism și sfințenie a personajului.

Costel Cașcaval și Dorel Vișan

Concentrîndu-se pe perioada de maturitate a părintelui martir și evitînd tentația retrospecțiilor (din iadul Piteștiului, de pildă), narațiunea îl surprinde în poziția de învingător spiritual și lider de suflete, care refuză orice compromis cu Puterea comunistă: atît în libertate, cînd rostirea celor ”7 cuvinte...” îl transformă într-un far de deșteptare religioasă și etică a tinerei generații, cît și în detenția determinată de gestul său contestatar, cînd părintele convertește la credință un deținut ateu, medic obstetrician care realizase numeroase avorturi. Această opțiune narativă, inclusiv inversarea cronologiei cîtorva momente biografice, potrivit greutății lor în ecuația filmului, nu privează scenariul de complexitate, tensiune și coerență, ci doar redistribuie accentele conflictului. 

Autorul este interesat de relația protagonistului cu politica vremii sale, în special de raporturile erodate cu administrația bisericească și de trădarea confraților de slujire (subiect în premieră în cinematografia românească), relații definite în cîteva secvențe memorabile. Al doilea centru de interes este familia părintelui, din tabloul căreia se remarcă revolta fiului adolescent (expresiv interpretat de foarte tînărul, dar deja afirmatul Cristian Bota - vezi rolul titular din Poarta Albă), ostracizat la liceu ca ”fiu de dușman al poporului” - stigmat pe care trebuie să îl îndure pentru o cauză pe care nu o înțelege. Iată reperele dezbaterii etice și de idei care susțin dinamica interioară a filmului. 

Tema compromisului slujitorilor Bisericii cu sistemul politic opresiv, implicit tema trădării confraților versus a fermității morale duse pînă la eroism, domină ideatica filmului: în jurul lor se țes și spre ele converg toate acțiunile și relațiile dintre personaje. Actori de valoare - ca Dorel Vișan în rolul balcanic-ambiguu al directorului închisorii, gata să se facă luntre și punte spre a face pace cu toată lumea, și Ela Ionescu în postura duioasă, dar fermă a răbdătoarei soții a părintelui Calciu, angajată în insistențe zadarnice pe lîngă mai marii Bisericii și ai cetății pentru eliberarea soțului ei - conferă forță și dramatism acestor relații. 

Cel mai luminos moment, în jurul căruia gravitează substanța spirituală a peliculei, pe care-l putem numi pe drept cuvînt ”testamentar”, sînt celebrele ”Cuvinte către tineri”, rostite la biserica Radu-Vodă din București în 1977, ca urmare a dărîmării bisericii Enei din centrul capitalei. Suita de prelegeri adresate studenților și elevilor  într-o perioadă de recrudescență a prigoanei anticreștine, declanșată de Ceaușescu, ocupă secvența cea mai amplă a filmului, regizorul dorind-o și cea mai încărcată semantic. Partitura, extrem de solicitantă pentru Costel Cașcaval (ca și pentru orice actor al generațiilor de azi) insistă pe greutatea și substanța cuvintelor, pentru a le reactualiza mesajul. 

Ciprian Mega pare să fi fost dintru început conștient că a întruchipa pe ecran o figură eroică și un sfînt comportă confruntarea directă a echipei artistice cu anvergura celui evocat - elevație morală și de credință - atribute ale sfințeniei și măreției, a căror abordare pe ecran cere și ea nevoință artistică și curaj. Prin structura sa creatoare, părintele Ciprian pare a fi interesat de metabolismul lăuntric al eroismului, care îi definește, pînă în acest moment, vectorii operei. 

Chiar dacă simplifică personalitatea protagonistului - demers necesar, dar care nu-i micșorează anvergura, ba poate chiar dimpotrivă -, Ciprian Mega evită să urce personajul, cu surle și trîmbițe, pe piedestal, făcînd astfel eroismul credibil, palpabil și dezirabil. Adică uman. Aș spune chiar că, tocmai ferindu-se de tonul ”catehetic-popesc”, temerarul cineast cîștigă dimensiunea monumentalității, cea care îl distinge clar de congenerii săi de breaslă, ca și de curentul Noului Val românesc, în definirile sale acceptate. Această poziționare ”contra curentului”, făcută nu din frondă, ci inteligent, din dorința de a-și urma propria cale, este și ea un atu important al creației părintelui cineast.

Socialmente, cultural și educațional mai ales, avem mare nevoie de recuperarea monumentalității, ca stare de spirit, model de viață și deziderat colectiv, ca stare de împlinire a Sinelui. Implicit, avem nevoie de recuperarea modelului eroic în cinema, ca și de recuperarea adevărului istoric, a adevărurilor mai mult sau mai puțin comode, dar restauratoare ale istoriei naționale, eclesiale, umane. Simt că talentatul și ambițiosul preot cineast se află ferm angajat pe acest drum și că are, în continuare, multe și valoroase lucruri de spus. 

______________________________________________

Fișa filmului

Studioul Eirinia Film (Oradea)
Scenariul și regia: Ciprian Mega
Director de imagine: Liviu Mărghidan
Producător: Laura Mega
Producător executiv: Gheorghe Axinte
Montaj: Tudor Chivulescu
Sunet: Mihai Bogos
Scenografie: Natalia Neag și Gratiela Gherman
Costume: Nicoleta Cârnu
Asistent de regie: Măriuca Petre
Distribuție: Costel Cașcaval, Ela Ionescu (soția părintelui Calciu), Dorel Visan (directorul închisorii), Lucian Ifrim, Ovidiu Cuncea, Mihnea Moldovean, Carmen Tănase (Monica Lovinescu), Nicolae Urs (Mircea Eliade), Cristian Bota (fiul părintelui Calciu - a jucat expresiv în Poarta Albă de N. Mărgineanu), Șerban Borda, Mihaela Gherdan, Sorin Tofan

”Oglinzi și fum”, un documentar despre Revoluție, de trei ori curajos

 

Pe 22 decembrie 2020, TVR a lansat în premieră națională un film documentar despre Revoluția din Decembrie 1989, realizat de Alex Stănescu. Filmul a putut fi vizionat toată ziua, gratuit, pe canalul youtube al televiziunii.

Este încurajator să întâlnești tineri cineaști capabili să-și consacre ani buni de viață realizării unei idei de suflet, unui vis personal, unui film. Un astfel de om este Alexandru Stănescu, cineast independent, publicist, timp de mai mulți ani editor de imagine și sunet la importante televiziuni, autor a câteva scurt-metraje pe teme istorice și de artă, actualmente doctorand la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii al Universității din București.

”Oglinzi și fum” este documentarul său de debut în lungmetraj și, în același timp, o producție independentă, în care autorul realizează, practic, totul: scenariu, regie, imagine, sonorizare, montaj și producție. Temerară întreprindere, mai ales pentru un debutant, care are în față rafturi întregi de filmografie documentară și de reportaj, cuprinzând titluri de referință pe această temă! Dar toate acestea nu-l mulțumesc pe jurnalistul investigator din Alex Stănescu, din simplul motiv că nu oferă un tablou limpede și coerent al actului istoric din Decembrie 1989. Dar există, oare, acesta?

Preocupat de peste doisprezece ani de Revoluția Română din 1989, Alex Stănescu demarează un curajos demers de investigație proprie, concretizat într-o serie de interviuri, precum și într-o laborioasă cercetare de arhivă vizuală, demers pe care îl structurează într-un incitant documentar, construit cu nerv, pasiune și multă muncă.

O suită de interviuri cu personaje-cheie ale Revoluției, mai toate, căzute astăzi în dizgrație ori în uitare, cu actori de culise din tabere politice diferite, precum și cu istorici și jurnaliști, alături de sondaje de opinie stradale, încearcă să contureze răspuns unor întrebări neliniștitoare, rămase neelucidate până astăzi:

Ce a fost spontan și ce a fost premeditat în actul istoric violent din 21-22 Decembrie 1989? Cât de onești sunt ”monștii lui sacri”, când pretind că spun adevărul? Cum de aceste ”adevăruri” se bat mereu cap în cap? A fost Ceaușescu un tiran, un erou național, sau un lider care a scăpat, la un moment dat, frâiele puterii? Care a fost rolul jucat de Securitate și de celelalte forțe de protecție în îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere? Cine au fost teroriștii? Și, în fine, ce relevanță au toate acestea pentru tinerii mileniului III, care au învățat despre Revoluția din 1989 doar câteva pagini, și acelea, confuze, din manualele de istorie?

Cu temeritate și tact, Alex Stănescu își conduce interviurile spre elucidarea, atât cât se poate, a acestor întrebări. Rezultatul: un evantai de răsfrângeri ale adevărului istoric, oglindite în martori, frânturi de filmări și fotografii de epocă (multe, inedite), dar încețoșate de ”fumul” încă persistent din jurul lui, al Adevărului.

Ca demers investigatoriu al unei problematici extrem de complexe și în continuare controversate, prin abordarea unor ”dinozauri” greu accesibili și tot mai retractili față de tânăra generație, și prin caracterul independent al peliculei, ”Oglinzi și fum” este un debut de trei ori curajos și are șansa de a-l impune pe Alex Stănescu în pleiada tinerei generații de cineaști români.

Trailerul filmului poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=Y7jv-Vq-uO4

Pentru detalii legate de posibilitățile de revizionare a filmului și despre eventualele sale reprogramări, vă rog să îl contactați direct pe autor: https://www.facebook.com/alexandru.stanescu

Eu sunt Adam (1996) la Dalles online

Dramă fantastică, film parabolă. Regia, scenariul: Dan Pița, inspirat de idei și motive din nuvela ”Pe strada Mântuleasa”, ”La Țigănci” și altele din proza fantastică a lui Mircea Eliade. Cu: Ștefan Iordache (profesorul de violoncel Adam), Marius Stănescu (anchetatorul Dumitrescu), Cristian Iacob, Irina Movilă, Costel Constantin (ofițerul iosif I. Iosif). Muzica: Adrian Enescu. Imaginea: Dan Alexandru. Montajul: Cristina Ionescu. Decorurile: Ion Oroveanu. Film de referință al carierei lui Dan Pița, nu atât pentru simfonicitate, cât pentru cumulul de ambiții artistico-filosofice ale cineastului, cât și pentru amploarea și diversitatea ecoului critic, chiar dacă adesea specialiștii,i-au reproșat filmului o anumită confuzie narativă și ideatică.


Filmul este prezentat cu acordul maestrului Dan Pița în cadrul dublului modul de curs ”Regizori români între două milenii: Dan Pița și Nicolae Mărgineanu”, pe care îl susțin din octombrie 2019 la Universitatea Ioan I. Dalles.

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/3090662007684014/

Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=uu41gnlg6Xk

”Pepe și Fifi” (1994) - joi 2 iulie la Dalles online

Dramă socială, film de actualitate (1994). Regia: Dan Pița, scenariul: Dan Pița, Ioana Eliad. Imaginea: Dan Alexandru. Muzica: Adrian Enescu. Montajul: Cristina Ionescu. Decoruri: Georgeta Solomon, Nicolae Dragan. Cu: Cristian Iacob (Pepe), Irina Movilă (Fifi), Mihai Călin (invalidul), Emil Hostină, Damian Crâșmaru, Costel Constantin, George Ivașcu, Bogdan Uritescu. Pepe și Fifi sunt doi frați de condiție modestă, care încearcă să acceadă pe căi ilicite în societatea României postcomuniste. Pepe prin box, sub îndrumarea prientenului invalid, Carol, iar Fifi prin prostituție. Destinele lor sunt frânte de valurile de noroi social de care încearcă, cu naivitate, să profite. Pelicula face parte din axa filmografică a lui Dan Pița în care metafizicul cedează loc actualității sociale și observației realiste. Coordonata simbolic-meditativă este susținută discret, în primul rând de muzică (de primă mână, ca de obicei, partitura originală a lui Adrian Enescu), de plastica inedită a câtorva cadre, de discrusul cvasiprofetic din prolog, precum și de leitmotivul invalidului în cărucior - tristă imagine-simbol a României în tranziție. 

Filmul este prezentat cu acordul maestrului Dan Pița în cadrul dublului modul de curs ”Regizori români între două milenii: Dan Pița și Nicolae Mărgineanu”, pe care îl susțin din octombrie 2019 la Universitatea Ioan Dalles.

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=ZdUgur2p9eE

Vă puteți exprima interesul pentru film și posta comentarii pe pagina FB a evenimentului: https://www.facebook.com/events/679087119484320/.

”Noiembrie, ultimul bal” - joi 25 iunie 2020, la Dalles online

Regia: Dan Pița, Scenariul: Dan Pița, Serban Velescu, după romanul ”Locul unde nu s-a întâmplat nimic” de Mihail Sadoveanu. 

Cu: Ștefan Iordache (Printul Lai Cantacuzin), Valentin Popescu, Victoria Cociaș, Cătălina Murgea, Cornel Scripcaru, Gabriela Baciu, Tomi Cristin, Șoimita Lupu (Daria Mazu, fiica ajutorului de primar). 

Imaginea: Călin Ghibu. Costumele: Cătălina Ghibu. Coloana sonoră: Sotir Caragață. Montajul: Cristina Ionescu. Decoruri: Constantin Simionescu, Călin Papură, Petre Veniamin. Producător: Vily Auerbach, Casa de Filme 4 (1989). 

Romanul lui Sadoveanu se instituie ca pretext pentru un film-parabolă despre lipsa de speranță și ideal, autosuficiența meschină, banalitatea vieții și stagnarea socială fără putință de evadare din ultimii ani ai epocii Ceaușescu - perioadă care s-a reflectat într-un specific manierism și în filmele ulterioare ale maestrului, tributare aceleiași epoci (mai ales în ”Hotel de lux”, dar și în ”Eu sunt Adam”).  Tonul și esența filmului sunt date mai mult de rafinamentul plasticii scenografic încărcată de simboluri și de coloana sonoră cu accente onirice, decât de acțiune și dialoguri. 

"Filmul propune o meditație asupra mizeriei umane, a plafonării vieții de provincie pe care o suportă un om educat, plin de idealuri, de fapt e vorba despre un proces interior cauzat de sinuciderea fetei, pe care eroul și-l face ca pe o autoanaliză. De la proza lui Sadoveanu până la film, multe lucruri erau de pus la punct. În primul rând, autorul romanului face o analiză fină a unui personaj misogin, egoist și incapabil să intervină în propria-i viață. El privește întreaga dramă prin care trece orășelul și tânăra femeie ca și cum ar fi un martor, și nicidecum un personaj implicat. Pentru el, totul este permis. Poziția aceasta comodă, dar și lipsită de implicare îi creează pentru început o oarecare detașare, dar este o neutralitate falsă, pentru că toți ochii sunt ațintiți asupra lui. El e singurul care poate mișca obștea, orașul, e singurul care poate îndrepta lucrurile, e singurul care o poate salva pe tânăra femeie, față de care are, fără să-și manifeste intențiile, obligații morale și o gin­gașă afecțiune. Pe scurt, filmul nu avea nimic comun cu realitățile românești ale anilor '80" (Dan Pița). 

Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=UGEAW9mXf9g.

Filmul este vizionat cu acordul maestrului Dan Pița în cadrul modulului de curs ”Regizori români între două milenii: Dan Pița și Nicolae Mărgineanu”, pe care îl susțin din octombrie 2019 la Universitatea Ioan Dalles.

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Rochia albă de dantelă (1989) - joi 18 iunie la Dalles-online

Dramă, film de dragoste, film de artă.
Film-meditație asupra bolii, morții și a iubirii. Una din peliculele emblematice ale lui Dan Pița. După un scenariu de D.R.Popescu.

O tânără desenatoare de modele, bolnavă de maladie incurabilă, este înconjurată de trei pretendenți (un medic, un fotbalist si un sculptor), care încearcă să ajungă la inima ei, dar confruntarea cu suferința fizică pare să fie, pentru ea, metafizic mai transfiguratoare decât iubirea.
Cu: Diana Gheorghian, Claudiu Bleonț, Alexandru Repan, Andrei Finți, Manuela Hărăbor.
Director de imagine: Călin Ghibu, Montaj: Cristina Ionescu, Muzica: Marcel Costea, Scenografie: Nicolae Ularu. Costume Cătălina Ghibu.
Premiul ACIN pentru imagine, coloană sonoră și montaj
(1989). Premii la Costinești pentru imagine, interpretare feminină (Diana Gheorghian) și costume (1990).
Cu ultimele două pelicule, ajungem, cu cursul Dalles-online, organizat la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, la apogeul carierei maestrului Dan Pița.


Filmul poate fi vizionat de aici: https://www.youtube.com/watch?v=hmKGZEYrE3Y

Filmul este prezentat cu acordul maestrului Dan Pița în cadrul modulului de curs ”Regizori români între două milenii: Dan Pița și Nicolae Mărgineanu”, pe care îl susțin din octombrie 2019 la Universitatea Ioan Dalles.

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/727016841380710/

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

”Pas în doi” (Dan Pița, 1985) joi 11 iunie, la Dalles-online

Film de artă, film de dragoste, dramă.

Scenariul: Dan Pița, George Busecan. Cu: Claudiu Bleonţ, Ecaterina Nazare, Petre Nicolae, Valentin Popescu, Adrian Titieni. Director de imagine: Marian Stanciu. Montaj: Cristina Ionescu. Muzica: Adrian Enescu.

Unul din cele mai frumoase filme românești ale epocii socialiste. Trama pornește de la o conjuctură specifică de actualitate - povești de viață și de iubire în mediul muncitoresc - temă prioritară pe agenda cinematografică a epocii - , dar depășește cu mult, prin estetismul viziunii și elevație filosofică, schematismul filmului de propagandă. Primul atu, care conferă plusvaloare artistică filmului, este muzica, o partitură inagalabilă, semnată de regretatul Adrian Enescu, colaborator de cursă lungă al lui Dan Pița (ca și Claudiu Bleonț și Cristina Ionescu). Al doilea atu: viziunea plastică și scenografia (semnate de Călin Papură), integrate în mizanscena estetizantă, cu juxtapuneri obiectuale și racursiuri neobișnuite, specifice celor mai personale momente ale lui Dan Pița. Toate acestea creează, cum specialiștii au remarcat, un ”joc secund”, care urmărește mișcările subtile mentale și emoționale ale protagoniștilor, ale căror trăiri - ne arată filmul - depășesc cu mult prozaicul mediului muncitoresc în care sunt obligați să trăiască.
Filmul a fost nominalizat la Ursul de Aur la Berlin, 1986, de unde s-a întors cu o Mențiune de onoare.

Pagina FB a evenimentului: https://www.facebook.com/events/847394515750275/

Filmul este vizionat cu acordul maestrului Dan Pița în cadrul modulului de curs ”Regizori români între două milenii: Dan Pița și Nicolae Mărgineanu”, pe care îl susțin din octombrie 2019 la Universitatea Ioan Dalles.
Mai multe informații: https://www.facebook.com/events/1173198879546352/

Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=a4xtShCqEgI

Faleze de nisip - joi 4 iunie, la Dalles-on-line

Dramă (Casa de filme Unu, 1983). Regia, scenariul: Dan Pița, după o romanul „Zile de nisip” de Bujor Nedelcovici.
Imaginea: Vlad Păunescu. Montaj Cristina Ionescu. Muzica Adrian Enescu. Cu: Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Marin Moraru, Gheorghe Visu. Premiera: 31 ianuarie 1983. Durata 97 min.
Film-reper al istoriei cinematografului românesc, catalogat adesea în seria capodoperelor, în care tema luptei dintre generații capătă putere de parabolă politică a osificării sistemului socialist. A fost imediat retras după premiera din decembrie 1983, în urma criticilor aduse de Nicolae Ceaușescu, care a văzut în el un film subversiv la adresa regimului.

Marele Premiu ACIN, 1990. Premii pentru muzică și montaj. "Scenariul este scris de Bujor Nedelcovici dupa romanul Zile de nisip, o opera literara solida, cu caractere puternice si conflicte psihologice acute, din care autorul a extras un scenariu foarte aproape de ceea ce ma intereseaza pe mine. Conflictul principal se declanseaza intre un om realizat din punct de vedere social, profesional si material, un om la apogeu si un altul, aparent un "nimeni", in fond mult mai puternic, mai rezistent psihic." (Dan Pița, revista Cinema, 1982).

Vizionare: https://www.youtube.com/watch?v=J5UvbsYkXrQ

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/699077257548307/?active_tab=about

Demascarea (2011), de Nicolae Mărgineanu, joi 28 mai, de Înălțare, la Dalles

Un documentar-mărturie cutremurătoare despre Fenomenul Pitești, alcătuit ca o suită de interviuri cu victimele și martirii cutremurătorului apogeu al gulagului comunist românesc. Regia: Nicolae Mărgineanu. Scenariul: Alin Mureşan. Imaginea: Andrei Lascu, Nicolae Mărgineanu. Montaj: Nita Chivulescu. Muzica: Petru Mărgineanu. Cu: Petru Cojocaru, Gheorghe 'Gelu' Gheorghiu, Dimitru Dan Lucinescu, Nicolae Purcarea, Emil Sebeșan, Tudor Stănescu, Gheorghe Stanică. Durata: 70 minute.

Coproducţie a Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca, AGER Film, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, fenomenulpitesti.ro, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer România, realizat între octombrie 2009 - decembrie 2010. Scenariul a fost conceput de istoricul Alin Mureşan, autorul a două volume dedicate fenomenului Piteşti.

”Filmul se întemeiază pe îmbinarea relatărilor a 8 victime ale torturilor din închisoarea Piteşti, care povestesc etapele şi torturile prin care erau forţaţi să treacă, stările sufleteşti pe care le-au cunoscut, şi ne oferă consideraţiile lor despre scopul şi efectele acţiunii. Mărturii pline de emoţie, dure, dar lipsite de ură şi patimă. Cele 70 de minute de mărturii tulburătoare sunt împărţite în 11 capitole: „Scopul acţiunii Piteşti” „Începutul: câştigarea încrederii”, „Declanşarea violenţelor”, „Etapele”, „Ţurcanu”, „Ororile”, „Blasfemiile”, „Disperarea”, „Speranţa”, „Încetarea acţiunii”, „Aveţi regrete?”” (Universulargesean.ro, “Demascarea”, un film de Nicoale Mărgineanu despre ororile suportate de intelectualitatea românească în închisoare, în timpul Fenomenului Piteşti, 24 iulie 2017).

Filmul poate fi vizionat de aici: https://www.youtube.com/watch?v=mc5Cnyi_nSg

https://www.facebook.com/events/715188592618650/?active_tab=about

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

”Flăcări pe comori” la Univ. Dalles, pe 21 mai

Medalionul Nicolae Mărgineanu la Dalles continuă cu încă un film istoric, o ecranizare după opera lui Ion Agârbiceanu, unul din prozatorii preferați ai cineastului. 

Flăcări pe comori (1987, 95 min) este o dramă socială despre patima aurului și iubire, pe fundalul exploatărilor aurifere de la Roșia Montana de la sfârșitul secolul XIX. Scenariul, scris de Ion Brad şi Nicolae Mărgineanu, este inspirat din romanul ”Arhanghelii” şi povestirea ”Vâlva băilor” de Ion Agârbiceanu (ultima fiind  ecranizată şi de Mircea Veroiu în filmul ”Duhul aurului” - 1974).  

Distribuția: Remus Mărgineanu, Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț, Mircea Diaconu, Valentin Uritescu, Magda Catone. Premiul pentru regie la Festivalul Național de Film de la Costinești, 1987.

Filmul descrie un tablou social tragic, populat de personaje puternice și rapace, animate de mitul înavuțirii și de patima aurului, care își pun amprenta, în felul lor, pe fiecare personaj căzut în această mreajă, aducându-i damnarea. Povestea se dezvoltă în jurul minei ”Arhanghelii”, cea mai bogată mină de aur din Roșia Montana. Rodean, proprietarul acesteia (Mircea Albulescu), fabulos de bogat și exploatator nemilos, distruge destine doar pentru a-și alimenta orgoliul nesățios al stăpânirii aproapelui. Mârza (Remus Mărgineanu), un pătimaș și abil căutător de aur, este exploatat (pecuniar și amoros) de venala cîrciumăreasă, tranzacționistă de aur scos ilicit de băieși, dar se îndrăgostește de frumoasa fiică a acesteia, fapt pentru care va fi pedepsit de amanta sa.

Singurele personaje luminoase sînt învățătorul satului, Vasile Mureșan (Claudiu Bleonț), un idealist care disprețuiește averea, și angelica fată a lui Rodean, de care învățătorul se îndrăgostește, intrînd în conflict cu mogulul. In jurul învățătorului se dezvoltă tema patriotică a filmului, constituită de lupta dramatică de afirmare a românismului din Ardealul ocupat.

In final, ”duhul aurului” își devoră adoratorii, iar inocenții supraviețuiesc ”ca prin foc” în fața flăcării dezlănțuite a banului și dorinței de stăpânire.

Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=GH8DnUTw_TI

Puteți să vă exprimați interesul pentru film pe pagina FB a evenimentului: https://www.facebook.com/Elena-Dulgheru-texte-texturi-subtexte-1415839265390600/?ref=settings

Mai multe detalii pe: https://www.dalles.ro/cursuri-de-cultura-si-educatie-cinematografica

Dalles-online: ”Privește înainte cu mânie” (1993) - joi 14 mai

Universitatea Ioan I. Dalles continuă, în formula ”de la casă către casă”, medalionul Nicolae Mărgineanu, cu unul din cele mai apreciate filme ale veteranului regizor pe tema perioadei de tranziție: ”Privește înainte cu mânie” (dramă socială, 1993).

Bazat pe scenariul unuia dintre cei mai apreciați scriitori și scenariști români, Petre Sălcudeanu, filmul face o incursiune în haosul social postrevoluționar din România, din care extrage o temă recurentă a epocii, specifică pentru cinematografia vremii: deziluzia celor care au sperat că, odată cu căderea lui Ceaușescu și apusul unei epoci, în România lucrurile se vor însenina deodată și umbrele trecutului vor dispărea fără urmă. Filmul e centrat pe povestea lui Fane (Remus Mărgineanu), muncitor pe un șantier naval de pe Dunăre, dizident anticomunist, condamnat politic pentru convingerile sale, urmărit de Securitate și după 1990. Fane e șomer, dar continuă să participe la demonstrațiile împotriva corupției clasei politice. Haosul social se reflectă și în familia lui Fane, pe care acesta nu o mai poate ocroti și controla, cei trei copii ai săi cedând la ofertele tipice de decadență ale ”capitalismului de tranziție”, bazat pe ideea că ”banii sunt totul”: Vali, fiica lui, pică la facultate și se prostituează pentru a-și plăti studiile în București, dar ajunge vânzătoare într-un magazin, fiul cel mare, Viorel (Cristian Iacob), un tânăr cu elanuri revoluționare, se ceartă cu șeful unui restaurant local și face pușcărie pentru huliganism, iar mezinul, Nelu, atras de mici afaceri dubioase, fuge de acasă și ajunge să cerșească în București. Nici soarta lui Fane nu este mai bună, el suportând răzbunarea securistului care îl bătuse odinioară în pușcărie, iar astăzi este la putere și pe care încearcă să îl demaște. Revoltele curate, dar pripite ale întregii familii se instituie într-o elegie a dezastrului social al tranziției, într-unul din cele mai convingătoare filme pe această temă ale epocii.

Filmul beneficiază de actori de primă mână: Luminița Gheorghiu, Ion Haiduc, Remus Mărgineanu, Gheorghe Dinică, Cristi Iacob, Valentin Teodosiu, Ștefan Sileanu, care conferă spontaneitate și firesc situațiilor.

Imaginea: Alexandru Solomon.
Montajul: Nita Chivulescu.
Mai multe despre medalionul Nicolae Mărgineanu pe situl Universității Dalles.
Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=YKMwfhr4G14

Dalles on-line: ”Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018) - marți 14 aprilie

In această Săptămână a PAtimilor, mai dramatică decât vreodată în istorie, prioritară pentru creștini este, mai mult decât oricând, rugăciunea. Pentru unii, filmul de meditație spirituală este o bună ocazie de a facilita această stare lăuntrică. Pentru aceștia, precum și pentru toți cei interesați de subiect, continuăm portretul de regizor Nicolae Mărgineanu cu un film care confruntă drama instaurării comunismului în România - temă predilectă a regizorului - cu actualitatea postcomunistă, în care tragediile ”Obsedantului deceniu” răsună încă.

Realizat după un scenariu de Bogdan Adrian Toma (colaborator al maestrului Mărgineanu și la filmul ”Cardinalul”), filmul pornește de la tema controversatei ”vânătorii de securiști”, practicate de CNSAS după 1989, pentru a urmări dosarul unei presupuse colaborări cu Securitatea a unui cleric și a sinuciderii unui student, ipotetic legate de acest caz.

Doi investigatori CNSAS, zelosul Toma și blazatul Radu, cercetează cazul, pentru a descoperi în final că suspectul cleric, pe care îl descoperă retras într-un vârf de munte, nu este deloc asemeni portretului pe care i l-a consemnat dosarul de la Securitate. Victimă, erou, trădător? Vor înțelege investigatorii CNSAS portretul adevărat al omului pe care îl cercetează? Ori chiar cel cercetat îi va schimba pe anchetatorii săi?

Filmul - pe nedrept neglijat de critică (din motive... ideologice) - îmbină abil intriga de tip istorico-polițist cu meditația moral-religioasă pe tema vinovăției, trădării, iertării și transfigurării lăuntrice.

Actorii, de la tineri la veterani - Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu, Maria Ploae - , realizează prestații de zile mari, credibile și emoționante, în roluri nuanțate și dificile.

Cu acordul maestrului Nicolae Margineanu, filmul poate fi vizionat on-line:
https://www.youtube.com/watch?v=LLUdNtaE2zA

In Sîmbăta lui Lazăr, Univ. Dalles vă invită la ”Poarta Albă”!

Poarta Albă (2014) este cel de-al doilea film de ficțiune din ciclul dedicat de Nicolae Mărgineanu Golgotei românești a închisorilor comuniste, ciclu debutat cu ”Binecuvântată fii, închisoare!” (2002), continuat cu o suită de filme documentare și dramatizări radiofonice, centrate în special pe personalitatea părintelui martir Arsenie Boca, dar și pe evocarea Fenomenului Pitești, iar ulterior cu ”Fals tratat de mântuire a sufletului” și ”Cardinalul”, drame istorico-sociale de mare forță și de același calibru cu filmul de debut al ciclului.

Scenariul, semnat de regizor împreună cu Oana Maria Cajal, se inspiră din literatura închisorilor (”Vărul Alexandru și alte povești adevărate” de Adrian Oprescu, ”Tortura pe înţelesul tuturor” de Florin Constantin Pavlovici, ”Pe muntele Ebal” de Teohar Mihadaş, ”Drumuri în întuneric” de Dumitru Andreica), precum și din documentarea personală realizată de regizor în dialogurile sale cu foști deținuți politici.

Este extrem de rară în cinema-ul românesc această discernere în spectrul cruzimii, cinismului și abuzului, prin lentila purificatoare a nobleței și a credinței, care nu edulcorează realitatea și nu evită maleficul, ci le află unicul sens restaurator: cernerea și discernerea hristoforă, întru regăsirea demnității și solidarității umane - pas esențial în scrierea destinului unei țări. Același demers apărea și în ”Binecuvântată fii, închisoare!”, dar acum acesta a devenit și mai rafinat, și mai decantat.
Un inegalabil simț al nuanței dramatice recuperează achiziții dintre cele mai sensibile ale cinematografului poetic, atât la nivel imagistic (cu aportul lui Mihai Şerbuşcă), cât şi în caligrafierea psihologică a portretelor. Secvențe scurte și epurate, tăiate pe momentul de maximă emoție și înșiruite simplu, asemeni unui șirag de haiku-uri, panoramează în arce de cerc același perimetru cvasi-simbolic al Țării arestate.

Între ipocrizia lozincilor staliniste scrise agramat, și subversiunea bancurilor politice, ispășită cu ani grei de Canal, se derulează un întreg spectru de impresii, gânduri, emoții, chipuri, povești de viață, creionate în crochiuri de mare sinteză. Un profesor condamnat pentru un cuvânt inoportun, un judecător abuziv, acum încarcerat, hrănit cu pâine de cel pe care-l condamnase odinioară pentru că hrănise un fugar cu o pâine, un poet grav bolnav, dar plin de vervă artistică (amintind de Radu Gyr), care-și tricotează versurile în nodurile unui pulovăr - prilejuiesc partituri perfect caligrafiate de Ion Besoiu, Adrian Titieni și Marius Turdeanu. Oameni inadaptați, revoltați sau docili, îndârjiți sau deprimați, alături de brigadierii care-i controlează, ”funcționari sub vremi” înrăiți de obediență - creează un tablou colectiv impresionant prin puterea de surprindere a adevărului vieții.

Trei portrete memorabile, interpretate de tinerii actori Cristian Bota, Sergiu Bucur și Bogdan Nechifor (ultimii doi, la debut) se reliefează pe tabloul colectiv al suferinței și al speranței: Adrian și Ninel, doi prieteni condamnați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, respectiv monahul Arsenie. Toți trei au în comun o deosebită curățenie sufletească. Și dacă firul narativ urmărește destinul celor doi prieteni, firul subtil gravitează în jurul polului nemișcător al părintelui Arsenie. Interpretarea lui Bogdan Nechifor, în câteva fragmente de partitură impresionante prin simplitate, reținută căldură, forță lăuntrică, reușește să redea ațintirea fermă a personajului către Ceva de dincolo de lume, către Adevăr, a părintelui de la Prislop. Personaj secundar în dramaturgia filmului, monahul Arsenie odihnește din umbră polul luminos al sensului în fața nonsensului, ca răspuns izbăvitor la dramele unei țări răstignite. Pentru că în spatele său - o arată cineastul, în decupaje ale realului - se află Hristos; Hristos în zeghe, coborât printre noi.

Pe 14 noiembrie 2014, Nicolae Mărgineanu a fost distins cu Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de către Patriarhul României, ”pentru activitatea deosebită în apărarea şi slujirea dreptei credinţe, în promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti”

Mai multe despre film: https://elena-dulgheru.blogspot.com/2014/11/hristos-in-zeghe-la-poarta-alba.html

Mulțumim maestrului Nicolae Mărgineanu pentru acordul privind vizionarea on-line a filmului:
https://www.youtube.com/watch?v=aQe_m3jzpmA

Urmăriți și comentați evenimentul pe pagina FB a Universității I.Dalles: https://www.facebook.com/Dalles.ro/,
ori pe pagina de autor a titularei cursului: https://www.facebook.com/events/213552789935869/?active_tab=about 

PLATOUL DE FILMARE, POARTĂ SPRE CER? (cronică la ”BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE!”)

Noaptea Sfintelor Paști în închisoarea de la Mislea (cadru din film)

Există o taină a suferinţei. Puţini sunt dispuşi să o afle de bunăvoie. Cei mai mulţi o confundă cu răul, iar atunci când se confruntă cu ea, o pun pe seama absurdului existenţei. Revolta raţiunii, declanşată spontan le ecranează atunci orice posibilitate de a înţelege ce se întâmplă cu ei. Este greu a învăţa din durere. Şi totuşi, acesta este singurul ei rost: curăţarea de egoism, regăsirea solidarităţii umane şi reapropierea de Dumnezeu. Există oameni pentru care experienţa închisorii a fost calea de descoperire a adevăratei credinţe: doar supraomenescul poate birui subumanul. Mulţi dintre ei au preferat să rămână în anonimat. Unul dintre puţinii care au avut tăria să retrăiască în scris infernul închisorii, pentru a ne arăta cum, în inima credincioasă, iadul se poate transforma în poartă spre paradis, este Nicoleta Valeria Grossu, autoarea romanului autobiografic Binecuvântată fii, închisoare. Ei, în primul rând, îi datorăm şi filmul omonim, semnat de regizorul Nicolae Mărgineanu (scenariul: Nicolae Mărgineanu, Cătălin Cocriş, Tudor Voican), pe care avem bucuria să-l vedem pe ecrane.

Memoria gulag-ului românesc continuă să atragă lumea cinematografică, ceea ce este foarte important, într-un climat socio-cultural atât de debusolat şi de supus derizoriului, ca cel actual. Formula “Tinerii trebuie să ştie”, devenită celebră prin legătura ei cu tot ce înseamnă pentru români “memorial al durerii”, nu va deveni niciodată o vorbă goală; doar că ea trebuie întotdeauna completată cu imperativul “a înţelege” (altfel, “a şti” poate deveni un coşmar). “A înţelege sensul suferinţei” - iată ce ne propune, spre deosebire de alte mărturii, poate mai zguduitoare, despre spaţiul concentraţionar (dar bazate numai pe “a şti”), filmul lui Nicolae Mărgineanu.

“Nu vreau ca acest film să fie văzut cu detaşare”, declara regizorul. Nu, în nici un caz nu va fi văzut cu detaşare, după cum nu a fost văzut cu indiferenţă După-amiaza unui torţionar al lui Lucian Pintilie. Şi totuşi, cele două sunt opuse ca optică; este bine, aşadar, că apar la foarte scurtă vreme unul după celălalt, pentru a putea fi privite în complementaritatea lor. Nu, nu se poate scrie ficţiune după viaţa din lagărele comuniste; cruzimea şi oribilul depăşesc puterile imaginarului iar, pe de altă parte, actul ficţiunii devine imoral, dacă ignoră mărturiile faptelor de viaţă – este ceea ce, pesemne, au intuit ambii regizori, când au simţit nevoia să recurgă la literatura memorialistică pentru a-şi configura scenariile. Doar că ceea ce şi-au propus să demonstreze, din punct de vedere etic, este total diferit. Unul caută unghiul torţionarului (abordare inedită în filmografia românească a gulag-urilor şi rarissimă în literatura corespunzătoare), celălalt, pe cel al victimei. Unul sondează limitele bestialităţii şi ale degradării omeneşti (şi a “lipsei de conştiinţă româneşti”, cum declara), celălalt este interesat, dimpotrivă, de posibilităţile de supravieţuire morală şi zidire sufletească oferite de închisoare. Unul, pentru a-şi înţelege personajul, se scufundă în mâlurile psihanalizei patologicului, celălalt se străduieşte să se înalţe pe culmile misticii creştine ale iubirii vrăjmaşilor. Pintilie lucrează cu furie, adulmecă cu voluptate toate aspectele abominabilului şi ale malignului, pe care se forţează şi ne forţează să le privim; pus la zid, asfixiat, omenescul caută evadare într-o dimensiune superioară cunoscută şi o găseşte în estetic; evadarea nu are, însă, şi o dimensiune noetică (implicit, etică) şi iată că esteticul se colorează, evident, de sarcastic.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul lui Nicolae Mărgineanu (despre al cărui film vom scrie mai mult). El urmăreşte nu electroşocul, ci zidirea sufletească; caută nu cu voluptate, ci cu smerenie; nu acuză istoria, ci încearcă să înveţe din ea; nu caută anomalia (fie a şi estetizată), ci posibilitatea păstrării normalităţii în condiţii anormale, rezistenţa la rău prin cuvântul lui Dumnezeu. Drumul său este mult mai greu, în primul rând pentru că îşi propune o experienţă imposibil de înţeles fără a fi asumată, în al doilea rând, datorită dificultăţii de a-şi găsi o echipă pe măsură. “Ca cineast, este cea mai mare încercare pe care am avut-o vreodată” – declară regizorul. A evoca suferinţa a mii de oameni nevinovaţi nu mai este o problemă actoricească sau regizorală, ci, în primul rând, un act etic. Regizorul şi întreaga echipă înţeleg acest lucru şi se apropie de film în stare de rugăciune. “Prima zi de filmare la Jilava am început-o cu o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care au murit acolo“ – declară regizorul. De aici începe miracolul. Această tensiune spirituală nu s-a risipit în timpul filmărilor, ci s-a accentuat, prin deşteptarea sufletească a fiecăruia: actorii, chiar şi figuranţii învăţau împreună experienţa Crucii, dorind să se împărtăşească măcar pentru o zi de suferinţa celor care pătimiseră acolo. “Îmbrăcam acele zeghe cu o asumare a suferinţei, ne părea rău când trebuia să le dăm jos” – povesteşte Maria Rotaru, una dintre actriţele care au avut un rol secundar în film. O altă dimensiune a creaţiei actoriceşti s-a deschis. Şi, cum pelicula păstrează totul, vor avea şi spectatorii ocazia să se împărtăşească de o altă dimensiune a creaţiei cinematografice. A ieşi din sala de proiecţie în stare de rugăciune. A păşi pe platou în stare de rugăciune... Pot fi rampa ori platoul de filmare o poartă spre cer? De unde acest miracol?

În primul rând, din împărtăşirea memoriei aceloraşi fapte, de către clasicul lanţ scenarist-regizor-actor, lanţ care funcţinează, în esenţă, pe bază emoţională. Este marele miracol al teatrului, preluat şi de film, cel care dă viaţă unui text sau ridică la putere un fapt de viaţă. Acest lanţ emoţional, pnevmatic - pe care, în cazul de faţă şi nu numai, trebuie să-l completăm cu încă o verigă esenţială: aceea a autorului textului – se bazează pe miracolul împărtăşirii aceleiaşi experienţe fundamentale, pe binomul “a dărui/a primi”, în fine, pe dorinţa actorului de a îmbrăţişa şi el crucea purtată de autor.

Ne întrebăm de ce astăzi teatrul şi cinematograful, mai ales, se sufocă? Pentru că numai iubirea dă viaţă. Pentru că numai un text izvorât din iubire (cu toate implicaţiile ei, enunţate de celebrul verset paulin), poate fi capabil de a deştepta iubirea în lectorii săi, iubirea com-pătimire, iubirea teandrică şi poate da naştere unui spectacol-rugăciune, unui film-rugăciune.

Cum reuşesc Nicolae Mărgineanu împreună cu echipa sa să ridice atât de sus cota actului artistic? Prin abordarea cu maximă seriozitate a temei suferinţei şi a persoanei umane şi, în acelaşi timp, coborându-se pe sine: pentru regizor, arta nu este o defulare spasmodică, nici un gest demiurgic, ci unul kenotic, de micşorare a propriei personalităţi artistice în faţa misterului celuilalt, în faţa realului... Pentru el, actul artistic nu este un joc cu mărgelele de sticlă, prilej de exerciţiu estetic ori de punere în ecuaţie a destinelor unor personaje, ci este un fapt la fel de serios ca şi viaţa. Orice iniţiere se face prin conştientizarea nimicniciei propriei persoane în faţa misterului. Or, Nicolae Mărgineanu nu “iniţiază” pe alţii, păstrându-se pe sine în afară, ci participă şi el la mister, “se iniţiază” şi el în tainele aspre ale detenţiei, cot la cot cu actorii şi spectatorii. “Dacă nu sufăr împreună cu semenul meu, nu-i sunt de nici un folos” – ne învăţa părintele Constantin Galeriu. Nichita Stănescu spunea că moşeşte sensuri în cuvinte; tot aşa, Nicolae Mărgineanu declara că, în faţa zidurilor impregnate de suferinţă de la Jilava, nu se simţea decât un simplu translator... El nu operează comutaţii semantice, ci încearcă, cu smerenie, să descopere sensurile existente; nu face alchimie artistică, pentru că respectă chimia (adică seva) realului.

Filmul este structurat ca o suită de secvenţe extrase din materialul narativ al cărţii-sursă, care urmăresc destinul autoarei, Nicoleta Valeria Bruteanu (devenită mai târziu, în Franţa, Nicole Valery Grossu). În stilul său bine cristalizat, regizorul evită excesele metaforice, dar şi pe cele naturaliste, practicând un limbaj realist şi sintetic, bazat pe observaţia psihologică a relaţiilor interumane din mediul concentraţionar; adesea, vocea cineastului se retrage, pentru a lăsa cuvântul autoarei; filmul câştigă, astfel, autenticitatea preţioasă a documentului, fără a pierde potenţialul de generalitate oferit de ficţiune.

Admirabilă a fost, după cum spuneam la început, ţinuta profesională şi umană a actorilor, începând cu protagonista (interpretată de Maria Ploae) şi până la figuraţie. Nici pentru actorii maturi, nici pentru debutanţi interpretarea detenţiei n-a fost un joc, ci asumarea pătimirii confraţilor mărturisitori, pe a căror jertfă s-a construit prezentul pe care îl trăim azi. Actul actoricesc n-a fost unul de “interpretare”, ci unul de retrăire. Martiriul nu se “interpretează”, ci se trăieşte ori, pe scenă, se retrăieşte; de aceea, îl întâlnim atât de rar pe ecrane. “Îmi propusesem să încasez cât mai mult din cât a suferit Nicole” – se destăinuie Maria Ploae, povestind modul cum au fost realizate scenele de tortură. Mărturisirile altor actori îi susţin atitudinea. “Pe platou domnea o atmosferă spirituală cu totul aparte, desprinsă, parcă, din spiritualitatea lui Nicole, din cea a cărţii” – declară Maria Rotaru, interpreta unui rol secundar; cei care cunosc atmosfera obişnuită de pe platourile de filmare înţeleg cât de greu este de atins acest lucru. “La început mă apucase groaza de izbucnirile inevitabile de nervi care ar putea interveni din cauza lipsei totale de confort şi iată, ne pomenim într-o atmosferă de smerenie faţă de cei care au suferit aici... Eram uimiţi cu toţii de atmosfera minunată care se instalase în celulă: nu se vorbea urât, nu se ridica glasul, exista chiar o solidaritate între «deţinutele» noastre” – povesteşte regizorul. Chiar şi actriţele de figuraţie erau fericite că au trăit, măcar pentru o zi, acea experienţă: “Am îmbrăcat şi noi acele zeghe...”.

Pelicula nu iartă, dar nici nu uită; toată această solidaritate umană s-a întipărit pe peliculă şi este, cred, cel mai elocventă în secvenţa nopţii de Paşti a condamnatelor de la Mislea. Lacrimile Eugeniei Bosânceanu, lumina din privirile tuturor “deţinutelor” cu candele în mâini, cântând în celula întunecoasă şi rece “Hristos a înviat” exprimă (pentru mine, cel puţin) cele mai autentice clipe de fericire colectivă pe care le-am întâlnit pe ecran. Da, am văzut actori fericiţi...

-----------------------
Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=gY7VDiYgmIs

Dacă doriți, puteti să vă exprimați interesul față de eveniment pe pagina FB a cursului:

https://www.facebook.com/events/222126562334365/

si pe cea a Universitătii Ioan Dalles:

https://www.facebook.com/events/222126562334365/