Predica de la lac |
Nouăsprezece ani înseamnă, practic, o
generație.
Un schimb de generații petrecut sub aceeași oblăduire a marilor
duhovnici, veghetori la trezirea spirituală a României. Duhovnici
și ucenici, durând o aceeași lucrare, în tainica desfășurare a
aceluiași duh. Printre tinerii care vin azi la Oașa se află copiii
ascoriștilor de acum douăzeci de ani, primii care au pus umărul la
renașterea duhovnicească a țării. Am stat de vorbă cu o astfel
de fată, o arădeancă poliglotă, pasionată de biologie,
literatură universală și pictură, aspirantă la facultatea de
medicină. Matură, energică și tobă de carte, pendulând între
biserică, atelierul de icoane și salonul asistentelor medicale (a
cărui școală a trecut-o deja), îți dădea senzația că, printre
astfel de oameni, România e pe mîini sigure.
Pavel Chirilă, Cornel Ciomazgă, pr Nicolae Dura |
Pe
mîini sigure. Aceasta a fost, finalmente, senzația produsă de
întreaga Tabără „Pr. Teofil Pârâian”, desfășurată între
19 și 28 iulie la Oașa cu înalta binecuvântare a PF Patriarh Daniel și a IPS Irineu, Arhiepiscopul Albei, și dedicată anul acesta moștenirii
spirituale a părintelui Constantin Galeriu. Simpozionul național,
cu tema „Părintele Galeriu astăzi” a
reunit
o serie de personalități marcante ale culturii laice și
duhovnicești românești, care au susținut conferințe
și evocări ale marelui duhovnic și orator, al căror punct comun a
fost dialogul: dintre știință și religie, societate și Biserică,
istorie și modernitate, cult și cultură. Căci personalitatea
părintelui Galeriu a fost una prin excelență a dialogului:
însuflețit, harismatic, accesibil și erudit, întotdeauna luminat
de harul iubirii și înțelepciunii dumnezeiești. Sub acest har al
comuniunii și împăcării s-a aflat, am simțit-o cu toții –
pelerini ocazionali și împătimiți ai Oașei, vorbitori și
auditoriu, monahi și mireni – întregul eveniment.
Grădina de legume |
Lucruri,
concepte și persoane care în spațiul laic par incompatibile, la
Oașa, sub oblăduirea duhului părinților Teofil și Galeriu, dar,
desigur, nu numai al lor, ajung să conviețuiască bine împreună.
Animozități ireconciliabile în cadrul unui eveniment cultural
obișnuit (fie și teologic) sunt depășite când rugăciunea și
jertfelnicia își dau mâna cu spiritul cărturăresc, într-o
iubire înțelegătoare, asemeni celei ce a dus la nașterea primelor
academii în centrele monahale din întâiul mileniu creștin. Nu
întâmplător, unul dintre patronii spirituali ai mănăstirii este
Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, deschizătorul la Roma al
primei școli filozofice în care s-a predat creștinismul. Inimosul
și înțeleptul stareț al mănăstirii, protosinghelul Iustin, pare
să împărtășească, alături de întreaga obște, dar și de
tinerii ucenici studioși, același har.
Același
har, revărsat dimineața în ascultările tinerilor, cot la cot cu
starețul și cu alți monahi, la grădina de legume sau la fâneață,
după amiaza în cadrul conferințelor și al dezbaterilor de după
acestea și reîmprospătat în fiece noapte cu sfintele privegheri
din noua biserică de tip catacombă, după rânduială
athonită.
Garderoba costumelor populare |
Alături
de aceștia, enigmaticul Cornel Constantin Ciomâzgă, scriitor
anahoret, odinioară jurnalist de renume, retras de mai mulți ani
prin lăcașuri de reculegere
numai
de el știute, a fost apariția cea mai surprinzătoare; discursul și
prezența sa, vibrante și sapiențiale, au conferit un plus de
poezie și esențializare evantaiului de alocuțiuni din lungile
înserări de pe Valea Frumoasei. Sorin Dumitrescu, pictor, eseist și
academician, binecunoscutul patron al Fundației și Editurii
Anastasia, revenit în agora după o perioadă de discreție publică,
a susținut o serie de cuvîntări animate despre simbolistica
icoanei, morala comportamentului parohial și, mai ales, despre marii
săi prieteni, Constantin Galeriu și Nichita Stănescu, mystagogi ai
necuvintelor și Cuvântului, interlocutori-nepereche, fără de care
lumea sa (după cum ne-a mărturisit), dar și a noastră este mult
mai săracă.
Garderoba costumelor |
Dar
nu vreau să-i trec cu vederea pe tinerii participanți ai taberei,
cei mai mulți, cu vechi ștate la Oașa, care au fost, alături de
călugări - sarea și susținătorii din umbră ai întregii
manifestări. Curățatul peștelui pentru hram, plivitul legumelor,
prepararea salatelor și a ciorbei de spanac, întorsul fânului la
uscat, întreținerea prețioaselor costume naționale, îmbrăcate
cu cinste de sărbători, dregerea cu gust a acoperămintelor
capilare ale fetelor – toate aceste reflexe și ascultări se
transformau, în trăirea liceenilor și studenților (îndrumați
sau nu de călugări și frați), în tot atâtea momente de grație.
Nici urmă de aer cazon sau demonstrativ, nici de stahanovism sau
mecanicism executoriu în toate aceste gesturi, a căror
ritualicitate a fost de mult interiorizată și integrată în duhul
libertății și bucuriei participative. Asemeni clăcilor țărănești,
toate aceste trude deveneau tot atâtea momente de întâlnire,
rafinând timpul muncii cu cel al taifasului, convorbirii de taină,
sfătuirii duhovnicești... Nici o formulă a limbajului catehetic de
lemn, de care te împiedici pe blogurile de profil sau în parohiile
de cartier. Parcă niciodată n-am descoperit la tineri atâta
tinerețe și maturitate a trăirii creștine.
Cetăți
mundane și nemundane. Rostirile și dialogurile lor. Discrete,
explozive, tăcute. La fel de lucrătoare în discreție și tăcere,
ca și în rostire. Tăcerile zâmbitoare și privirile străluminate
ale monahilor și părinților locului, ocrotindu-ne discret timpul
sacru al întâlnirii, dar atât de rar cristalizate în cuvânt.
Discreția oblăduitoare a părinților Iustin și Pantelimon, ori a
vajnicului frate Moise, vorbitori redutabili la atâtea conferințe
pentru tineret, retrași
acum în umbră pentru
a da cuvânt vorbitorilor cetății mundane. Cuvintele pline de
pătrundere, rostite spontan, în afara programului de alocuțiuni,
ale părinților Iona și Marcel Hancheș, doi anahoreți luminați,
rupți de rețeaua comunicațiilor virtuale, dar la curent cu toate
problemele lumii și mai ales cu întrebările noastre nerostite, ale
celor veniți pentru a asculta, a se hrăni, a înțelege, a se
schimba. Pe un drum al Schimbărilor la Față, cu tot atâtea
instanțe câte nedumeriri-dumiriri, înfrângeri și învieri.
Fotografii de Elena Dulgheru