TERRIENII, NABUCODONOSOR ȘI LICANTROPIA MEDIEVALĂ

Terrienii... ce nume savant, inventat ca să sugereze o nouă specie biologică, dar fără nici un sufix care să fixeze patologia comportamentală... 

În dreapta: Lycantropi, gravură de Charles Le Brun (1619-1690) 

E de înțeles că puberii, dacă nu prea au preocupări, se plictisesc și mulți sînt gata să facă orice ca să fie în centrul atenției publice. Cine nu s-a dorit vedetă în copilărie sau în adolescență? E ok să te joci și de-a zebra sau ornitorincul, dacă ai pînă în 6-7 ani și școala nu îți îngreunează încă mintea cu teme și nici părinții cu responsabilități casnice. Dar responsabilizările astea sînt considerate învechite si sînt nerecomandate de psihologii recenți. Iar cînd șaua responsabilităților e dată jos, mintea devine slobodă și fără motor și-și caută de lucru în jocuri de rol și deghizări aparent inocente.

Bun, dar de aici pînă la o subcultură cu o așa-zisă doctrină, fabricată de sociologi și abil promovată de presa si sistemele de divertisment pentru puberi, e cale lungă. Și aici intervine manipularea. Căci aceste aparent inocente mofturi degenerative urbane sînt promovate de presă și luate în serios de comunicatorii sociali pt. copii si adolescenți, cu aerul de surpriză în fața unei noutăți bulversante, de ca și cum ar transmite Animal Planet că a descoperit cimpanzei în Alaska sau limbrici pe Marte... Deci că ar trebui să ne oprim prin parcuri si să-i observăm cu atenție, să nu protestăm dacă sîntem agresați cu lătrături emise de oameni, adică să cădem pe spate din respectul față de alteritate, în timp ce o mulțime de alterități nedegenerescente, sănătoase și utile social sînt puse la zid de aceiași comunicatori și de aceeași mass media.

Minciuna din titlul știrilor care promovează anomalia e următoarea: Nu, terienii nu ”se cred animale”, ci pretind că se cred animale, adică își asumă un rol perfect conștient, ca la teatru, dar coboară teatrul ăsta în spațiul public, altminteri nu ar avea nevoie de haine, hrană și igienă umană, și s-ar comporta fiziologic ca animalele. Dar se poate ajunge și la asta! Există boli psihice grave, ca schizofrenia, neurosifilisul și psihoza reactivă, care aruncă pacientul în delir real de transformare corporală.

Amintiți-vă de experiența tragică a biblicului Nabucodonosor al II-lea, pedepsit de Dumnezeu să își piardă mințile și să pască iarbă timp de șapte ani, pentru că se crezuse zeu suprem al regatului său și respinsese avertismentele profetice pe care i le-a dat Yahweth prin Daniel! Și nu este unicul caz de acest fel din istorie.

În Europa Occidentală din secolele XVI-XVII, zeci de oameni au susținut cu tărie că s-au transformat în lupi. În realitate, mulți sufereau de psihoze clinice severe, trăiau izolați în păduri, umblau în patru labe și atacau animale sau oameni. Boala psihică s-a numit licantropie. Unii ar identifica-o cu consecința unei vrăjitorii sau a unui blestem.

Terrienii de azi nu au licantropie și probabil nici grijulii lor părinți n-au auzit de cîns sînt ei de aceasta, dar comportamentul pe care și-l fabrică cu obstinație și juvenil narcisism, aparent inocent; pare să invoce tocmai această psihoză și factorii care o declanșează, pe care unii i-ar putea asocia cu posesia demonică.

Cînd un pacient sub hipnoză profundă își roade unghiile, aleargă în cerc în patru labe și se caută de purici, asta înseamnă cu adevărat ”să te crezi animal”! S-au făcut experimente de acest fel.

Aceste două tipuri de cazuri - delirul psihotic și alterarea de conștiință temporară hipnotica - există și sînt bine documentate istoric.

Cadru din ”Cum să-ți dresezi dragonul”, versus terrian-șarpe

Dar invocarea forțată a patologicului, pe care o face, inconștient, așa-numitul terrianism, poate stimula patologicul, precum și factorii declanșatori ai acestuia, de care cel demonic nu e străin.

În esență, în spatele fenomenului pueril-adolescentin al terrianismului se ascunde neopăgînismul, bazat pe adorarea Mamei Gea și a creaturilor ei, pînă la identificarea cu ele - stadiul maxim al adorării.

De caracterul demonic al cultului nu mai vorbesc, el se vede cu ochiul liber, uneori chiar puștimea respectivă îl savurează, cînd adoră să imite gesturi de fiare sălbatice și să își sperie prin parcuri noaptea astfel colegii. Nu inventez, o fetiță de vreo 10 ani din București, bine educată și isteață, mi-a povestit cu mîndrie de pasiunea ei, bine alimentată de cărțulii, vestimentație și recuzită aferentă. Desigur că hăinuțele curate ale puberilor-terrieni, bine spălați și igienizați, ascund caracterul macabru al cultului, căruia i se oferă ca victime inconștient.

Revăd acum desenul animat pentru copii ”Cum să-ți dresezi dragonul” (How to Train Your Dragon, 2025), un lung-metraj DreamWorks haios, care nu mi se mai pare atît de inocent. Mai ales de când am înțeles ce mult este folosită NLP în mega-industriile media. 

Aceste înșelăciuni, care promovează acest curent histrionic degenerescent, aparent ludic și inocent, trebuie dezamorsate cu tact. Atît în fața părinților, cît și în fața copiilor.

DESPRE FIZIOLOGIA MINUNII

 

Meditație de Duminica Vameșului și a Fariseului pe marginea unei polemici recente, legate de natura (reală sau înșelătoare) a unei minuni: strălucirea icoanei unuia dintre sfinții canonizați, cu ocazia ceremoniei de marți pe 4 februarie 2025 din curtea Patriarhiei Române. 

Publicat pe 9 februarie 2025 pe platforma ActiveNews

Primii care au observat fenomenul optic suprins de camera foto au spus că este o minune, vestea s-a rostogolit viralizant, preluată de entuziasmul colectiv. Ulterior, alții au descoperit că primii încurcaseră sfîntul de pe icoană (nu era Arsenie Boca, ci Visarion de la Lainici), și au susținut că fenomenul optic este fenomen optic și nimic mai mult. Ceea ce susțin pînă azi. Categoria a doua îi acuză pe primii de obscurantism, credință rudimentară și necunoaștere a legilor reflecției (?!!), jignindu-i și tratîndu-i cam de sus, susținînd că primii ar fi pradă manipulării și că ce se vor face ei, bigoții, cînd vor începe hologramele magnifice pe cer cu Buddha-Krishna și toate alea... Categoria I și-a înghițit gălușca, care era și cu umplutură (că na, mai încurcaseră și sfîntul din icoană!) și tace rușinată. Categoria ”intelectualilor” jubileză. Damian Stănoiu - și mai tare...! 

Dar eu zic așa: Nu toate minunile lui Dumnezeu sînt făcute prin sfidarea legilor fizicii, biologiei, chimiei, astronomiei etc. Am citit cu atenție despre mai multe asemenea subiecte. O să dau cîteva exemple din memorie. 

Cîndva am vizionat un documentar științific, care furniza o ipoteză plauzibilă a explicației minunii despărtirii apelor Mării Roșii de către Moise, ipoteză bazată pe mecanica fluidelor în condiții atipice: un vînt foarte puternic, direcționat de sus, ca un jet de mare presiune - se pare că aici era minunea (sau acțiunea directă a) lui Dumnezeu, care despărțise apele. Savanții modelaseră fenomenul aero-hidrodinamic în laborator: le ieșise! Așadar, ceva de genul: Moise lovește cu bastonul în mare și Dumnezeu suflă un curent energic de aer de sus, despărțind apele. Conlucrare teandrică. Teologic - este corect!  Minunea este conlucrare. Chiar și cînd omul participă la ea doar prin smerenie activă sau prin rugăciune. Aici, Moise participase prin credință și ascultare. Iar Dumnezeu împlinea. Dumnezeu lucrează ușor cînd este credință și ascultare. 

Alt caz, despre care am citit explicații plauzibile și coerente: oprirea soarelui pe cer la rugăciunea Sfântului Iisus Sirah - evident, nu era vorba de oprirea mișcării de rotație a pământului în jurul axei, care ar fi condus la perturbări gravitaționale, urmate de catastrofe de tot felul pe toată planeta, ci de un fenomen optic. Realizat de Dumnezeu ca urmare a rugăciunii cu inimă zdrobită a lui Iisus Sirah  și a ascultării evreilor față de Yahve, Care le-a indicat un anumit tip de rugăciune (cu înălțarea mîinilor). Credința, ascultarea și asceza lor a adus și bunăvoința divină, manifestată prin minunea unei mari biruințe militare în condiții de dezavantaj numeric evident. 

Dacă ne apropiem mai mult de minunile vindecărilor miraculoase, măcar a celor din zilele noastre, atestate de medici și pacienți, uneori cu lux de amănunte medicale, vedem adesea că ele se produc de preferință treptat, fără șocuri și, în aparență, firesc: minunea nu exclude firescul! Dumnezeu, de obicei, nu Își sfidează legile (de ce ar face-o?!), ci le optimizează în folosul omului. Sînt multe culegeri de asemenea minuni contemporane, ale Sf. Gherontie de la Tismana, de pildă, și multe altele. Și vedem că, cel mai adesea, Dumnezeu lucrează așa. Fără ”fachirisme” și gesturi spectaculoase, fără ”Deus ex machina”. Optimizează stazele organismului bolnav, pînă cînd acesta intră în autovindecare. Desigur că și aici e o minune, dar nu una ”sfidătoare” și spectaculoasă, ci una osmotică, petrecută în intimitate. Așa lucrează iubirea. Căci Dumnezeu nu iubește fachirismul, minunile circărești, ci discreția, taina, noblețea. Și, eventual, anonimatul. 

Alt exemplu clasic: curcubeul - fenomen natural de refracție, explicabil prin legile opticii clasice, totuși, cînd îl trimite Dumnezeu într-un loc sau altul, îl receptăm ca pe un semn ceresc, legămîntul lui Dumnezeu cu oamenii, și avem fundament biblic în asta. La fel și halourile solare, ca cele de pe Tabor și din Ceahlău, produse cu predilecție la anumite sfinte sărbători. E o habotnicie să le constați ori să le iei ca un semn ceresc? Duce asta la necredință, la erezie, la exaltare?! Nu am observat! Dimpotrivă! Ori e de preferat să întorci fundul minunii, pretinzînd, filosofic, că cea mai mare minune este ”cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine”? O fi pentru unii, dar nu pentru ortodocși! Protestanții preferă varianta kantiană. Dar ortodocșii preferă osmoza - minunea vie, lucrătoare organic, și nu neapărat chestionată, cît timp aceasta nu le tulbură buna relaționare cu Dumnezeu.

  În timpul aresturilor pandemice, în rarele procesiuni cu icoane la vedere, uneori o cameră surprindea lucirea puternică a icoanei. Părăsiți și închiși în case, amenințați de viruși și arafați, ne bucuram cu toții că măcar Dumnezeu nu ne-a părăsit: și asta era minunea, de care aveam nevoie ca de apă atunci! Și inima ne șoptea că nu sîntem în autoînșelare și nimeni nu-și bătea capul cu dileme de reflecție și refracție! Tot atunci, exaltarea luminoasă orbitoare a crucii cîte unei biserici unde se ținuse, în taină, sfînta liturghie, ne bucura enorm, ca un semn de biruință asupra terorii fauciene, și ne dezgheța spiritul. Mai cîrcoteau atunci fariseii ca acum? Mai analizau la microscop capacitatea de reflecție a foiței de aur a crucilor și icoanelor? Nu, că tuturor le tremurau oasele: lumea era paralizată de frică, nu îi dădea nimănui mîna să facă exerciții intelectualiste. Exaltarea aurorală ne dădea tuturor speranțe, mesajul minunii era ortodox, ceea ce ne întărea duhul, și asta conta enorm. Și nu era autosugestie! Iar de unde anume venea fenomenul din punct de vedere optic, adică unde anume se intersecta raza voinței divine cu raza solară reflectată în folia aurită, pătrunsă în obiectiv, mai puțin conta. Evident că erau raze de soare, dar iată că acestea impresionaseră maximal ”pelicula” foto, ca apoi să impresioneze retinele noastre și noi să ne înseninăm inimile! Unde se intersectează aici raza bunăvoinței divine cu raza fizică solară, mai puțin contează, dar intersecția aceasta există și ea definește minunea! 

Dar acum sîntem relaxați, lockdownurile se pare că nu ne amenință, și fariseii își permit să relativizeze minunea, că nu-i mai împunge frica în coaste! N-ar fi nimic rău aici, de-ar gîndi cu frică de Dumnezeu și cu evlavie, iar nu cu dispreț. Atunci, frica pandemică ne smerea pe toți și nu ne permitea să teoretizăm speculativ în jurul minunii. Acum ne permitem! Dar cum?! Dacă judecata mea mă îndeamnă la dispreț față de semeni, ea nu este bună, căci am pierdut harul, și nu mai raționez în lumină, iar discernămîntul se duce! Dar exact în felul acesta, cu dispreț față de semenii lor, au raționat ”teoreticienii minunii” de azi! 

Rar apelează Dumnezeu la ”minuni ”hard”” - teleportări, fenomene antigravitaționale,  transsubstanțieri (pe care le avem la fiecare liturghie) și altele ca acestea: Dumnezeu nu iubește codurile tari. A apelat la ele la Facerea Lumii, ca să zic așa, și apelează la ele doar acolo unde nu se poate altfel. Cea mai mare minune, sau cea mai tandră, este să ne schimbe nouă ”dioptriile”. Adică să ne facă să Îl vedem. Și să Îi recunoaștem astfel manifestarea, inclusiv prin minuni. Taina inimii trebuie să rezoneze cu taina minunii. Să le simțim duhovnicește la fel, în duhul învățăturii ascetice creștine. Atunci știm că nu sîntem în înșelare.

Așa și aici, pe 4 februarie 2025, în curtea Patriarhiei: unii văd exaltarea luminoasă a icoanei sfîntului nou-proslăvit și se bucură cu smerenie, sporindu-și credința (că e Sf. Arsenie Boca ori Visarion de la Lainici mai puțin contează, zic eu, că sfinții se bucură împreună, iar Dumnezeu îi îmbrățișează pe toți). Dar alții, experții în fizică de clasa a VII-a, fac pe fariseii circumspecți și îi acuză pe primii de naivitate și bigotism, închipuindu-se atât de evoluați spiritual, încît minunea - care e jertfă Dumnezeiască, atenție! - nu le mai trebuie, disprețuind astfel nu doar pe semenii lor cu o credință mai spontană, ci și iubirea lui Dumnezeu, pogorîtă în taina minunii. 

Unde este trufia intelectuală? Unde este lipsa de aplecare cu dragoste, sensibilitate duhovnicească și grijă, față de lucrarea lui Dumnezeu? Intelectualismul ăsta ne omoară ochiul lăuntric și ne împietrește inima, ca să nu mai vedem minunea, sugerîndu-ne să ne considerăm superiori, prin intelect și spirit, minunii! Asta e curata nebunie! Ăsta e pericolul de acum, mult mai acut ca spontaneitatea și simplitatea în credință a unora. Pe cei simpli îi va apăra Dumnezeu, căci Dumnezeu îi iubește pe cei cu inima curată și cu copilăria în suflet! Căci și lui Dumnezeu îi place spontaneitatea, iar nu cugetarea sofisticată! Așadar, cu dragoste să primim iubirea cerească și cu grijă să cugetăm!

+9 februarie 2025, duminica Vameșului și a Fariseului

________________________________

Surse ale evenimentului comentat: 

Icoana părintelui Arsenie Boca [n.n.: erata se face abia mai jos în articol] a „strălucit supranatural“ la Centenarul Patriarhiei Române / video+foto

Autor: Ioan-Radu Gava, 05.02.2025

Marți, 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală din București a fost organizată o serie de evenimente liturgice cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la decizia Sfântului Sinod de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu membrii Sfântului Sinod, membrii Adunării Naţionale Bisericeşti, eveniment la care au participat sute de clerici și mireni. Imediat după terminarea slujbei a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinţi duhovnici şi mărturisitori din secolul al XX-lea. Apoi a avut loc slujba Te Deum pentru Centenarul Patriarhiei Române şi pentru începutul lucrărilor Sfântului Sinod şi ale Adunării Naţionale Bisericeşti. Toate lăcașurile de cult din România au săvârșit la rândul lor un Te Deum pentru Centenarul Patriarhiei Române, iar clopotele au fost trase în toată țara timp de un minut. [...] Icoanele noilor sfinți din Biserica Ortodoxă Română au fost scoase din Catedrala Patriarhală în curtea din fața lăcașului de cult și Palatului Patriahal. 

Minune la Centenarul Patriarhiei. Icoana Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a „strălucit supranatural“

Întreaga procesiune a fost difuzată video pe canalul de televiziune Trinitas TV, dar și audio la Radio Trinitas. Cei care au urmărit evenimentele de ieri de la Catedrala Patriarhală au sesizat însă un eveniment interesant. La un moment dat, o rază de soare a țintit fix icoana Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cunoscut până de curând ca părintele Arsenie Boca. Potrivit mai multor postări de pe rețelele de socializare, icoana a părut că „strălucește supranatural“.

https://www.dcnews.ro/icoana-parintelui-arsenie-boca-a-stralucit-supranatural-la-centenarul-patriarhiei-romane-video-foto_985450.html

Coiful dacic și orele astrale ale României : ”Ochii lui Dumnezeu” ne privesc!

Publicat pe platforma ActiveNews, marţi, 28 ianuarie 2025

Furtul coifului de aur de la Coțofenești și al brățărilor din tezaurul României arată ca un ultim ghiont de trezire a acestui popor și de îndemn la unitate, dincolo de orice disensiuni. Și va funcționa! Deja a inceput să funcționeze. 

       Nu întâmplător, furtul tezaurului s-a produs imediat după marea revărsare a sentimentului de biruință națională, iscată de ghirlanda nemaivăzută de hore ale Unirii, rotite cu bucurie, simultan, în toată țara: o demonstrație de unitate românească și de iubire de neam nemaiîntîlnită. Duhul Sfînt lucrează puternic în asemenea ”ore astrale”, iar demonul le urăște cumplit, căci bucuria  colectivă altruistă și plină de speranță este dintre cele mai puternice arme împotriva uneltirilor sale! 

      Nici o mînă omenească, nici un îndemn de natură ocultă, al oricărori rețele de partid, sindicaliste, mafiote, transnaționale, nu poate realiza, cu de la sine putere, o asemenea coeziune de duh românesc și la o asemenea scară. Toți participanții au simțit sublimul acelor ore, adică plenitudinea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor! Doar oamenii surzi la experiențe spirituale, cinicii cu inima atrofiată și cu mintea ștanțată ideologic, nu simt asta. 

       Dar ”ora asta astrală”, în care neamul își refăurea sufletul și sentimentul comunitar, trebuia pedepsită, trebuia spulberată pe orice cale. Cum? Printr-un atac la inima neamului. Apropo, sufletul, în traditia populară și în cea simbolică, este reprezentat de aur - esența netrecătoare. Și în alchimie aurul este sufletul omului - descoperim asta făcînd hermeneutica unor legende despre mitul sacrificiului întemeietor. 

       Abia în urma acestui scandal aflăm că tezaurul nostru antic, o cărămidă esențială din arborele genetic al neamului românesc, fusese dus de mult ostatic în acel muzeiaș provincial nepăzit, de cîteva luni de zile. Nu am văzut ca presa să fi trîmbițat acest major act intercultural - efectiv, un eveniment muzeistic internațional de mare anvergură, așa cum ar fi fost normal și cum se face în asemenea cazuri, nici măcar cît agitase spiritele cu  ”poneii roz” ai standului nostru național, organizat de ICR la New York! Nu mai vorbesc de ilegalitatea scoaterii din țară a originalelor și de șubrezenia contractulului expozițional. Toate astea trebuie anchetate la nivel internațional, și se va face.  

      Dar, dpdv strategic, se vede că tot acest transfer tacit al tezaurului a fost folosit ca un ”plan B” de forță majoră, eventual cu funcție de șantaj. Și iată că rotirea cosmică a marilor hore românești exultarea luminoasă produsă de această horire națională a iritat într-atît niște spirite, încît ele au simțit necesitatea forței majore! Înțelegeti cine anume a simțit asta și ce anume a deranjat! Dincolo de interesele de partid, de ideologii sau concepte etnice, de simpatii europene, euroatlantice, balcanice, eurasiatice sau autohtone, comuniunea națională românească s-a produs, în tot ce are ea mai nobil și mai înălțător, și este în creștere. Și se pare că nu mai poate fi oprită. Orice atac o întărește, orice provocare o consolidează! 

       Toți participanții la manifestările de celebrare a Unirii din 24 ianuarie simt cu inima asta: e un suflu de căldură umană, bucurie nebiruită și comuniune, un suflu parcă ceresc și eliberator! Este suflul biruinței, susținute de binecuvîntarea cerească. Un suflu susținut de mișcări similare din Europa și din alte părți influente ale lumii. Toată lumea fredonează ”Hai să dăm mînă cu mînă...” și trăiește duhul Unirii. Doar prin Dumnezeu se poate realiza așa ceva. Toți cei ce au experiența comuniunii cu Dumnezeu simt duhul euharistic al acestei comuniuni naționale. 

       Așa că marele rapt nu va ține, dar, mai ales, nu își va atinge scopul! Trofeul va fi găsit, iar acest moment de mare revoltă și emoție colectivă, stîrnit de incompetența clasei noastre conducătoare, va coaliza si mai mult această țară în jurul unui ideal comun, esențial, unificator. Toți oamenii responsabili ai acestui neam reactionează cu aceeași sfîntă indignare la marele rapt național și cu același sfînt îndemn de restabilire a dreptății și al onoarei acestei țări! Onoare manifestată și în spirit, și în cultură, și în litera legii. 

      Nu mai e acum o chestiune de a fi de partea unui candidat prezidențial sau a altuia, de partea unei facțiuni politico-ideologice sau a alteia: miza e identitatea națională, însăși ”ființa neamului”. Și iată cum asemenea sintagme, demagogice pentru unii, nu mai sînt cuvinte goale! Au înviat! Raptul național și atentatul la demnitatea națională sînt cele ce le-a reumplut de sens! 

      Cei mai multi au înțeles asta, iar cei care încă vituperează furios și aberant, înecați în propriul venin și în frustrările fără număr, au căzut rău la această etapă a Marii Cerneri. Căci nu întîmplător ne trimite Dumnezeu asemenea grele încercări, și tocmai acum! O mare încercare este și un mare dar, dacă știi să te folosești activ și duhovnicește de ea... Să o folosim ca atare: inteligent, creativ, euharistic!

Rețeta fericirii și rețeta nefericirii

 Știți care-i rețeta fericirii? Curajul! Curajul de a risca pentru Hristos, curajul de a ți-L asuma pe Hristos. 

     Fiți curajoși! Mizați pe cei curajoși! Nu vă înmormîntați idealurile, așa cum au făcut-o și o fac toți colaboraționiștii sistemelor (comunist, capitalist, oricare ar fi el)! Ei sînt cei ce vă spun că ”nu se poate altfel”, pentru că ei nu au reușit! Ei și-au ratat idealul, iar acum spumegă de teamă că li se spulberă castelele de nisip, clădite pe minciună, corupție, duplicitate și impostură! 

      Alegeți-i pe cei curajoși, pe cei care vă propun un ideal și un plan de realizare a lui! Asta arată că ei au mai realizat proiecte de anvergură (chiar dacă nu au condus o țară, un partid, o multinațională...), altminteri nu ar fi fost capabili de gîndirea sistemică pe care un proiect de țară o cere. O gîndire organizată, strunită de voință și disciplină creatoare, de care cei cu ochii încețoșați și promovați de sistem nu au habar, căci este nevoie de multă osteneală și perseverență pentru a o dobîndi. Doar profesioniștii, și dintre ei, doar cei curajoși o au!  

     Nu vă înmormîntați idealurile, așa cum au făcut-o cei care confundă Idealul cu Iluzia!

     Idealul nu se construiește  de unul singur, ci împreună! Am intrat în evul în care doar împreună vom reuși! Împreună în Adevăr, în Dumnezeu și Speranță: aceasta este măsura cernerii! 

    Știți care-i rețeta nefericirii? Compromisul! Pactul cu diavolul, de dragul unei siguranțe iluzorii și egoiste, care nu te duce, de fapt, nicăieri, căci e zidită pe minciună și ipocrizie, care te duc, pînă la urmă, doar în haosul și degradarea morală produse de trădări și de perpetua confuzie a valorilor. Este calea sinucigașă, pe care mulți debusolați spiritual marșează, de dragul iluzoriei siguranțe și al carierei, ducîndu-i și pe alții la pierzare. 

    Alegeți Idealul, iar nu Iluzia! 

    Cînd caracatița tremură din toate tentaculele, e clar că i-a sosit ceasul. Nu mai alegeți caracatițele sistemului, de dragul iluzoriei siguranțe, pe care nu v-o vor oferi niciodată, căci nu au de unde! Nu vor face decît să vă sugă și mai mult sîngele - aceasta fiind singura lor hrană -, cufundîndu-vă în haosul și degradarea morală în care ei înșiși se zbat. Ochii lor tulburi și zîmbetele chinuite, deformate de frustrări, arată asta. Ca și declarațiile abia silabisite și fără noimă, citite după prompter, și bălbăielile publice, vrednice de cel mai vulgar stand-up comedy. Toate acestea arată că alții îi împing spre o poziție publică nemeritată, iar păpușarii din spatele lor vor face jocul. Nu lăsați să se mai întîmple aceasta! 35 de ani de minciună și păpușăreală politică ieftină ne-au ajuns! 

    Românii - cei mai mulți - nu au știință politică, dar Îl mai au pe Dumnezeu! Să-i iubim pe cei ce nu se rușinează de Dumnezeu, pe cei care nu renunță la Ideal! Pe ei să mizăm! O societate fără credință și ideal și-a semnat cu mîna ei condamnarea la descompunere. 

    Trăiască România! Trăiască Dumnezeu în România!

MUNCA MANUALĂ - PĂSTRĂTOARE A SĂNĂTĂȚII MENTALE

 

Actiunile făcute mecanizat, apoi automatizat, ne privează de participare emoțională. Nu mai participăm emoțional la gestul de a bate o frișcă, a frămînta o pîine, a coase un tiv la o rochie, a spăla o perdea, a  tunde o iarbă, a înșuruba un șurub, a broda o ie. Și gesturile astea nu erau doar mecanice, ci implicau întotdeauna și mintea. Nu mai participăm mental la extragerea unui radical...  

Lucrurile astea - și multe altele - nu ne mai trec prin mîini și prin circumvoluțiile minții și nu ne mai reglează ritmurile vieții. Aceste munci migăloase și ritmice - căci nu mă refer la corvezi -, cu rezultatele lor, nu mai primesc binecuvîntarea dreptei noastre, atenția inimii noastre și nu mai sînt urmărite direct de ochii și de gîndirea noastră. În numele progresului, am evadat. Dar încotro? 

Venețianov. Semănat de primăvară (~1820)

Efortul solicitat de aceste munci (dintre care unele erau, totuși, corvezi) a fost argumentul major al revolutiei industriale, declanșate de epoca mașinilor cu aburi și a mecanizării, apoi de spectaculoasa electrificare și mai recent, de revoluția digitală. Din care, în ciuda tuturor semnelor nefaste, nu ne mai oprim, hipnotizați de sloganurile ideologilor progresismului.

E adevărat că uneori aceste corvezi și munci repetitive și migăloase ne sperie, nu ne mai regăsim în ritmurile lor, care cuprind în ele o lume. 

Căci tocmai acest efort individual, dar cel mai adesea colectiv, această co-participare fizică, mentală și volitivă la procesul făuritor, concretizată în disciplină, atenție și răbdare, dar și în comuniune umană, sînt cele ce ne mențin vii coordonatele umane, păstrînd activă relația noastră nemijlocită cu lumea materială,  dar și cu lumea cifrelor și ideilor. Căci relația asta, exersată constant, este cea care ne menține treaz și sănătos discernămîntul. 

Cînd contactul activ și nemijlocit cu lumea materială se rupe, prin externalizarea efortului de prelucrare a materiei fizice, dar și a cifrelor și ideilor, această sfîșierea duce la ruperea creierului de summum-ul stimulilor exteriori, senzitivi și intelectivi, ai lumii create: delirul cognitiv și demența sînt aproape!

Și, nu mai puțin important: solidaritatea umană, spiritul de fraternitate nu se poate consolida decît în urma participării colective la același efort comun, la aceeași luptă, la aceeași durere, la același război. Adică din ducerea în comun a aceleiași Cruci. Dacă ne întrebăm de ce societatea e tot mai fărîmițată,  lipsită de empatie și alienată, unul din răspunsuri este și acesta: dispariția activităților în comun, care consolidau cel mai bine comunitatea. 

”Marcarea știrilor comandate politic” - o nouă manipulare Declic

Publicat pe platforma ActiveNews pe 1 februarie 2023

”Declic”, campioana sorosistă a petițiilor în coadă de pește, vine cu o nouă șopârlă. Clamînd dreptul legitim al cetățeanului la o informare corectă, precum și abuzurile partidelor dîmbovițene, pe care nu le putem nega, Declic inițiază Petiția ”Vrem marcarea știrilor făcute la comandă politică”. 

Ce bine! Citind despre milioane de euro ”aruncați de partide” pentru presă și propagandă, care puteau fi băgați - vai! - ”în spitale”, mi s-a înroșit obrazul de indignare și eram cît pe ci să semnez, pînă cînd mi-am amintit că un partid nu face nimic fără presă și propagandă: acestea sunt pîrghiile lui de putere și câștigă cel ce le manevrează mai bine și mai eficient. Adică cel care-si permite să plătească cei mai buni specialiști în PR politic și cei mai buni coach politici. Ăștia costă mulți bani, dar ”merită”, căci te fac să iubești si bomba atomică!

Măi, dar ”Declic” ăştia chiar au oameni care stiu meserie, chiar ei au astfel de PR-iști, altminteri n-ar fi știut să se informeze și să lege cap la cap toate aceste piese ale tabloului politic, prezentându-le  atât de empatic, bine argumentat și convingător! Și situl lor de invidiat, și campaniile de promovare mereu bune și la patru ace, numai bune de dat model la cursul de Comunicare de la SNSPA, și avocații cu care ei înșiși declară că se sfătuiesc, pentru a întocmi procese și a-i băga la apă de politicenii noștri incomozi! Și campaniile deștepte de found-raising, care nu se întocmesc și se întrețin fără o echipă antrenată pentru asta! Toate astea nu se fac pe ochi frumoși. Ei înșiși se vede că beneficiază de consilierea unor analiști de sociologie politică și copyrigheri de advertising social și politic, și evident, nu pe gratis. N-ar fi mai bine să îi cerem şi lui Declic să-si marcheze campaniile finanțate de alții, și să îi declare pe finanțatori? Că partidele, chiar dacă fură și se luptă pentru ciolan, de bine, de rău, mai incearcă să reprezinte și interesele țării! Nu toate. 

Căci în toată campania aceasta de subminare a partidelor politice, Declic înfierează PSD și PNL, dar nu pomenește nimic de USR&Co., și ”prietenii știu de ce”! 

Dar televiziunile, tabloidele si online-ul oficial, pe care Declic dorește să le ”elibereze” de presiunea partidelor, acestea interesele cui le reprezintă? Pe ale țării și ale poporului?! Hm... N-ar fi mai bine ca Declic sau alt petiționar potent să ceară ca toată presa main-stream să afiseze public de cine este platită? (S-a văzut negru pe alb în pandemie cine pe cine, cu cît și pentru ce finanța!)

Asa că această campanie Declic pare croșetată special ca să crească gradul de manipulare a oamenilor, prin crearea unei prese total amputate de polii de putere locali și cît mai aservite international, iar nu invers!

P.S. Petiția are deja peste 6000 de semnături, cu comentarii inocent-demagogice de liceeni îndoctrinați, exact cum ai apăsa pe buton!

Genuflexiuni pentru înrobirea planetei? - un experiment social

Publicat sîmbătă, 25 iunie 2022 pe platforma ActiveNews (unde are peste 5000 de vizualizări în aprox. 12 ore).  

În Cluj poți să-ți cumperi biletul de autobuz cu douăzeci de genuflexiuni. Cică proiectul este despre sănătate și a fost lansat de un festival sportiv în Săptămâna Europeană a Sportului din 2020, în plină pandemie, când fusese experimental. Și a avut succes mare: peste 55.000 de bilete vîndute. Peste 55.000 de clujeni, ținuți în case de pandemie și frici, s-au înghesuit să facă sport în fața ghișeului electronic. Primarul Boc nu s-a lăsat mai prejos, și-a mișcat și Emil ritmic anatomia, făcând douăzeci de plecăciuni cu mâinile întinse în fața robotului cu vizor, contra unui bilet gratuit. Clujenii l-au urmat fericiți, ca să se arate buni cetățeni cu convingeri ”verzi”, salvatori ai planetei. Bine, starea pandemică iartă aproape orice tîmpenie, doar nu le poți pretinde oamenilor prea multă rațiune când trăiesc zi și noapte cu seringa sau cu intubatorul la tâmplă. 

Grozavă chestie, a zis lumea! Campania s-a prelungit și în 2021 - tot an pandemic, cînd sportul, fie și impus, fie și pe bani, sau cu atît mai mult, părea cel mai nimenit leac antipandemic, compensator al depresiilor și fobiilor de tot felul. Mai ales că îngenunchiatul ăsta în fața robotului cu bilete nu numai Clujul îl practică, ci și Irlanda, unde se zice că poți primi un bilet de transport gratuit dacă alergi nu știu cât (eventual pînă la stația următoare); chiar și în Rusia prin 2013, într-o stație de metrou din Moscova se găsea un terminal care, contra treizeci de plecăciuni (deh, rușii sînt mai zdraveni!) , îți dădea un bilet gratuit; și prin țările Americii Centrale s-a experimentat așa ceva, e adevărat, cu derogările de rigoare, că e mai cald și lumea, mai lentă: doar zece plecăciuni. 

Fain este sportul, faină e și verdea planetă, cînd nu o defrișăm și asfixiem cu industrii high-tech pentru mofturi megalomanice, egoisme extreme și plăceri vinovate. Dar prea puțini înțeleg că prin astfel de experimente "sportive" se testează gustul public pentru un anumit sistem de incrementare (creștere) a creditului social. (Mining, adică minerit, i se spune în fiscalitatea bancară - vedeți în patentul de mai jos). Cei care au studiat sociologia își amintesc termenul de "inginerie socială". Care ți se exemplifică doar pe cazuri istorice din regimuri trecute sau ale altora, neprietene, niciodată, însă, pe cele din jurul tău: trebuie să te prinzi ca să le observi. Trebuie să le cunoști liniile directoare, contextul și subtextul macrosocial, să mai citești despre vectorii de dezvoltare globală pe termen lung, trasați de generoase fundații planetare pentru dezvoltare durabilă... 

Așadar, inventia există, patentul e pe net. El spune că există un senzor de mișcare conceput a fi rezident în unduiosul trup al pacientului. De tipul celor din brățările de plastic ale ălora care își numără pașii, pulsul și caloriile pierdute cînd aleargă. Doar că acest senzor e incorporat în trupul uman, alături de un procesor cloud (alcătuit din componente nanoscopice, distribuite în trupul contribuabilului), cu care comunică. Procesorul ăsta,  patentat și implementat de mult, are grijă de sănătatea ta, colectîndu-ți date din trup și, eventual, regularizând tensiuni, glicemii etc. Și transmite wi-fi mai departe starea sănătății tale, către doctorii pricepuți, pe care nu îi cunoști, care îți vor binele. Sau către o mașină, pe care nu o cunoști, și care îți vrea binele. Și care poate să îți ceară, la un moment dat, să faci genuflexiuni, ca să îți fie în continuare binevoitoare și... să îți deschidă ușa frigiderului inteligent din casa inteligentă, care știe ce mănânci și dacă faci destul sport ca să îți consumi caloriile. 

Credeți că glumesc? Vai, nu! Le vinde deja și emag. Iată un model de descriere de pe un sit comercial: ”Frigiderele inteligente au o interfață touchscreen și capacitatea de a se conecta la internet prin Wi-Fi pentru a oferi o serie de caracteristici suplimentare. Frigiderele inteligente includ camere interne... și abilitatea de a interacționa ... utilizând telefonul smartphone sau tableta atunci când sunteți departe de casă. Unele frigidere inteligente se pot conecta chiar și cu alte dispozitive inteligente din locuința dvs.”

Așadar, Doamne ferește ca starea de bine a cetățeanului, monitorizată de integratul din particule nanometrice distribuite, să iasă pe roșu! Că vedeți ce-ai pățit chinezii. Dar să nu fie! Așa e patentul, nu inventez nimic... 

Cică și în Irlanda s-a instituit ceva similar - obținerea pe cale digitală a unor avantaje materiale, dacă îți miști trupul în fața unor sensori conectați la o mașină de calcul. Și oamenii se înghesuie, le place tot mai mult mașina asta inteligentă și cred că astfel își cresc și well-being-ul și salvează și planeta de poluare. 

Ne putem imagina și mai mult. De pildă, în scenariul dispariției banilor - vehiculat tot mai des, de curînd chiar și în presa oficială -, mișcarea fizică poate deveni monedă, adică generator de credit social. Ce se va întâmpla atunci cu bătrînii, cu neputincioșii și cu handicapații, puși să își cîștige drepturile sociale făcând genuflexiuni? Poate că li se vor acorda alte credite, dacă vor fi cuminți... adică dacă vor accepta anumite condițiuni (amintiți-vă de cele de acum unul sau doi ani!), ori dacă nu... S-ar putea ajunge la o societate de tip spartan, din care cei slabi sunt eliminați programatic: a imaginat-o și a construit-o și Cel de-al treilea Reich și comunismul, în zorii săi, iar azi se pare că o desăvîrșesc chinezii. Repet, ne imaginăm. După cum și-au imaginat și ei, inginerii sociali, artizani ai viitorului sustenabil. 

Căci astfel de investiții costisitoare în mașinării sofisticate, aparent frivole, dar care includ recunoașterea facială, nu se fac fără gândul la un cîștig, adică fără un teren imaginal solid, modelat detaliat în prealabil de institute sofisticate de studiu și proiectare a dezvoltării durabile a viitorului sustenabil și fericit.    

Poate că fac o furtună într-un pahar cu apă, dar... Vedem cum se testează un nou sistem de umilire a persoanei și boborul tîmpit de sedantarism și suprasecurizare urbană se bucură că face sport. Geniali sociologii ăștia și maeștrii în comunicare, care chiar au învățat să facă turma să intre în țarc de bunăvoie și să mai și aplaude. Din laikurile la postarea cu experimentul clujean, doar vreo 10% din reacții sunt lucide, restul delirează de fericire și de frenezia salvării și înverzirii planetei... 

Patentul de care am vorbit se numește ”Sistem criptovalutar utilizând datele activității corporale”. Este înregistrat pe respectabilul sit de inventică patentscope.wipo cu numărul WO2020060606, pe 26 aprilie 2020, de compania Microsoft Technology Licensing LLC. Patentul se numește ”Cryptocurrency system using body activity data”.

Dar mai este un aspect, pur profesional, informatic, îngrijorător în acest experiment social. Este abundenta furnizare de date personale, chestiune la care tefeliștii care își exersează mușchii în fața camerei contra unei linguri de orez, nici nu se gîndesc. Este evident că terminalul ”de promovare a sportului” este dotat cu un sistem de recunoaștere facială, pentru ca genuflexorul să nu trișeze: să nu-și împingă bunica la înaintare pe la genuflexiunea a optișpea, cînd i s-au terminat bateriile, să nu fîlfîie o momâie cu fotografia lui în fața camerei terminalului etc. Și atunci, terminalul inteligent memorează atât prima expresie a feței cetățeanului, cea normală, ca din buletin sau din timpul scanărilor uzuale din aeroporturi sau din alte centre de identificare a persoanei, dar memorează și următoarele faciesuri, contorsionate și înroșite tot mai mult, pe măsura efortului. Și mașina știe că toate cele douăzeci de chipuri diferite aparțin aceleiași persoane, putînd determina ulterior funcțiile care guvernează aceste transformări faciale. Nu știm cât timp stochează mașina aceste date și dacă le livrează, parțial sau total ori concluziile lor, mai departe- ceea ce este esențial. Dar în orice caz sistemul de la Cluj este o găselniță ideală pentru îmbogățirea bibliotecii de algoritmi de recunoaștere facială a omului supus unor eforturi fizice. Nimeni nu este dispus să se fotografieze în timpul unor eforturi solicitante, când expresia feței devine contorsionată și chiar penibilă. Nimeni nu este fotogenic cînd își atinge pragul de efort, iar pentru locatarul sedentar, obișnuit cu comodități, 20 de aplecări poate fi o solicitare majoră. Așa că mulți ajung să ofere fotocamerei faciesuri de care, cu altă ocazie, s-ar jena. Probabil că mașina nu îți cere actul de identitate, ceea ce face ca participarea la experiment să fie mult mai relaxată, cetățeanul crezînd că nu are nimic de pierdut și nepunându-și problema colectării datelor personale. Dar chiar dacă mașina nu asignează setul de 20 de poze cu un CNP, ea își îmbogățește considerabil baza de date necesară dezvoltării unor noi algoritmi, mult mai performanți, de recunoaștere facială (apropo, știți câți olimpiadiști de-ai noștri, după care oftează telespectatoarele, lucrează în State pe granturi grase în acest domeniu, pentru augmentarea ochiului atoateveghetor al mașinii care ”are grijă de viețile noastre”?). Nu de alta, dar dacă te legeni beat pe stradă, ești la o petrecere pe timp de lock-down ori cazi pe trotuar, fulgerat de un atac de cord, trebuie să existe un ”Frate mai mare” care să te înregistreze și să trimită salvarea după tine. 

Ce face exact, din punct de vedere algoritmic,  mașina nu știm, căci miram-aș ca cei ce au achiziționat-o să fi cerut furnizorului fișa tehnică completă, care oricum se obișnuiește să conțină cel mult scheme logice generale și nicidecum algoritmii ori funcțiile lor de detaliu. Dar, știind ceea ce colectează, știm poate să facă. 

Cîntecele patriotice și viitorul unei țări

Privesc și ascult cîntece. Cîntece și videoclipuri patriotice, imnuri naționale și de luptă de pe diferite meridiane, noi și mai vechi. Si constat cît de mult influențează calitatea, suflul și conținutul cîntecelor patriotice starea de spirit și puterea de coagulare a unui popor. Și cît de asemenătoare sunt sentimentele ce le animă. Asemănătoare, dar nu identice. Toate conțin îndemnuri la solidaritate și comuniune națională.  Uneori, în jurul unei idei. Asta e marea lor valoare, dar și miza umană și spirituală înaltă, căreia puțini interpretii muzicali de azi îi fac față. Pentru că solicită sinceritate și credință. Unele cîntece de acest fel conțin și rugăciuni, altele, dimpotrivă, îndemnuri la ură și la nimicirea unui dușman concret, trecător, eventual etnic, desemnabil pe harta georgrafică și pe axa istoriei. 

Ce tragedie pentru un popor să își lege soarta, aproape pe veci, sau pentru o lungă etapă istorică - atît cît ar fi longevitatea unui imn național - de un dușman teritorial concret, inerent trecător! In loc să își lege soarta de o idee generoasă și coalizatoare, demnă de a fi iubită de oricine. Ce amputare sinucigașă a propriului viitor, ce anulare a oricărui proiect trainic de țară! 

Pentru mulți, aceste considerente sînt vorbe goale. Rizibile.  Aceia nu mai constituie un popor, nu mai sînt mădulare, ci au ajuns simpli indivizi - înmatriculabili și recenzabili - dintr-o populație, inscriptibilă intr-un registru. Atât. Unul terestru și administrativ. Cu termen de valabilitate nu mai lung decît al registrului electronic sau de hîrtie: până la următoarea furtună magnetică, următorul atac cibernetic, următorul incendiu.

Si astfel, cîntecul patriotic ne învață că nu în arsenale militare și tezaure monetare stă tăria unui popor, nici în cumpărarea celor mai tari creiere și zăcăminte ale lumii, nici în pacturile cu cele mai vînjoase superputeri, ci în generozitatea, spiritul de jertfă, credința în Dumnezeu și umanismul pe care știu să-l transmită celorlalți. În puterea lor molipsitoare de har. 

Istoria se construiește nu cu bani și cu arme, ci cu pasiune!

LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE OU LA MORT: fracturile logice ale dictonului Revoluției Franceze

Știm că dictonul real al Revoluției Franceze nu a fost încîntătorul, ca o șansonetă, ”LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE”, așa cum l-am învățat la școală, ci terifiantul, generator de fiori de gheață pe șira spinării, ”LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE OU LA MORT”. Acesta e și mirosul real al Revoluției Franceze: mirosul de sînge închegat pe ghilotină, iar nu parfumul de ghiocei primăvăratici ai dezrobirii popoarelor, cum ne fluieră, hipnogen, Marseilleza, preluată în ison de manualele de istorie.  

Hai să dezasamblăm puțin acest dicton terifiant: 

EGALITE. Adică daca nu accepti ideea mea despre egalitate, pot să te impuşc, da? Păi ce libertate ii acord eu confratelui? Si cât de confrate mai sînt cu el? 

LIBERTE. Iar dacă nu accepți ideea mea despre libertate, sînt liber să te împușc? Păi inseamnă că nu te consider egalul meu și nici fratele meu.

FRATERNITE. Iar dacă nu accepți ideea mea despre fraternitate, am dreptul să te asasinez? Înseamnă că nu-ți îngădui nici să gândești liber și nici nu te socot egal cu mine, de fapt.

Un mănunchi de 3 x 3 incongruențe logice, instigări la crimă în masă și crase ipocrizii sociologice. 

Sloganul revoluționar - expresie chintesențială a intoleranței - arată că te consider dușman al meu (adică pasibil de moarte) doar pentru că gândești altfel decît mine, iar decretorul revoluționarei lozinci se declară, prin însăși lozinca aceasta, drept potențial ucigaș și instigator la ură, la dezbinare și la omucidere.

Dogma libertății absolute o invalidează pe cea a egalității și pe cea a fraternității.

Dogma fraternității absolute o invalidează pe cea a libertății și pe cea a egalității absolute.

Dogma egalității absolute (de drepturi și libertăți între oameni) le invalidează pe celelalte două. Sinistru paradox!

Haosul logic multiplu și, ce-i mai grav, social, semănat de această lozincă este evident. Și nu cred că a fost nici întâmplător, nici neintenționat.  

După veacul de aur al moraliștilor francezi și al filosofilor  lucidității, ca Descartes și Spinoza, care au instituit gloria culturii și civilizației franceze, iată că Danton, Marat și Robespierre cu acoliții lor mătură tot acest edificiu al europenismului, măreț și aparent inexpugnabil, dînd de pământ cu gloriosul umanism francez și european, din care în cîteva decenii s-a spulberat orice iotă de luciditate și  înțelepciune!

Pe stema Republicii Franceze, deasupra sloganului revoluționar tronează dictonul: ”Unite et indivisibilite de la Republique Francaise”.  

Cum poate o lozincă instigatoare de trei ori la violență și crimă să asigure unitatea și indivizibilitatea unui imperiu, când violența seamănă întotdeauna discordie, iar nu unitate? Răspunsul e unul singur: doar prin teroare. 

Îngrozitor este cum aceste criminale sloganuri, ca piatră fondatoare a celei mai glorioase republici a Europei și însăși a ”ideii europene”,  continuă, pînă astăzi, să facă istorie, să fie motiv de mîndrie națională, să inspire denumiri de instituții culturale, de posturi de radio și de alte avanposturi de prim rang ale ”democrației” și ale infrastructurii statului modern european. 

Totul, prin obnubilarea - voită - a celui de-al patrulea pilon logic al tripletului glorios (MOARTEA), cel ce i-a conferit, de fapt, perenitatea, eficiența și maleficiența istorică.

Și atunci ne mai mirăm că se duce totul de-a rostogolul? 

Dar... să lăsăm ura la o parte. Au hrănit-o revoluționarii destul. Emoticon cu lacrimi. Dar, mai bine, să ne trezim și dă dăm sloganurile ascunse ale morții la o parte. Emoticon al speranței. Făclia aia a speranței, din marile statui ale istoriei moderne, pe care le purtăm înscrise pe timbre și pe tricouri, ar trebui s-o ducă o cucoană (sau o făptură) mai nobilă. Adică Acela care poartă flacăra speranței, de fapt. Emoticon creștin. 

Pasivismul civic al creștinilor: dovadă de smerenie sau de trădare?

 - Replică la cuvîntul unui vrednic părinte -

Publicat miercuri, 21 aprilie 2021 pe platforma ActiveNews

și preluat de https://stiripebune.com/2021/04/21/pasivismul-civic-al-crestinilor-dovada-de-smerenie-sau-de-tradare-replica-la-cuvantul-unui-vrednic-parinte-despre-cazul-foisor/ și de https://ganduridinortodoxieweb.wordpress.com/2021/04/22/cazul-foisor-pasivismul-civic-al-crestinilor-dovada-de-smerenie-sau-de-tradare-replica-la-cuvantul-unui-vrednic-parinte-despre/

O predică oportună, echilibrată și curajoasă

Este oportună, curajoasă și foarte importantă mărturisirea părintelui Tudor Ciocan despre evacuarea abuzivă a Spitalului de Ortopedie de la Foișor, despre experiența sa deosebită de preot de spital. Subtile sînt observațiile legate de imoralitatea tehnocraților care ne conduc, despre abuzurile și lipsa de compasiune a celor de la putere, despre ispita satanică de alegere a răului în condiții de dictatură, despre pretinsul bine social și individual, impuse cu forța, despre criteriile obscure de numire a directorilor de instituții medicale, precum și toate celelalte observații duhovnicești asupra ”mirajelor” și ”coșmarurilor” pe care le trăim de un an și ceva. Sînt importante și dătătoare de speranță îndemnurile sfinției sale la rugăciune, pocăință și apropiere de Dumnezeu, adresate enoriașilor, în primul rând, și societății noastre creștine.

Toate acestea au fost rostite într-o predică intitulată ”Dezvăluiri șocante despre incidentul de la Spitalul de Ortopedie Foișor” (https://www.youtube.com/watch?v=v17Zh-fo4Qk) și postată pe 13 aprilie pe canalul youtube Calea Spre Mântuire. Înregistrarea a întrunit fulgerător peste șapte milioane de vizualizări și comentarii nu multe, dar exclusiv pozitive.

Middle-class-ul ortodox românesc și pasivismul social

Totuși, adresîndu-se tinerilor și generațiilor medii din așa-numitul ”middle-class” românesc - publicul său preponderent -, părintele descurajează explicit acțiunea socială deschisă și mărturisirea publică în cetate (adică ”ieșitul în stradă”), invocând pericolul compromiterii acestor mișcări de către provocatori și labilitatea maselor, gata de a trăda, ca în momentul aclamării glorioase a lui Hristos la Intrarea în Ierusalim, deturnată imediat de vinderea din Săptămâna Patimilor. (Comparația surprinde just labilitatea maselor, doar că fenomenologia acestora este mult mai complexă și nu poate fi expediată așa, dar nici nu este foarte potrivită, căci protestele stradale, în oricare dintre formele lor actuale, nu includ defel momente de ”glorificare regală” - nici pentru cei mai înveterați oratori, care se expun unor riscuri multiple cu aceste ocazii). Totuși, acestea sînt argumentele pe care părintele le invocă pentru a susține că ”Hristos n-a îndemnat la forma asta de manifestare”, ci doar la rugăciune, post și pocăință, ca singure arme eficiente atît pentru mîntuirea individuală, cît și pentru salvarea din marile crize politice și sociale, precum cea actuală.

Perpetuarea unei neînțelegeri în gîndirea teologică poate fi periculoasă

Scriu toate acestea nu pentru a căuta nod în papură într-o alocuțiune, în linii mari, foarte bună și necesară - departe de mine acest impuls -, ci deoarece constat perpetuarea unei neînțelegeri în gîndirea și practica teologică contemporană de la noi, neînțelegere care poate fi, pe termen mediu și lung, duhovnicește periculoasă. Și, cum ea se perpetuează de peste douăzeci de ani, cred că a sosit timpul să vorbesc despre ea.

Bune sînt postul, rugăciunea și pocăința pentru curățirea și înluminarea ființei, dar curățirea aceasta se face atît în vederea unirii cu Hristos (obiectiv esențial), cît și a acțiunii în folosul semenilor - obiectiv secundar, dar fără de care noi, mirenii, nu ne mîntuim. Așa că să îndemni creștinii mireni, locuitori și activi în cetate, cu joburi și, eventual, cu familii, adică oameni cu viață socială normală, la luptă împotriva nedreptății doar prin post și rugăciune, atunci cînd țara e încolțită dinăuntru și dinafară, înseamnă să-i încurajezi la pasivism civic și lașitate, iar, din punct de vedere duhovnicesc, să-i încurajezi în părerea de sine. Acești oameni activi din Biserică nu sînt călugări și nici duhuri fără trup, ca să nu mănînce. Și așa cum preoții nu-i descurajează să meargă la serviciu ca să-și cîștige pîinea cea de toate zilele ori să învețe pentru examene la școlile lumești și să se integreze în societatea actuală, cu toate tarele ei, la fel nu este normal ca tinerii să fie descurajați să lupte, cu armele luminii (dintre care prima este cuvîntul mărturisitor), pentru recuperarea normalității sociale, adică pentru cîștigarea pîinii sufletului, care este Libertatea. Libertatea exercitării demnității omenești individuale și colective, a patriei, a Bisericii și credinței.

Cei care ies pașnic în stradă fac însăși voia lui Dumnezeu

Cei care ies pașnic în stradă, din mai 2020 și până acum, spre a da pe față abuzurile dictatoriale împotriva patriei și credinței, cei care compun și susțin memorii către guvernanți și alte acțiuni civice adresate conducerii țării pentru responsabilizarea acesteia față de poporul pe care trebuie să-l slujească, aceștia fac însăși voia lui Dumnezeu și pe Hristos îl mărturisesc!

Cine a fost măcar odată la aceste manifestări ale libertății, a simțit că, în ciuda hăituielii din partea autorităților, Hristos este cu ei, în mijlocul cetății, alături de mărturisitori, și că El Însuşi este Cel care îi inspiră. (Chiar dacă printre ei apar și provocatori, cum avertizează părintele, este acesta un motiv să ne temem, până la a renunța la mărturisire? Există metode civilizate de a ne feri de aceștia. Oare în Biserică nu au apărut mereu și provocatori, de la Iuda la Arie și la falșii profeți de ieri și de azi? Renunțăm atunci la Biserică de frica acestora?).

Civismul sfinților Bisericii

Sfinții cei mari nu s-au ascuns după deget, ci au fost exemple de responsabilitate civică în cetate, cu prețul vieții. Sf. Ioan Gură de Aur a reacționat public și civil la nedreptățile Eudoxiei, și nu doar prin post și rugăciune. Cu alte cuvinte, i-a spus împărătesei verde în față că îi împilează pe supuși și că face o nedreptate strigătoare la cer. Cuv. Vasili Blajenîi (cel Nebun intru Hristos) a reacționat critic deschis la atrocitățile lui Ivan cel Groaznic, amendîndu-i abuzurile și luînd apărarea poporului, cu consecințele de rigoare. Exemplele de civism ale drepților Bisericii sînt nenumătate, căci responsabilitatea creștină o subsumează pe cea civică și nu o exclude, iar curajul și abnegatia drepților dovedeau că în spatele virtuților civice se află dragostea de semeni, susținută de armele ascezei și rugăciunii.

Preoții unioniști au riscat pentru cauze civice

Preoții unioniști și luptători pentru românism din secolele trecute au mărturisit cu crucea în mînă și au riscat pentru cauze civice, patriotice și naționale, și nu au stat doar în post și rugăciune cînd țara ardea. Ei au ”ieșit în stradă”, în piețele publice, în agore, pe toate fronturile istoriei, și aşa au făcut Unirea de la 1859 și pe cea de la 1918, aşa au păstrat românitatea și Ortodoxia, cînd a citi și tipări în românește era un delict din punctul de vedere al stăpînirilor vremelnice. Nu ascultarea de puterea străină, asupritoare de neam și credință, le era modelul și virtutea! Aceea este fariseica ascultare, iar capul plecat, cerut poporului de autorități cu asemenea ocazii, nu este pocăință, ci colaboraționism cu dușmanul, nu e smerenie evanghelică, ci servilism potrivnic lui Dumnezeu.

Egoism sub masca smereniei

Creștinii trăitori în lume nu trebuie să fie neapărat mari asceți ca să se mîntuiască, nu trebuie neapărat să-și ia modele pe Cuv. Antonie cel Mare sau alți sfinți ai pustiei (modele periculoase de urmat ad litteram, mai ales pentru mireni), dar trebuie să dovedească mereu grijă și dragoste față de aproapele, implicit față de comunitate, îmbinînd viața mistică și ascetică cu acțiunea socială și cu responsabilitătile familiale și profesionale, cu discernământ duhovnicesc și după măsura fiecăruia. Doar aşa ne putem feri de egoismul ascuns sub masca cuvioșeniei și putem crește duhovniceste. Trebuie să ne arătăm cetățeni curajoși, patrioți și responsabili, atunci cînd țara și societatea o cer. Condiția de creștin și mai ales de creștin practicant nu o exclude pe cea patriotică, ci dimpotrivă, aduce obligații suplimentare. Dumnezeu îi iubește curajoși și Duhul Sfânt este Cel care-i apără și îi inspiră, dar care le dă și măsura potrivită.

Creștinii nu au voie să-și astupe urechile la suferința aproapelui

Altminteri, creștinii practicanți, dacă își limitează ”practica” la post și rugăciune, astupându-și urechile la gemetele de suferință ale aproapelui (vezi tragediile din spitale și alte abuzuri de acest fel!), pot cădea ușor în ipocrizie, părere de sine, răceală sufletească și fariseism. Căci și fapta civică și patriotică, spre a fi trainice și bine așezate, se clădesc, până la urmă - de la sfetnicul voievodal Daniil Sihastrul citire - pe sfat duhovnicesc și asceză, dar nu se limitează la rugăciune. Biruințele lui Ștefan cel Mare certifică validitatea acestei căi în istorie, istoria fiecărui popor ortodox are astfel de exemple ale conlucrării sfinților asceți și a sfinților voievozi întru aceeași cauză creștină și națională. Exemplele acestei colaborări mîntuitoare sînt numeroase în viața Ortodoxiei, din Bizanț - care a elaborat și o întreagă doctrină de teologie politică în acest sens - până în Evul Mediu Târziu și chiar în modernitate.

”Ora et labora” - munca și rugăciunea - este legea duhovnicească a mîntuirii, atît în mănăstire, cît și în lume, numai că în lume la ”muncă” se adaugă și responsabilitatea socială, adică grija față de aproapele, poruncă evanghelică esențială pentru mîntuire. Mărturisirea creştină publică a implicat întotdeauna și o latură de civism. Altminteri, mai ales pentru creștinii mireni, apar înșelarea și iluzia că pot face totul doar prin rugăciune, ori insensibilitatea față de aproapele, care e moarte sufletească.

Ioan Botezătorul - prototipul civismului creștin

Chiar marele Ioan Botezătorul, cel așezat în stînga Pantocratorului din icoană, nu a fost arestat și condamnat pe motive religioase, ci pentru mărturisirea publică sonoră, din cetate în cetate, a nedreptăților morale ale stăpînitorilor vremii. Și i s-a socotit, în vecii vecilor, ca mărturisire a lui Hristos! Acesta trebuie să fie reperul civismului creștin din toate timpurile.

Iată și un exemplu contemporan, deconcertant pentru puritanii adepți ai rugăciunii fără acțiune socială. Primul președinte al Republicii Cipru independente a fost un arhiereu, Arhiepiscopul Makarios al III-lea, care a făcut politica dezrobirii de sub jugul colonial a țării sale, atunci când nu mai avea cine să o facă, poporul fiind prea descurajat de asupritorii străini, prea lipsit de orizont și nădejde de izbăvire. Atunci când conducerea laică trădează, Biserica ia arma cuvîntului eliberator spre a îndemna poporul să se scuture de asupritori. Ciprul modern s-a clădit pe acest magistral exemplu de slujire socială și patriotică a Bisericii. Înțelegeți? Înțelegeți care rol al Bisericii s-a manifestat cu această ocazie? Cel al mărturisirii sociale și al eliberării, chiar în sensul laic al termenului, căci sensul spiritual al cuvîntului ”mîntuire” îl subsumează pe cel pământesc. Biserica e datoare să facă politică spre binele țării, atunci cînd celelalte conștiințe ale poporului sînt adormite sau au făcut compromis cu dușmanul.

Căci unde este greul, acolo este și Hristos, și acolo trebuie să fie și creștinii, dacă vor să fie lumina care nu poate fi ținută sub obroc, dacă vor să fie sarea pămîntului. Căci asta ne-a poruncit însuși Hristos să fim! Iar toți ce nu sînt așa, căldiceii, scuipați vor fi din gura lui Dumnezeu! Scris este în cuvântul... Apocalipsei! De ce așa? Pentru că rece le-a rămas inima la suferința și durerile semenilor, când Dumnezeu ne îndeamnă la milă și empatie. Căci legea empatiei este legea supremă după care ne judecă Dumnezeu, dincolo de orice confesiune doctrinară.

Fapta civică înseamnă lucrarea virtuților

Bună este rugăciunea și esențială, dar când casa îți arde pui mâna pe găleata cu apă și pe furtun, iar nu pe Ceaslov, și cînd pruncul îți cere lapte, îi dai lapte și nu te apuci de metanii, ispitindu-L pe Dumnezeu! Să nu ajungem asemenea gospodinei din snoava drobului de sare a lui Ion Creangă, ori asemeni babei care se piaptănă când satul arde! Căci fapta civică înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decît lucrarea virtuților și conduita după Fericirile Evanghelice, ca faptele păcii și ale dreptății, care nu fără risc și durere se făptuiesc, dar fără de care nu ne mîntuim! Mult se vorbește în Biserică de ascultare și pocăință, și este bine, dar prea puțin de virtuți, și mai ales de cele active! Ora et labora înseamnă, cel puțin pentru mireni, nu doar ”împletitul nuielelor” și bătutul metaniilor, ci și faptă mărturisitoare și rugăciune lucrătoare, a cărei rectitudine tot în faptă se recunoaște!

PĂDURE SMART = PĂDURE CONTROLATĂ, SMART CITY = LAGĂR DIGITAL?

 Apărut duminică 4 aprilie 2021 în ActiveNews/opinii, cu titlul ”PĂDUREA 5G. PĂDURE SMART = PĂDURE CONTROLATĂ, SMART CITY = LAGĂR DIGITAL”

Voi înghițiti gălușca asta otrăvită, mînjită cu sirop progresist? Eu nu. Pentru că știu că inteligență artificială înseamnă control. Adică cedarea controlului proprietății tale nu se știe cărei entități, pe care, de cele mai multe ori, nu o cunoști. Iată în ce mod perfid dorește Vodafone sa foloseasca 5g + inteligența artificială! Pentru a prelua sau ceda nu se stie cui controlul padurilor României? Mai precis, este vorba de proiectul ”Prima pădure smart din România”, dezvoltat de Vodafone sub pretextul combaterii defrișărilor ilegale și prezentat într-un filmuleț documentar, pe canalul youtube al companiei. Proiectul, care e un pretext pentru creșterea nejustificată a suprafeței de acoperire Vodafone 5G în arii nelocuite, deci care ar trebui să rămână nepoluate radiativ, a fost prezentat în termeni exclusiv laudativi pe diferite platforme oficiale, precum connect.ro, alephnews.ro, dar și de marele nostru frate www.stiri-covid19.eu.

Dezvoltat sub patalamaua campaniei de Digitizare a Romaniei, proiectul Romania Digitală 3D, important obiectiv strategic pentru 2021, în care s-au investit foarte mulți bani!

Ignorînd total inteligența naturală a pădurii și a naturii - care va fi întotdeauna superioară omului rapace, îngust și pus pe jaf, ca și specialiștilor superficiali și unilateral dezvoltați, aflat la butoanele ministerelor de resort. Chiar vrem să omorîm tot ecositemul forestier pentru că nu știm să stopăm mafia locală și internațională a tăierilor ilegale? Specialiști pentru care gîndirea holistic-integrativă, inter- și transfisciplinaritatea sunt sloganuri de atras stipendii și acadele pentru gargara discursurilor publice, iar nu pârghii reale de dezvoltare durabilă a economiei, așa cum ar trebui.

Priviți schema logică de digitizare a pădurii, prezentată de Vodafone: 

sunet potențial periculos -> monitorizare acustică -> conexiune life între device și cloud -> inteligența artificială recunoaște pericolul și anunță autoritățile

Parcă văd că sforăitul ursului și boncăluitul cerbilor or să ajungă ”sunet potențial periculos”, ca și vreo doină jeluită de vreun cioban, dar nu și ciocnitul berilor mogulilor locali, aflați la vînătoare de mistreți, cînd autoritățile vor fi anunțate să dea shut down device-ului...

Pentru o interdisciplinaritate reală (de trans- nu vorbesc, că aceasta are și o dimensiune mistică, discutabilă) este nevoie de cap și experiență, adică de expertiză reală - calități pe care birocrații ministerelor noastre strategice au dovedit în repetate ori, prin viu grai și prin fapte, că nu le au.

Ministerialii de la Comunicații, de la Mediu, Agricultură și Dezvoltare Rurală și din celelalte importante forumuri de resort nici nu sesizează că adjectivul ”smart” aplicat unui obiect sau sistem înseamnă ”control (de la distanță)” de către o entitate cibernetică, pe care cel mai adesea nu o cunoști și nu o poți controla. Control care poate extrem de ușor migra dintr-o mînă în alta, de la un stăpîn la altul, la fel de ușor ca un virus.

Ei ignoră că SMART CITY = CONTROLLED CITY, PĂDURE SMART = PĂDURE CONTROLATĂ. Controlată de cine? De un server? Care căror terți le transmite informația, care de cine sînt controlați? Nu vom ști niciodată cu precizie, dacă externalizăm acest control. Să lași sănătatea albinelor tale și a pădurii la discreția unui click, declanșat de un individ a cărui umanitate încă se cere demonstrată, este periculos și iresponsabil.

Nu sîntem împotriva progresului și a digitizării mecanismelor economice și administrative, acolo unde acestea se desfășoară după modele algoritmizabile și prezintă cantități mari de date de prelucrat, și unde factorul uman nu este decisiv. Dar... unde factorul uman nu este decisiv? E greu de răspuns, chiar cînd este vorba nu de cultură și arte, ci de ample procese economice și industriale. Căci factorul uman apare, practic, pretutindeni, și rezolvă intuitiv, nealogitmizat, conflicte și blocaje pe care mașinile uneori nu le pot rezolva. Ați auzit de erori în circuitele combinaționale? Dar de teoria propagării erorilor? Dar de sensibilitatea acestor circuite față de fluctuațiile de curenți și microcurenți cu care sînt alimentate, așadar față de fluctuațiile electomagnetice, interacțiunile cu alte cîmpuri ambientale etc? Dar de căderi ale rețelei internet, defectări de sateliți, căderi de tensiune, în fine, șobolani care rod cablurile de alimentare ale serverelor? Toate aceste premise de eroare sînt vaste, nu sînt fanteziste, ci au precedente, și tot factorul uman este cel care le rezolvă cel mai eficient și mai repede. Dar de inventatori bătuți de roboții pe care i-au inventat ați citit doar în romanele sci-fi de la începutul secolului XX? Ba iată că au apărut astfel de cazuri chiar anul trecut, în 2020, consemnate de presă, cu videourile tragi-comice aferente.

Așadar, această digitizare trebuie făcută cu cap, după analize temeinice, și să nu fie urmată în nici un caz de înlăturarea mijloacelor de monitorizare alternative, tradiționale, adică a factorului uman.

Este foarte important să înțelegem pericolele ascunse ale digitizării brutale a societății, a implementării mult lăudatei ”case inteligente”, adică înțesate de senzori RFID și înecate în radiații wi-fi nocive, care transmit perpetuu semnale despre funcționarea caloriferelor, apei, internetului și electrocasnicelor, eventual și date despre sănătatea locatarilor, monitorizată cu diferiți senzori, adică nu se știe ce nu se știe unde. Astfel încît ”casa inteligentă” ajunge să ascundă, pe reversul monedei, ”stăpînul neinteligent”, prostia omenească. Cu "orașul inteligent", înțesat de camere de supraveghere, dotate cu funcții de recunoaștere facială, montate acum peste tot și interconectate cu antenele de telecomunicații de ultimă generație, despre care primăria nu ne spune nimic, este și mai grav și și mai puțin controlabil. ”Lagărul digital” ar fi sinonimul ”orașului smart”.

Lumea poate crede că această digitizare înseamnă progres, și chiar este progres, dacă este făcută cu discernămînt și într-un acord strîns cu beneficiarul. Nimeni nu are chef să stea ore în șir la cozi la ghișee și să se plîngă că funcționara nu îi găsește dosarul de la forțele de muncă, de la ANAF etc. Dar cele mai multe dintre acestea s-au digitizat de ani buni, bilanțurile contabile se depun de multă vreme pe internet, chiar dacă procedurile de achiziție a semnăturii digitale sînt complicate și enervante. Este, totuși, un progres. Dar nu asta e inteligența artificială! Aceasta este gîndită să asigure ingerințe mult mai intruzive în medii necunoscute, bazate pe autoadaptare și autoînvățare, pe generare de algoritmi noi de către mașină... lucruri utile în exploararea fundului de oceane, spațiului cosmic, a craterelor de vulcane, chiar a organismului omenesc, pentru diagnostice sau intervenții de mare precizie, și multe altele. Dar, mergînd pe această direcție, digitizarea poate însemna foarte bine, și am văzut-o deja, renunțarea de facto la dreptul de proprietate asupra entităților supuse digitizării și aventurarea într-un ocean al pirateriei digitale fără control, o piraterie acoperită uneori de fațade legale, ascunse în stufoase contracte, o piraterie cu ștaif, corporatistă, cu atît mai periculoasă decît găinăriile neaoșe!

Și mai înseamnă această macro-digitizare eliminarea dimensiunii umane din toate procesele implicate, decerebrarea și dez-animarea, adică dez-suflețirea lor (eliminarea coordonatei sufletești și umane, care contează nu doar în activitățile umaniste, dar și într-o banală contabilitate și în proiectarea inginerească). Această macro-digitizare este un experiment nu doar tehnologic, ci mai ales social, căci tehnologia îi deservește pe oameni și reglează relațiile dintre ei, un fenomen cu consecințe imprevizibile, pe care le putem citi în distopiile fantasmagoric-științifice ale scriitorilor futurologi, ca George Herbert Wells, și care cel mai adesea au iz de coșmar. Dar nu cred că electroniștii de la butoanele țării au sinapse și un organ sufletesc suficient de dezvoltat ca să simtă și să înțeleagă aceasta. De aceea, ei trebuie ajutați.

De ce trebuie ca România să aibă ”potențialul de a fi economia digitală cu cea mai mare creștere din Europa”, cum declara pe 16 octombrie 2020 junele președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, în cadrul forumului Eurosfat 2020? De ce oare celelalte state ale Europei, alea la care ne uităm cu jind și de la care încercăm să ne luăm noțite, nu se grăbesc să o facă? Oare, pentru că guvernanții noștri dîmbovițeni dispun de un prea slab potențial de inteligență naturală, cel mai slab pe care l-a avut vreodată ocîrmuirea țării acesteia, potențial de care vor să de debaraseze, rușinați, ca de un membru uscat și schilod, spre a-l înlocui cu un cap lucios de plastic, animat de un circuit integrat de ultimă generație? Un cloud de nanoboți, un neuralink, ceva, pentru susținerea intelecturilor rahitice? Iarăși ne grăbim la gâsca la abator?

Și, cum gura păcătosului adevăr grăiește, același președinte Sabin Sărmaș, junele inginer electronist de formație și penelist din convingere, declara explicit și emfatic: ”avem un guvern smart, bazat pe politici europene”. Adică un guvern controlat. De cine? Tot penelistul răspunde.

_______________________

Ca anexă, comentariile cititorilor de pe ActiveNews, care spun multe:

• ASPENTER2002, 05.04.2021. Ceea ce trăim nu e democrație ci satanism off-shore. Băieții cu off-shoruri care au acces la guvernări se freacă pe maini cu satisfacție in timp ce iși ingroașă conturile pe seama suferinței și necazurilor oamenilor de rând. Ceva trebuie schimbat fundamental în societate.
• CYRUS1, 05.04.2021. Dar trenurile incarcate cu lemn care pleaca din tara vor fi monitorizate cu AI? Sarpele trebuie lovit in cap ca sa moare nu in coada....Holzindustrie Schweighofer si cei care dau legi in favoarea mafiei lemnului...
• ORIZONT, 05.04.2021. E o forma persuasiva de spionaj , avand in vedere conectarea a tot felul de senzori la internet si va fi extrem de utila pentru persecutia celor care se vor retrage prin paduri din sistemul lui antihrist..
• 393, 05.04.2021. Bineinteles si evident, hotii de lemn (adevaratii "stapani" ai padurii) vor avea la ei "un buton" (o telecomanda) cu care sa poata opri asa-numita "inteligenta artificiala" cat timp "au ei treaba" (adica pana taie tot). De fapt, nu-i asa, adevarata miza a "inteligentei artificiale" este sa detecteze pe "infractorii" care vor fugi in munti, sa se ascunda in paduri de dictatura mondiala care deja "rasare"!... Ce nu stiu cei de la Vodafone (si oricare altii ca ei) este ca DUMNEZEU ESTE MAI MARE decat jucariile lor tehnologice, iar Dumnezeu ne va apara!! Vorba aceea: "NU mor caii cand vor cainii" (sau lupii).