Să ne rugăm pentru prietenia și buna înțelegere a popoarelor ortodoxe, pentru unitatea creștinilor și pentru deschiderea lumii către Hristos-Logosul dumnezeiesc!

joi, 24 mai 2012

Sustineti Asociaţia Orante!

Viraţi 2% din impozitul dumneavoastră pentru arta deschisă spre spiritualitate, pentru arta şi cultura creştină!

Susţineţi activităţile culturale ale Asociaţiei Orante!
Cont IBAN: RO26CECEB20430RON2571511, deschis la CEC Bank SA-Diham.
Cod de identificare fiscala: 27018425

Blogul Asociatiei Orante-Cultură şi spiritualitate creştină

marți, 22 mai 2012

De Sfinţii Impăraţi

Mulţumesc tuturor care, cu cuvântul sau cu o rază de gând luminos m-au felicitat cu ocazia praznicului Sfinţilor Împăraţi celor Întocmai cu Apostolii!

joi, 17 mai 2012

"Apocalipsă, civilizaţii extraterestre, lumi virtuale din cinema" - pe bune!

Dialogul despre Apocalipsă, civilizaţii extraterestre, lumi virtuale din cinema, din cadrul emisiunii Trinitas TV "Lumina celui nevăzut"
 (realizator: diac. Sorin Mihalache), programat la două date anterioare şi amânat din motive tehnice, va fi difuzat în această seară (joi, 17 mai) de la ora 21.
Emisiunea va fi reluată vineri 18 mai de la ora 14,30 şi luni, 21 mai, de la aceeaşi oră.
Durata emisiunii: 1 oră.




sâmbătă, 12 mai 2012

Camilian Demetrescu: Viaţa, ca operă de artă

Apărut în Ziarul Lumina de sâmbătă 12 mai 2012

Lucrând la piatra funerară
Duminică 6 mai, în casa sa din Gallese (Italia) pictorul român Camilian Demetrescu a plecat către cer.
Făcea parte din acea categorie de oameni memorabili, pe care nu-ţi este dat să-i întâlneşti des. Artistul şi eruditul, contestatarul temerar, cu antenele ciulite la problemele vremii şi cărturarul luminat, hrănit din ideile pure se reuneau în persoana sa. Accesibil şi olimpian, angajat în actualitate şi în acelaşi timp detaşat, tonic şi rafinat, compasiv şi ironic, deschis către nou, dar neînrobit de spiritul înnoirii, Camilian Demetrescu iradia o charismă de sorginte interbelică, care-i conferea acea prospeţime contagioasă, pe care nu o găseşti la generaţiile mai tinere.

Nu un om al timpului său, ci un om care transgresează istoria. Nu s-a lăsat înrobit de epoca sa, ci a modelat-o, a provocat-o după raţiunile unei conlucrări între om, destin şi Dumnezeu, arareori puse atât de vizibil în lucrare… Fără să fie un progresist, era un om mereu deschis către viitor. A trecut peste vremuri asumându-şi-le cu discernământ, dar nelăsându-se îngenunchiat de ele, refuzând seducţia avantajelor circumstanţiale, pentru a-şi păstra privilegiul de a rămâne el însuşi. A simţit întotdeauna pericolul compromisului şi a ştiut să se ferească de el, fără să cadă în vreo extremă ideologică.

Era “un om alături de care este o fericire să trăieşti” - nu o dată mi-a mărturisit soţia sa, doamna Mihaela Demetrescu, aşa simţeau şi prietenii săi. Orele petrecute în preajma lui cu ocazia unor interviuri, continuate ca simple taifasuri mult după oprirea microfonului, au fost momente de adevărată sărbătoare a comunicării şi comuniunii. Artă modernă şi medievală, simbologie creştină, politică şi cultură europeană ori fenomenologia metehnelor dâmboviţene – toate căpătau, în rostirea sa elocventă şi lipsită de emfază amprenta propriei trăiri şi personalităţi. Era un interlocutor cu care nu te plictiseai niciodată: inteligenţa sa vie şi spontaneitatea descopereau întotdeauna noul, chiar şi sub platitudinea locurilor comune şi a temelor celor mai banale.


În atelierul său de la Galleze

A fost unul din profesorii pe care mi i-aş fi dorit; şi pe care România (cea de dinainte de ‘89 şi cea de după) i-a ratat. Pe cea de dinainte a refuzat-o el (refuzând ordinul “Meritul cultural” şi implicit statutul privilegiat oferit de regimul comunist), cea de după l-a refuzat ea. Din meschinărie.

A părăsit România în 1969, după ce a înţeles că şansele unei democraţii reale în sistemul de dominaţie bolşevică sunt nule şi a realizat că viitorul său ca plastician şi ca artist-cetăţean (aceste două dimensiuni erau nedespărţite pentru el) era dinainte pus la zid. A părăsit România pentru a putea practica în libertate arta abstractă, căreia i s-a dedicat în prima sa perioadă de creaţie, şi pentru a se putea exprima liber împotriva abuzurilor regimului ceauşist. De două ori, pentru libertate. Libertate şi adevăr – mobiluri pe care le-a urmărit în întreaga sa viaţă. Care l-au şi adus la descoperirea lui Dumnezeu şi la aducerea Lui, tot mai palpabilă, în arta şi în existenţa sa.

"Învierea". Lucrare de Camilian Demetrescu
Metanoia petrecută cu ocazia restaurării catedralei romanice din Gallese este punctul nodal al vieţii sale. Este Drumul Damascului, pe care şerpii şi scorpionii se îmblânzesc sub lumina Duhului Sfânt, iar energiile lucrătoare ale omului sunt sporite de aceeaşi putere. Este piatra de temelie a restaurării sale ca om religios şi artist, care îşi pune talantul în slujba lui Dumnezeu. Într-o perioadă de dominaţie absolută a abstracţionismului în elita artistică europeană şi americană, când orice ieşire din curent era tiranic catalogată ca o dezertare, Camilian Demetrescu are curajul să se rupă din cercul abstracţionist, pentru a fonda o nouă estetică: aceea a reîntoarcerii la simbol. Fără maeştri, fără modele în jur. Singurul său mentor spiritual în această direcţie a fost Mircea Eliade. A urmat un drum anevoios de pionierat, de redescoperire şi descifrare a simbolisticii creştine medievale. Frescele vechilor biserici din Spania şi Italia i-au ghidat paşii întru regăsirea şi revalorificarea unei spiritualităţi pierdute. Monumentalitatea austeră a vechilor catedrale se regăseşte în noua sa artă simbolică, iar ciclurile de întâlniri de la Rimini, ca şi numeroasele expoziţii o aduc în faţa unui public format în special din tineri. Cuvântul întrupat în forme şi culori îşi arată, ca în vechime, puterea mărturisitoare, transfigurând întreaga osatură a artei contemporane.

Anul trecut Camilian Demetrescu mi-a arătat piatra sa funerară, un alb basorelief de marmură, la care lucra. Şi-a pregătit cu mâinile sale, ca ţăranii noştri de odinioară, locul de obştească odihnire. A trăit frumos, a murit minunat! “Viaţa, transformată în operă de artă” este un exerciţiu rezervat nu doar călugărilor - ne arată, biruitor peste timp, maestrul de la Gallese.

vineri, 11 mai 2012

Apocalipsă, extratereştri, lumi virtuale la Trinitas TV

Joi 10 mai, de la ora 22 şi vineri 11 mai, de la 14,30, în cadrul emisiunii Lumina celui nevăzut,  Trinitas TV difuzează dialogul meu cu diac. Sorin Mihalache despre Apocalipsa, civilizaţiile extraterestre, lumile virtuale din cinema. Realizator: Sorin Mihalache.
Din motive independente de voinţa realizatorului şi a mea, emisiunea a fost amânată pentru o dată care se va comunica ulterior.

miercuri, 9 mai 2012

“TARKOVSKI 2012” – UN UNIVERS HOLOGRAFIC ÎN EXPANSIUNE


Apărut în Ziarul Lumina de miercuri 9 mai 2012

Tarkovsky Space la Galeriile Solyanka
4 aprilie 2012, data împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui Andrei Tarkovski a constituit debutul unor ample evenimente tematice şi retrospective, atât în Rusia, cât şi în alte părţi ale globului.

Un ciclu de seri omagiale intitulat “Întâlnirile de la Teatrul Rus cu Andrei Tarkovski” a fost inaugurat la Tallin (Estonia, 18-21 aprilie) şi a cuprins vernisarea expoziţiei de fotografii “Andrei Tarkovski: ultimul film” ale Laylei Alexander-Garrett (traducătoarea regizorului pentru filmul “Sacrificiul”), premiera documentarului “Tarkovski. Intersecţii” (r. E. Ardanovskaia, N. Şaburin), lansarea unei culegeri de povestiri semnate de studenţii estonieni ai lui Tarkovski şi o întâlnire de suflet cu rudele, colegii şi apropiaţii regizorului.

Două evenimente comemorative a găzduit şi micul oraş de pe Volga, Iurieveţ, locul de baştină al regizorului, care a organizat între 1-6 aprilie cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de film “Zerkalo” (“Oglinda”), dedicat marelui cineast. Un festival, o lansare de carte (“Andrei Tarkovski – visurile şi realităţile casei”, de Viktor Filimonov) şi premiera a două noi filme documentare (“Tarkovski. Cioburile oglinzii”, r. I. Izvolova, produs de TV Kultura şi “Nopţi albe: note de la filmarea “Nostalgiei””, r. José Manuel Mourinho, Spania), expoziţii de fotografie, întâlniri de creaţie, concerte omagiale. José Manuel Mourinho, membru al Institutului Internaţional Tarkovski, Layla Alexander-Garrett, scenografa Nelli Fomina, realizatoarea costumelor pentru lung-metrajele sovietice ale regizorului şi Marina Tarkovskaia, sora cineastului, s-au aflat printre invitaţii de seamă ai “Zilelor Tarkovski la Iurieveţ”. Acelaşi orăşel a găzduit, aproape la concurenţă (4-7 aprilie), o altă serie de Zile Omagiale Tarkovski, intitulate “Magnetism of the Memory”, organizată cu concursul a câteva universităţi din Ivanovo, sub direcţia regizorului Evgeni Borzov: trei expoziţii de fotografie (fotocronica realizării filmului “Sacrificiul”, fotografii polaroid semnate de Tarkovski), schiţe de costume şi nu mai puţin de şapte filme documentare recente despre Tarkovski produse în Spania, Cehia şi Rusia (dintre care trei semnate de inimosul Evgheni Borzov) au fost prezentate în cadrul evenimentului.

Oglinzi - în holul expozitiei


Dar centrul acţiunilor comemorative este Moscova – principalul creuzet de creaţie al cineastului. Instituţii importante, ca Mosfilmul, Institutul de Stat pentru Cinematografie (V.G.I.K.), Biblioteca filmologică Serghei Eisenstein, Arhivele Gosfilmfond şi alte foruri de cultură şi cinema şi-au concentrat eforturile pentru realizarea unui univers multidimensional, multimediatic, interdisciplinar, emergent din opera şi personalitatea tarkovskiană, aflat în permanentă expansiune…

În jurul acestor puncte nodale s-a desfăşurat şi Conferinţa internaţională “Andrei Tarkovski în contextul anului 2012”, găzduită de Galeriile Solianka –ultracentrale, modeste ca dimensiuni, dar devenite un punct de referinţă al artelor vizuale în Moscova ultimelor două decenii. Filosofi, muzicologi, istorici, literaţi, psihanalişti, regizori şi istorici de cinema, critici literari şi de film, actori, bloggeri cinefili, designeri şi traducători din Ungaria, Anglia, Brazilia, Spania, Rusia şi România s-au adunat timp de trei zile pentru a asculta şi a vorbi, a privi şi a se împărtăşi din “universul holografic în expansiune” al moştenirii tarkovskiene. Pentru a pune umărul (şi inima) la îmbogăţirea lui.

Kitty Hunter-Blair (Anglia), venerabila traducătoare a câteva lucrări de referinţă de şi despre Tarkovski (printre care “Sculpting in time”), profesorul Rafael Llano-Sanchez (Madrid), autorul uneia dintre primele monografii tarkovskiene importante şi pasionatul administrator al unuia dintre primele situri academice dedicate cinestului, profesorul petersburghez Igor Evlampiev, autorul unei analize filosofice a operei tarkovskiene şi filmologul Dmitri Salînski, autorul unui volum despre “Hermeneutica cinematografică a lui Tarkovski”, alături de fragila şi carismatica Marina Tarkovskaia, au constituit o parte din numele grele ale reuniunii academice şi de suflet de la Solyanka.

Teme, problematici şi abordări uimitor de diverse refuză încadrarea operei şi personalităţii tarkovskiene într-un singur sertar. Iată una din caracteristicile geniilor şi capodoperelor (oricât de faultate ar fi azi aceste cuvinte): universalitatea.

Reflectarea filmelor lui Tarkovski în cultura Braziliei”, “Tarkovski şi Thomas Mann”, “Culturile muzicale din filmele lui Tarkovski şi Sokurov”, o “Analiză ontologică a “Copilăriei lui Ivan””, “Matricile temporale ale filmelor tarkovskiene”, “Mitogeneza tarkovskiană”, “Tarkovski în iconosfera Rusiei”, “Decalogul lui Andrei Tarkovski”, istoria recuperării versiunilor originare ale filmelor “Solaris” şi “Andrei Rubliov” (puse acum la dispoziţia publicului) – iată tot atâtea perspective care demonstrează că “universul Tarkovski” nu este epuizabil.


Viaceslav Şmîrev, Marina Tarkovakaia, Kitty Hunter-Blair
 la Casa Scriitorilor din Peredelkino

Nu, nu e vorba de osificarea unei statui, nici de acreditarea unui idol care nu mai are nici o legătură cu prezentul. Ci dimpotrivă, de explozia în lanţ a hologramelor unui univers mereu viu şi actual, proteic, ale cărui limite nu le cunoaştem. Ale cărui limite depind de noi, de limitele noastre şi de Dumnezeu. Asta se constată uneori la trecerea în veşnicie a sfinţilor, dar iată că nu numai atunci…. Devenim inepuizabili (nu ca persoană, ci prin lucrarea noastră) când ştim să conlucrăm cu Înaltul.

Asistăm la naşterea unei noi discipline, asemeni shakespearologiei? Soliditatea acestor abordări pluridisciplinare, rafturile din an în an tot mai pline de monografii şi hermeneutici, festivalurile aflate la concurenţă, documentarele care nu se epuizează (în ciuda materialului memorialistic care, teoretic, ar trebui să fie finit), ne demonstrează că da. Nu întâmplător, Biblioteca Eisenstein şi l-a ales pe Tarkovski (alături de Eisenstein şi de producătorul prerevoluţionar Alexandr Hanjonkov) drept unul din cei trei piloni ai cinematografiei ruse din toate timpurile. Fotografiile celor trei tronează magistral pe pereţii exteriori şi pe simezele Bibliotecii moscovite.

Micul hotel în care am fost cazaţi, aflat vizavi de Mosfilm, nu ocupă decât trei nivele din scara unui bloc obişnuit, de factură sovietică, administrat de Mosfilm. La scara vecină, ni se arată, a locuit Tarkovski vreme de ani buni, împreună cu familia. O modestă placă memorială consemnează această trecere. Tot aici locuieşte până acum celebrul Vadim Iusov, directorul de imagine al celor mai multe din filmele lui Tarkovski. Străzile din jur poartă nume de regizori sovietici. O istorie pe care călcăm cu piciorul. În faţa scării lui Tarkovski s-a pripăşit un câine negru, pe care abia reuşesc să-l ocolesc pe trotuarul aflat în reparaţie. A treia zi mă întâmpină acelaşi maidanez liniştit, cu aer de câine lup. Un câine şi o maşină neagră parcată, plină de praf. Două “vehicule”, două semne ale trecerii, rătăcite în imageria unui gang de cartier cu pubele şi străzi găurite… Semn, miracol, miraj? Depinde de noi. De conlucrarea noastră cu ele.

Corespondenţă de la Moscova şi fotografii de ELENA DULGHERU

Mai multe imagini aici:

marți, 8 mai 2012

Tarkovsky. Space“ în contextul 2012, la Moscova

http://solgallery.ru/.
Pânã pe 20 mai este deschisã la Galeriile Solianka din Moscova expoziţia "Tarkovsky. Space – filme, întâlniri, arhive, obiecte, multimedia" – primul proiect expoziţional moscovit dedicat nu doar filmelor, ci întregii personalitãţi a lui Andrei Tarkovski, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 80 de ani. Sunt prezentate (în viziunea curatorialã a filmologului Viaceslav Şmîrev şi a arhitectei Katia Bociavar) instalaţii multimedia, costume, schiţe şi recuzitã de pe platourile de filmare, precum şi versiunile necenzurate ale filmelor Solaris şi Andrei Rubliov (lansate cu aceastã ocazie pe DVD), documentare vechi şi noi despre Tarkovski, comentate de profesionişti (regizorii Aleksei German jr., Andrei Zviaghinţev şi Andrei Koncealovski, scenografa Nelly Fomina). Nucleul academic al manifestãrii l-a constituit Conferinţa internaţionalã "Tarkovsky. A 2012 context", prilej de incitante dezbateri interdisciplinare pe tema actualitãţii marelui regizor ori de descoperire a unor dosare de epocă uitate sau considerate pierdute. În cadrul evenimentului, Elena Dulgheru a vorbit despre "Matricile temporale din filmele lui Tarkovski". Printre invitaţii internaţionali de marcă: traducătoarea Kitty Hunter-Blair (Anglia),  scriitoarea Marina Tarkovskaia, prof. Rafael Llano-Sanchez (Spania), prof. Dmitri Salînski (Rusia). Situl oficial al expoziţiei

Ştire apărută (în formă prescurtată) în Ziarul Lumina de vineri 4 mai 2012



luni, 7 mai 2012

Pictorul român Camilian Demetrescu a plecat către cer




Tapiserie din ciclul "Hierofaniilor"

In ziua 6 mai 2012, în casa sa din Gallese (Italia) s-a stins pictorul român Camilian Demetrescu, în vârstă de 87 de ani. Pictor monumentalist, sculptor, grafician, dar şi eseist, teoretician al artei şi publicist, critic acerb al regimului comunist, artist-cetăţean în cel mai nobil sens al cuvântului, Camilian Demetrescu este una din conştiinţele profetice europene ale secolelor XX-XXI, o voce mărturisitoare a destinului apostolic al artei, a întoarcerii omului la Hristos.
Fie ca Dumnezeu să îl primească în cămaşă de nuntă în Impărăţia Sa, Împărăţie pe care a cântat-o în toată opera şi în viaţa sa!
Slujba de înhumare va fi celebrata marţi 8 mai, la ora 11, la biserica Sfinţilor Filippo şi Giacomo din Gallese.